CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL IX - PARTEA a I-a  
 
Vacanţa a rămas ca o pată plăcută de culoare în amintirea celor două femei. Gloria, ajunsă acasă, s-a integrat rapid în problemele profesionale de care se detaşase timp de trei săptămâni. Şi-a intrat destul de repede în ritm şi datorită faptului că nu au fost mari schimbări în activitatea firmelor. Aceiaşi furnizori de furaje, aceiaşi salariaţi sau clienţi, doar câte unul - doi apăruţi meteoric în evidenţele contabile ale societăţii.  
Întâlnirea cu Laurenţiu a fost una destul de tandră. Le era dor unul de celălalt. Ea încerca să uite nebunia de la Neptun. O considera doar o rătăcire de moment. Cine ştie dacă se vor mai vedea vreodată şi în ce împrejurări va putea fi. Poate, cu timpul, va uita cât de bine s-a simţit în braţele lui pricepute în a strânge şi a mângâia o femeie dornică de senzaţii deosebite şi de iubiri furate. Când se uita la Laurenţiu, simţea că este vinovată faţă de el. Regreta faptul că a cedat dorinţei de a face dragoste cu alt bărbat, mai ales că acesta era un client al lor şi de ce nu, un posibil ginere dacă fiica persista în ideea că-i îndrăgostită de el.  
Dalia încă plutea pe aripile dorului. La început îşi suna de mai multe ori pe zi iubitul, de cum rămânea singură în casă, ca să-i spună cât îi este de dor şi cât îi lipsesc sărutările şi mângâierile lui. Că îi simte depărtarea şi ar dori să poată zbura, să-i dea un sărut şi apoi să-l lase să lucreze liniştit.  
Într-o zi, când părinţii s-au întors să servească prânzul, tatăl i-a dat vestea aşa, ca din întâmplare, că dacă doreşte să se apuce de lucru, există liber un post de reporter la "Ziarul de Vrancea". Dalia foarte bucuroasă, i-a sărit de gât, jucând ca un copil alintat sarabanda în jurul lui.  
- Bravoo... uraaa…, mă apuc de treabă..., mă apuc de treabă... Cu cine trebuie să vorbesc tati? întrebă ea deodată oprindu-se din ţopăit. Când trebuie să mă duc la interviu?  
- Poţi să mergi şi astăzi dacă-i atâta grabă. De ce nu te mai odihneşti? Dacă vrei, poţi să-l cauţi pe redactorul şef şi-i spui cine eşti, depui un CV cum se procedează de obicei, copii xeroxate după actele de absolvire a facultăţii şi vezi ce-ţi dau să faci pentru început. Este un ziar local de informaţii şi de opinie, şi cum ai mai colaborat şi-n timpul facultăţii cu acest gen de ziar, pentru început te descurci tu. Mai târziu când vei căpăta experienţă, poţi să ţii o anumită rubrică sau să colaborezi şi cu alte ziare, ori te poţi transfera dacă este cazul.  
- Abia aştept să mă apuc de lucru. Să văd ce rubrică mi-ar place.  
- Nu ştiu ce-ţi vor da. Discuţi cu redactorul şef şi el ştie de ce are nevoie.  
Dalia îşi recăpătase de curând carnetul de conducere care i-a fost suspendat pentru nouăzeci de zile cu ocazia accidentului. Acum trebuiau să-i facă rost de o altă maşină. Societatea de asigurări despăgubise pe cea de leasing, aşa că putea să-şi achiziţioneze alta nouă. Tatăl său i-a propus să-şi cumpere o maşină mai "de oraş", nu "de curse" ca pe prima, că va avea de alergat prin judeţ după ştiri dacă vrea să-şi facă treaba de reporter. S-a hotărât în consiliul de familie să-i ia de data aceasta un Peugeot micuţ, gama 107, cu trei uşi, pe inventarul firmei şi achitat cu bani cash sau virament.  
Dalia nici nu a mai avut răbdare să aştepte până a doua zi, că după amiază s-a şi prezentat la sediul ziarului local unde a întâlnit un domn de vârsta tatălui său, numai că era slab ca un ţâr, cu părul vâlvoi pe cap şi cu arginţi la tâmple.  
- Bună ziua domnule redactor-şef, mă numesc Dalia Trifan şi...  
- Ştiu, ştiu cine sunteţi, răspunse repede bărbatul auzind numele de Trifan. Fiica domnului cu abatorul. Suntem într-un fel amici. De fapt, îmi fac aprovizionarea de la magazinul firmei sale. Mi-a spus că aţi terminat de curând jurnalismul la Bucureşti.  
- Da, am luat licenţa la "Spiru Haret" clasa prof...  
- Îl ştiu, ne cunoaştem de pe timpul facultăţii. Bun profesor. Ai avut ce învăţa de la el.  
- Mda, mi-a fost şi coordonator al proiectului de licenţă.  
- Bravo! Cam ce ţi-ar plăcea să faci? Despre ce ai dori să scrii? Ştii că ziarul nostru este unul de opinie. Dăm în cei de la putere dar şi în opoziţie. Imparţialitate şi independenţa de opinie, asta-i regula noastră.  
- Nu aş dori să mă ocup de politică, ştiţi, la noi în familie nu se face politică şi nici eu nu prea am fost atrasă de această latură a activităţilor în vogă la ora actuală.  
- Atunci de partea economică ţi-ar place să te ocupi? Doar tatăl tău este om de afaceri. Sau vrei rubrica mondenă, ori pe cea culturală? Aici avem pe cineva care are ochiul ager şi creionul bine ascuţit. Eu ştiu, dacă ar fi nevoie de doi reporteri? Vedem noi.  
- Dumneavoastră sunteţi cel care ştie unde mi-ar fi locul.  
- Bine, bine, asta pe parcurs. Să vedem ce ştii să faci mai întâi. Mergi şi depui actele la secretariat şi când vrei să te apuci de treabă, te aşteptăm. Hai până atunci să-ţi prezint viitorii tăi colegi.  
- Eu ştiu? Pot veni şi de mâine dacă este nevoie? M-am plictisit să stau degeaba acasă.  
- Ştii ce! Mai sunt doar două zile şi începe weekend-ul, aşa că vino de luni la sediul ziarului şi văd eu ce sarcini îţi voi da. Este bine aşa?  
- Desigur. Cum doriţi.  
- Aşa rămâne. De luni te apuci de treabă. Hai deci în redacţie să-ţi prezint viitorii tăi colegi, doar pe cei care nu sunt plecaţi pe teren. Ştirile din teren se culeg, nu din birou.  
- Mda.., aveţi perfectă dreptate, îl aprobă Dalia, mai mult să-i facă plăcerea.  
O luară pe un hol şi viitorul său şef deschise o uşă în două canate. Erau mai multe mese-birou pe care trona la fiecare câte un calculator şi vrafuri de dosare şi hârtii după cât de ordonat era ocupantul lui. Alături, la capătul fiecărui birou, se găsea câte un fişet unde îşi ţineau reporterii diverse acte personale. În încăperea destul de mare ca spaţiu, erau patru femei şi doi bărbaţi dar din câte a aflat, şi după numărul de calculatoare, mai erau şi alţi reporteri plecaţi pe teren cu diverse treburi.  
Referitor la vârsta celor prezenţi, erau doi tineri cam de seama ei, restul fiind trecuţi de treizeci de ani. Dalia a dat mâna cu fiecare, după ce şeful a făcut prezentările. Nu a fost primită cu răceală, dar nici cu mare entuziasm. Poate că fiecare se gândea la postul său şi la posibilitatea că oricare nou venit putea însemna un pericol de a-şi pierde locul de muncă. În redacţia unui ziar local care mai avea printre altele şi alte ziare concurente, se pot întâmpla multe. Ca ziar de ştiri se ocupa de tot judeţul, nu numai de Focşani, cum de fapt o făceau şi celelalte publicaţii locale. Când a părăsit redacţia, Dalia l-a sunat imediat pe tatăl său să-i dea vestea că a fost angajată ca reporter. Vor vorbi acasă despre ce rubrică i-ar plăcea să scrie. Următorul telefon l-a dat, bineînţeles, la Neptun. Când în sfârşit auzi vocea mult dorită, Dalia încercă să-şi găsească cel mai seducător glas, dar nimeri mai mult un miorlăit jalnic de pisoi plouat.  
- Bună ziua Ştefan. Ce mai faci?  
- Bună puştoaico! Ce să fac? Cu treburi prin Complex.  
Tocmai mă pregăteam să plec spre Constanţa.  
- Ai vreo întâlnire?  
- Da, de ce nu? Şi-n Dobrogea găseşti femei frumoase, nu numai în Vrancea.  
- Aha, recunoşti că sunt frumoase moldovencele noastre.  
- Mda, sunt.  
- Nu o spune cu jumătate de gură. Încă nu eşti convins de adevăr? Dar nu pentru asta te-am sunat.  
- Credeam că doar să-mi dai bineţe şi să mă întrebi dacă mi-am băut cafeaua.  
- Nu dragule. Doream să-ţi dau o veste. De fapt ar fi două şi nu ştiu care ar putea fi prima.  
- Cea bună desigur. Sau sunt bune amândouă?  
- Eu ştiu? Depinde din ce punct le priveşti.  
- Punct cardinal?  
- Nu fi răutăcios. Eu vorbesc serios.  
- Şi eu nu?  
- Lasă, cu tine nu mai termină omul. Uite, de luni am şi eu serviciu.  
- Bravo. Mă bucur pentru tine. Unde?  
- Ca reporter la un ziar local din Focşani. Ziarul de Vrancea se cheamă.  
- Felicitări! Cum ai reuşit?  
- Tata se cunoaşte cu redactorul şef şi m-a trimis la el dacă vreau să am serviciu neapărat.  
- Săracii taţi. Sunt şi ei buni de ceva.  
- Ce te miri! Tu nu ai să faci la fel?  
- Întâi să fiu tată şi după aceea voi vedea cum am să procedez.  
- Apropo de chestia cu tata. Ţi-ar plăcea să devii…?  
- Cum adică să devin? Voi fi poate la timpul potrivit. Mai întâi să mă însor şi voi vedea atunci dacă este cazul.  
- Tată poţi deveni oricând şi nu trebuie neapărat să fii însurat.  
- Desigur, este posibil şi aşa.  
- De exemplu, fata pe care tu ai deflorat-o poate să-ţi facă un copil. Nu crezi?  
- Ba pot crede, dar sper să nu fie cazul.  
- De unde ştii? Eşti convins de asta?  
- Nu, nu, dar ce vrei de fapt să-mi spui? Asta-i cea de-a  
doua veste?  
- Da, că este posibil ca eu să fiu însărcinată şi tu să devii tată.  
- Cum adică este posibil. Nu eşti încă convinsă?  
- Sunt doar în întârziere, lucru ce nu s-a mai întâmplat până acum. Nu am făcut încă un test de sarcină să mă conving.  
- Şi când îl faci?  
- Mai aştept să treacă cel puţin o săptămână. Poate fi doar o alarmă falsă.  
- De ce să mai aştepţi?  
- Ce, eşti nerăbdător să afli dacă vei deveni tătic?  
- Nu de asta.  
- Chiar! Ce vom face dacă se dovedeşte că am rămas însărcinată? Ce ghinion!  
- Nu ştiu ce răspuns să-ţi dau. De ce este ghinion?  
- Pentru că s-a întâmplat chiar din prima mea relaţie cu un bărbat. Altele se chinuiesc ani de zile să rămână însărcinate şi nu reuşesc. Şi eu...  
- Stai, poate este aşa cum ai presupus tu, alarmă falsă.  
- Şi dacă nu este? Cum pot să merg la părinţi şi să le zic: Ştiţi, eu sunt un pic însărcinată dar nu am nici soţ şi nici prieten. Doar nimeni nu ştie şi nici nu poate bănui că m-am culcat cu tine, aşa, din prima vizită la Neptun.  
- Nu ştiu ce răspuns să-ţi dau.  
- Adică? Mă laşi de una singură să mă descurc cum pot?  
- Nu, nici chiar aşa. Întâi să fii convinsă că eşti însărcinată şi mai discutăm.  
- Cu ce ar schimba asta lucrurile?  
- Cu multe. Trebuie să văd ce-i de făcut, nu pot lua hotărâri pe genunchi cum s-ar spune.  
- Înţeleg că nu eşti prea entuziasmat de această perspectivă, îi zise Dalia cu un ton mai agitat.  
- Tu eşti?  
- Cum să fiu? Nici măcar nu am o carieră şi îmi încep viaţa cu un copil de gât şi pe deasupra şi fără de tată?  
- Cum fără tată? Nu poate fi decât al meu dacă nu te-ai mai culcat cu altul după aceea.  
- Nu fi caraghios. Vrei să mă superi? ţipă Dalia, înecânduse cu lacrimile care o podidiră la auzirea unei asemenea afirmaţii.  
- De ce plângi?  
- Cum poţi să spui aşa ceva despre mine? Nu m-am culcat cu nimeni până la tine şi imediat să merg în patul altuia? Ce sunt eu, o prostituată, una de pe centură?  
- Nu am vrut să te jignesc. Doar am glumit să te necăjesc un pic, să fac haz de necaz.  
- De asta-mi arde mie acum? De glumele tale? Eu nu ştiu cum să mă prezint în faţa părinţilor şi ţie îţi arde de glume. Ce-o să zică mama Gloria despre mine?  
- Ce să zică? Nimic. Oricărei tinere i se poate întâmpla.  
- Dar nu mie. Tata avea încredere în mine.  
- Lasă că nu-i dracul aşa de urât.  
- Ce vrei să spui cu asta?  
- Ce are să-ţi facă? Doar nu te vor alunga de acasă şi dacă o fac, vii şi-ţi dau o cameră la mine la Complex, să ai unde locui cu copilul.  
- Ţi-am zis eu: ţara arde şi baba se piaptănă. Lui îi arde de glumă. Ţi se pare ceva vesel în toată povestea asta?  
- Şi ce ai vrea, să plâng?  
- Nu, dar ca bărbat trebuie să găseşti o soluţie. Nu am rămas singură însărcinată şi nici cu altul.  
- Să presupunem că ai fi, încă nu eşti convinsă. Aşa parcă spuneai la început.  
- Să ştii că mi-ai luat toată bucuria zilei cu modul tău de a privi lucrurile.  
- Nu-i nimic. Poate te vei bucura mai târziu.  
- Mie îmi este teamă, înţelegi?  
- Şi mie. Nu mă aşteptam la un asemenea eveniment. Surprinzător cadou mi-ai făcut de ziua mea.  
- Care a trecut. La patruzeci de ani nu-i prea târziu să devii tată. Dacă ştiam de atunci, îţi spuneam de pe doi septembrie când te-am felicitat de aniversare. Atunci puteai să consideri vestea drept cadou de aniversarea celor patruzeci de ani ai tăi.  
- Puteai să vii şi tu. Mi-era dor de tine.  
- Chiar! Doar ce plecasem de două-trei zile de la mare. Ce le-aş fi spus alor mei dacă mă întorceam imediat pe litoral? Că mi-am uitat fecioria pe o cuşetă de vaporaş şi merg s-o caut?  
- Eu ştiu ce să zic?  
- Da! Văd că de fapt tu nu ştii multe acum ce să-mi spui.  
- Adică?  
- Ştiu că nu m-ai obligat să mă culc cu tine, că eu mi-am dorit poate acest lucru, dar nici nu m-ai oprit s-o fac. Deci, cum eu mi-am asumat răspunderea oricărei urmări, tacit ţi-ai asumat-o şi tu.  
- Desigur, aici ai dreptate. Şi chiar doreşti să-l faci, dacă se dovedeşte că ai rămas însărcinată?  
- Tu ce propui? Să avortez? Îmi încep viaţa cu un avort? Tot ar exista posibilitatea ca părinţii mei să afle că sunt însărcinată. Cu ce ar schimba aceasta lucrurile? Dar dacă după aceea nu voi mai putea avea niciodată copii?  
- Da, aşa este. Bine, puştoaico! Mai vorbim când ai o certitudine. Mergi totuşi la un control ginecologic şi află adevărul.  
- Mai întâi am să fac un test de sarcină şi după aceea am să merg. Ce mai pot face altceva?  
- Să-mi spui că încă mă mai iubeşti.  
- Nu te-ai convins de asta? Ce dovezi mai vrei dacă ţi-am dăruit ce aveam eu mai pur: cinstea de fată - fecioară.  
- Bine, m-ai convins. Dar poate că ţi-a mai trecut din iubire de când ne-am despărţit.  
- Ştii ce! Eşti un obraznic, asta eşti! Şi fata îi închise telefonul, foarte supărată pe Ştefan.  
Când se gândi la situaţia sa şi la modul cum o privea Ştefan, ca pe o glumă, Dalia chiar îşi dădu drumul la plâns. Tocmai trecea pe lângă parcul din centrul oraşului, aşa că alese la întâmplare o alee, se aşeză pe o bancă să se liniştească şi să-şi analizeze toate perspectivele din viitorul apropiat. Că va avea serviciu era o certitudine. Dar dacă este cu adevărat însărcinată, peste câteva luni începea să se cunoască aceasta şi se vor naşte destule bârfe, ştiindu-se că nu este măritată. Apoi cum să le spună părinţilor? Cum vor reacţiona ei la o asemenea veste neplăcută. Se aşteptau la altceva de la unica lor fiică. Şi Gloria, care nu avea proprii săi copii, ţinea la ea ca la o fiică. Cel puţin aşa percepea ea relaţia cu mama Gloria.  
Din discuţia telefonică purtată cu Ştefan nu a observat nicio clipă că ar fi dispus să se însoare cu ea. Ce dacă este cu cincisprezece ani mai mare? O ştia şi când s-a culcat cu el. Atunci seara nu s-a gândit la faptul că exista riscul să rămână gravidă din prima noapte. Ce, mai avea timp să se gândească la riscuri? Ghinion, asta este. Să zicem că va merge la un ginecolog şi va vorbi să o chiureteze. Dar dacă aşa cum i-a spus şi lui Ştefan, există posibilitatea să nu mai poată avea copii după aceea? Poate viitorul său soţ va dori copii. Şi ea îşi doreşte măcar doi. Nu vrea să aibă doar unul, cum este ea singură la părinţi. Dacă se întâmpla ceva tragic cu ea în timpul accidentului? Cum ar fi suportat tatăl său şi cea de a doua pierdere a unei fiinţe dragi sufletului? Ea nu a avut parte de un frate sau o soră cu toate că şi-ar fi dorit-o.  
Vineri, Dalia a mers cu taică-su la firma Auto Tivoli din oraş să-şi aleagă maşina. Nu ar fi vrut să-şi mai ia aceeaşi culoare ca cea a primei maşini, de vişină putredă, să nu-şi mai amintească de ea şi de accident. Alese un albastru metalizat. Măcar aşa putea să-i spună lui Ştefan că şi-a ales culoarea maşinii după ochii lui albaştri precum apa mării când este limpede de-i poţi străbate cu privirea adâncurile. Mai întâi a făcut o cursă cu ea prin oraş, să vadă cum se comportă şi dacă se poate adapta cu ea. Nu a fost nicio problemă, şi i-a plăcut cum se simţea în ea, chiar dacă nu mai era la fel de rapidă ca Maserati-ul său.  
După prima probă, s-a trecut la perfectarea actelor. Tatăl său a semnat un cec de decontare şi cu documentaţia în poşetă, Dalia a devenit stăpâna unei noi maşini. Spera ca aceasta să nu-i mai aducă niciun ghinion. Nici ea nu mai alerga ca înainte, devenise mai prudentă în şofat, îi era chiar teamă. Putea acum să plece şi la Ştefan în weekend. Le va spune părinţilor că merge la munte undeva prin zonă, poate pe la Slănic Moldova, Soveja, sau altundeva, găsea ea o minciună. Cine ar refuza două zile de stat în compania unui iubit ca Ştefan?  
Chiar, ce ar fi să-i facă o surpriză lui Ştefan weekend-ul viitor? Aşa îi făcea şi rodajul maşinii. Va merge tot prin Brăila. I-a plăcut traseul şi nici la bac nu a aşteptat prea mult. Erau câteva porţiuni de şosea mai degradată, dar va vedea ea pe unde va merge dacă se hotărăşte să-l viziteze.  
Ideea plecării la Neptun a frământat-o toată săptămâna. Luni a început activitatea la ziar. De fapt şi-a făcut actele, analizele, tot ce era legat de angajare. Figura ca ziaristă, dar de fapt încă nu avea o sarcină anume. Era în perioada de acomodare. Citea ziarul zilnic să vadă despre ce este vorba, discuta cu ceilalţi reporteri mai mult despre ce a făcut la facultate şi dacă a mai scris articole. Redactorul şef i-a spus că va colabora la început cu un reporter mai hârşit în ziaristică, un bătrân ajuns în pragul pensionării. Mai avea un an şi va rupe vârful la creion, cum îi plăcea lui să spună când venea vorba despre pensionarea sa. Metaforic, voia să spună că nu va mai scrie nimic după aceea.  
Se gândea să meargă la un ginecolog dar dacă tot mergea la Neptun, o va consulta ginecologul Complexului. Trebuia să fie un cunoscut al lui Ştefan, dacă lucra în baza de tratament. Atunci, în funcţie de ce-i va spune, se va sfătui cu el şi va proceda cum vor hotărî de comun acord. Trebuia să-şi asume şi Ştefan răspunderea. Nu va lăsa totul pe umerii ei. Ea nu ştia ce să facă, bani nu avea pentru un eventual avort şi nici să-i ceară tatălui sau mamei Gloria nu putea.  
Ştefan chiar avea întâlnire la Constanţa. La discuţia cu prefectul şi cei implicaţi în turism, de înainte de deschiderea oficială a sezonului estival, organizată la hotel Rex din Mamaia, a cunoscut o patroană de hotel la fel de tânără ca şi el şi la fel de divorţată. O bruneţică, cu părul platinat şi un bust proeminent de ziceai că-i o creolă din reclamele pentru plajele exotice. Nu au avut timp de mai multă socializare când s-au cunoscut, însă au ţinut mereu legătura telefonică. Fiecare era ocupat cu propria administrare a spaţiului de cazare deţinut, dar acum când sezonul s-a terminat, îşi puteau permite o întâlnire de relaxare. Hotelul brunetei era amplasat pe malul lacului Sud - Ghiol din Mamaia, o locaţie nouă, apărută după revoluţie când s-a dat liber la vinderea sau concesionarea de terenuri nu numai în Mamaia, ci peste tot. Era un hotel micuţ, cochet, de patru stele, exclusivist. Patroana se învârtea printre oameni de afaceri potenţi financiar, politicieni cu influenţă atât la nivel local cât mai ales la cel naţional şi avea relaţii peste tot. Cunoscuse şi un afacerist turc care investise ceva bani în ridicarea hotelului şi se mulţumea de la ea cu “dividendele” fizice.  
Despre Ştefan aflase la prima lor întâlnire că deţine un spaţiu turistic în Neptun şi că este cu vechime în sistem, nu ca ea care a apărut de curând pe firmamentul turismului marin românesc. Se putea spune că este o parvenită. În urma divorţului intrase în posesia unei sume destul de consistente, fostul ei soţ fiind unul dintre cei care au profitat de ambiguitatea legilor de la începutul anilor nouăzeci - nouăzeci şi cinci şi de sprijinul celor aflaţi la putere, intrând mai pe nimic în posesia unor societăţi profitabile.  
Felicia, aşa o chema pe femeie, cu ceva împrumuturi la bancă şi cu sprijinul din umbră al unor cunoştinţe pricepute în afaceri, a reuşit să-şi ridice frumuseţea de hotel pe malul lacului. Era vizitată mai ales de lumea bună a Bucureştiului, cu bani mulţi şi care doreau să se relaxeze discret într-o unitate de fiţe, unde nu aveau acces oamenii de rând. Cam acesta era profilul locaţiei unde trebuia să ajungă Ştefan şi al proprietarei sale.  
Telefonul Daliei îi luase din buna dispoziţie care îl stăpânea de dimineaţă, de se mirase şi Gina de unde atâta voioşie la şeful ei. Ştia că pleacă spre Constanţa dar nu-l întreba niciodată unde şi de ce se duce undeva, dacă el nu dorea să-i spună. Erau ei amanţi dar nu-şi depăşea atribuţiile de director administrativ al Complexului. Ştia că dacă devine insistentă cu aceste informaţii, Ştefan o şi repede imediat şi decât să se certe cu el, mai bine îl lasă în pace.  
Felicia îl plăcea pe Ştefan ca bărbat numai datorită fizicului său. Nu o interesau deocamdată proprietăţile lui, deoarece nu avea în intenţie să se recăsătorească. Îi plăcea foarte mult calitatea sa de divorţată. Se învârtea în sfere prea selecte ca să-şi strice această stare de femeie independentă atât financiar cât mai ales social. Cunoscuse de când avea hotelul, clubul şi baza nautică de agrement de pe lac, destui bărbaţi interesanţi, de care s-a folosit în ascensiunea sa socială. Îşi amintea uneori cu neplăcere de începuturile sale, o fată de ţară, cu o diplomă de liceu în buzunar şi ăla făcut cu chiu cu vai şi cu mari sacrificii financiare ale părinţilor săi, foşti colectivişti, ţărani care cultivau acum pepeni şi legume pe undeva în Câmpia Olteniei.  
Pe soţ s-a întâmplat să-l cunoască la un restaurant unde era şi ea la aniversarea unei colege de serviciu din poştă. Era om de afaceri, cu perspectivă de ascensiune şi gândindu-se că-i mai bine să ai din ce trăi decât să înregistrezi corespondenţă la un ghişeu de poştă, nu a stat prea mult pe gânduri şi a răspuns pozitiv la avansurile bărbatului ce-o curta. Apoi, cu abilităţile sale şi înzestrările fizice deţinute de la natură, nu a fost mult până la căsătorie. În cei zece ani cât a durat căsătoria lor, a întâlnit altă calitate de oameni, s-a adaptat repede la noua sa stare socială şi şi-a făcut mulţi prieteni cu dare de mână şi influenţă.  
Cum soţul se afla mai mereu plecat cu afaceri atât prin ţară cât şi pe afară, Feliciei nu i-a trebuit mult să calce strâmb şi soţului să afle despre aceasta, aşa că a urmat inevitabilul divorţ pe cale amiabilă, fără scandal mediatic. La despărţirea de soţ, a primit de la acesta o sumă frumuşică deloc de neglijat şi cu buni sfătuitori, a reuşit să-i dea o întrebuinţare aducătoare de noi profituri. Era foarte simplu pentru ea ca drept mulţumire faţă de cei ce-o sprijineau în ascensiunea printre oamenii de afaceri prosperi, să-i răsplătească cu dotările sale moştenite de la mama natură. Nu era tipul de femeie care să-şi facă complexe de moralitate din acest punct de vedere. Afacerile sale să-i meargă bine, că material de mulţumire se găsea din belşug. Şi afacerile chiar îi mergeau din ce în ce mai bine.  
După discuţia cu Dalia, lui Ştefan îi pierise tot cheful de întâlnire. Nu mai exista acea bucurie cu care s-a trezit de dimineaţă de i se părea ziua atât de frumoasă, chiar dacă era înnorat şi bătea vântul. Oare, cum va proceda dacă se dovedeşte totuşi că fata este însărcinată. Să-i spună să avorteze? Dacă nu dorea? Să nască şi să-i plătească pensie alimentară? Doar era copilul lui. Auzi, primul lui copil. Până acum nu s-a mai întâmplat să aibă un asemenea ghinion. S-a protejat de fiecare dată. Ce-i venise de nu a făcut-o şi de data asta? Şi-a amintit că nici cu Gloria nu s-a protejat. Asta ar fi culmea ca amândouă să rămână gravide cu el. Mamă şi fiică să nască doi fraţi de tată. Cred că ar trebui să intre în analele imoralităţilor umane. Norocul său că nu sunt mamă şi fiică naturale, dacă ăsta se poate considera un noroc.  
Lăsase vorbă lui Gina că lipseşte toată ziua, dar va reveni spre seară în Complex. Să fie deranjat la telefon numai dacă este neapărată nevoie de el, dacă nu, să nu o facă nimeni sub nicio formă. Ordinul era fără echivoc că nu trebuie să fie deranjat de nimeni. Această precizare nu a făcut decât să trezească Ginei bănuiala că Ştefan are o întâlnire amoroasă pe undeva. Gândul la această posibilitate făcea să i se strângă mult necaz în suflet şi multă ciudă pe el.  
De ce dracul nu o renunţa la relaţia asta cu Ştefan fără nicio finalitate şi să-şi caute de drumul ei în care să nu mai apară şi el în planurile sale sentimentale? Îi era greu să se despartă după atâţia ani, aflată în această ambiguitate. Ea îl iubea, însă cu firea lui, niciodată nu ştiai ce gândeşte şi ce simte pentru cineva.  
Cât au stat vrâncencele în Complex, simţea că turbează de ciudă. Toată ziua se învârtea numai în jurul lor. Gloria în sus, Dalia în jos, de nu ştiai ce să mai crezi despre el. Chiar, oare şi l-au disputat în pat amândouă? Asta ar fi fost culmea dezmăţului. Ce prostii poate să-i mai treacă şi ei prin cap. Nu ştia ce să mai creadă.  
Acum că plecară moldovencele, a apărut cine ştie ce nouă pupăză care să-i strice din nou relaţia cu el. Trebuie să se hotărască odată ce va face cu viaţa ei. Să-l tot aştepte ca s-o ia de nevastă, nu se mai putea. Nici nu avea curajul să ridice ochii să descopere un alt bărbat de care să-i placă şi de care să se apropie din cauza lui. Parcă era obsedată de el. Alt bărbat nu mai exista pentru ea. De fapt în viaţa ei au fost doar doi bărbaţi: Ştefan şi soţul. Începuse să creadă că tocmai această obsesie de a fi cu el a condus la divorţul de soţul său.  
Dacă stătea bine şi analiza toată perioada de când s-au cunoscut ei, îi venea să creadă că tot timpul a fost îndrăgostită de el. Nu acelaşi lucru era şi invers. Ştefan a fost primul care a rupt legătura lor când s-a căsătorit cu Mirela, în perioada când erau aşa de tineri şi se iubeau atât de mult.  
Ca să-i facă în ciudă, s-a căsătorit imediat şi ea cu Tudor, numai că nu a fost posibil să scape de gândul că Ştefan aparţine altei femei. Se priveau cu nostalgie când se întâlneau, apoi ea nu a mai suportat situaţia şi a divorţat. Spre fericirea ei, Mirela în aceeaşi vară l-a părăsit pe Ştefan, plecând cu un turist venit în vacanţă. Poate că se cunoşteau de înainte, altfel nu se explică îndrăgostirea ei subită de un necunoscut. Primul lucru pe care l-a făcut ea atunci a fost acela de a-l consola pe Ştefan şi cum putea fi consolat mai bine decât în pat? Aşa că a aterizat direct în patul lui, unde îl vizitează de atunci cu asiduitate de câte ori era chemată. Asta-i problema lor, că nu este o relaţie oficializată faţă de toată lumea, ci una ascunsă. O chema doar când dorea el ca şi când ar fi fost o femeie uşoară şi se temea să nu fie descoperit că apelează uneori la prostituate.  
Când a primit telefonul de la Dalia, Ştefan se afla în pragul uşii, se pregătea tocmai să plece la Mamaia. După discuţia cu ea, închise uşa la loc şi se trânti în fotoliu cu telefonul încă în mână. Parcă îl frigea în palmă, aşa că-l aruncă pe biroul din garsonieră.  
- Nu-mi vine să cred că Dalia după ce mi-a dat o asemenea veste care m-a pus pe gânduri, îmi mai şi închide telefonul în nas. Chiar că s-a obrăznicit copila asta. Treaba ei, dacă este gravidă, face cum doreşte. Vrea copil, să şi-l facă. Eu îl voi recunoaşte şi-i voi da o rentă viageră liber consimţită de amândoi. Doar nu vom merge la tribunal să ne judecăm pentru pensie alimentară. A recunoscut singură ca ne-am culcat împreună fiindcă aşa ne-am dorit amândoi. Acum tot amândoi să tragem consecinţele. Auzi, ce tâmpenie! La patruzeci de ani să devin tatăl unui copil făcut cu o puştoaică. Mai bine rămânea gravidă mamă-sa, că-i măritată. Ce împuţită-i viaţa asta. Mare tâmpit mai pot fi. Cum dracu’ de m-am lăsat antrenat de copila asta într-un joc atât de nasol? Auzi, să fiu tată la patruzeci de ani şi culmea, nici să nu fiu cel puţin însurat, tot repeta el supărat de situaţie. Cred că mă omoară Gina dacă mai află şi asta. Săraca, câte ponoase mai trage din cauza caracterului meu.  
Ştefan s-a hotărât. Luă telefonul şi o sună pe Felicia. Ascultă destul de necăjit cum ţârâie aparatul. Nu era deloc încântat de ce va discuta cu femeia care-l aştepta. Se auzi vocea de fumătoare a Feliciei:  
- Alo!  
- Sărut mâna scumpă doamnă. Ce mai faci?  
- Ce să fac? Te aştept făcându-mi de lucru pe lângă casă, cum s-ar zice.  
- Vreau să-mi cer scuze că nu mai pot ajunge, cu toate că mi-am dorit atât de mult să o fac.  
- De ce?  
- Am primit un telefon şi trebuie să plec din localitate mai  
departe de judeţul nostru. Ceva legat de familie, minţi el cu ce-i veni în minte pe moment.  
- Îmi pare sincer rău. Şi eu care îmi pusesem atâtea speranţe în această întâlnire...  
- Nu dispera, doar o amânăm, nu o anulăm definitiv.  
- Bine Ştefan. Din nou regret că nu ne putem vedea. Şi când te gândeşti că mi-am modificat agenda de lucru special pentru asta...  
- Felicia, cred că înţelegi că eu sunt cel mai mare perdant. Mi-ar fi plăcut nespus de mult să putem bea o cafea împreună.  
- Cu multă frişcă...  
- Da, cu multă frişcă. Îmi plac asemenea cafele la nebunie.  
Te rog din nou să mă scuzi.  
- Bine Ştefan. Mai vorbim şi reprogramăm cafeaua. Poate data viitoare o servim la Neptun.  
- De ce nu? Cu mare plăcere. La revedere şi sărutări de mâini.  
- Te pup Ştefan. La revedere.  
Se stinse ecranul când s-a închis legătura.  
- Ce dracu’? Un rahat de copilă să-mi dea mie toate treburile peste cap? îşi spuse el cu ciudă în gând. Şi cât mi-am dorit această întâlnire. Am tot amânat-o cât au fost moldovencele dracului aici, că nu ştiam ce întorsătură poate avea şi cât voi sta pe la Mamaia. Îşi aprinse o ţigară şi se duse direct la bar de unde scoase sticla cu whisky.  
Îşi turnă unul dublu. Şi aşa nu mai pleca nicăieri. Credea că se va îmbăta de atâta ciudă. Nu avea dispoziţia necesară să facă nimic în afară de a goli şi a-şi umple la loc paharul.  
 
Referinţă Bibliografică:
ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2347, Anul VII, 04 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!