CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





ADRIANA - roman
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 4 
  
    - Bună dimineaţa scumpo! Cum ai dormit în prima noapte din Torino? o întâmpină Sabina pe Adriana când se văzură în bucătărie, unde ea trebăluia de vreo oră. 
  
    - Cum să fie? Am dormit ne întoarsă ca un prunc până acum câteva minute când te-am auzit mişcându-te prin casă. 
  
    - Ha, ha, eu m-am sculat de mult, trebuia să-i pregătesc lui Vicenţio micul dejun şi pe Maria de mers la grădiniţă. De obicei o duc eu, că am programul mai lejer, dar acum a dus-o tatăl său. 
  
    - Am dormit atât de profund încât nu am auzit nicio mişcare prin casă. 
  
    - Nici noi nu am făcut zgomot, ca de obicei. M-am înţeles din cameră cu Maria, când s-a trezit să nu facă zgomot, sau să plângă, cum mai face, când încă îi mai este somn. 
  
    - Săracul copil! Îl chinuiţi din cauza mea. 
  
    - Lasă, că nu-l chinuim deloc, este o răsfăţată. Norocul nostru este, că-i place la grădiniţă în colectivitate. Are prietenii ei de joacă, învaţă cântecele şi alte multe lucruri pentru vârsta lor. 
  
    - Grădiniţa este departe de voi? 
  
    - Nu-i chiar aşa de departe, la vreo două cvartale de blocuri. Este în drumul meu, când merg la serviciu. Pentru Vicenţio este mai departe, trebuie să se abată de la traseul lui. Are fabrica într-o altă zonă a oraşului. Ia spune-mi, unde ţi-ai dori să mergem astăzi? Ce vrei să vezi, mai întâi? 
  
    - Eu ştiu? Nu cunosc oraşul vostru, aşa că tu hotărăşti, ce vrei să-mi arăţi. 
  
    - La muzeu, în parcul Riffini, sau prin magazine? 
  
    - De magazine avem timp, aşa că vreau să iau contact cu oraşul, să văd ce aveţi mai frumos în el. 
  
    - Sunt multe de văzut. Duomo Sfântul Ion Botezătorul, basilica Superga, Sassi Superga, Porta Palatino, Mole Antonneliana, Casa de Savoia, Palatul Regal, Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino sau Palatul Madama şi lista încă nu este încheiată, începu să numere Sabina pe degete tot ce au de vizitat. Nici nu stai tu atâtea zile cât ţi-ar trebui ca să le vizitezi pe toate. 
  
    - Stai s-o luăm pe rând ca să înţeleg. Duomo (catedrală) şi porta (poartă) am înţeles ce înseamnă. Dar mole? Ai vrut să spui Mall? 
  
    - Nu! Ceva măreţ, de mari dimensiuni, sau volum. O clădire mare în care se află Muzeul Național al Cinematografiei italiene. Torinezii se mândresc cu această clădire care-i poartă numele arhitectului. 
  
    - Vezi ce avantaj au arhitecţii? Le rămâne numele pentru posteritate când construiesc ceva grandios cum zici că este această clădire. 
  
    - Da, îl chema Alessandro Antonelli, iar construcţia a fost ridicată pe la mijlocul secolului XIX. El a proiectat-o ca sinagogă evreiască. În prezent adăposteşte Muzeul Naţional de Cinema și se crede a fi cel, mai înalt muzeu din lume la cei 167 de metri ai lui. 
  
    - Cel mai mare nu se poate, deoarece Casa Poporului de la noi este cea mai mare clădire din Europa şi a doua ca mărime din lume. 
  
    - Ştiu, dar şi aceasta este grandioasă, de aceea torinezii o consideră un simbol al oraşului. Hai la bucătărie, să pregătim de mâncare ceva în stil românesc, pentru micul dejun. 
  
    - Nu prea obişnuiesc să iau micul dejun dimineaţa. Doar o cafea şi fuga la serviciu. 
  
    - Nu ţi-am mai spus? Se poate vedea cu ochiul liber. Mai ai puţin şi devii străvezie. 
  
    - Hai mă, nu sunt atât de slabă şi apoi eu mă simt destul de bine aşa. 
  
    - Bine, vedem noi la plecare cum vei mai fi şi începu să râdă veselă. 
  
    După ce au terminat cu micul dejun şi de servit cafeaua, s-au hotărât să ia obiectivele de vizitat în ordinea cum sunt ca depărtare de locuinţa lor, aşa că fetele au mers fiecare în camera ei şi s-au îmbrăcat pentru o plimbarea prin oraş. 
  
    - Astăzi o să mergem cu maşina că avem mai mult de alergat. Oricum nu o să le putem vedea pe toate, dar câteva tot vom reuşi. 
  
    - Tu ştii mai bine. 
  
    Urcând în maşina Sabinei, au ieşit din nou în strada Siracusa şi şi-au continuat drumul spre centrul oraşului, apoi intrând pe strada Trapan, nu peste mult timp au lăsat în stânga pe celălalt sens de mers, parcul Ruffini unde se putea vedea chiar şi din maşină stadionul Primo Nebiola, Palatul Sportului, multe terenuri de joacă pentru copii şi de practicat mişcarea în aer liber, multă verdeaţă, copaci maturi frumos cosmetizaţi, aleii îngrijite, piste pentru biciclişti, flori şi un gazon tuns ca o mustaţă de adolescent, scurtă şi uniformă. 
  
    - Vom veni şi aici cu cea mică la joacă. Aici o aduc de obicei să se joace în weekend. Este obişnuită în colectivitate şi se plictiseşte singură acasă, de aceea aici are cu cine socializa şi se juca. 
  
    - Ia spune-mi ca o curiozitate, de când eşti aici nu ai întâlnit şi alţi români? 
  
    - Oo, aici este o comunitate destul de mare de români. Erau peste cincizeci şi două de mii, conform statisticilor de la recensământul din 2012. Aceştia fiind cei veniţi oficial şi cu locuri de muncă prin contract, nu şi cei ce lucrează la negru. Nu-i exclus să fie acum în Torino, poate aproape o sută de mii de români. De fapt, este cea mai mare comunitate de emigranţi. Mai mare, decât cea a marocanilor, care nu sunt nici douăzeci de mii. 
  
    - Deci, ai cu cine sta de vorbă în limba maternă, când ţi-e dor să mai vorbeşti româneşte, să te simţi printre ai tăi, măcar aşa, dacă nu altfel. 
  
    - Da, mi-am făcut chiar şi câteva prietene. Când merg cu Maria în parc, mă întâlnesc cu multe dintre ele, bem câte o cafea sau câte o răcoritoare şi punem Europa la cale. Sunt destule cafenele sau terase în parc şi mai depănăm amintiri din ţară. Sau pur şi simplu stăm la taifas pe câte o bancă supraveghindu-ne copiii cum se joacă. 
  
    - Şi ele cu ce se ocupă? Au serviciu, sau tot ca tine, sunt căsătorite cu vreun italian prosper? o tachină Adriana în glumă pe prietena sa. 
  
    - Sunt multe venite aici de ani buni împreună cu familiile lor din ţară, altele sunt venite singure lăsându-şi familia acasă, copiii mici sau mari, pentru a câştiga un ban, pe care nu-l puteau la noi, continuă Sabina făcându-se că nu a auzit aluzia la căsătoria sa. 
  
    - Şi în general cu ce se ocupă? 
  
    - Of, Doamne! Majoritatea sunt badante. 
  
    - Ce înseamnă asta? 
  
    - Este un cuvânt italian destul de jignitor la ceea ce fac de fapt, persoanele respective, care în general sunt românce, cele mai preferate de italieni, fiind serioase, pricepute şi de încredere. Mai sunt şi alte naţii, ucrainence, basarabence, bulgăroaice, dar româncele sunt cele mai căutate. Ele îngrijesc de persoanele vârstnice, care nu mai pot să se întreţină singure. Fac şi curăţenie, un fel de bune la toate în casă. Badantă este echivalentul mai mult al cuvântului de servitoare, decât de femeie în casă, de aceea chiar şi italienii recunosc, că-i un cuvânt jignitor dar acesta este folosit cel mai ades. 
  
    - Vai Doamne, unde am ajuns?!? Slugile altora, din cauza sărăciei din ţară! 
  
    Sabina opri şi parcă maşina la marginea bordurii. 
  
    - Intrăm aici ca să vezi mai întâi Bazilica (Catedrala) Sfântului Ioan Botezătorul. 
  
    - Ah, dar chiar că este o construcţie impozantă. 
  
    - Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre cele mai vechi construcţii de cult din Torino. A fost ridicată prin secolul al XV- lea şi găzduiește Giulgiul din Torino, o pânză veche, ce poartă o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se crede, că a fost pânza, care l-a acoperit pe Iisus în mormântul său. 
  
    - Draga mea, eu nu că nu aş fi o persoană credincioasă. Departe gândul meu de aşa ceva, dar prea multe relicve sunt prin diferite locuri ale lumii, legate de existenţa sau moartea lui Hristos, atât la Ierusalim, Muntele Athos, în Gaza la Mormântul Sfânt, sau cine mai ştie pe unde prin întreaga Europă. Şi la noi auzi, că la nu ştiu câte mănăstiri din ţară sunt icoane făcătoare de minuni, unele care plâng, altele vindecă boli, sau cine ştie ce mai fac, dar până acum, nu am auzit de nici o minune locală. 
  
    - Adi, din cele mai îndepărtate vremuri, rolul bisericii a fost acela de a ţine omul în ignoranţă, de a-l face să se teamă de ceva, pentru a-l supune şi a-i limita posibilităţile de gândire liberă. Atunci, de ce să ne mirăm, că acest lucru se perpetuează şi în zilele noastre, mai ales, că aduc şi deosebite avantaje pecuniare? Oricum despre Giulgiu am citit, că s-ar fi descoperit prin secolul al XVI-lea, în urma unei Cruciade Sfinte în Turcia şi adus în această catedrală, pe la sfârşitul aceluiaşi secol, dar vechimea lui ar fi practic de prin anul 1300, după cercetările unor specialişti din trei universităţi diferite, două din Statele Unite şi una din Elveţia, deci nu de acum două mii şi ceva de ani, când s-a născut Hristos. 
  
    Există, desigur, şi oameni, care spun că ar fi vorba doar despre o pictură realizată manual şi nici pe departe, de o pânză, ce l-ar fi acoperit pe Iisus. Cât de autentic este sau nu, Giulgiul nu putem şti, dar se înţelege că este vorba de marketing turistic, pentru atragerea de cât mai mulţi vizitatori. 
  
    Fetele coborâră din vehicul şi se îndreptară spre catedrală. 
  
    - Să ştii că am vizitat în cei cinci ani de mai multe ori, anumite muzee. Prima dată am făcut-o din curiozitate, din nevoia de cunoaştere, apoi când am început să lucrez la firma unchiului lui Vicenţio, din necesitatea, de a-mi stabili în minte ce gusturi, ce tradiţii şi cam ce le-ar place piemontezilor, să vadă când deschid uşa unei încăperi. Deci le-am studiat tradiţia şi cum la început nu cunoşteam italiana, am luat calea palatelor, muzeelor, expoziţiilor şi al magazinelor de mobilă. Prin muzee găseam pliante de promovare şi de prezentare scrise şi în engleză, aşa că am făcut o colecţie de asemenea pliante. Am vizitat Palatul Regal şi Palatul Madamma, am văzut decoraţiunile, genul de mobilier din el şi chiar dacă erau din alte secole, puteai să-ţi faci o părere despre ce se purta în toate timpurile. 
  
    Torino[ 1 - Informaţii culese de pe internet despre oraşul Torino] este plin de clădiri, în care au locuit familiile regale din Italia. De exemplu Palatul Regal a fost casa regelui din Sardinia până în anul 1859 şi apoi al lui Vittorio Emanuele II, rege al Italiei, până în anul 1865. 
  
    Se spune că cei mai iscusiţi artişti italieni ai vremii, au lucrat timp de două secole la operele de artă şi la piesele de mobilier din palat. Cel mai interesant lucru de văzut este desigur scara lui Domenico Ferri, decorată cu picturi sau statui. Trecând de această scară ajungi la primul etaj, iar de aici poţi vizita cât mai multe dintre camerele deschise, pentru că de acolo începe cu adevărat turul palatului. 
  
    Ghizii care însoţesc grupurile vorbesc mai multe limbi, deci dacă eşti un vizitator solitar, te ataşezi grupului în a cărei limbă vorbeşte ghidul şi pe care o înţelegi. 
  
    - Vezi! Eu nici nu am nevoie de serviciile ghidului de la obiectivele turistice, pe care le vom vizita, avându-te pe tine care poate ştii la fel de multe despre istoricul lor, ca şi un ghid profesionist. 
  
    - Ei, nici chiar aşa. Am reţinut, doar ce m-a interesat personal. Ei au informaţii mult mai generale şi mai vaste decât mine. Ai să vezi când le vom vizita. 
  
    - Această deosebire dintre stilul românesc şi cel piemontez se poate observa în tot locul. Până şi blocurile mai noi de aici se deosebesc de ale noastre, ca stil arhitectural. Au altă tradiţie. Noi la început doar copiam Europa aducând arhitecţi de peste tot, dupa aceea, mai târziu, a fost ... Dumnezeu cu mila, ceia ce vedem peste tot în ţară. Chibrituri din beton aşezate pe orizontală sau pe verticală. 
  
    - Nu le pune în calcul pe cele construite în ultimii cincizeci de ani. Compară-le cu cele vechi cum sunt şi cele de la noi din oraş din zona Pieţei Ovidiu. Multe dintre ele au influenţe italiene. 
  
    - După experienţa căpătată în profesia ta, dacă ar fi să revii în ţară şi să o practici în decorarea şi aranjarea unei locuinţe, te-ar considera ori o avangardistă, ori o nostalgică retro a stilului de secol optsprezece - nouăsprezece. 
  
    - Tot ce este posibil. Nici nu mai ştiu cum se construieşte acum în ţară. 
  
    - Mai mult, după bugetul clientului, nimic sofisticat. Dacă are omul bani, atunci şi clădirea este mai deosebită, dacă nu, ceva anost şi fără de gust. 
  
    După vizitarea catedralei care a impresionat-o pe Adriana, mai ales prin stilul arhitectural unde barocul era la el acasă, dar şi prin masivitatea clădirii, fetele s-au urcat în maşină şi au plecat mai departe spre un alt obiectiv. La un moment dată Adriana strigă uimită la prietena sa: 
  
    - Sabina, ştii pe ce stradă suntem? 
  
    - Da, Vasile Alecsandri. Te-a surprins că este un nume de poet român? 
  
    - Da. 
  
    - Mai sunt şi altele aici cu nume româneşti, inclusiv una care este pe două sensuri separate şi se numeşte România, un fel de bulevard la noi. Doar şi noi avem străzi prin oraşele noastre cu nume de personalităţi italiene sau nume de oraşe de pe aici. 
  
    - Deci italienii au auzit de Alecsandri! 
  
    - Nu uita, că a fost un paşoptist şi italienii ştiu despre revoluţia din 1848 destul de multe. A fost un an istoric al Europei, nu numai al României. 
  
     
  
     
  
     
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - roman / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2849, Anul VIII, 19 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!