CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





La marginea lumii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto:  
  
” Destinul prinde formă în  
Momentul în care iei o decizie.”  
- Anthony Robbins -  
  
Cap. IX  
  
 
  
Daniela, fiica Mariei se afla de doi ani la Oslo, ca atașat cultural pe lângă ambasada română. Făcea parte din colectivul Institutului de Cultură Român care avea ca scop să facă cunoscută cultura românească în lume prin orice mijloace.  
Absolvise la Universitatea din București facultatea de limba și literatura română și limba engleză. Prin anul doi de facultate l-a cunoscut pe Cristian, care pe atunci era student în ultimul an la politehnică. A fost dragoste la prima vedere. Întâlnirea lor ocazională căzuse ca un trăsnet peste ea. O electrocutase definitiv și iremediabil.  
S-au întâlnit întâmplător la Ateneu, la festivalul George Enescu. Daniela era împreună cu alte două colege, el singur. La un moment dat și-au întâlnit privirile stând în pauză în foaierul Ateneului.  
Daniela la vederea lui a simțit cum parcă i-a trecut un cuțit prin inimă. Ca și când ar fi avut un atac de cord. O ghiară pusese stăpânire peste inima sa neangajată în nicio iubire serioasă până atunci. Nu-și mai putea dezlipi ochii de pe bărbatul brunet, înalt și bine legat, îmbrăcat simplu dar totuși elegant, cu un sacou sport alb, închis la un nasture, cu reverele înguste și colțurile sacoului rotunjite la poale, în cămașă neagră fără guler, cu pantaloni bleumarin perfect călcați și în pantofi albi sport. Arăta ca un manechin al vreunei case de modă. La început chiar a crezut că asta-i îi este profesia. Prea arăta ca după revistă, îmbrăcat de Georgio Armani.  
Daniela nu-și mai putea lua privirea de la el. Așa a fost surprinsă de către Corina, colega sa de an.  
- Alo, doamnă! Mai ești cu noi, sau ai părăsit deja Ateneul? O somase Corina trăgând-o de toarta poşetei sale minuscule.  
- Ce, ce-ai spus? Răspunse Daniela trezită din visare.  
- Ce-ai văzut așa de deosebit de plecasei deja de la concert?  
- N... nimic, ce să văd? Încerca ea să-și revină și să nu se deconspire în fața colegei sale.  
- Am observat că nu-ți mai dezlipeai privirea de pe bărbatul cu sacoul alb. Îl cunoști?  
- Nu, de unde să-l cunosc? Răspunse ea, încercând să pară indiferentă.  
- Așa am avut impresia după cum îl fixai cu insistență. Nu arată rău de loc individul! Continuă Corina analiza personală a bărbatului. Chiar foarte bine!  
- Mda, ai dreptate.  
Atunci și Miruna care cercetase în acest timp programul concertului, auzind discuția dintre colegele sale, își îndreptă privirea spre cel care le captase fetelor atenția.  
- Oho, chiar că mi-ar place să fiu tolănită undeva pe niște cearceafuri foșnitoare și să-i pipăi un pic bicepşii, așteptând ca o pisică leneșă de angora, ca Don Juanul să intre în acțiune! Își declină tânăra preferințele fără nicio reţinere.  
Ca din întâmplare și-a aruncat și Cristian privirea spre grupul celor trei tinere, atras de magnetismul privirilor celor trei domnișoare. Nu a putut să nu-și dea seama că se afla sub lupa lor cercetătoare. A rămas cu ochii fixați pe grupul lor. Ușor și cu paşii unui leopard plecat la vânătoare, se îndreptă spre locul unde se aflau cele trei gazele. Gestul și intenția sa vădită, le tulbură liniștea celor trei studente, mai ales pe cea a Danielei, a cărui viteză a sângelui crescu vertiginos.  
- Hopa!!! Vine lupul spre mieluțe!!! Țineți-vă bine fetelor, s-ar putea ca pe una dintre noi s-o pape lupul în seara asta, mai spuse Corina.  
- Am mai văzut eu asemenea lupi care s-au transformat mai târziu în niște neajutorați cățeluși, răspunse Miruna, o tânără mai experimentată ca celelalte colege ale sale în relațiile cu studenții de prin facultate.  
Cristian își făcu loc și ajunse în dreptul celor trei tinere și fără nicio jenă, le abordă direct.  
- Bună seara fetelor! Cred că m-am aflat în atenția voastră acum câteva minute. Așa mi s-a părut după cum mă priveați. Mă numesc Cristian Monescu. Sunt student anul trei la politehnică. Am dreptate, sau m-am înșelat că mă priveați cu insistență?  
  
- De ce ai putea fi mă rog în atenția noastră? Îi răspunse cu nonșalanță, Miruna. Corina și mai ales Daniela parcă nici nu mai erau prezente când au fost interogate direct de către Cristian. Li se tăiase aerul cum se spune.  
- Mie așa mi s-a părut. Îmi cer scuze dacă m-am înșelat. Cum nu cunosc pe nimeni și nu am cu cine purta o conversație, sper că nu vă deranjează ca pe timpul pauzei să schimbăm câteva cuvinte. Tot studente sunteți și voi?  
- Scrie așa ceva pe fruntea noastră? Îl persiflă în continuare cu îndrăzneală Miruna.  
- Miruna, lasă omul în pace interveni Corina. Da domnule Cristian, suntem și noi tot studente la Universitate, la litere. Eu sunt Corina, ea este Daniela și ea...  
- ... Miruna. Am aflat deja că este și cu gheruţele scoase, dar sunt obișnuit să fac față la asemenea situații. Cum vi s-a părut prima parte a concertului?  
- Minunat, răspunse în sfârșit și Daniela, poziționată chiar în fața tânărului care-i captivase atenția.  
Concerta în acea seară Orchestra Regală Philharmonic din Londra, o mare orchestră atât ca valoare artistică, cât și ca număr de instrumentiști, o sută șase persoane, ce fusese înființată încă de prin 1932 de către Sir Thomas Beecham.  
Așa l-au cunoscut cele trei tinere pe viitorul inginer Cristian Monescu. Cum s-a ajuns ca Daniela să se revadă mai târziu cu tânărul, este o cu totul altă poveste. Așa le-a fost hazardul. Să se revadă tot întâmplător la un alt eveniment, așa cum sau cunoscut și prima dată. S-a întâmplat la un marș de protest al studenților împotriva guvernului Văcăroiu, protest care avea ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.  
Atunci Cristian a fost cel care a descoperit-o pe Daniela alături de colegii săi de la Universitate. O ținuse minte și a recunoscut-o imediat, chiar dacă ținuta ei vestimentară nu mai era una de Ateneu, ci de stradă, blugi și o bluză pe corp care îi scotea în relief trupul zvelt și vigoarea sânilor ce-i străpungeau cu îndrăzneală materialul fin al bluziței de un bleu pal.  
- Bună Daniela, îi șopti la ureche Cristian, insinuat pe nesimțite lângă ea.  
Daniela când își îndreptă privirea spre cel ce-i vorbise ușor la ureche rămase perplexă. De unde a mai apărut și fantoma tânărului de la Ateneu tocmai la acest marș de protest? Cum de a regăsit-o și mai ales cum de a mai cunoscut-o după atâta timp?  
- Aaa, domnul Cristian? Cum de m-ați găsit?  
- Cristian pur și simplu, nu domnul. Contra domnilor suntem aici să demonstrăm. Noi suntem niște simpli indivizi fără blazoane domnești. Te-am văzut întâmplător și cum rămăsesem cu discuția din foaierul Ateneului neterminată, m-am gândit să mă alătur de grupul facultății voastre. Mă primești?  
- Ha, ha ha! Aici suntem toți doar studenți protestatari, nemulțumiți de modul cum guvernanții conduc această țară, nimic mai mult.  
- Mda, așa este, cu toate că știm cu toții rezultatul nemulțumirii noastre. Vorba românului hâtru:” Câinii latră, ursul își vede de treabă”.  
Așa s-au revăzut cei doi tineri și de atunci a început relația lor care s-a finalizat până la urmă cu o cununie civilă înainte de absolvirea facultății lui Cristian. Anul următor a termina și Daniela, iar Monica a apărut doi ani mai târziu.  
Era și firesc ca după căsătorie Daniela să se mute împreună cu soțul său care închiriase un apartament prin Drumul Taberei. Nu găsise la un preț mai accesibil pentru bugetul lor de studenți decât acolo și cum trebuia ca în timpul facultății să lucreze par time într-un bar să facă rost de bani, s-au descurcat cum au putut până la terminarea facultății.  
Visurile unui tânăr student sunt la început mărețe. Doar de aceea și hotărăște să-și definitiveze studiile la cel mai înalt nivel.  
Tot timpul își creionează planuri de viitor, își proiectează niște repere de viață pe care încearcă să și le îndeplinească. Și tocmai de aici încep necazurile, uneori chiar deziluziile. Nimic din ce visează tânărul în acele momente nu se vor regăsi în viața viitoare de zi cu zi. Mereu apar noi piedici.  
Totul este o continuă luptă cu sistemul. Trebuie să nu disperi de la prima deziluzie, să nu cedezi de la primul obstacol, ci să descoperi și alte oportunități pentru a-ți conduce visurile mai departe.  
Toate acestea i s-au întâmplat și noilor membri ai familiei Monescu care, căsătorindu-se încă din timpul studenției, trebuiau s-o ia cum s-ar zice, de la lingură. Nu aveau ca bunuri materiale decât strictul necesar al vestimentației adecvată anotimpului respectiv și altceva nimic și acesta procurat tot cu ajutorul familiei. Acum nu se mai pretau să ducă o viață de boemi, fără niciun sfanț în buzunar, limitându-se doar la subvențiile lunare ale fiecăruia, cum au trăit ei în toți acești ani de studenție, ci aveau nevoie și de alte bunuri necesare traiului de cuplu zi cu zi, indispensabile vieții în doi.  
Și ce scumpă mai era viața în București și plină la tot pasul de tentații! Te simțeai confortabil doar când îți sosea” subvenția” lunară, apoi dacă nu erai atent și prevăzător, descopereai un gol imens atât în buzunar cât și în stomac, de nici nu știai cum să rezolvi problemele ce apăreau la tot pasul. De aceea Cristian apelase la serviciile ocazionale par time, care prin sumele câștigate ca remunerație, mai acopereau o seamă de necesități cotidiene. Anul următor Daniela la terminarea facultății a avut surpriza datorită notelor primite la examenul de licență, să i se propună un post de cadru didactic în cadrul Universității și anume cel de preparator, dar putea să-l aleagă și pe cel de bibliotecar, posturi vacante în acea perioadă. Era și firesc să-l prefere pe cel de preparator care-i oferea mai multe oportunități decât cel de bibliotecar. Și remunerația era mai favorabilă în primul caz. Așa putea să-și pregătească doctoratul și să avanseze în cariera universitară.  
În acest timp Cristian se angajase într-o firmă privată ce confecționa materiale metalice de construcții. Nu era ce visase, dar era un loc de muncă în care lua pentru prima dată contact cu oamenii din subordine, cu un patron și mai ales unde putea să-și pună în practică tot ce învățase în cei trei ani de facultate.  
Daniela avea predilecție pentru creațiile literare, reportaje, eseuri, analize critice ale scrierilor apărute prin diverse reviste, site-uri cu specific literar, sau altele de socializare, unde se posta tot ce vrei și ce nu vrei, de la rețete culinare, încercări literare - poezie și proză, până la anunțuri mortuare.  
De-a lungul timpului, scrierile sale au apărut în reviste de specialitate renumite, precum și în cele virtuale și erau urmărite de nenumărați iubitori de literatură proaspătă. Scria cu nerv și uneori cu aciditate când se referea asupra unor anomalii ce se întâmpla în societatea românească.  
Acestea au reușit să atragă atenția unor nume sonore din conducerea Institutului Cultural Român, for de cultură subordonat direct Senatului României, care avea ca scop major sporirea vizibilităţii, cunoaşterii şi prestigiului valorilor româneşti în lumea de astăzi, de asemeni și promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.  
Într-o zi pe adresa sa de email a apărut o scrisoare venită din partea I.C.R. prin care i se făcea propunerea de a lucra în cadrul acestui institut, ca atașat cultural pe lângă ambasada României din Norvegia, unde se vacanta-se un post. Urma în finalul scrisorii semnată de către secretarul general al Institutului, niște condiții și termene de răspuns.  
Această misivă a fost o mare surpriză pentru ea și imediat a pus mâna pe telefon să-și informeze soțul. Propunerea venise în momente nu chiar bune pentru tânăra familie. Fetița era încă mică, în primele clase gimnaziale, căsnicia aflată la începutul ei, chiar dacă trecuseră zece ani de experiență conjugală. Își luase doctoratul și aștepta să apară un post vacant de conferențiar în cadrul Universității pentru a putea candida la examenul de titularizare.  
Pe lângă acestea, încă mai stăteau cu chirie în apartamentul din Drumul Taberei, ne având posibilitatea ca din resurse proprii să-și achiziționeze o casă, sau măcar un apartament propriu, într-o zonă mai apropiată de serviciile lor. Nici măcar mașină încă nu aveau. Trebuiau să cântărească cu mare atenție avantajele și dezavantajele acestei oferte.  
Înțelega că odată acceptată slujba, se vor ridica nenumărate și necunoscute obstacole în bunul mers al viitorului căsniciei lor. Oricât de mult s-ar iubi, nu se poate ca lipsa ei de lângă cele două ființe dragi, Monica și Cristian să nu influenţeze negativ trăinicia acestui cuplu. Nici naveta săptămânală nu putea fi făcută, costurile fiind considerabile prin schimbarea celor două avioane necesare între București și Oslo, neexistând cursă directă.  
Ca și Daniela, Cristian a rămas surprins de această știre. Nu-i surâdea ideea de a frânge într-un fel aripile tinere și încă fragile ale căsniciei lor, și apoi cu Monica ce vor face? La soacra sa nu o puteau trimite, aceasta locuind singură în casa de la marginea pădurii și copila nu putea face zilnic naveta pe jos aproape doi kilometri până la școala din sat. Trebuia doar s-o ducă la părinții săi în Ialomița. Dar o școală de la țară se poate compara cu una din București, chiar dacă aceasta era una de cartier?  
- Lasă că vorbim când ne întâlnim acasă, îi răspunse el soției, amânând să-i spună ce gândește de fapt despre acest lucru. Am niște probleme de rezolvat și nu putem hotărî ceva atât de important prin telefon.  
- Aa, nu desigur. Am vrut doar să-ți dau această veste surprinzătoare și pentru mine.  
- Felicitări că te au în vedere, dar analizăm ce și cum este mai bine acasă.  
- Ok, Cris, te pup.  
Daniela a fost luată de val de oportunitățile ce i se puteau oferi pentru cariera sa lucrând în cadrul Ministerului de Externe, chiar și într-o profesie culturală, dar trebuia să se gândească și la viitorul familiei sale, nu numai la carieră. Aceasta desigur că era cu mult mai importantă. Vedea la tot pasul cum se destrămau căsnicii când cei doi parteneri nu-și petreceau viața împreună zi de zi. Chiar și atunci când te vezi zilnic și împarți atât bucuriile cât și inerentele necazuri ce se iveau la tot pasul, pot apărea perturbări în bunul mers al unei căsnicii. Viața nu-i o felie de tort pe care s-o savurezi cu plăcere de fiecare dată când muști din ea. Ea este ceva complex, uneori chiar aspru.  
Nu toate mergeau pe un făgaș normal în societatea românească, cum de fapt se întâmpla și în alte societăți din Europa sau din lume. Știrile de pe programele de televiziune abundau seară de seară cu asemenea cazuri.  
Cristian luat prin surprindere de știre ca și Daniela de fapt, începu să întoarcă pe toate fețele această ofertă. Din punctul său de vedere existau numai inconveniente. Poate că s-ar fi bucurat de un salariu mai mare și de o altfel de activitate în cadrul Institutului și al ambasadei, dar în rest nimic nu-i surâdea din despărțirea familiei pe termene necunoscut de lungi la acea dată.  
Ce vor face cu Monica? Era încă mică și abia se obișnuise cu situația de școlăriță. El singur nu putea să aibă grija ei. Se întâmpla de multe ori să rămână la lucru peste program. Cine ar fi luat-o de la școală? El nu era capabil să-și asume de unul singur creșterea ei.  
Singura posibilitate era să o ducă la părinții săi, creându-le astfel o obligație demnă de luat în seamă pentru vârsta lor. S-ar fi adaptat copila cu această situație? Poate că da, dar se merita un asemenea sacrificiu pentru un post de atașat cultural? Nici absența Danielei de lângă el nu-i surâdea. Era mai comod cu ea acasă ocupându-se de tot ce însemna menaj conjugal, inclusiv de fiica lor. Această veste îl cam indispusese.  
Din cealaltă parte, nici Daniela nu putea să nu facă o analiză serioasă a avantajelor și al dezavantajelor acceptării acestui post. Chiar dacă în cadrul Universității nu se întrezărea eliberarea unui post de asistent măcar ea deținând în acel timp funcția de lector universitar, tot mai bine se simțea în viața universitară decât să se arunce cu capul înainte în necunoscut. Nici măcar nu avea habar la ce s-ar referi activitatea sa în cadrul I.C.R. Apoi ce vor face cu Monica? S-o ia cu ea în altă țară mai ales la începutul activității nici nu se punea vorba, cum nici să o trimită la unii dintre bunici. Mama sa era cu serviciu ei de învățătoare la țară, la ceva depărtare de oraș și ca s-o transfere pe copilă la școala unde profesa era destul de incomod atât pentru copilă cât și pentru ea, ca să facă naveta împreună cinci zile pe săptămână cu autobuzul.  
La bunicii de la ţară nici nu se punea problema. Cum să iei copilul de la o școală din București ca s-o trimiți la una de la sat? Este ca și când i-ai rupe aripile unei păsări tinere ce abia învață să zboare. Mai era și Cristian. Obișnuit să găsească tot menajul făcut de altcineva, s-ar adapta el la situația de a se descurca singur? Trebuia să recunoască în sinea ei, chiar dacă nu avea curajul să meargă cu gândul până la capăt, lăsându-l singur, nu ar fi tentat să o înșele? Vorba aceea,” ochii care nu se văd, se uită repede”. Nu că ar uita-o, exclus acest lucru, nici nu ar încerca să se gândească la o asemenea eventualitate, dar mai știi ce se poate întâmpla în atâta timp cât ea va lipsi din sânul familiei?  
Toate aceste argumente pe care singură și le găsea, dovedeau că încă nu este pregătită să-și dea acceptul pentru noua și surprinzătoare ofertă venită din partea I.C.R. Prefera liniștea și siguranța postului din cadrul Universității, în așteptarea unor oportunități de avansare. Cine știe, putea să apară un post la o altă facultate pentru care să candideze.  
Ajunși seara acasă amândoi soți, după o analiză în care fiecare și-a spus punctul de vedere, care de fapt era cam același la amândoi, Daniela a trimis secretarului general al ICR un email prin care îl informa că se vede nevoită să refuze oferta, expunând și argumentele ce au determinat-o să ia această hotărâre, dar dacă peste timp, în alte condiții mai favorabile familiei sale se va mai oferi ocazia, va accepta cu plăcere. Aceasta s-a ivit când deja Monica era elevă la liceu, iar ea cu mult mai bine cunoscută atât în viața academică, cât și aceea a scriitorilor.  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
La marginea lumii / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2610, Anul VIII, 22 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!