CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ULTIMUL CAPITOL - 8  
 
Ultimul asalt, Bruxelles  
 
Aşa cum stabilisem cu o seară înainte, am coborât mai devreme din cameră, deoarece plecarea spre Bruxelles era mai de dimineaţă. Trebuia să mergem cu maşina familiei Bonte până la Gembloux şi apoi cu trenul spre gara centrală din Bruxelles. Ajunşi la Gembloux, am lăsat maşina întro parcare în apropierea gării şi am plecat pe jos. Nu era o clădire mare însă părea nouă după arhitectură, mai mult din sticlă şi metal, dar mai ales era modernă, cu benzi rulante de urcare din interiorul sălii de aşteptare spre pasarelele de traversare a căii ferate, inclusiv benzi transportoare spre peroane. Costul biletului de tren nu a fost prea mare, doar de nouăsprezece euro dus-întors. În zona gării era o parcare încărcată până la refuz cu autoturisme. Nu ştiu dacă erau numai ale călătorilor cu trenul, sau poate că le lăsau acolo şi locuitorii oraşului, riverani ai gării.  
După vreun sfert de oră de aşteptare a sosit şi trenul spre Bruxelles. Până atunci au mai trecut şi alte trenuri, unul chiar a staţionat o perioadă de timp în gară, aşteptând un altul, fapt ce denotă că nici în Belgia trenurile nu sunt fără de întârziere.  
M-a impresionat trenul belgian. Nu era structurat pe clase ci, fiecare vagon avea de la un capăt la celălalt un culoar pe mijloc şi bănci cu două locuri înşiruite pe ambele părţi ale culoarului. La mijlocul vagonului unde exista o altă uşă de acces din ambele părţi, existau două toalete cu tot ce trebuia să existe în ele, într-o lume civilizată. Până la Bruxelles am făcut vreo patruzeci şi cinci de minute. Gara în care am coborât era una mare şi plină cu grupe de câte doi militari înarmaţi ca de război care patrulau. Acel tren oprea în mai multe gări ale capitalei, dar noi am optat pentru aceasta fiind cea mai apropiată de clinica unde mergea doamna Bonte la control şi totodată era lângă Consiliul Europei. Odată ieşiţi în faţa gării, eu cu domnul Bonte ne-am îndreptat spre oraş să vizităm ce se putea vizita în acea perioadă de timp cât doamna Bonte era programată la medicul specialist. Prima dată am găsit clădirile Consiliului Europei, cu sedii atât pe stânga, cât şi pe dreapta şoselei. Nu prea aveai ce vedea în afară de clădirea în sine, aşa cum o ştim din emisiunile televizate, decât intrând sau ieşind cei ce lucrau acolo, ţinând cont că totuşi era o oră matinală pentru funcţionari.  
Gara din Bruxelles Singurul lucru pe care puteam să-l facem, era fotografiatul. Prin apropiere, în alte clădiri existau ambasade, minister de externe şi alte instituţii ale Comisiei Europene. Noi am decis să mergem în parcul Bruxelles care se vedea la două sute de metri în faţa noastră. La fiecare colţ de stradă sau în faţa fiecărei instituţii importante, existau grupe de militari înarmaţi, aşa cum i-am văzut şi la intrarea sau ieşirea din gară.  
Clădirea Comisiei Europene din Bruxelles Cei din faţa gării totuşi erau foarte degajaţi dacă îşi permiteau să stea la şuietă cu două tinerele şi să râdă cu ele. Înseamnă că tensiunea evenimentului terorist se mai atenuase. După ce ne-am săturat de fotografiat cele două clădiri ocupate de către reprezentanţii Consiliului Europei, ne-am hotărât să părăsim zona şi să ne îndreptăm atenţia şi asupra altor obiective importante din capitala europeană. În câteva minute am ajuns în faţa porţii de intrare în Parcul Bruxelles. Aici ne-a întâmpinat un grup de statui amenajate într-un semicerc, iar la mijloc într-un rondou cu flori de primăvară, narcise şi lalele, trona statuia lui Robert Schuman. Prin mijlocul parcului intra şi ieşea din subteran şoseaua ce trecea prin spatele clădirii Comisiei Europei, iar în capătul parcului erau arcadele de la capetele corpului de clădire al Palatului Cinquantenaire, sub care fâlfâia atârnat drapelul Belgiei. Sus pe arcade exista un grup statuar ecvestru, reprezentat de patru cai cambraţi, şi car alegoric de luptători în arena de gladiatori, cu un războinic biciuindu-i, simbolizând: „Belgia triumfătoare, purtată spre viitor”. Pe ambele părţi ale celor trei arcade deasupra cărora trona grupul statuar, existau o mulţime de statui din bronz, reprezentând personaje, femei şi bărbaţi, în diferite ipostaze ca luptători, revoluţionari, ori războinici.  
Această construcţie statuară ca un arc de triumf, făcea legătura atât pe stânga, cât şi pe dreapta, cu cele două corpuri de clădire ale Palatului Cinquantenaire, creat special pentru Expoziţia Universală din 1880 în vederea, celebrării a 50 de ani de independenţă a Belgiei. În aceste clădiri, pe partea cealaltă a arcului triumfal, spre înainte cum ne deplasam noi, sunt găzduite o serie de muzee: Muzeul Aviaţiei, Muzeul Automobilelor, Muzeul Regal al Armatei şi Istoriei Militare, Muzeul de Artă, etc iar în zona lor este şi clădirea teatrului regal „La Monnaie”, cu o faţadă monumentală, plină cu statui şi arabescuri. Acesta este un muzeu pentru cei pasionaţi de maşini. Aici se găsesc vreo 350 de automobile, acoperind o perioadă ce se întinde de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în anul 1970.  
Parcul nu este atât de mare, însă este mereu plin cu sportivi şi persoane de toate vârstele în continuă alergare prin el. Un singur lucru îi lipseşte şi anume, o toaletă publică. De asemeni sunt multe flori şi clădiri care găzduiesc diferite activităţi culturale sau sociale. După vizitarea parcului, am plecat să descoperim şi alte edificii interesante din capitala belgiană, aşa că am intrat din nou în subteranul gării unde sunt peroanele şi apoi am ieşit la suprafaţă în incinta gării propriu- zise. De aici ne-am îndreptat spre oraş. Prima dată am mers spre stânga gării, deoarece se vedea de la distanţă o clădire importantă, la fel de încărcată de statui, ca şi teatrul regal „La Monnaie”. Era Bursa, însă până la ea am mai avut multe obiective de fotografiat. În spatele gării se găsea Muzeul Artei Muzicale care avea pe perete un ceas mare metalic, simbolizat printr-un cerc aurit şi cele două limbi, iar în dreptul fiecărei ore, câte o figurină. Când limba ce indica ora ajungea în dreptul figurinei, aceasta începea să se învârtească ca într-un dans de balerină şi se auzea o muzică. Dacă cititorii acestei cărţi au fost informaţi în celelalte capitole referitor la trecutul oraşelor vizitate de mine, ar fi păcat dacă tocmai acum la finele călătoriei, să nu spun nimic despre istoria capitalei Bruxelles.  
Să nu ne adâncim prea mult în trecutul îndepărtat al oraşului, deoarece ar fi prea mult de scris şi am transforma această carte într-o carte de istorie a Belgiei, departe de mine gândul acesta, eu dorind să fie doar de informare şi de recomandarea unor locuri interesant de văzut de către orice român ce-şi permite o plimbare în afara graniţelor ţării şi ar alege ca destinaţie Belgia. Aşa că am să amintesc despre un trecut mai apropiat al Bruxelles-ului, de la independenţa Belgie încoace, adică din 1830 şi până în zilele noastre, chiar dacă el are o vechime de peste o mie de ani. În acea perioadă oraşul era populat de flamanzii autohtoni, dar şi de valoni, germanofoni, precum şi de francofoni de origine pariziană. Sub Leopold al II-lea al Belgiei, oraşul a cunoscut o restructurare importantă datorită numeroaselor clădiri moderne construite pentru administraţia naţională. În această perioadă s-au amenajat numeroase parcuri şi şosele importante, dar şi o serie de noi cartiere moderne. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XXlea oraşul a suferit o intensă presiune de francofonizare ceea ce a dus la apariţia unei majorităţi francofone în oraş. Bruxelles a devenit încetul cu încetul un oraş cosmopolit. În anii 1960-1970 s-au stabilit la Bruxelles multe familii imigrante, în marea lor majoritate din fostele colonii belgiene, precum şi din Africa de Nord. În anii 1980-1990, cosmopolitizarea a mers mai departe, datorită întregirilor de familii.. Printre altele un mare val de imigraţie a venit din Europa Centrală. Numele de Bruxelles este utilizat pentru a desemna oraşul propriu-zis (în franceză Ville de Bruxelles, în neerlandeză Stad Brussel) compus din vechiul oraş şi o regiune limitrofă formată din 19 localităţi din jurul oraşului Bruxelles zonă rurală dens urbanizată. Întregul oraş ocupă la ora actuală 162 km² şi are peste un milion de locuitori, fiind una dintre cele trei regiuni ale statului federal Belgia. Prin extensie, termenul Bruxelles poate de asemenea să denumească prin metonimie instituţiile Uniunii Europene, de cele mai multe ori Comisia Europeană. Bruxelles este oficial bilingv, limba franceză şi limba neerlandeză fiind cele două limbi oficiale. Franceza este limba majorităţii populaţiei, precum şi cea mai utilizată limbă. Din punct de vedere istoric, limba vorbită în Bruxelles era un dialect local al dialectului brabantian al neerlandezei. Oraşul a devenit un centru a numeroase instituţii internaţionale, cele mai importante fiind cele ale Uniunii Europene. Regiunea conţine de asemenea sediul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi al altor 1000 organizaţii internaţionale şi al 2000 de corporaţii internaţionale. Bruxelles este al treilea oraş ca număr de conferinţe internaţionale organizate, devenind astfel unul dintre cele mai mari centre de reuniuni din lume. Prezenţa Uniunii Europene şi a altor instituţii internaţionale face ca aici să se afle cei mai mulţi ambasadori şi jurnalişti din oricare capitală, devansând Washington D.C. Numeroase şcoli internaţionale au fost înfiinţate aici pentru a deservi această prezenţă. Economia Bruxelles-ului este dominată de activităţile din domeniul serviciilor şi a administraţiei publice. Rolul său de metropolă comercială face din Bruxelles un mare centru de congrese. De multe ori aceste activităţi sunt legate de rolul Bruxelles-ului de capitală a Belgiei şi a Uniunii Europene: instituţii internaţionale şi europene inclusiv serviciile administrative care gravitează în jurul acestora; ministere şi instituţii naţionale, federale şi regionale; sedii sociale a majorităţii marilor companii belgiene; sedii regionale şi europene a multor societăţi multinaţionale; numeroase societăţi de consiliere, servicii juridice şi grupuri de lobby belgiene şi europene; sectorul hotelier şi de turism; transport aerian, rutier, feroviar, fluvial;  
Bruxelles este capitala Belgiei, sediul guvernului şi parlamentului federal, precum şi a mai multor entităţi federale: Regiunea Capitalei Bruxelles, Regiunea Flandra şi comunităţile franceză şi flamand, Piaţa centrală sau Grote Markt Şi aici ca şi în întreaga Belgie întâlneşti istoria medievală a existenţei ca oraş, în felul cum au fost ridicate aceste monumentale clădiri istorice, în stil gotic sau baroc, precum bursa ori castelele existente, Catedrala Saints Michel et Gudule de Bruxelles, sau cele din Piaţa Centrală cum ar fi Casa Regală, Casele Ghildelor medievale., clădirile Breslelor sau clădirea primăriei. "Piaţa Grote Markt este una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, dacă nu din lume”. Aceasta este propoziţia cel mai des auzită când turiştii ce vizitează oraşul Bruxelles sunt rugaţi să descrie piaţa centrală din oraş.  
Vorbitorii de franceză se referă la ea numind-o „Grand-Place”, în timp ce în olandeza este numita „de Grote Markt”. Turiştii din zilele noastre nu sunt singurii care admiră splendoarea acestei locaţii din Bruxelles. Se spune precum că Arhiducesa Isabella, fiica lui Filip al II-lea al Spaniei a scris despre această piaţă în timpul vizitei sale la Bruxelles, în septembrie 1599: „Nu mi-a fost niciodată dat să văd ceva atât de frumos şi rafinat precum piaţa oraşului unde primăria se ridică spre cer. Decoraţiile de pe clădiri sunt cu adevărat remarcabile”. Ca să ştiţi de pe când datează această piaţă vă pot informa că ea s-a ridicat pe un loc nisipos de la confluenţa a două pârâiaşe ce se vărsau în Senne. Cum de prin secolul al XII-lea Bruxelles devenise o răscruce a rutelor comerciale între marile oraşe ale Europei, unde se vindea lâna englezească, vinurile franţuzeşti sau berea germană, aceasta s-a dezvoltat foarte rapid. În locul caselor umile din lemn, au început să se ridice palatele nobilimii şi ale patricienilor construite din piatră. În anul 1402 a fost începută construcţia primăriei din Bruxelles, clădire ce avea să fie finalizată în anul 1455. Ea are 96 m înălţime şi are deasupra o statuie înaltă de 3 metri a Arhanghelului Mihail ucigând un demon.  
Clădirea primăriei Pentru a contrabalansa acest simbol al puterii autorităţilor locale, între 1504 şi 1536 ducele de Brabant a construit o mare clădire vis-a-vis de primărie, ca simbol al puterii ducale. Ea a fost construită pe locul primelor pieţe de ţesături şi de pâine care nu mai erau folosite şi a primit numele de Casa Regală deşi niciun rege nu a locuit vreodată acolo.  
Negustorii bogaţi şi din ce în ce mai puternicele bresle din Bruxelles şi-au construit case de-a lungul laturilor pieţei. Acestea sunt de un rafinament arhitectural de o deosebită măiestrie, ţinând cont de vremea când au fost ridicate şi tehnica folosită. Piaţa va deveni cu timpul centrul politic al oraşului unde au loc întâlniri importante sau se puneau în aplicare condamnările la moarte şi execuţiile, sau unde ducii, regii şi împăraţii erau întâmpinaţi oficial. In zilele noastre, Grand Place este obiectivul turistic principal din Bruxelles. Pe perioada întregului an, Marea Piaţă din Bruxelles este vizitată de mii de oameni care se bucură de timpul petrecut aici pentru a admira frumuseţea clădirilor, sau poposind la una din numeroasele terase şi bucurându-se de o excelentă bere belgiană. Concerte şi fel de fel de alte evenimente muzicale sunt organizate aici în diverse perioade din an. Tot aici are loc odată la doi ani, în luna august, montarea covorului de flori format cam dintrun milion de begonii, pe o suprafaţă de o mie opt sute de metri pătraţi din centrul pieţei, de fiecare dată într-un alt aranjament artistic.  
Primul covor de flori a fost făcut în 1971 şi datorită popularităţii, tradiţia a continuat, covorul de flori atrăgând numeroşi turişti. Ca să ajungi la piaţa centrală, trebuie să treci pe o stradă pietonală, unde sunt de o parte şi de cealaltă numai magazine sau restaurante, galerii sau cofetării, patiserii, ori cafenele. De asemeni nu poţi veni la Bruxelles fără să nu vezi simbolul oraşului care este statuia unui copil care urinează, numită Manneken Pis.  
Dacă vreun artist ar realiza azi o astfel de statuie, pesemne mulţi ar spune că e de cel mai revoltător prost-gust. Manneken Pis însă în Bruxelles este statuia cult a oraşului, acest băieţel care face pipi, fiind respectabilă pentru că e veche, ea datând din 1618 sau 1619. Este o atracţie turistică majoră şi locuitorii ţin foarte mult la ea, drept care o asociaţie nonprofit anume înfiinţată, "Prietenii lui Manneken Pis", are grijă de statuia cu pricina, ba mai mult, pentru a face şi mai multă vâlvă în jurul ei, i-au alcătuit micuţului indecent o garderobă întreagă - câteva sute de costume. Printre ele - tot felul de costume naţionale ale diverselor etnii, unul de muşchetar, unul de Moş Crăciun, un kimono de judo şi tot aşa. Schimbarea costumului - mititelul e îmbrăcat aproape zilnic cu altceva - e însoţită uneori de muzică de fanfară sau de o paradă. In 1985-1987, ca pereche pentru băieţel, a fost realizată, de un artist modern, statuia unei fetiţe surprinse in toiul aceleiaşi îndeletniciri şi se numeşte Janneke Pis fiind localizată, însă, într-o cu totul altă parte a oraşului. Când am fost noi, statuia nu avea costum pe ea. Legenda spune precum că în secolul al XVII-lea olandezii au vrut să dea foc oraşului şi un copil care din întâmplare a rămas în urmă şi care tocmai trecând pe lângă fitil, i-a venit să urineze, făcând-o fără să ştie deasupra fitilului, acesta s-a stins şi astfel oraşul a scăpat de la un incendiu devastator, iar copilul a devenit celebru. Odată ajunşi în Piaţa Grote Markt nu ştiam unde să mă uit mai întâi. Totul în jur era de o frumuseţe şi o măreţie fără de seamăn. M-am gândit să filmez, inclusive ţigăncile românce existente acolo la “produs”. Erau cred că de prin zona Ardealului, deoarece rochiile lor aveau culori închise, spre negru. Unele îşi căutau “clienţii”, alte trei stăteau în mijlocul pieţii de vorbă cu un bărbat bine făcut, trecut de cincizeci de ani, dar exclus să fi fost român. Undeva vis-à-vis de Palatul Regal cred că faţada clădirii era mai deteriorată, aşa că aceasta a fost acoperită cu o pânză pictată exact cum arăta originalul. Numai dacă te uitai atent vedeai că este doar o pânză şi nu Casa breslaşilor. La un moment dat a sunat telefonul domnului Bonte prin care era anunţat de către soţie că şi-a terminat vizita medicală şi că ne aşteaptă în mijlocul gării, aşa că în pas mai alert am ajuns la locul de întâlnire şi apoi pe peronul de întoarcere spre Gembloux. În această relatare nu am putut scrie despre tot ce am văzut şi datorită faptului că nu ştiu ce era pe acolo, nefiind cineva care sămi spună ce reprezenta acel obiectiv. Nici domnul Bonte nu era mai informat ca mine. Nu am scris nici cum muzicieni de toate naţiile, inclusiv asiatici, îşi montau instrumentele pe lângă scuaruri şi îşi etalau talentul, dând concerte spontane în aer liber. M-am plimbat prin zona gării, pentru nu ne depărta prea mult de aceasta şi am fotografiat tot ce mi se părea interesant. Chiar aveam ce fotografia, fiind un oraş frumos, interesant şi plin de istorie. Odată ajunşi la Tongrinne, am început pregătirile pentru încheierea excursiei în Belgia. A fost frumoasă, instructivă şi mai ales de neuitat. Aşa mi s-a creat o şansă unică de a vedea o ţară occidentală cu tradiţii şi mai ales un centru de echilibru al întregii Europe, ţinând cont de faptul că acolo, la Bruxelles chiar de multe ori se hotărăşte soarta ţărilor membre ale Uniunii Europei şi nu numai a acestora. Dimineaţa următoare din nou cu doamna Bonte la volan şi domnul Zaharia pe post de pasager, ne-am îndreptat spre aeroport. Cum am ajuns la intersecţia spre aeroport, la vreun sfert de oră de mers, am şi dat de şirul de autoturisme controlate de către o sumedenie de soldaţi înarmaţi. Ne-am, prezentat documentele toţi trei şi văzând că am bilet de avion pentru ziua respectivă, neau dat drumul fără niciun inconvenient. În parcare ne-am luat la revedere şi de acolo, pe traseul de acum aproape cunoscut, (dar totuşi să fiu mai sigur am urmat alţi călători care aveau aceeaşi destinaţie – aeroportul) şi am intrat în sala de aşteptare. Aveam avion cam la vreo două ore de la sosirea mea în sala de îmbarcare, aşa că altă variantă nu am avut decât să aştept trecerea timpului. Cum mergeam cu aceeaşi firmă, desigur că emoţiile nu eram cum trec de vamă ci de cum trec de suportul prin care să-mi introduc geanta, care acum era şi mai încărcată decât la sosire. De controlul vamal am trecut fără niciun inconvenient, însă la controlul biletelor şi al mărimii bagajelor, am profitat când operatoarea verifica alte persoane care îşi introdusese bagajele în şablon şi repejor prin spatele ei m-am făcut nevăzut printre pasagerii deja controlaţi. Asta a fost toată filozofia rigorilor firmei Ryanair. Le-am putut păcăli vigilenţa, fără să încalc nicio lege decât pe cea a absurdului. Cei doi centimetri în plus la grosimea trollerului meu, nu ar fi avut nicio problemă la introducerea lui în suportul interior de bagaje al avionului. Cum în Bucureşti în parcare pe aeroportul Otopeni mă aştepta microbuzul firmei Simpatrans, la care aveam biletul luat cu anticipaţie, pe înserat am ajuns la mine acasă. Oricât de bine ar putea fi unde mergi în vizită şi unde chiar te simţi bine, dar ca la tine acasă nu-i nicăieri. Aceasta a fost aventura mea belgiană, de a participa la Festivalul florilor existent în grădina familiei Florica şi Zaharia Bonte din Tongrinne, cărora mereu le rămân îndatorat cu respectul şi cu mulţumirile mele sincere pentru că mi-a creat această nesperată oportunitate.  
 
Sfarsit  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2294, Anul VII, 12 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!