CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





ADRIANA - ROMAN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 12 
  
    Părăsindu-i pe cei doi pescari amatori, Adriana şi-a luat cu ea punga cu pâine uscată şi a pornit spre zona unde erau ridicate câteva construcţii mai impozante. Mergea pe cheul de promenadă al lacului, însoţită de cârdul de păsări care se apropiase de mal, dovedind că le este foame, ori că sunt obişnuite să li se arunce pe luciul apei diferite alimente, pe care să le ciugulească. În faţa ei se ridica un ponton mare, tot construcţie solidă din lemn, care spre capătul dinspre hoteluri avea câte o încăpere de fiecare parte, confecţionate din lemn şi placate cu scânduri băiţuite, aşezate pe orizontală, iar acoperişurile le erau din stuf. Bănuia că sunt baruri sau cafenele. Acest ponton era pentru acostarea ambarcaţiunilor, care făceau curse cu amatorii de plimbări de agrement pe lac. 
  
    Ajungând la el, Adriana s-a urcat pe ponton şi a început să arunce păsărilor bucăţile de pâine. Era o întrecere contra cronometru, cine apuca mai întâi. Desigur că cei mai avantajaţi erau pescăruşii. Repezindu-se din zbor, furau resturile de pâine din faţa celorlalte înaripate. Observând că lebedele nu puteau prinde mai nimic, a schimbat strategia. Le lăsa pe lebede să se apropie cât mai mult de marginea pontonului, apoi arunca pâinea între ele. Aşa a reuşit să le dea şi lor câteva bucăţele. Cum orice început are şi un sfârşit şi pâinea primită de la Maria - Rosa s-a terminat destul de repede. Ca să sature toate păsările, îi trebuia o maşină întreagă de pâine. A făcut câteva instantanee fotografice cu ele, apoi şi-a continuat plimbarea. 
  
    Hotel "Europa" se ridica pe trei etaje în partea din centrul clădirii, iar aripile aveau doar câte un etaj. În faţa lui se afla restaurantul, cu o terasă de vară pavată cu piatră şlefuită, amenajată pe lungimea întregii construcţii. Mesele erau pline cu turişti, iar ospătarii roiau pe lângă ei să-i servească. Întrarea în hotel se făcea pe la mijlocul terasei, iar pe lângă gardul ce-o delimita spre exterior, se ridicau trunchiurile unor glicine ca o boltă de la un capăt la celălalt al terasei, a căror inflorescenţe mov spre mov deschis la florile mai trecute, împrăştiau un parfum deosebit de plăcut, la fel de puternic ca cel al teiului de pe la noi. Întreaga terasă era acoperită cu aceste minunăţii plăcut mirositoare, ale căror ciorchine florale atârnau deasupra meselor, ca şi cei de strugure. Printre tulpinile de glicine erau atârnate ghivece cu muşcate în plină floare, grena, roşii sau roze. 
  
     Lângă uşa de acces în recepţie, mai exista o alta din lemn masiv, ferecată cu feronerie[ 11 - artă a lucrării fierului prin ciocănire şi modelare la cald.] metalică. Deasupra pe o firmă din tablă, pe care îşi lăsase amprentă patina şederii în mediul umed de afară, scria cu litere mari într-un scris arhaic, Trattoria "Corsarul", ceia ce-o făcu pe Adriana să creadă că înseamnă Taverna "Corsarul" după imaginile pictate pe geamurile care încadrau uşa, fiecare având câte un pirat cu vestitul corn triunghiular pe cap şi cunoscutul bandaj dintr-o bucăţică de piele, pe câte un ochi. 
  
    Abandonă această locaţie trecând mai departe, unde putea admira multitudinea de yole şi yachturi de toate mărimile şi modelurile legate în largul lacului, nu departe de cheu. Trase concluzia că aici în weekend-uri vin mulţi turişti cu dare de mână, sau iubitori ai zonei, pentru a petrece un sfârşit de săptămână cât mai agreabil. Mai sus de şoseaua care urmărea în paralel malul lacului, se ridicau locuinţele localnicilor, majoritatea având grădini pline cu pomi fructiferi, dar mai ales flori în ghivece ce atârnau sub streşinile caselor. 
  
    Între hotelul "Europa" şi următoarea clădire la fel de înaltă, ce denota că tot o locaţie de cazare hotelieră putea să fie, a văzut un pictor aplecat deasupra şevaletului său. Se opri pe loc. Bătăile inimii începură să i se accelereze. 
  
    - "Doamne, Dumnezeule, sper să nu am halucinaţii şi să-l văd pe Giacomo, în fiecare pictor întâlnit în Italia", îşi spuse tânăra închinându-se temătoare. "După siluetă pare a fi el, dar ce să caute tocmai aicea?" 
  
    Picioarele i se înmuiară, nu mai avea curajul să meargă mai departe. 
  
    - "Acum ce să fac? Să mă întorc, sau să-mi continui plimbarea pe malul lacului?" se întrebă ea emoţionată. 
  
    - "Hai Adriana, nu mai visa cu ochii deschişi la cai verzi pe pereţi. Ce să caute aici?" continuă ea făcându-şi curaj de a merge spre cealaltă clădire, care presupunea că este hotelul " Royal". 
  
    Pictorul stătea cu spatele la direcţia de unde venea tânăra, căutând să prindă pe pânză atât hotelul, cât şi o parte din lac cu tot ce plutea pe el, pasări sau ambarcaţiuni de agrement. 
  
    Pe cât se apropia mai mult de locul lui de creaţie, pe atât Adriana era mai convinsă că el este. Tot nu-şi găsea explicaţia la întrebarea: 
  
    - "Ce să caute acolo unde ea a ajuns azi de dimineaţă? De cât timp este în Viverone? Este un loc unde vine adeseori, sau tot destinul este vinovat că i-l scoate mereu în cale? Şi dacă este el, ce-i va spune? Cum să-i explice că hazardul este acela care i-a adus pe amândoi în acelaşi loc, aşa cum s-a întâmplat şi în Piazza San Carlo?" 
  
    Mai făcu vreo douăzeci de paşi şi convingerea că este Giacomo, îi era deplină. Îi recunoscu-se neobişnuitul său basc aşezat şmechereşte pe o ureche ca la cofetari sau bucătari, numai că nu era alb, ci înflorat. Se opri. Era nehotărâtă cum să facă. Să se întoarcă din drum, sau să-l ocolească pe strada care însoţea paralel faleza? Se hotărî la ultima variantă, dar tocmai când îşi schimbă direcţia de mers spre dreapta, Giacomo se întoarse şi o zări la rândul său. Desigur că a recunoscut-o. Văzând că se îndepărtează de faleză o strigă: 
  
    - Ciao amore! Dove vai andare? 
  
    Aducându-şi aminte că ea nu înţelege italiana, repetă în franceză: 
  
    - Salut iubire! Unde pleci? 
  
    Adriana întoarse capul spre pictor şi nu ştia ce să facă. Ieşise deja în stradă şi cum pe marginea trotuarului creşteau diverşi arbuşti pitici şi copaci plin de vegetaţie, putea să se facă că nu a auzit chemarea bărbatului şi să-şi continue drumul, trecând la o oarecare distanţă prin dreptul lui. Poate va crede că i s-a părut să fie ea, cea care acum fugea pur şi simplu din calea lui. 
  
    - "Da, este de preferat să-mi caut de drum", îşi spuse tânăra şi păşi mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă inima stătea să-i sară din piept. Simţea cum îi zvâcnesc tâmplele, semn că tensiunea i-a crescut la cote alarmante. Se uită în urmă să vadă dacă mai sunt cei doi bărbaţi lăsaţi pe ponton la pescuit. S-ar fi întos spre ei. Simţea nevoia de protecţie. De cine s-o protejeze? De pictor, sau de ea? 
  
    Faleza formase o curbă de care nu şi-a dat seama cât timp s-a plimbat, fiind atentă mai mult la ce se întâmplă pe lac decât la forma de relief a lacului. Strada era cam la vreo treizeci de metri de locul unde picta Giacomo. Continuă să meargă mai departe, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Totuşi simţea cum în aer pluteşte pericolul. Dintr-o stare de răcoare, aer curat şi perfect pentru o plimbare de relaxare, devenise sufocant, greu de respirat, iar o transpiraţie rece îi invadă corpul. Palmele se umeziră, tălpile şi le simţea reci în pantofii sport din picioare, respiraţia greoaie de parcă tocmai ajunsese în vârful unei pante, după un urcuş obositor. Acum ar fi preferat să fi rămas cu celelalte două femei în casă, la bucătărie, decât să trăiască acest coşmar. Aşa i se părea. Un coşmar obsesiv ce se tot repeta de când l-a cunoscut pe pictor. Nici noaptea nu-l putea ocoli. O urmărea în vis. Se trezea leorca de transpiraţie şi obosită de parcă alergase la maraton. 
  
    Poate că dacă nu-l auzea strigând-o mai putea să se amăgească cu gândul că doar i s-a părut a fi el. O simplă sperietură şi atât. Bine, bine, dar de ce să se sperie, în loc să se bucure că l-a întâlnit din nou? De unde ideea că el reprezintă un mare pericol pentru ea, sau pentru liniştea sa sufletească? În ce constă oare acest pericol? Să fie teama malefică că la a doua întâlnire nu va mai rezista ispitei de a-i ceda? Oare această dorinţă de a face dragoste împreună, să fie numai a lui, sau şi ea şi-o dorea la fel de mult? De ce nu i se întâmplă acelaşi lucru şi cu Radu? Când se întâlneau sau când erau împreună se simţea în siguranţă, ocrotită şi nicio teamă nu avea de ceva care să-i tulbure această stare de linişte sufletească. 
  
    Nu reuşea să găsească răspunsuri la aceste întrebări, aşa că îşi continuă mersul tăcut, când dintr-o alee străjuită de un gard vegetal de-o parte şi de alta, apăru direct în faţa sa Giacomo, roşu la faţă şi transpirat. Se putea observa pe chipul său efortul făcut de a-i ieşi în cale, înainte ca ea să depăşească aleea. 
  
    - Bună ziua iubire. Iată că nu m-am înşelat. Tu eşti cea care m-a surprins cu prezenţa pe malul lacului Viverone. Cum de eşti aici? 
  
    - Bună ziua Giacomo! Ce-i cu tine la Viverone? se făcu tânără că nu l-a observat până acum şi că întâlnirea este chiar surprinzătoare pentru ea şi de neexplicat. 
  
    - Ce să fie? Vin aici aproape săptămânal. Am deasupra lacului o micuţă căsuţă unde mă odihnesc când vin să pictez aceste frumuseţi. Dar cu tine ce este aici? Cu cine ai venit? 
  
    - Ce să fie! M-au adus gazdele mele în weekend la nişte prieteni ai lor. 
  
    - Şi nu m-ai văzut pe faleza? Sau ai vrut să mă eviţi? 
  
    - Nu, nu te-am observat. Tocmai doream să mă întorc la gazdele de aici. I-am lăsat la pescuit pe ponton şi cred că au ajuns acasă la ora aceasta. 
  
    - Hai pe malul lacului că am şevaletul şi sculele lăsate acolo fără nimeni lângă ele. 
  
    - Nu cred că sunt în pericol de a ţi le lua cineva. N-am văzut niciun pictor pe mal. 
  
    - Nu de asta, dar tocmai am prins o lumină perfectă pentru a crea un cadru cu frumuseţea acestei întinderi de apă. 
  
    - Tocmai mă grăbeam... 
  
    - Lasă că ai tot timpul să ajungi şi acasă, mai stăm câteva minute de vorba. După câte ştiu mai ai puţin de stat în Torino. 
  
    - Da, aşa-i. Doar două zile şi plec la Milano. 
  
    - Ai treabă acolo, sau tot în vizită la cineva? 
  
    - Mda, trebuie să mă întâlnesc şi acolo cu cineva. 
  
    - Vreun iubit? o întrebă el, privind-o cu mare atenţie să-i surprindă mişcarea muşchilor feţei, care desigur că-i va trăda starea sufletească în care se află. Ea nu-i mai răspunse la întrebare. 
  
    Giacomo o luă de mână şi o trase după el pe aleea care ducea direct la recepţia hotelului "Royal". Adriana se lăsă condusă fără nicio împotrivire. Se repeta neputinţa de a rezista voinţei lui, care o domina. 
  
     
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2860, Anul VIII, 30 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!