CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





PĂDUREANCA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. VII (ciornă)  
  
După citirea scrisorii, Maria simțea că începe să plutească, să creadă că viața de elevă la internat nu-i chiar așa de păcătoasă dacă poți primi scrisori plăcut mirositoare, care să-ți înoculeze în suflet dorința de a-l revedea pe autorul rândurilor simple, fără prea mare impact sentimental, dar emoționante prin scrisul frumos, mirosul plăcut al hârtiei și mai ales prin sinceritatea cuvintelor.  
Pamfil în scrisoare nu a încercat să-și încarce mesajul folosind fraze pompoase cum poate ar fi procedat un alt tânăr mai versat în relațiile cu o fată. Asta poate și că fiind un flăcău crescut la țară, nu avea în bagajul său de cunoștințe lingvistice asemenea exprimări. A fost simplu și sincer în scrisoare și i-a spus direct ce l-a oprit de la întâlnire, dar mai ales că și-ar dori să o revadă cât mai curând. Ce-i trebuia ei mai mult? Aflase motivul absenței sale și asta i-a ridicat de pe suflet piatra ce apăsa de câteva zile, că nu a constituit un motiv de distracție pentru militar.  
Dar bineînțeles, nu i-a scăpat din vedere nici faptul că Pamfil nu a putut dormi gândindu-se la ea. Putea să fie sau nu adevărat, dar era pentru prima dată când cineva îi spunea așa ceva și că se afla în atenția cuiva. Oare cum s-a putut întâmpla acest lucru? Era o simplă țărăncuță care până la venirea la acest liceu, nu și-a părăsit de prea multe ori satul în care s-a născut. Nu prea a avut ocazia. Locuiau destul de departe de sat, la o margine de pădure și chiar deplasarea la școală constituia iarna o adevărată aventură pentru ea. Părinții îi erau puțin preocupați de a pleca spre oraș. Nu aveau rude acolo și nici motive urgente să părăsească satul lor. Mai mult o făcuseră de când ea era elevă, decât în tot restul vieții lor.  
Maria abia aștepta să ajungă în dormitor pentru aș lua mapa de corespondență ca să-i răspundă lui Pamfil. Cel mai important pentru ea era că se vor revedea peste câteva zile. Și totuși simțea nevoia de a-i spune și ce gândește ea, ce simte și ce și-ar dori pe viitor de la relația lor. Se ridică veselă de pe bancă și ca un copil, când pe alee a întâlnit desenat șotronul de fetele mai mici, încă legate de vârsta copilărie, începu să sară într-un picior din pătrățică în pătrățică, cum o făcea și în pauzele orelor de la școala generală din satul său natal.  
Când intră în dormitor, majoritatea colegelor aflându-se în timpul liber, erau la sala de lectură. Doar câteva dormeau sau își făceau de lucru prin dormitor. Nici Ioana nu era acolo. Își luă din dulap mapa de scris și părăsi încăperea. La ieșire se întâlni cu Ioana care venea de la spălător. Își mai spălase câte ceva din obiectele de îmbrăcăminte folosite curent.  
- Unde te duci, o interpelă ea văzând-o cu mapa la subțioară și cu un plic ce-i ieșea din buzunarul sarafanului albastru. Aa, ai primit scrisoare?  
- Da și vreau să răspund.  
- Ce, răspunsul este așa de urgent? De la părinți?  
- Mda, răspunse ea evaziv. Nu-i prea plăceau întrebările Ioanei. Erau lucruri care de data aceasta nu o mai priveau.  
- Sau.... și Ioana o privi insistent direct în ochi. A apărut ceva la orizont de care eu nu știu?  
- Nu, nimic deosebit, încercă Maria să evite atât privirea iscoditoare a prietenei sale, cât și insistența acesteia de a afla mai mult decât s-ar fi cuvenit. Trecu grăbită pe lângă ea, continuându-și drumul spre sala de lectură aflată pe un alt hol. Ioană întoarse privirea după Maria urmărind-o nedumerită.  
- Hm, ce-o fi cu ea? se întrebă ea pornind spre uscător să-și atârne rufele spălate pe sârmă.  
Maria odată ajunsă în sala de lectură, se așeză într-un loc mai retras, deschise mapa și își scoase un plic. Ale sale erau albe. Când le cumpărase nu s-a gândit să aleagă o altă culoare știind că doar părinților le va trimite scrisori. Nu avea cui altcuiva să-i scrie. Oare ce-i va răspunde lui Pamfil? Cum vor suna frazele sale? Își va găsi oare cuvintele potrivite pentru a nu-i face o impresie neplăcută despre ea, că nici măcar o scrisoare nu știe să compună?  
Reluă citirea scrisorii primite. Va proceda foarte simplu. Va răspunde punctual la fiecare frază a lui. Așa nu-i va scăpa nimic din vedere și scrisoarea va avea scopul împlinit. Nerăbdarea de a-i răspunde nu va putea fi răstălmăcită ca o grabă a unei îndrăgostite de a-i scrie iubitului. Brr... îndrăgostită? Chiar, ce simțea ea pentru soldățelul de pe strada lor? Chiar se amorezase de el, sau doar îl plăcea? Nu putea nega faptul că era un flăcău bine clădit de care te poți îndrăgosti ușor, fie el și militar. Și ce dacă era militar? Nu toți băieții la un moment dat fac armata?  
Începu să-i scrie:  
Dragă Pamfil,  
  
Trebuie să recunosc că am fost foarte supărată și totodată contrariată de absența ta de la prima noastră întâlnire oficială, mai ales pentru că tu ai fost acela care ai insistat să ne revedem. Nu că nu aș fi avut ce să fac în parc, dar totuși în afară de citit o altă carte, eram convinsă că scopul revenirii în parc nu era numai cititul, ci și cel de a ne revedea. Prin aceasta ți-am răspuns că și eu mi-am dorit revederea, nu numai tu.  
Nu, nu am mai avut niciodată un prieten în sensul pe care îl intuiesc că i-l dai cuvântului de prieten. Ești primul băiat care mi-a dat o întâlnire și desigur că tot primul care nu s-a prezentat la ea, făcând o fată de bună credință să te aștepte destul timp care să mă pună pe gânduri la ce s-ar fi putut întâmpla de nu te-ai ținut de promisiune. Desigur sunt convinsă că-ți imaginezi la câte scenarii m-am putut gândi și la câte motive care ar fi putut să te determine să nu te prezinți. Am o imaginație destul de bogată. Un viitor cadru didactic trebuie să fie cât mai creativ în profesia sa. Acum aflând adevăratul motiv, sunt mai liniștită și trebuie să fiu sinceră, cu mai multă încredere.  
Referitor la dorințele tale și la viitorul relației noastre de prietenie, cel mai bine ar fi să lăsăm timpul să hotărască pentru amândoi. Nu pot anticipa ce va fi și cum vor decurge următoarele întâlniri, dacă vor mai fi. Așa cum și tu recunoști, în caz că întradevăr este adevărat, amândoi am fost la prima relație de prietenie cu un necunoscut/necunoscută până acum câteva zile în urmă.  
Ai aflat din primele rânduri că eu m-am prezentat la locul de întâlnire și că te-am așteptat. Sper ca duminica viitoare incidentul să nu se mai repete și că amândoi vom fi la locul de întâlnire de pe Aleea Teilor Înfloriți, cum frumos l-ai botezat și care îmi place ca nume.  
Și tu mi-ai plăcut, altfel nu mai mergeam să te reîntâlnesc duminica trecută, așa că din această privință suntem chit cum spuneai tu în scrisoare. Măcar în această privință. Despre ce va fi numai Dumnezeu poate să știe, noi doar îi vom urma sfaturile, sau ne vom urma sentimentele ce vor apărea, dacă acest lucru se va întâmpla cândva.  
Până, duminică, în continuă nerăbdare ca și tine,  
Maria  
Odată finalizată scrisoarea, prima epistolă adresată unui băiat, lipi timbrul pe plic. După ce introduse scurta sa misivă îl închise, caligrafie adresa de destinație și-l introduse printre filele cărții de română. Avea de pregătit analiza literară ”Natura oglindită în poezia lui George Bacovia”. Numai amurgul era descris în cinci poeme, plus alte fenomene ale naturii precum apusul, anotimpurile și mai ales ploaia.  
Da plouă cum n-am mai văzut...  
Și grele tălăngi adormite,  
Cum sună sub șuri învechite!  
Cum sună în sufletu-mi mut!  
Oh, plânsul talangii când plouă!”.....  
Pentru ea Bacovia era cel mai trist poet român studiat în timpul orelor de curs, sau citit ca lectură particulară. Moartea era mereu prezentă în versurile sale, iar anotimpurile reci erau atât de trist descrise, încât parcă simțeai răcoare cum te pătrunde prin tot corpul, odată cu parcurgerea textului poeziei, așa cum se poate vedea și în poezia Plumb de iarnă, ca în multe alte poeme ale autorului.  
”Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine  
Prin orașul alb, doar vântul trece-ntârziat,  
Ninge, parcă toți muriră, parcă toți au înviat”......  
Închise cartea de română ca tristețea să nu o cuprindă citindu-i poeziile lui Bacovia, tocmai acum când putea să-și dea frâu liber viselor. Încerca să-și imagineze cum va decurge prima lor întâlnire și ce-și vor spune când vor fi doar ei doi pe banca de sub teiul înflorit. Ar fi vrut ca imediat să-l revadă mental, cum a apărut el în fața sa răpindu-i lumina razei de soare de pa pagina cărții ce-o citea și se înciudă că nu poate să-l readucă cu fidelitate în memorie așa cum se ivise el îmbrăcat militar, cu cascheta așezată ștrengărește într-o parte. Nu-și putea reface vizual toate trăsăturile lui Pamfil, dovadă că-l privise cu superficialitate, fără să-i rețină chipul cu fidelitate.  
- Nu-i nimic, voi fi mai atentă duminică când ne vom revedea. Atunci în cele patru ore de învoire, am timp suficient de a-i cunoaște și cea mai mică trăsătură fizică. Îl voi studia ca pe un tablou dintr-o galerie de artă. Dacă aș putea, aș pătrunde cât mai adânc în sufletul său să-i descopăr de la început toate ascunzișurile.  
Zilele următoare au trecut mai ușor. Avea mult de învățat. Se apropiau tezele și nu mai avea prea mult timp liber. Trebuia să primească note mari, altfel tatăl său o certa. Când mergea în vacanță prima lui grijă era să-i studieze carnetul de note. Mereu o întâmpina cu expresia:
- ”Ia să văd în ce mi-am investit eu bruma de economie, că doar nu te-am trimis la liceu ca la o casă de odihnă.”  
- Ce altceva ai de făcut decât să înveți? îi reproșa el dacă vedea vreo notă mai mică de opt.  
Avea dreptate, nu avea nimic de făcut în afară de învățat. Aceasta era opina tatălui și ea nu găsea niciun argument să-l contrazică.  
Ioana o va întreba desigur dacă iese cu ea în oraș. Nu știa ce să-i răspundă. Dacă dorea s-o târască din nou după ea pe la toate magazinele și vitrinele, ori la vre-un film? Se gândea cum este mai bine, să-i spună: că nu merge cu ea, sau că nu iese în oraș? Cum să-i motiveze refuzul de a o însoți? Ce să-i spună de fapt? Că are întâlnire cu un militar? Asta nici vorbă, nu o va face în niciun caz, orice s-ar întâmpla. Desigur că o va lua la întrebări și o va obliga să-i povestească totul. Era de felul ei foarte curioasă. Știa să țină un secret, dar de ce să știe tot ce face ea în timpul său liber și cu cine se întâlnește? Nici Ioana nu avea un prieten în sensul de iubit, de aceea o târa pe Maria peste tot unde mergea ea, ca să nu fie de una singură.  
De data aceasta se afla într-o mare încurcătură. Ce minciună să găsească pentru a evita o explicație cu Ioana. Dar lasă, până atunci va găsi ea ceva care să fie și credibilă ca scuză.  
Sâmbătă se porni o ploaie torențială din senin tocmai în momentul când ele se întorceau de la cursuri spre internat. Au încercat să se adăpostească sub streașina unui magazin ce avea deasupra vitrinelor stradale copertine din material plastic. Nu încăpeau toate și nici pedagoga însoțitoare nu prea era încântată de faptul că s-au cam împrăștiat, intrând fiecare pe unde a găsit un adăpost. Maria și Ioana s-au adăpostit sub bolta unei intrări într-o clădire impunătoare de pe strada lor. Mai aveau câteva sute de metri până la internat. Niciuna nu avea umbrelă. Apucase ca rafalele de ploaie să le ia prin surprindere pe nepregătite și apa pătrunsese prin îmbrăcămintea subțire până la piele. Chiar dacă era începutul verii, în luna iunie, odată cu ploaia s-a lăsat peste oraș și o răcoare adusă de către norii încărcați cu precipitație. Pe sub sarafan fetele aveau doar cămașa de la uniformă și un maieu subțire. Ioana începu să tremure de frig.  
- Mai bine o luăm la fugă și ajungem mai repede la internat, că tot ne-a udat până la piele, i se adresă Ioana, Mariei.  
- Mai bine rămânem aici până se mai oprește ploaia, o îngână ea. Nu vezi ce tare vin rafalele. A început și vântul care le reped și cu mai mare furie. Uite străda este deja inundată. Poate nu ține mult că doar este luna iunie, nu primăvară.  
- Dar m-a cam luat cu frig. N-aș vrea tocmai acum înainte de vacanță să mă plesnească o răceală.  
- Ce va spune pedagoga dacă plecăm de capul nostru?  
- Ce să spună? Ea nu vede ce-i pe stradă? Nu mai pot, eu fug și când ajung intru direct sub duș. Mă bag să fac o baie fierbinte să nu apuc să răcesc.  
- Lasă că nu răcești. Uite, parcă nu mai plouă așa de tare.  
Ioana nu o mai ascultă și o rupse la fugă spre cămin. Maria o vedea cum aleargă ținându-și mapa școlară deasupra capului și ploaia se scurgea fără milă peste ea.  
- Ce-o fi apucat-o de nu a mai avut răbdare ca să se oprească ploaia?  
Și ea simțea cum începe să-i treacă fiori prin tot corpul și să aibă senzația de tremurat. Noroc că fiind o rafală de ploaie de vară aceasta s-a oprit într-un sfert de oră. Doar băltoacele se mai întâlneau pe trotuare în care se scăldau razele soarelui apărut de după norii plumburii cum ar fi spus Bacovia, iar pe stradă șuvoaiele de apă căzută cu dărnicie din bolta cerească, se scurgeau în mici torente. Mașinile ce treceau în viteză împrăștiau apa până pe trotuare, fără să le pese șoferilor că mai circulă și pietoni prin oraș, nu numai ei la volanul mașinilor lor.  
Ajunsă la cămin, o găsi pe Ioana băgată sub pătură tremurând de zor. Nu a putut face dușul fierbinte de care ar fi avut mare nevoie, deoarece exista o defecțiune tehnică la centrală și aceasta nu funcționa la acea oră, așa că ea se ștersese cum putu cu prosopul, își schimbase întreaga lenjerie și hainele cu altele uscate și intră sub pătură să se încălzească. Și Maria făcu același lucru ca toate celelalte colege din dormitor. Se îmbrăcară cu lenjerie și haine uscate.  
- Ar fi bun un ceai fierbinte și o aspirină acum, altfel se îmbolnăvește de răceală tot internatul, îi spuse Maria prietenei sale.  
- Crezi că găsești așa ceva la cantină? Cine să ne facă nouă acum ceai fierbinte? Ți-ai găsit!  
Pe Ioana nu o ocoli răceala, așa că după ce Maria i-a spus pedagocei despre starea ei de sănătate, aceasta a trimis vorbă la cantină să se pregătească ceai fierbinte pentru toate elevele cu simtome de răceală și apoi merse la dulăpiorul cu medicamentele de prim ajutor, de unde veni cu o folie întreagă cu tablete de aspirine. Când ajunsese ceaiul fierbinte, le dădu celor care au solicitat atât ceai cât și câte o pastilă. Pentru început aceste măsuri de prevenirea răcelii mai amelioră din tremuratul Ioanei, dar răceala deja se instalase în corpul său. Începuse să tușească, ochii i se înroșiră, nasul curgea, și din când în când prin corp îi treceau spasme ca și când ar fi fost epileptică. Noroc că erau de mică intensitate.  
În sfârșit sosi și ziua de duminică. Maria avea emoții de când se trezi. Se îmbrăcă repede și fugi la înviorare, apoi plecă la duș unde se frecă bine pe corp cu buretele plin cu săpun de parcă dorea să-și ia un rând de piele. După ce reveni de la cantină unde servise micul dejun, nelipsitul ceai cu feliile de pâine, unt și marmeladă, plus câteva bucățele de brânză telemea de vacă, își călcă cea mai frumoasă rochiță ce-o avea la ea. Duminica când plecau în oraș, puteau să se îmbrace și cu altceva decât în uniforma școlară. Numai în cursul săptămânii ținuta școlară era obligatorie în oraș, fie că te deplasai spre liceu, fie în interes personal pentru diverse cumpărături. Ioana era deja bolnavă, stătea sub pătură transpirată, și cu frisoane. Nici la activitățile zilnice nu mai participase. Pedagoga de serviciu nu știa ce să facă, să cheme salvarea sau să mai aștepte, poate îi scade temperatura care depășise treizeci și șapte grade. Ea așa o preluase de la colega sa când a intrat în tură. O sună pe directoare ca s-o informeze și să-i ceară părerea cum să procedeze. Și directoarea opta ca să mai aștepte. Ce s-ar fi spus dacă o elevă de la internat ajungea cu salvarea la spital?  
Maria se înscrise pe lista celor ce solicitau bilet de voie în oraș de la ora două după amiază. Îi părea rău de ce pățise prietena sa, dar într-un fel se bucura că nu mai este nevoită să se scuze că nu o va însoți în peregrinările sale fără sens prin tot centrul orașului, numai să nu stea locului. Doar câte un film o mai liniștea, nu și statul pe o bancă într-un parc în zilele însorite. Așa ceva era de neconceput pentru ea. Trebuia să se găsească mereu în continuă mișcare. Nici Maria nu a fost scutită de efectele ploii din ziua trecută, dar putea să se plimbe prin parc sau să stea la soare pe o bancă, până la ora de întâlnire, fără prea mari probleme. Cu o simplă batistă se putea descurca, plimbând-o din când în când pe sub nas.  
Merse la pedagogă să-și ridice biletul de voie. Acum aștepta ora când putea să se schimbe în ținuta de oraș și apoi să iasă cu biletul de voie în mână spre poartă unde trebuia să-l înmâneze paznicului de serviciu. Ce bine că era de serviciu tot nea Enache. Dacă se va întâmpla să întârzie câteva minute nu era o mare problemă. El știa să ”închidă ochii”, scăpând cu o dojană ușoară:  
 
- Domnișoară, data viitoare să știi că am să consemnez în registru că ai întârziat.  
  
 
  
  
 
Referinţă Bibliografică:
PĂDUREANCA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2483, Anul VII, 18 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!