CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





ADRIANA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 21 
  
    După încheierea convorbirii cu David, Adriana nu putu să nu se gândească şi la cea anterioară, purtată cu Giacomo. Şi-a propus să caute pe internet, cât mai multe informaţii despre personalitatea sa, aşa că după ce va încheia discuţia de la Mamaia, va căuta tot ce apare pe google sau pe site-uri de socializare, despre Giacomo Rito, pictor torinez, absolvent al Universităţii din Torino. 
  
    Fiind un pictor cunoscut în acest oraş, ar fi inposibil să nu se publice ceva despre el şi pictura sa. Trebuia să apară cu vreo participare la vreun vernisaj, sau vreo expoziţie de pictură în Torino. Îi văzuse tablourile afişate pe pereţii atelierului din Torino şi mai multe depozitate pe lângă pereţi, deci avea destule lucrări finisate. Mai erau câteva şi în casa de vacanţă de la Viverone. Nu se putea ca ele să-i fie expuse doar pe băncuţa din Piazza San Carlo, când mergea acolo să picteze, cum procedează de obicei pictorii amatori, ci şi prin expoziţii, dacă avea vânzare după cum se lăuda, de mii de euro. 
  
    Se auzi soneria de la uşă. Era desigur David. Săracul este singurul care se mai gândeşte la afacerile noastre, gândi Adriana. Odată cu plecarea în excursie se detaşase cu totul de ele, ca şi când ar fi fost o persoană fără de serviciu. 
  
    - Bună, Adriana! Eşti gata? 
  
    - Da, te aşteptam. Nu intri să-ţi fac o cafea? 
  
    - Nu avem timp de cafea. La ora zece trebuie să ne întâlnim cu persoana respectivă. 
  
    - Bine, stai să-mi iau geanta şi sacoul şi mergem. 
  
    - Atunci te aştept în maşină. 
  
    - Dacă aşa doreşti, te ajung din urmă. 
  
    Peste două minute autoturismul ieşea din Piaţa Ovidius şi intra pe strada Mircea cel Bătrân, ca să ajungă în bulevardul Mamaia. Traficul nu era atât de aglomerat, aşa că în cinsprezece minute se aflau în faţa hotelul respectiv. 
  
    De afară părea o construcţie cu gust. Exteriorul era finisat. Când îl văzu, Adriana se gândi: 
  
    -"Iată că se pot ridica şi construcţii moderne, cu o arhitectură nouă, nu numai chibrituri cu patru-cinci nivele, sau turnuri de peste unsprezece etaje cum era construită mai toată Mamaia de dinainte de nouăzeci". 
  
    Se lucra de zor la nivelarea şi curăţirea terenului din jurul hotelului şi pregătirea pentru amenajarea spaţiilor verzi şi al parcării. Şi aici ar avea ceva de lucru dacă vor prelua lucrarea. 
  
    Găsiră patronul în incinta clădirii. Îi aştepta. Salonul intrării în hotel era generos ca spaţiu, de fapt aproape întreaga suprafaţă a parterului. Nu era încă nimic amenajat. Existau doar stâlpii de susţinere al etajelor superioare. 
  
    David a făcut prezentările între patron şi Adriana şi au început schimbul de păreri asupra a ce se doreşte de către beneficiar şi sugestiile Adrianei de amenajare a parterului. Recepţia, un bar de zi, un spaţiu comercial pentru suveniruri şi articole de plajă, intrarea în restaurant, biroul directorului de hotel şi al administraţiei, dar mai ales spaţiul de aşteptare şi de relaxare al turiştilor, când vin sau pleacă din hotel, sau când ies de la restaurant şi vor să mai poarte o discuţie amicală cu cineva înainte de a se despărţi. Partea sedentară, spălătorie, călcătorie, vestiarele personalului, magaziile cu materiale de curăţenie şi lengerie, vor fi la subsol. 
  
    Ideile Adrianei îi fură pe plac patronului şi urcară la etaj pentru a vedea camerele single, duble şi apartamentele. Fiecare nivel avea câte patru camere single, un apartament şi câte şaisprezece camere duble. La fiecare cameră single se dorea baie cu cabină de duş, la duble cadă, iar la apartamente, cadă cu jacuzzi. Apartamentele erau compuse dintr-un hol din care se intra în baie şi în spaţiu destinat păstrării hainelor, un dressing. Nu se dorea şifoniere în dormitoare. Printr-o uşă se intra în livingul destul de mare ca suprafaţă şi care avea balcon pe aproape întreaga lungime, iar din living se intra în camera de dormit. 
  
    Toată clădirea era la roşu cum spun constructorii, adică se lucra la finisajele interioare. Se gletuiau pereţii, se turna şapa pentru parchet, se montau tavanele false din rigips, sau spaţiile pentru spoturile de lumini. Şi aici Adriana i-a sugerat patronului cum ar vedea ea amenajate camerele şi cam ce să conţină fiecare ca mobilier. Dacă se dorea ca hotelul să fie de cel puţin patru stele şi dotările trebuiau să fie pe măsură. Cum toate celelalte etaje erau la fel, nu au mai urcat până la ultimul, urmând ca deosebirea dintre ele să se realizeze prin coloritul pereţilor şi amenajările de pe holuri, sau din camere. 
  
    După ce s-au înţeles ca prima propunere de finisare şi dotare a etajelor s-o primească într-o săptămână, Adriana fotografie fiecare tip de cameră, solicitând câte un plan de construcţie al fiecăreia, fiindu-i necesare dimensiunile, apoi au procedat la fel şi la parter şi au ieşit în faţa hotelului să discute despre ce şi-ar dori proprietarul să vadă când iese din clădire. Stabilindu-se şi acest detaliu, a rămas ca la prima propunere de design a camerelor, să se discute şi asupra preţului lucrării. Căzând de acord şi asupra acestui aspect şi-au luat la revedere de la beneficiarul viitoarelor lucrări executate de firma lor şi au revenit la sediu, un spaţiu închiriat într-un fost aprozar ce-şi închisese uşa din cauza concurenţei şi al lipsei clienţilor, situat pe strada Mihai Viteazu, în apropierea magazinului "TOMIS MALL". 
  
    Secretara, o tinerică isteaţă şi licenţiată, cu studii economice superioare terminate de curând, care se preocupa nu numai de preluarea telefoanelor sau cu primirea clienţilor, ci şi de contabilitatea societăţii, a întâmpinat-o foarte veselă pe Adrina, pe care nu o mai văzuse de două săptămâni. 
  
    - Bine aţi venit domnişoara Adriana. Abia aşteptam să veniţi, să ne povestiţi cum a fost în Torino. 
  
    - Cum să fie! Frumos, dar şi uneori obositor, mai ales drumul dus - întors până la aeroport, apoi orele pierdute în el până urci în avion... 
  
    - Da, dar sper că a meritat acest efort. 
  
    - Desigur, altfel nu mă mai duceam. 
  
    - Torino este un oraş frumos ? 
  
    - Deosebit de tot ce avem noi în ţară. Te superi dacă te rog să-mi faci o cafea până mă acomodez şi eu cu programul? Tu vrei David? 
  
    - Desigur, cum să mă supăr? 
  
    Dorea şi David, aşa că puse în cafetieră de trei cafele. 
  
    După ce s-a dezbrăcat şi s-a făcut comodă, Adriana a început să-i explice lui David cum ar vedea ea amenajată fiecare cameră, ca să ajungă la standardul de patru stele dorit de patron. Începu să schiţeze pe o planşetă cum vor apărea camerele finisate, ce culoare a lavabilului să aibă fiecare, culori cât mai pale, mai pastelate, să dea o notă de relaxare clienţilor. Când intri într-o cameră a cărei zugrăveală are o nuanţă prost aleasă, parcă pereţii îţi apasă pe umeri. Nu te simţi deloc bine în ea. Parcă nici somnul nu-ţi prieşte. 
  
    Îi mai explică lui David, că avea de gând să-i propună patronului ca la unul dintre etaje, să amenajeze un apartament prezidenţial, ceva mai deosebit, pentru o posibilă vizită a vreunei personalităţi atât româneşti, cât şi străine, mai ales că hotelul este nou şi foarte bine poziţionat, perpendicular pe mare şi la nici o sută de metri de plajă. Asta ar însemna să renunţe la una dintre camerele single ce se învecina cu apartamentul, pentru a o ataşa acestuia. În acest apartament va amenaja un dormitor cu baia în spaţiu deschis, cu o cadă cu jacuzzi mai mare ca formă şi mărime, unde să ajungi pe nişte trepte din marmoră, ceva cu mult rafinament şi confort. 
  
     Începu să le povestească apoi, cât erau de mari camerele de apartament la bloc în Italia, cum erau de spaţioase şi pline de lumină naturală, fără exagerări în mobilare sau zugrăvire, cu flori naturale peste tot, mai ales pe balcoane, în jardiniere, sau atârnate în ghivece pe pereţii balcoanelor, de aveai impresia că te afli într-o seră. 
  
    Luminiţa - secretara, a tot insistat să le povestească ce a văzut deosebit prin Torino. Adriana se lăsă înduplecat şi le povesti ce a impresionat-o mai mult şi anume arhitectura oraşului, muzeele, grija permanentă a autorităţilor de a le renova şi a le reda frumuseţea şi autenticitatea, de acum câteva sute de ani, de când au fost construite. Apoi le-a mai relatat despre multitudinea parcurilor şi cât de bine sunt acestea amenajate şi întreţinute, ca locuitorii oraşului să se poată relaxa după orele de program sau în weekend-uri. 
  
    Cum descărcase pe calculatorul de acasă filmul făcut acolo, a intrat pe internet şi le-a arătat tot ce era mai interesant de văzut. 
  
    Timpul a trecut repede cu povestitul şi imediat şi-a adus aminte că i-a promis patronului că va primi într-o săptămână primele variante de amenajare, aşa că a dat telefon la pizzeria de vis-à-vis făcând o comandă de pizza Quattro Formaggi mică, pentru masa de prânz şi se apucă de treabă. 
  
    A ales acest tip de pizza pentru că era cu brânzeturi, fără de salam, şuncă presată, sau alte ingrediente din carne. Observase că a venit din Italia cu ceva greutate în plus şi dorea să scape de ea. Era şi firesc după câte paste făinoase consumase în Torino, gătite sub fel şi fel de reţete, la care mai mereu se adăugau fructe de mare şi tot felul de sosuri picante sau dulci. 
  
    La terminarea programului, Adriana a convenit cu David să continue acasă proiectarea, unde avea mai multă linişte şi putea lucra cât va rezista, fără s-o forţeze decât termenul pe care singură şi l-a stabilit. 
  
    Când i-a promis beneficiarului că v-a avea o primă variantă în termen de o săptămână, nu s-a gândit la ce volum de lucru o aşteaptă să realizeze această lucrare. De fapt pentru ea constituia o probă mai ceva decât cea de licenţă. Era prima lucrare cu adevărat importantă. Dacă constructorul şi-a făcut treaba şi a ridicat hotelul, ei îi revenea sarcina să-l facă locuibil şi nu oricum, ci într-un stadiu de lux. 
  
    Ca să aibă un punct de plecare şi de comparare, intră pe internet şi vizionă mai multe camere de hotel de cinci stele, apoi pe site-ul firmelor Dedeman şi Praktiker, să găsească obiectele electrocasnice, cele sanitare, necesare dotării băilor, parchetul, gresia, marmora, mobila, sau materialele pentru draperii, perdele, stofa mobilierului, stil de mobilă, obiectele electrice şi tot ce era necesar într-o cameră de hotel. 
  
    Acum îşi dădu seama că atunci când şi-a fixat termenul de şapte zile, a fost prea entuziastă. O copleşise faptul că a primit o asemenea lucrare de o asemenea anvergură. Dorea să debuteze cu dreptul şi să-l facă pe patronul lucrării să fie mulţumit pe ce dă banii. 
  
    Nu-l sună pe David să i se plângă că a greşit când a fixat doar o săptămână, să nu-l sperie că vor pierde lucrarea. Patronul dorea să prindă inaugurarea şi darea în folosinţă a hotelului încă din sezonul viitor. Îl apelă pe Radu, să vadă ce mai ştie despre tatăl lui. 
  
    - Bună dragule! Ce veşti mai ai despre tatăl tău? îl întrebă ea cu teamă să nu-i dea cine ştie ce informaţie neplăcută. 
  
    - Ce veşti să am! Este mai bine. Profesorul mi-a spus că a trecut de faza periculoasă şi se aşteaptă la o evoluţie bună cât mai repede. 
  
    - Bravo! Cât mă bucur! Mai liniştit. Tu ce mai faci? Nu treci pe la mine când termini cu serviciul? 
  
    - Cu treburile pe şantier. Poate spre seară când închei ziua de lucru. 
  
    - Tot nu ţi s-a întors partenerul? 
  
    - Mâine vine la muncă. Astă seară ajunge acasă. 
  
    - Devii şi tu mai liber şi te poţi ocupa mai mult de tatăl tău şi de ce nu... şi de mine, să vii ca să mă vezi... 
  
    - Te rog să mă scuzi dar aceasta-i situaţia. Ce-ai făcut astăzi la Mamaia? 
  
    - Ce să fac? Am fost, am văzut, am luat lucrarea, ca să adaptez zicala latină veni, vidi, vice. 
  
    - Şi? Îţi place? 
  
    - Of, lasă-mă că am fost o fraieră. 
  
    - De ce? 
  
    - Fără să-mi dau seama la ce mă înham, i-am promis că-i duc într-o săptămână prima variantă de amenajare a camerelor de la etaj şi nu ştiu dacă voi reuşi, nici dacă fac nopţi albe. 
  
    - Te descurci tu. Este mai greu până desenezi prima cameră, că apoi le adaptezi mai repede şi pe celelalte. 
  
    - Da, dar într-o cameră sunt atât de multe de adăugat... 
  
    - Ştiu, dar mai ştiu şi cât de ambiţioasă eşti. Ai să te întreci pe tine însăţi. 
  
    - Uşor de spus. Mi-e teamă. 
  
    - Dacă începi aşa, ai să-ţi pierzi tot entuziasmul. Este mai greu începutul. Am toată încrederea că vei reuşi. 
  
    - Mulţumesc. Atunci te aştept. 
  
    - Da, sper să scap mai devreme. Dau o fugă şi pe la tata. 
  
    - Desigur. Te pup. 
  
    - Şi eu. 
  
    Închise telefonul, dar încă nu-şi dezlipise ochii de pe ecranul acestuia. Rămase gânditoare cu privirea pe ecran. Parcă-l vedea acolo pe Radu, plin de încredere în tot ce face. De câte ori vorbea cu el simţea cum îi transmite o stare de confort sufletesc, o stare de bine şi de linişte. Parcă problemele ce o frământau şi i se păreau apăsătoare, nu mai erau atât de împovărătoare. Totul devenea mai facil. Îşi recăpăta încrederea în propriile puteri. 
  
    Se gândea la ce deosebire era între starea ei când era lângă Radu şi cea din preajma lui Giacomo. Lângă italian simţea o mare atracţie fizică, mai mult sexuală. Simţea o vibraţie şi un magnetism exagerat când îl vedea lângă ea. Era gata să-i îndeplinească orice dorinţă. Parcă o poseda. Nu ştia dacă şi-ar dori o asemenea stare pentru tot restul vieţii. O dependenţă totală de personalitatea lui. Prefera să fie liberă. Să facă numai ce-şi doreşte şi consideră că o avantajează. 
  
    Dacă ar pleca în Italia, ce ar putea face acolo? Nu cunoştea nici măcar limba lor, să poată comunica direct cu locuitorii oraşului, care veneau în contact direct cu ea. Dar să presupunem că ar fi învăţat-o repede, aşa cum a reuşit şi Sabina. Apoi şi-ar găsi o slujbă ca şi prietena ei, în domeniul în care era pregătită profesional. Nu i-ar surâde să fie întreţinuta pictorului. 
  
    Iată că i s-a oferit o ocazie deosebită. Dacă va reuşi cu această lucrare, prestigiul său în domeniu, va creşte şi odată cu acesta şi clientela. Ar putea să trăiască în oraşul ei natal, la fel de bine, ca oriunde în altă ţară occidentală. 
  
    Dacă se va căsători cu Radu, ar putea lucra în familie, la aceeaşi firmă. Dar mai bine este să nu depindă nici de el, aşa că va rămâne tot cu David, atât timp cât firma lor va fi pe profit. Dacă nu va mai merge, asta este, va vedea atunci ce va fi. 
  
    Terminându-şi gândurile provocate de vocea lui Radu, calmă, indiferent de situaţie, voce care şi ei i-a adus liniştea lăuntrică, deschise programul de proiectare şi se apucă de lucru, dând forma primei camere, conform fotografiei şi desenului după proiect. Începu s-o coloreze şi să amplaseze prin ea mobilierul din dotare, ales din reclamele celor două magazine, mai schimbă câte o noptieră care nu încăpea în spaţiul ales de ea, de asemeni culoarea parchetului să fie în ton cu cea a mobilierului şi încet, încet, camera se umplea şi devenea o realitate posibilă a ideii sale de design pentru lucrarea angajată. 
  
    Concentrată asupra lucrului, Adriana nici n-a observat când a trecut timpul şi s-a lăsat seara. Soarele trecuse de partea cealaltă a blocului, ascuzându-se după clădirea silozului din port, monument de referinţă al talentului marelui arhitect al României, Anghel Saligny. Lumina scălda difuz încăperea, aşa că a fost nevoită să aprindă lustra, constatând astfel că trecuse de ora douăzeci. Când privi la pendulă, se miră de faptul că Radu încă nu ajunsese la ea, cum promisese. 
  
    - Cine ştie, poate mai întârzie prin spital. Or fi apărut alte probleme cu starea de sănătate a tatălui său, se gândi ea. 
  
    Merse să aprindă lumina în living unde îşi avea masa de lucru şi calculatorul. Nu-i trebuia lumină decât pentru tastare, ecranul monitorului fiind suficient de vizibil ca să lucreze în bune condiţii. Se speriase nefondat când a crezut că nu va reuşi să se încadreze în termen. Mai mult timp pierdea cu documentarea, cu găsirea obiectelor de mobilier, a celor electrice, sau sanitare, articole necesare pentru ce-şi dorea ea să prezinte patronului. Norocul consta în multitudinea ofertelor prezentate de internet. Pe ea nu o interesau preţurile produselor, ci calitatea lor şi designul. Să arate cât mai plăcut ochiului, să fure la cântar prin aspect, cum ar spune un român hâtru. 
  
    Auzi soneria şi se precipitată spre uşă, să deschidă cât mai repede. Ştia că la ora aceea nu putea fi decât Radu. În grabă s-a lovit cu piciorul de birou şi simţi o săgetare care o străfulgeră prin muşchi până-n călcâie, amorţindu-i talpa pe loc. Îi venea să ţipe de durere, dar nu dorea s-o audă şi logodnicul ei. Ajunsă în dreptul uşii, îi răspunse celui ce suna de zor: 
  
    - Imediat Radu, intrigată de insistenţa lui. 
  
    Când deschise uşa, spre surprinderea sa era un tânăr necunoscut, cu un fel de sul din carton în braţe. Semăna cu cel dat de Giacomo, la plecarea de la casa de vacanţă din Viverone, motiv pentru care i se accelerară bătăile inimii imediat. 
  
    - Sărut mâna, sunteţi doamna Adriana... 
  
    - Da, eu sunt... 
  
    - Aveţi un colet prin Fan Curier venit de la Torino - Italia. Fiţi bună să-mi semnaţi factura de primire. 
  
    - Desigur. Ce am de plătit? întrebă ea nedumerită şi surprinsă totodată. 
  
    - Nimic. Coletul este cu toate taxele plătite. 
  
    - Bine atunci, mulţumesc. 
  
    Semnă factura, curierul îşi luă un exemplar şi o părăsi pe Adriana luându-şi la revedere, fără să mai aştepte vreun comision din partea destinatarei. 
  
    Odată ce închise uşa în urma lui, curiozitatea Adrianei era întinsă la maximum. Ce putea conţine acest colet? După formă bănuia să fie tot vreun tablou, dar oare ce conţine acel tablou? De asta o fi sunat-o Giacomo, să vadă dacă a primit coletul. Dacă nu i-a spus nimic de el, o fi înţeles că încă nu-l primise. 
  
    Nici nu apucă să-l desfacă, că sună din nou soneria. De data aceasta era Radu, bineînţeles. Încă mai era cu sulul în mână când îi deschise. Nu avusese timp să-l ascundă undeva ca pe celălalt, dacă nu dorea ca Radu să-l vadă. Acum era prea târziu. 
  
    - Ce, ţi-ai comandat vreo planşă, de a venit Fan Curierul? Are maşina trasă în capătul aleii. 
  
    - Nu, mi-a adus un colet din Italia. 
  
    - Da? De la Sabina? 
  
    - După adresă nu pare a fi de la ea. 
  
    - Dar de la cine poate fi? 
  
    Adrianei îi trecu prin minte să-i spună că şi-a comandat un portret într-o piaţă din Torino. Se gândea că numai despre acel tablou putea fi vorba. Dar dacă i-a trimis altceva, aşa că îi dădu lui Radu un răspuns evaziv. 
  
    - Mi-am comandat un tablou la un pictor care lucra într-o piaţă, când mă plimbam cu Sabina pe la muzee. 
  
    În acest timp Adriana aşezase coletul pe măsuţa din hol, încercând să-i distragă atenţia logodnicului de la el, dar ţi-ai găsit. 
  
    - Şi, nu eşti curioasă să-l vezi? Dacă nu este cel pe care i l-ai comandat? 
  
    - Ba, da, dar... credeam că-ţi este foame şi mă grăbeam să aşez masa, că şi mie îmi este foame. 
  
    - Bine. Atunci cât rezolvi problema cinei, pot desface coletul? 
  
    - Dacă insişti... 
  
    - Nu dacă insist, ci dacă doreşti să-l văd şi eu. 
  
    - Aa, nu-i nicio problemă, se arătă ea nepăsătoare, însă dacă Radu ar fi fost mai atent, îi descoperea foarte uşor emoţia ce-o cuprinse, prin felul cum îi tremura vocea. Se temea de ce va spune când va vedea tabloul. Spera să fie cel cu Sabina, din Piazza San Carlo, îmbrăcate în rochii de epocă, cu umbrelele micuţe şi viu colorate deschise pe umăr. 
  
    În timp ce aşeza faţa de masă şi tacâmurile pe măsuţa din bucătărie, trăgea cu ochiul la ce făcea Radu cu ambalajul coletului din care într-adevăr scoase o pânză pictată, la fel de bine protejată ca şi cea primită în Viverone. Când o desfăcu, merse cu ea sub lustra din mijlocul livingului şi o întinse cu ambele mâini, ţinând-o ridicată la înălţimea ochilor. Părea încântat de ce vedea. 
  
    - Aa, eşti cu Sabina? 
  
    - Da, răspunse ea uşurată, de parcă i se ridicase o piatră de moară de pe suflet. Eram aşa cum ţi-am spus, la plimbare şi pictorul ne-a rugat să-i pozăm. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut în acea dimineaţă, deoarece văzusem palatul regal, am acceptat. 
  
    - După cum apare fundalul tabloului, nu numai ţinuta voastră este de epocă, ci însăşi piaţa pare ceva desprins din evul mediu. 
  
    - Chiar aşa şi era. Acolo se păstrează autenticitatea construcţiilor şi nimic nu se ridică în zonă fără a se încadra în specificul arhitectural existent de sute de ani, de pe timpul ducilor de Savoia, primii regi ai Italiei. 
  
    - Frumos, nu am ce zice. Parcă sunteţi două prinţese. 
  
    - Da, două românce apărute fiecare cu alt scop în Torino, ne-am substituit prinţeselor Europei occidentale. Pe atunci prinţii şi voivozii noştri nu prea ajungeau la curţile regilor Italiei, mai ales prinţesele. Nu prea am citit în cărţile de istorie aşa ceva. 
  
    Adriana se apropie de Radu, să revadă şi ea tabloul, bucuroasă că nu este o altă pictură, dar mai ales că era şi Sabina lângă ea pe pânză. 
  
    - Adevărul este că pictorul îi deosebit de talentat. 
  
    - Da, avea mai multe tablouri expuse şi după preţul afişat pe ele, nu erau de loc ieftine. 
  
    - Să-i găseşti o ramă frumoasă care să-l scoată în evidenţă şi să-l păstrezi sănătoasă. Apropou, cât te-a costat, întrebă el suspicios când auzi că erau preţuri mari afişate pe tablouri. 
  
    - Nu ştiu. Cred că l-a achitat Sabina. Pictorul nu avea de unde să ştie adresa mea din România. Am să caut la vreun atelier de înrămat tablouri. Mai am unul pictat de el. Hai, fugi la baie, să te pregăteşti de masă. 
  
    - Imediat. Cum mai ai unul? 
  
    - Da, când am fost la Viverone cu prietenii mei, am dat de italian pictând pe malul lacului şi din nou m-a rugat să-i fiu model. Atunci l-am condiţionat. Dacă îmi face şi mie un tablou, pozez gratis. Gratis este un fel de a spune, tabloul este mai valoros decât ar fi fost el dispus să mă plătească pentru o singură şedinţă de pozat. 
  
    - Bravo! Şi mie de ce nu mi-ai spus? Ori nu este reuşit, de l-ai ascuns? 
  
    - Nu l-am ascuns. Pur şi simplu l-am băgat în şifonier odată cu hainele şi am uitat de el. N-am dat mare importanţa faptului, spuse ea uşurată că a găsit ocazia să scape şi de această povară peste conştiinţa ei. De cealaltă..., nici vorbă să-i spună. Cum era să-i recunoască lui Radu că s-a culcat cu pictorul şi de aceea are cele două tablouri şi că ea i-a dat adresa? Sabina săraca, habar nu avea de existenţa acestor tablouri. 
  
    Radu aşeză nişte cărţi luate din raftul bibliotecii peste pânza tabloului, ca să stea întinsă şi merse la baie să se spele pe mâini. 
  
    Când trecu pe lângă tablou, mai aruncă o privire admirativă asupra lucrării. Îi plăcea cu adevărat. 
  
    În timpul mesei au discutat mai mult despre sănătatea tatălui lui Radu. Aşa a putut afla despre motivul întârzierii. A trebuit să umble prin farmaciile din oraş, după medicamentele ce nu se găseau în magazia spitalului. Cu toate că erau vreo douăzeci de farmacii în jurul spitalului judeţean, abia prin centru a reuşit să rezolve problema reţetei. Apoi au discutat despre lucrarea ei, despre problemele lui de la serviciu. La terminarea cinei, cu un pahar de merlot în mână, i-a arătat lui Radu în ce stadiu se găsea cu proiectarea. Îi arătă cum vrea ea să arate camera dublă de hotel la care lucrase toată ziua, în care credea că s-ar simţi cu adevărat bine, ce dotări a propus să aibă la patru stele şi despre calitatea mobilierului. 
  
    Radu privi atent la imaginea de pe monitorul Adrianei, fiind lucrat în 3 D, o întoarse pe toate feţele să descopere o altă poziţionare mai avantajoasă a dotărilor, îi mai sugeră pe ici pe colo, ce să mai adauge, sau ce să elimine şi în final căzură de acord că totul este în regulă, numai să-i placă şi beneficiarului, mai ales costurile echipamentelor propuse. 
  
    - Costă cam scump ce i-am sugerat eu. 
  
    - Da, dar tu i-ai dat maximum de lux la standardul de patru stele, poate fi şi de cinci. El poate să aleagă ce-şi doreşte. Tu ţi-ai îndeplinit cum s-ar zice misiunea. 
  
    - Totuşi mi-ar place să fie aşa cum mi-am visat eu că ar trebui să existe o cameră de hotel unde să te relaxezi cu adevărat când stai. Să simţi la plecare regretul că te despărţi de ea. 
  
    - Asta este. Patronul hotărăşte ce mobilier îşi achiziţionează, după câţi bani are. Pe hârtie va fi desigur frumos şi asta contează pentru tine. 
  
    - Îi voi face un memoriu cu ce conţine fiecare cameră şi cine îi poate fi furnizorul şi nu are decât să negocieze direct cu fabrica, dacă magazinul nu-l avantajează. Acolo îşi poate comanda direct şi culoarea şi calitatea lui. 
  
    - Bravo! Vezi că ştii! Lasă-l pe el să decidă. Tu îi livrezi lucrarea, încasezi cecul şi cu o strângere de mână rămâneţi amici şi colaboratori şi pentru viitoarele lucrări dacă va mai investi. 
  
    - Bine ar fi. Cât zici să-i cer? 
  
    - Asta tu ştii. Eu pot să-ţi spun doar cât i-aş cere eu. 
  
    - Spune atunci. Sunt curioasă. Nu am mai avut o lucrare atât de mare. 
  
    Radu îi indică o cifră cu vreo cinci zerouri. 
  
    - Atât de mult? 
  
    - Ce-i mult? 
  
    - Aşa mi se pare. Păi din banii aceştia mi-aş lua salariul vreo doi ani de zile. 
  
    - Nu aşa trebuie să gândeşti. Banii intră în contul firmei voastre. Ce, numai salarii aveţi de plătit? Statul vă ia cam patruzeci la sută din ei. Noi lucrăm mai mult pentru stat decât pentru noi şi tot sărac este după ce ne jupoaie de bani, că ştiu ei unde să-i trimită. Au abonaţii lor. Numai acolo unde trebuie să ajungă banii, nu ajung. Un exemplu poate fi şi faptul că am alergat toată după amiaza să caut medicamentele care trebuiau să existe în depozitul spitalului. Cine-mi decontează costul lor, că mic nu a fost. Tata doar este asigurat având patruzeci şi trei de ani de muncă şi cu taxele plătite la zi, că doar a lucrat la stat. 
  
    - Ai şi tu dreptate. Nu vezi zilnic cum îi ridică D.N.A. şi-i plimbă prin faţa camerelor de filmat cu cătuşele la mâini? Ca la circ. 
  
    - Lasă să-i plimbe că aşa merită. Să-i vadă toată lumea şi să ştie că politica pentru ei este doar o şansă în plus să fure cât mai mult, mai spuse Radu supărat. 
  
     
  
     
  
     
  
     
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2876, Anul VIII, 15 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!