CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





LA MARGINE DE LUME - ROMAN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
     
 
   Cap. XXI  
    
     Tiberiu părăsi zâmbind reședința Mirunei și intră pe aleea unde își lăsase mașina. Urcă și se îndreptă spre capitală. Spera să ajungă cât mai repede pentru a intra sub duș. Simțea că-l sufocă mirosul parfumului împrăștiat în părul său.  
   - Cum dracul pot femeile să suporte un miros atât de puternic? se întreba el. Parcă ea nu mirosea atât de rău!  
   De fapt mirosea atât de sufocant deoarece i l-a dat în cantitate mare, pe când femeile îl folosesc cu deosebită atenție. Când va ajunge acasă aceasta va fi prima grijă. Să se debaraseze de hainele de pe el și să intre direct sub jetul de apă caldă. Spera să scape de acel miros, înainte de a-l sesiza Daniela. Era convins că oricât ar încerca să-i relateze adevărul, nu va fi crezut. Poate că nici el nu ar crede dacă ar fi în locul ei. Exista un oarecare subiectivism în tot ce s-a întâmplat între ei doi. Dacă își dorea, putea să evite de la început orice încercare a Mirunei de a-l seduce, dar nu o făcuse. De ce? Îi plăcea ce i se întâmpla? Orgoliul său de bărbat curtat de o femeie ca Miruna, chiar dacă erai tentat s-o categorisești ca fiind de moravuri ușoare? Acest lucru nu i se putea întâmpla oricărui bărbat. Înseamnă că el se considera un privilegiat.  
   -” Cum să ai o asemenea ocazie și să-i dai cu piciorul? Ce, Daniela nu știe cine este Miruna și că ea când își propune să obțină ceva nu va renunța niciodată?” tot dialoga Tiberiu cu sine.  
   Spre surprinderea lui, prin capitală a circulat destul de bine, fără ambuteiaje. Poate pentru că era zi de weekend, o oră mai înaintată și că bucureștenii ori erau retrași pe la casele lor, ori erau plecați din capitală spre munte ca de obicei. Vremea era tocmai bună de așa ceva. Poate că și de aceea au plecat și socrii săi la picnic în Sărata Monteoru.  
   Odată ajuns acasă și-a introdus cămașa și restul lenjeriei de corp în maşina de spălat, iar hainele le-a scos în balcon pe umeraș să se aerisească, astfel să mai piardă din puterea mirosului. Acolo le va lăsa până la venirea Danielei.  
   Intră imediat sub duș și încercă toate gelurile și șampoanele care puteau să anihileze atât de puternicul miros al parfumului. Insistă mai mult ca de obicei asupra dușului. Când ieși din cabină, pielea lui era roșie ca de rac fiert. Credea că teama de a nu mai mirosi a devenit obsesivă. Îl urmărea de câte ori și-o amintea pe Miruna. Îi era teamă să nu lase urme chiar și pe pernă și atunci scandalul ar deveni chiar mai mare. Daniela ar crede că a adus pe cineva acasă. Nu avea cum să știe că acel parfum îi aparținea Mirunei deoarece nu s-au mai văzut de ani de zile și nu avea cum să-i cunoască mirosul parfumului folosit.  
   Se culcă cu acest sentiment al culpabilității, chiar dacă el nu era vinovat cu nimic și nu greșise față de soția sa. Nu lua în considerare cele câteva săruturi ce i le dăduse femeia pe care tocmai o părăsise. Desigur că dacă nu era căsătorit nu ar fi ratat o asemenea ocazie pe care nu o poți întâlni de multe ori în viață. Într-adevăr Miruna putea fi considerată un măreț trofeu pentru orice bărbat, precum un cerb cu o coroană capilară bogat ramificată, pentru un vânător împătimit.  
   Adormi imediat. La un moment dat visă că era cu Miruna într-o pădure plină cu vegetație și se alergau pe o alee. Erau copii de vreo patrusprezece - cincisprezece ani, veniți într-o excursie cu școala. Ceilalți copii o luaseră la o bifurcație pe o altă alee. Numai ei au vrut să fie singuri. Nu prea înțelegea de ce și-a dorit acest lucru, chiar dacă printre colege existau și alte fete la fel de drăguțe ca și ea. Era și Daniela care lăsase să se înțeleagă că îl place. Obosită Miruna se opri să se odihnească pe un trunchi de copac doborât de vânt.  
   - Piua! Gata, nu mă mai joc.  
   - Ce, ai obosit? Numai atât poți alerga?  
   - Da, am transpirat și nu-mi place cum miros.  
   - De ce? Uite ce miros plăcut de parfum ai! Mă lași să te miros?  
   - Dacă tu vrei...  
   Tiberiu își apropie nasul de gâtul fetei și cum ea stătea nepăsătoare urmărind o ciocănitoare care tot își încerca tăria ciocului în coaja unui stejar bătrân, aceasta o pupă pe colțul gurii.  
   - Hei! Ce faci? Îl întrebă fata nedumerită luată prin surprindere.  
   - Ce fac? Nimic. Te-am pupat că-mi placi și tu, nu numai mirosul tău de parfum.  
   - Dacă ne vedea cineva?  
   - Cine? Nu pentru asta ne-am despărțit de ei? Acum recunoaște, nu ți-a plăcut?  
   - Sincer?  
   - Da, sincer.  
   - Mi-a plăcut, dar mi-ar fi plăcut nu doar așa pe colțul gurii. Ai mai sărutat vreodată vreo fată?  
   - Desigur, bravă el. De mai multe ori și mai multe fete, nu numai una.  
   - Doar te lauzi. Ia arată-mi ce știi.  
    Tiberiu încercă să se prezinte cât de priceput este în sărutat, săruturi care de fapt erau niște simple mișcări de buze ce semănau mai mult a pupicuri decât a sărut.  
   - La așa ceva le zici tu sărutări? Ha, ha, ha. Nici la cea mai nepricepută fată din școală nu ai face o impresie prea bună, dar mie!  
   - Bine, atunci arată-mi tu ce știi.  
   Miruna nu mai așteptă a doua invitație că și începu să-l sărute ca o divă adevărată, cu experiență, chiar dacă era doar o copilă de nici paisprezece ani împliniți. Îi luă mâna și i-o aduse peste sânul său micuț aflat în plină creștere, iar cu cealaltă îl strângea de după gât mușcându-i buzele cu dinții săi mărunți. Auziră un zgomot printre tufișuri și se despărțiră rușinați. Era un arici ce plecase să caute furnici printre trunchiurile de copac doborâte la pământ și aflate în putrefacție. Așa se sfârșise visul lui Tiberiu, dovedindu-și când și-l aminti că încă se mai gândește la cea care i-a fost atât de aproape de ai deveni amantă pentru cine știe câtă vreme, sau măcar pentru o noapte.  
   Trezindu-se fugi să facă un duș lăsând apa rece să-i şfichiuie pielea pentru a-i alunga orice senzație de oboseală, sau de amintiri nepotrivite situației sale de soț și tată.  
   După duș avea un alt tonus. Dispăruse senzația de lene și acel miros pentru care se apropiase de gâtul Mirunei, care acum nu mai persista, așa că turnă apă în cafetieră, plus o cantitatea suplimentară de cafea pentru a fi lichidul obținut cât mai concentrat, să-l reconforteze cu adevărat.  
   Își pregăti un mic dejun copios. Avea o foame de lup. La recepția Mirunei nu putea spune că a mâncat, chiar dacă a servit câte ceva din platoul cu gustări. O sună pe Daniela să vadă care mai este atmosfera de la  
Buzău. Spera că se vor întoarce pe la mijlocul săptămânii. Află că vor mai rămâne câteva zile lângă mamă-sa, să o scoată din starea depresivă ce-o apăsa pricinuită de plecarea soțului în Afganistan pentru jumătate de an. Era pentru prima data când se despărțeau pentru o perioadă mai lungă decât durau de obicei misiunile în care erau trimiși cu unitatea.  
   Nu știa ce va face până luni așa că după micul dejun luă o carte și se retrase în sufragerie, porni DVD-ul să asculte în surdină o melodie relaxantă cât va citi din paginile romanului început de mai mult timp și încă neterminat. De fiecare dată adormea cu el pe piept. Îi plăcea cum scrie Gelu Pescaru, dar mai mereu îl prindea somnul citindu-l. Cartea” Iubirile unui pescar” era cea pe care o folosea în serile cu insomnie, sau când fetele erau ca și acum plecate la Buzău. Începea să-și imagineze cum îl leagănă valurile pe autorul aflat la pescuit cu barca pe mare și legănatul imaginar îl trimitea și pe el la culcare nu după mult timp.  
   Daniela alături de Monica și mama sa, au plecat direct la aeroportul din Buzău. Tatăl lor plecase de la prima ora la unitate cu tot bagajul civil, câteva amintiri dragi care în cele șase luni să-i amintească tot timpul de familia sa, fotografii, sau niște bluze primite cadou, pe care să le poarte pe sub hainele militare. Restul de echipament era standard pentru toți cei ce făceau deplasarea, inclusiv armamentul din dotare.  
   Îmbarcați în autovehiculele unității, a luat calea Aeroportului zeci de mașini ce defilau încolonate pe străzile orașului mai ceva ca la o demonstrația de ziua Republicii.  
   Totul se desfășura într-o ordine perfectă. Civilii veniți să conducă pe cei aflați gata de urcarea în avioane, făceau din mâini, alții plângeau, manifestări firești ca la orice despărțire când pleci spre necunoscut. La nimic bun nu te puteai aștepta de la această misiune de aceea și tragismul evenimentului era pe măsură. Până la aflarea veștilor despre cei plecați va mai trece ceva timp. Norocul era că Maria lucrând în cadrul unității putea avea mai multe informații decât alte persoane din afară.  
   Revenite acasă, cele trei femei dacă o includem și pe Monica în rândul femeilor, nu-și mai găseau cuvintele de a comunica între ele. Atmosfera era destul de apăsătoare. Fiecare era marcată de propriile gânduri, după cum percepeau tragismul momentului. Pe Maria o apăsa faptul că privind fiecare lucru din încăperi îi aminteau de ei doi, nu doar numai de ea și va fi greu să se obișnuiască cu lipsa lui atâta timp.  
   Monica simțind neliniștea ce pusese stăpânire pe cele două ființe dragi ei, a preferat să părăsească apartamentul și să iasă în fața blocului cu speranța că va apare și Nicoleta. O găsi pe banca din fața scării. Nici ea nu a putut rezista lângă mamă-sa care plângea continuu, așa că a părăsit apartamentul. S-au privit tăcute și apoi Nicoleta i-a propus să plece în parcul din cartier să se plimbe. Așa vor scăpa de aceste momente apăsătoare.  
   Daniela încerca s-o liniștească pe mamă-sa.  
   - Lasă mamă că vor trece repede cele șase luni. Nu-i atât de mult. Dacă era navigator și trebuia să plece cu nava la capătul lumii, sau dacă nu locuiați împreună?  
   - Ei mamă, crezi că aș fi rezistat să trăiesc fără el?  
   - Te-ai fi obișnuit și te împăcai cu gândul că va veni acasă după un anumit timp. Numărai mereu zilele care au mai rămas până la revedere. Așa vei proceda desigur și acum.  
   - Nu știu de ce am o presimțire că ceva rău i se va întâmpla acolo. Asta mă apasă de când am aflat de plecarea în misiune.  
   - Bine mamă, dar dacă ai această presimțire, de ce ai mai fost de acord cu plecarea lui? Doar nu a rămas goală unitatea de militari cu această plecare, putea să fie altul în locul lui.  
   - Nu știu unde mi-a fost capul când am fost de acord cu el.  
   - Stai liniștită. Nu se va întâmpla nimic. Nu-ți mai face atâtea gânduri. Te îmbolnăvești precis.  
   - Parcă îmi va putea trece? Fiecare zi scursă va fi ca un mare coșmar.  
   - Dar nu ești singura care trece prin această situație. Mai sunt atâtea familii ca și tine care și-au trimis pe cineva drag în misiune.  
   - Așa este dar pe mine acest lucru nu mă consolează. Nu știu de ce, dar ceva se va rupe în mine.  
   - Mamă! Ești femeie în toată firea, ce naiba. Aveam altă impresie despre gândirea ta.  
   - Hai să nu mai discutăm. Unde o fi plecat Monica, ca să așezăm masa pentru prânz.  
   Monica și Nicoleta se plimbau pe aleile parcului ţinându-se de braț. Și ele erau afectate de cele întâmplate dar le percepeau cu mai puțină apăsare sufletească. Erau preocupate de alte priorități legate de prietenia lor. Nu știau câte zile vor mai fi împreună. Cât de curând fiecare va reveni în băncile școlilor lor și odată cu aceasta se va termina și timpul ce-l pot petrece împreună. Odată cu vârsta creștea și trăinicia prieteniei lor. Se simțeau la fel de bine ca două surori. Când fiecare era la casa ei vorbeau minute în șir la telefon. Își povesteau câte în lună și în stele, ce li s-a mai întâmplat și ce a mai văzut fiecare în perioada cât nu au fost împreună.  
   În toată această perioadă Tiberiu își vedea de afacerile sale de la firmă. Predase contabilei banii primiți de la Miruna, cu indicația de a-i trimite facturile și chitanțele ca dovadă precum că a fost comanda executată, achitată și predată beneficiarului.  
   Despre ea nu mai știa nimic deoarece nu mai avea niciun motiv s-o mai caute. Era conștient de faptul că nu i-a primit așa de bine refuzul de a rămâne în acea noaptei. Nici nu se aștepta să-l mai caute. Din partea ei în asemenea situații te puteai aștepta la ce este mai rău, nu la ceva frumos. În această perioadă reușise cât de cât să-și formeze o anumită părere despre ce caracter avea și era conștient că în situația actuală era mai indicat să fii cât mai departe de Miruna.  
 
     
 
     
 
     
 
     
 
Referinţă Bibliografică:
LA MARGINE DE LUME - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2979, Anul IX, 26 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!