CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PĂDUREANCA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. VI  
În cursul săptămânii următoare, Maria simțea cum nemulțumirea îi creștea tot mai tare și în locul uitării celor întâmplate pe banca de pe Aleea Teilor Înfloriți, cum o botezase ea cu o săptămână în urmă, simțea cum în suflet îi crește un fel de revoltă, de nemulțumire față de cele întâmplate. S-a prezentat la întâlnire, chiar cu jumătate de oră mai devreme decât au stabilit. Ea se simțea absolvită de orice vină cu toate că în mod normal ar fi trebuit să se considere totuși complice. Ar fi trebuit să se considere complice pentru că ea a acceptat să i se așeze alături pe bancă și să intre cu el în dialog. De ce nu a plecat atunci când a văzut că insistă să rămână cu ea pe bancă? Cine a oprit-o să facă acest lucru? Dacă a rămas, înseamnă că și ea este la fel de vinovată de ratarea acestei întâlniri. Prea a fost credulă în tot ce i-a spus militarul și a avut încredere în tot ce i-a promis el, că va sosi la toate întâlnirile posibile, sau dacă nu va putea veni, că îi va scrie, s-o atenționeze să nu-l mai aștepte.  
  
Uite, au trecut trei zile de când trebuiau să se revadă și nu a primit nicio veste de la el. De ce nu a venit? Ce s-a întâmplat de fapt? Dar dacă a avut învoire și a stat prin apropiere cu vreun coleg s-o pândească și să-și râdă de ea cum îl așteaptă ca o fraieră? Degeaba se tot foiește acum prin curtea internatului așteptând să apară poștărița. Dacă nici astăzi nu primește scrisoare de la el, atunci nu se va mai duce niciodată în parc la orele când ar putea să vină și Pamfil. De ce s-ar mai duce? Să-i mai spună cine știe ce minciună că vezi Doamne nu a putut veni din ”n” motive scornite de el?  
  
Maria era pe banca de pe aleea principală a internatului cu un caiet de chimie în mână, de unde supraveghea cu atenție poarta de intrarea în internat. Acolo lăsa poștărița toată corespondența. La portar, apoi eleva de serviciu venea și le ridica, ca apoi să le dea pedagogei să le împrăștie prin toate dormitoarele. Câteodată se mai duceau și elevele și-l întrebau pe nea Enache, paznicul cel vârstnic, dacă a sosit ceva și pentru ele.  
  
Era un om cumsecade, om de la țară, care făcea naveta cu RATA, de la vreo cinci kilometri de oraș. Mai trecea uneori cu vederea când veneau să-l întrebe de corespondență. Nu avea voie să le împartă el, ci doar să le dea elevei de serviciu care le preda pedagogei. Aceasta apoi mergea din dormitor în dormitor și le înmâna destinatarelor. Ceilalți doi paznici erau mai tineri și mai țâfnoși. Mai mult stăteau cu ochii pe ele, de cum arătau, ori cum erau îmbrăcate prin curtea internatului. Nea Enache nici nu trecea în registru de intrare -ieșire vreo întârziere, decât dacă era prea mare. Se făcea că nu vede și le mai dojenea uneori pe vinovate când depășeau cu mult timpul de sosire. Mereu le atenționa să aibă grijă să nu le vadă eleva de serviciu, sau pedagoga la ce oră au ajuns în internat și să-i facă lui necazuri că nu a consemnat întârzierea în registru.  
  
Maria încerca să rezolve problemele de chimie pentru ora de a doua zi, dar mai mult era cu ochii ațintiți pe ghereta de la poartă. Știa că la acea oră trebuia să apară poștărița. Uneori mai întârzia, sau alteori venea mai devreme, funcție de ce corespondență avea de împărțit pe sectorul său de activitate. Mai trebuia să care după ea și ditamai tolba cu ziare. Era o femeie vârstnică, bondoacă, de ziceai că îi atârnă geanta de pământ și când era prea plină parcă o duce târâș. Poate că nu mai avea mulți ani până ieșea la pensie. La vârsta ei să mai care atâta greutate? Odată a privit-o de aproape și a rămas impresionată de cum îi arătau picioarele. Cu mușchi ca la culturiști și cu varicele umflate de ziceai că o să-i plesnească pe sub piele. Erau încolăcite ca niște șerpi creți pe sub pielea picioarelor. Oare câte mii de kilometri o fi făcut ea dea lungul întregii cariere cu geanta mereu plină atârnându-i de gât? Măcar de ar fi avut un salariu mai strălucit. Dar de unde! Abia de-și putea acoperi costurile vieții familiei sale. O auzise odată pe poștărița din satul lor cum se văita către mamă-sa, când a venit să le aducă o somație de la primărie precum că nu și-au plătit impozitul pe casă. Impozitul era plătit, numai că funcționara primăriei încurcase evidența. Mai exista și un alt Pădureanu în sat care era vinovatul. Noroc că tatăl său păstrase recipisa să poată dovedi plata taxei.  
  
Inima Mariei începu să bată cu putere. Simțea cum o să-i sară din piept. La colțul străzii văzu silueta poștăriței trăgând cu greu de geanta din piele de toval încărcată cu ziare și corespondență. Presimțea că este ziua când va afla adevărul, de ce nu a venit Pamfil la întâlnire.  
  
Când intră aceasta pe poartă și se duse direct la paznic, fără să vrea a țâșnit și ea în picioare. Era încordată ca un arc. Își apăsă cu tărie inima cu palma s-o oprească din bătaie. Să nu se trezească că a sărit de sub sarafan și s-a rostogolit pe cimentul din curtea internatului. A văzut că teancul înmânat paznicului nu era așa de voluminos și în suflet i se instală teama. Dacă nici astăzi nu primește nicio veste? Dacă totul a fost o cacialma de băiat care dorea să se distreze cu o gâsculiță de la pedagogică, cum s-ar fi putut considera ea crezându-l serios?  
  
Când factorița părăsi curtea internatului, Maria dădu fuga la poartă unde de serviciu era nea Enache. Știa că el o va servi în cazul că are vreo scrisoare. O simpatiza știind că și ea este tot o fată de la țară dintr-un sat apropiat de al său.  
  
- Bună ziua, nenea Enache!  
  
- Bună ziua, domnișoară. Ce s-a întâmplat?  
  
- Nea Enache, trebuie să primesc o scrisoare foarte importantă. Te rog să te uiți dacă a sosit. Nu mai am răbdare să aflu până vine pedagoga cu toate scrisorile prin dormitoare.  
  
- Pe ce nume, domnișoară?  
  
- Maria Păduraru.  
  
- Noroc că nu sunt prea multe. Ia să vedem. Uite că ai una albăstruie. Măi să fie! Cred că este de la vreun flăcău. Așa-i?  
  
- Nea Enache, poți să mi-o dai matale? Nu voi spune nimănui că am luat-o direct de la dumneata.  
  
- Eu știu domnișoară ce să fac? Dacă află pedagoga și dau de belea?  
  
- Lasă nea Enache, grija mea este mai mare ca a dumitale să nu se afle.  
  
- Îmm... și ce frumos miroase domnișoară! încercă el să se joace cu nerăbdarea copilei. Parcă-i dată cu apă de colonie. Precis este un amorezat expeditorul dumitale, chiar dacă nu are adresa lui trecută.  
  
- Te rog, nea Enache, nu mă mai fierbe și dumneata. Să nu apară eleva de serviciu după scrisori, așa că te rooog, mi-o dai?  
  
- Bine, dar vezi unde o citești să nu te vadă cineva și să avem amândoi necazuri.  
  
- Stai liniștit în privința asta că o pitesc eu de nu o găsește nici miliția dacă ar căuta-o.  
  
- Bine, bine, ia de aici și fugi cu ea, mai zise el întinzându-i râzând scrisoarea parfumată, nu înainte de a o mai trece odată tacticos pe sub nas, mimând cum că s-ar fi bucurat de o asemenea mireasmă plăcută.  
  
Într-o clipită Maria dispăru din fața porții ca nu cumva să o vadă cineva care s-o toarne pedagogei și aceasta s-o ia la întrebări ce caută acolo. Fetele nu prea obișnuiau să iasă la gard sau la poartă să fie văzute de către trecătorii de pe stradă. Nu doreau să dea impresia că s-ar afla închise ca într-o pușcărie, chiar dacă mare diferență nu prea era. Într-adevăr, puteau că se plimbe prin întreaga curte în timpul lor liber, în rest erau obligate să respecte și să urmeze programul instituit de către directoarea internatului pe durata întregii zile.  
  
Se retrase pe o altă bancă mai îndepărtată, aproape de cantină, de unde știa că la acea oră nu vine nimeni, mai fiind până la ora cinei destul de mult timp. Desfăcu cu înfrigurare plicul tăindu-i capacul cu o clamă scoasă din păr. Oare ce va conține această mult așteptată epistolă? Era prima sa scrisoare primită de la un băiat care să aibă calitatea de prieten. Cuvântul prieten în mintea sa începea să aibă o altă semnificație. Nu mai era un simplu cunoscut, ci o persoană de care fizic se simțea atrasă.  
  
În acea zi purta în suflet dorința nemărturisită de a-și găsi într-o zi, nu știa când, dar spera că va întâlni și ea dragostea pe care anumite colege mai” norocoase” se lăudau că o întâlnise. Acel Paradis despre care nu știa mai nimic, dar îl visase de atâtea ori noaptea după ce viziona în oraș câte un film de dragoste. Oare când va călca și ea pe acea alee încărcată cu flori înmiresmate și cu fluturi dând din aripile lor multicolore, cu zumzet de albine alergând printre pistilurile plini cu polenul dulce să-și încarce desagile piciorușelor. Aleea care duce la împlinirea speranțelor sale adolescentine de a-l întâlni pe Făt Frumosul pământean, nu cel din poveștile copilăriei ale Fraților Grimm sau ale lui Petre Ispirescu. Acel cineva ce-ți întinde brațul de care să te sprijini, sau umărul pe care să-ți pleci capul gândindu-te la călătoria în lumea viselor frumoase, cu îmbrățișări și sărutări pasionale. Doamne, dar ea nici măcar nu știa să sărute, pentru că nu a fost niciodată sărutată de un băiat.  
  
- Brr, prea departe merg cu gândul. Mai întâi să aflu ce s-a întâmplat cu soldățelul meu neserios, își zise ea. Să vedem cum pledează în apărarea lui, este sau nu vinovat de absența de la întâlnire? Așa că după ce-și scoase o clamă din păr, introduse o parte a sârmei în spațiul dintre capac și plicul propriuzis ca să nu-l distrugă și scoase cu mâinile tremurându-i de emoție, fila scrisorii împăturită în patru. Într-adevăr, avea dreptate nea Enache, plicul mirosea foarte plăcut. Era un miros dulceag, de liliac. Oare cum o fi reușit să parfumeze hârtia fără să o păteze? Conținutul era ordonat, cu un scris caligrafic, având toate literele egale, rotunde și ușor înclinate spre dreapta. Parcă alunecau rândurile ce începuseră să-i alerge prin fața ochilor. Frazele erau redactate cu cerneală violetă, unele sub altele, egale și mereu avea fiecare frază începută de la capăt.  
  
Prima dată cercetă pe toate fețele acea coală albăstruie, fiindu-i teamă să nu descopere cine știe ce poveste scornită de vreun prefăcut. Dar poate că Pamfil nu era așa, ci un băiat sincer, care nu a putut veni la întâlnire din motive ce nu a depins de el. Își făcu curaj să înceapă parcurgerea cu emoție vădită a conținutului primei sale scrisori de dragoste.  
  
Chiar, acest cuvânt îl va întâlni în conținutul acestei prime epistole? Dacă îl va întâlni ar însemna că este un mincinos, un prefăcut. Cum să vorbești de dragoste după jumătate de oră petrecută în preajma unei fete necunoscute până atunci? Alții se cunosc de ani de zile și tot nu ajung la dragoste, dar ei după jumătate de ora? Și totuși, ea de ce este atât de emoționată dacă nu-i vorba de dragoste? De fapt ce poate fi dragostea și ce văd îndrăgostiții în ea?  
  
Din ce a citit prin romanele de dragoste, inclusiv în cel al lui Camil Petrescu, oamenii văd în sentimentul de dragoste mijlocul de a-și schimba și împlini propriile lor destine. De a-și transforma viața din una a singurătății, în una a împlinirilor, al realizărilor pe toate planurile. De a face ca totul să fie și să meargă mai bine. Dragostea poate fi salvarea lor pentru că prin dragoste găsești mereu puterea de a dărui sau de a primi, de a ierta și de a fi iertat, de a vedea în cel ce-ți va deveni cea mai dragă ființă, persoana ideală pentru care vrei și poți trăi, fiind mai târziu mai bun și mai înțelegător cu tine. Deci dragostea nu poate fi decât o stare de bine, care îi face pe oameni mai generoși și mai toleranți. Dragostea credea ea, înseamnă armonie, libertatea gândirii, bucurie, fericirea de a avea lângă tine pe cineva care să trăiască prin tine și pentru tine, împlinindu-se el însăși prin această dăruire necondiționată și fără de preț.  
  
Ea încă nu era sigură deoarece nu o trăise încă, însă spera că iubirea nu poate fi decât o stare reconfortantă, surprinzătoare, misterioasă și mai ales armonioasă, dacă reușește să unească prin fiorul ce-l degajă, acea simbioză de gânduri și de trăiri a două persoane total diferite nu numai ca sex, ci și ca gândire și caracter. Deci dragostea cioplește în caractere și le modelează așa cum scrie și în Sfânta Scriptură, după chipul și asemănarea Sa. Pentru ea dragostea va însemna pur și simplu viață. Viața așa cum trebuie trăită și simțită, cu bune și cu rele, cu neajunsuri și cu bucurii, ea fiind cu adevărat unicul sens al vieții care te va face să simți că exiști cu adevărat ca o particulă importantă a Universului din care faci parte.  
  
Ținând acel petec de hârtie în mâinile transpirate de emoție, Maria simțea că dragostea este sentimentul de referinţă în existența unui om: totul se raportează în viață prin prisma dragostei. Atunci când este împărtășită, dragostea e sinonimă cu fericirea, iar aceasta e mereu condiționată de persoana iubită. Un om fericit în dragoste este un om mulțumit. Dar... dacă dragostea nu este împărtășită și cel pe care-l iubești te îndepărtează? Atunci... intervine suferința care e ceva rău, chiar malefic, pentru că te transformă în ceva ce niciodată nu ai vrea să devii și să afli cum este. Spera că această primă scrisoare să-i confirme teoriile sale adolescentine despre dragoste, sentiment de care încă nu aflase cum se trăiește, așa că încrezătoare începu să dea citire rândurilor din fața sa:  
  
  
  
Dragă Maria,  
  
Mi-am dorit atât de mult să te revăd, încât în nopțile ce au urmat primei noastre întâlniri, somnul a stat departe de mine și mereu gândul îmi alerga precum un copil care cutreieră fără de grijă ulițele satului în care s-a născut.  
  
Doream să mi te imaginez cum te voi revedea citind pe banca pe care de acum în gândul meu o voi numi banca noastră, pentru că acolo am întâlnit prima fată care m-a făcut să tresalt de emoție.  
  
Nu știu dacă tu ai mai avut un prieten, pentru mine tu ești prima fată ce mi-o doresc ca prietenă și fără să mă crezi un caraghios, mi-aș dori să fii și unica care să-mi trezească acest puternic sentiment de a te avea mereu lângă mine. Ca să nu te mai țin în tensiune, îmi cer scuze că nu am putut veni la întâlnirea din parc, prima întâlnire din viața mea cu o fată.  
  
Nu a existat niciun motiv care să mă oprească de a te revedea în afară de alarma care s-a dat după miezul nopții și care ne-a trimis pe câmpul de instrucție și de aplicații.  
  
Nimeni nu a știut de ea cum niciodată nu se cunoaşte când se vor da și cât vor dura.  
  
Norocul de data aceasta a fost că a ținut doar o zi, așa că primul lucru pe care l-am avut de făcut după ce am devenit liber, a fost să-ți scriu această scrisoare de scuze și de iertare pentru că nu am putut veni la prima noastră întâlnire.  
  
Poate că nici tu nu ai fost, așa am fi chit, dar dacă ai fost și nu ne-am putut întâlni, acum cunoști adevăratul motiv ce m-a ținut departe de acea făptură care mi-a făcut inima să tresalte pentru prima dată.  
  
Sper ca duminica ce urmează să ne revedem și să-mi cer scuze direct pentru absența mea.  
  
Să știi că-mi placi și că-mi doresc să ne revedem pentru a lega o prietenie bazată pe sinceritate și de ce nu, pe sentimente.  
  
Cu nerăbdarea în suflet, Pamfil.  
  
 
Referinţă Bibliografică:
PĂDUREANCA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2468, Anul VII, 03 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!