CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. VI - DE LA GENT LA ANVERS  
 
Odată urcaţi cu toţii în maşina familiei Dobre, Mariana la volan, Ana-Maria copilot, iar eu împreună cu Radu aşezaţi comod în spate, având la îndemână o sticlă cu vin nemţesc şi paharele necesare, ne-am încadrat curând pe strada care ne scotea în afara oraşului, mergând pe malul unui canal navigabil plin cu şlepuri şi nave de mai mică capacitate de transport, nave fluviale, acostate la cheu, unele aşteptând încărcarea sau descărcarea mărfii ce-o transportau. Intrasem într-o zonă industrială a oraşului. Abandonând portul, aflat în repaos duminical de activitate, ne-am continuat traseul spre Anvers, părăsind la un moment dat partea locuită a cartierului mărginaş, dar nu şi pe cea a zonei industriale care ne-a însoţit o lungă bucată de timp. Aşa mi-am dat seama că oraşul este unul foarte dezvoltat economic şi de aceea a atras atâta forţă din toată Europa, dornică de muncă.  
Parcurgeam o zonă de şes, pământ cultivat în ambele părţi ale şoselei, iar din loc în loc apăreau alte noi clădiri industriale, nu ridicate pe verticală megaloman, cum am fost noi obişnuiţi, ci doar cu maximum două nivele. Erau poate clădirile administrative ale diferitelor fabrici, sau chiar hale de producţie. Timpul era plăcut, radioul cânta în surdină, Ana–Maria fiind DJ-iul. Foloseam uneori telefonul pentru a lua instantaneie din viteza maşinii, atunci când ceva îmi atrăgea atenţia. După circa o oră de mers am ajuns şi la Anvers, unde partenerii mei de excursie au mai fost de nenumărate ori. Am lăsat maşina într-o parcare subterană din centrul oraşului şi apoi pe jos am plecat mai departe. Un oraş frumos, asemănător cu cel pe care doar ce îl părăsisem, Gent-ul, dar centrul era mai cosmopolit, mai modern. Clădiri de secol XXI alături de altele vechi ridicate în stil baroc sau în stil gotic. Pentru ca odată cu mine să facă şi cititorul acestor rânduri cunoştinţă cu oraşul şi istoricul său, m-am documentat atât pentru mine ca vizitator, cât şi pentru cititorii mei şi despre trecutul acestui vechi şi frumos oraş flamand al Belgiei. Pe internet poţi găsi orice informaţie de care ai nevoie. Mare descoperire şi acest internet şi de o mare utilitate pentru cei dornici să se documenteze.  
Şi acum să facem o scurtă incursiune asupra vechimii acestui oraş. Numele lui se pronunţă Antwerpen în olandeză şi Anvers în franceză, însemnând în flamandă (doch) “ant – mână” si “wearpen - a arunca” deci s-ar putea traduce ca “Antwerpen - Mână aruncată”. Legenda oraşului spune că ar fi existat în vechile timpuri un uriaş urât, pe nume Druon Antigoon, care trăia în apropierea râului Scheldt şi care controla traficul fluvial, cerând nişte mari taxe de trecere. Acelora care refuzau să-i plătească taxa, le tăia o mână şi le-o arunca în apă. Într-o zi, un curajos tânăr soldat roman, numit Silvius Brabo l-a provocat la luptă şi a reuşit să-l omoare pe uriaş. După ce l-a omorât, soldatul i-a tăiat o mână şi i-a aruncato în râul Scheldt, dând oraşului numele de Antwerpen, adică mână aruncată. Stema Anvers-ului constă dintr-un castel fortificat cu o mână pe fiecare parte a lui. Anvers are o populaţie de cca 455.000, iar cu suburbiile cca 800.000 de locuitori (la recensământul din 2005), deci este cu mult mai mare decât Gent-ul şi este cel de al doilea oraş ca mărime din Belgia, fiind capitala provinciei Anvers. Portul Anvers este cel mai mare port interior (pe un râu) şi al doilea ca mărime din Europa, după Rotterdam. Prin el se tranzitează o treime din toate exporturile belgiene. Este de asemenea, al doilea port petrochimic din lume, după Houston în SUA. Jumatate din primele (ca mărime) douăzeci de companii chimice din lume, au birouri in Anvers.  
El mai este numit şi oraşul diamantelor, fiind de asemenea principalul centru mondial pentru tăierea, şlefuirea şi comercializarea diamantelor. Optzeci şi cinci la sută dintre diamantele finite şi jumătate dintre diamantele brute din lume sunt negociate în acest oraş.  
Dar Anvers nu este doar un mare port industrial, aflându-se la cincizeci şi cinci de mile marine de Marea Nordului. Din anii 1990, a fost recunoscut ca un oraş al design-ului vestimentar. De asemeni cu cele douăzeci şi nouă de teatre, şase săli de concerte şi treizeci şi cinci de muzee, Anvers are cea mai mare densitate de locuri de cultură pe cap de locuitor din Europa, deţinând şi a treia cea mai mare grădină zoologică din Europa în ceea ce priveşte speciile, grădină aflată chiar în apropierea gării centrale. Despre trecutul acestui oraş flamand am aflat că Anvers-ul datează încă din perioada galo-romană. O primă fortificaţie a fost construită în secolul al VII-lea, dar a fost distrusă de vikingi în secolul al IX-lea. În secolul al X-lea, Anvers a devenit un margraviate (judeţ de graniţă) al Imperiului Roman, marcând graniţa cu Flandra. Pe la mijlocul secolului al XIV-lea Anvers a ajuns centrul principal din Europa de Vest pentru comerţ şi finanţe, datorită pieţei sale de desfacere prin port a lânii şi a altor produse venite cu transporturile maritime spre portul Anvers. Cei mai mulţi dintre străinii care locuiesc n Anvers sunt olandezi, urmaţi de marocani, spanioli, francezi şi germani. Există de asemenea, un număr mic de britanici, americani şi israelieni. Spre deosebire de alţi străini, marocanii şi grupurile spaniole conţin muncitori necalificaţi în mare parte, care au migrat în Belgia, în timpul perioadelor de deficit de muncă, după al doilea război mondial. Odată cu liberalizarea graniţelor şi Anversul a suportat afluenţa forţei de muncă, mai ales din ţările est europene, precum România şi Bulgaria, sau ţările baltice. Acestea fiind spuse, dacă va mai fi nevoie să amintesc ceva despre trecutul acestui oraş, o voi face la momentul oportun. Mergând pe o stradă principală a oraşului cu dublu sens, între ele existând un scuar destul de lat, ca un parculeţ plin cu verdeaţă, copaci şi flori, ori bănci de odihnă, am constatat că trotuarele pe care ne deplasam, aveau marcate piste pentru biciclişti şi chiar dacă acestea nu erau ocupate în acel moment de către iubitorii mersului pe două roţi, niciun pieton nu le ocupa calea. Tot timpul pista era liberă, lucru ce m-a surprins plăcut. Chiar i-am sesizat acest lucru lui Radu şi mi-a confirmat că oamenii s-au obişnuit cu acest fenomen şi nu le ocupă zona lor de deplasare, chiar şi atunci când grupul pietonilor este mai mare. Radu dorea să-mi arate în primul rând târgul duminical din Anvers, apoi gara centrală. Târgul era amenajat într-un spaţiu stradal, mai larg decât de obicei, care în timpul săptămânii îşi vedea de cursul său normal, adică era redat circulaţiei autovehiculelor, aprovizionării magazinelor etc. Primele standuri întâlnite când am ajuns la târg erau cu flori de toate felurile, atât tăiate şi vândute în buchete sau la fir, cât şi în ghivece. Apoi cărţi, obiecte de papetărie şi pe timp ce te adânceai în interiorul spaţiului care se tot lărgea devenind ca o piaţetă şi standurile se diversificau. Când m-am întâlnit cu rafturile de cărţi care apăreau ca un mare anticariat în aer liber, m-a surprins plăcut şi chiar simţeam un gest de gelozie, că belgienii se opreau în dreptul acestor rafturi şi cumpărau cărţi, dovedind un real interes pentru cultură. Oare când se va reveni şi la noi la acest gest de normalitate? Era ca un adevărat bazar, sau un mare târg, unde existau tot feluri de buticuri, numai că toate erau în aer liber, ca la o piaţă obişnuită, pe tarabe. În clădirile ce străjuiau această piaţă pe exterior, desigur că existau alte magazine deschise şi ele, sau cafenele, restaurante, cu mesele scoase în afară direct pe trotuar şi pline cu clienţi de toate vârstele. Printre vizitatorii bazarului, bineînţeles că nu eram numai noi singurii români. Se auzea vorbindu-se româneşte la tot pasul, sau cu inconfundabilul accent basarabean. Se vindea orice, inclusiv mâncăruri preparate, fructe exotice de tot felul, produse de patiserie turceşti, arabe, şi cine mai ştie de ce naţie mai erau. Aglomeraţie mare, ca la târg. Unele standuri aveau un loc unde erau expuse pentru degustare diferite fructe sau produse de mâncare. Aveau şi bucăţi rupte din pâine puse separat şi diverse sortimente de sosuri pe care să le deguşti, sau ce mai era pe acolo. Aici la gustare era cam aglomerat. Unii chiar se aşezau să se ospăteze cu adevărat dacă le plăcea. Bineînţeles, că cel ce comercializa marfa nu le mai zicea nimic. Era obişnuit cu aşa ceva şi ofertele de degustare erau diverse şi generoase, fiind multe standuri cu preparate, ca şi clienţii desigur, să le servească gratuit. Am găsit la un moment dat un spaţiu plin cu poşete de tot felul, toate la doar 5 euro bucata. Puteai să-ţi iei orice şi oricâte poşete doreai, la acelaşi preţ, care mi s-a părut destul de convenabil ţinând cont de faptul că unele chiar erau frumoase şi mai ales practice şi costau cât o bere sau un pachet de ţigări. Cum nu am cumpărat nimic din târg, ne-am îndreptat atenţia spre alte obiective turistice. Radu dorea acum să-mi arate gara din Anvers, o gară specială supraetajată pe vreo trei-patru nivele. Pe timpuri trenurile ce soseau în Anvers trebuiau să se întoarcă, aici fiind cap terminus. Între timp acest inconvenient s-a eliminat, construindu-se alte două trasee subterane, facilitându-se continuarea deplasărilor feroviare şi a trenurilor de mare viteză, sau InterCity.  
Gara Centrală deţine o clădire impresionantă dată în folosinţă în august 1905, având patru nivele şi o cupolă impunătoare din sticlă.  
La cota zero (nivelul străzii) existau sălile pentru vânzarea biletelor şi de asemeni diverse restaurante sau mici spaţii comerciale. Se urca pe nişte trepte spre primul nivel de cale ferată, cu peroane de aşteptare pe ambele părţi, şi tot ce este necesar într-o gară, având şase linii terminus împărţite în două grupuri de câte trei şi separate de o deschidere centrală care permitea vederea spre nivelurile inferioare; La cota –1 aflată la 7 m sub nivelul străzii, existau patru linii terminus aranjate în două perechi de câte două. Aici sunt prezente şi cele două scări rulante gemene care încep în pantă, apoi rulează la nivelul solului şi continuă din nou în pantă. La cota –2 aflată la 18 m sub nivelul străzii, sunt patru linii de tranzit, care conduc la cele două linii ale tunelului pe sub oraş utilizat de trenurile de mare viteză şi de serviciile rapide InterCity . Pe mijlocul gării există o deschidere centrală de unde se văd celelalte nivele de cale ferată. Aceasta era gara centrală a oraşului Anvers pe care dorea Radu să mi-o arate, fiind supraetajate liniile de cale ferată, ceva deosebit faţă de ce am văzut noi până acum. Începând din 1873 și până în 2007, Antwerpen-Centraal cum se numeşte în limba flamandă, a fost o gară înfundată, punctul terminus pentru toate trenurile care ajungeau în Anvers. Pe 23 martie 2007, un tunel cu două niveluri a fost dat în exploatare pe sub gară și zona centrală a oraşului, transformând Antwerpen-Centraal într-o staţie de tranzit, permiţând ca circulaţia trenurilor spre Ţările de Jos să se facă direct, fără să mai fie nevoie de întoarcerea şi ocolirea oraşului Anvers.  
Gara este acum considerată drept unul din cele mai frumoase obiective de arhitectură feroviară din Belgia. Spaţioasa sală de la intrarea în gară, cu podeaua placată în marmură şi supranumită şi „Catedrala”, este adesea folosită pentru evenimente şi concerte, inclusiv pentru demonstraţii de dans.  
Odată ieşiţi din clădire, pe partea dreaptă în spatele gării, am văzut că se afla grădina zoologică, iar în faţa ei se desfăşura strada diamantelor, lateral existând o piaţetă unde era ridicată statuia soldatului roman Silvio Brabo. Din această piaţetă ajungi la Catedrala Maicii Domnului sau te poţi opri să serveşti ceva, să bei o bere, o cafea etc, în multitudinea de restaurante aflate la parterul clădirilor ce străjuiesc strada. Acolo ne-am oprit şi noi pentru a servi prânzul, într-un local modern, elegant, cu autoservire. De aici am pornit să vizităm Catedrala cu hramul Maicii Domnului, o catedrală de cult romano - catolic, ridicată în stil gotic. Aceastră catedrală este o construcţie imensă, începută încă din anul 1352, pe locul unei alte biserici romano-catolice din lemn ce a fost ridicată, începând cu secolul al IX-lea. Deşi prima etapă de construcţie a fost încheiat în 1521, catedrala nu a fost niciodată "finalizată". Aceasta conţine o serie de lucrări importante şi în stil baroc, adăugate între timp mai ales la realizarea picturilor şi sculpturilor interioare.  
Clopotniţa catedralei este inclusă în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, având o înălţime de 123 metri primul turn, celălalt nemaifiind terminat. Catedrala de la darea sa în folosinţă şi până în zilele de astăzi a primit o serie de lovituri, datorită atât incendiilor, sau războaielor, ori mai ales ocupării oraşului de către protestanţi, care multe dintre obiectele de valoare deţinute de catedrală, ori le-au vândut, ori le-au distrus, aşa cum au procedat şi revoluţionarii francezi în 1794, când au cucerit regiunea, la un moment dat dorind chiar s-o demoleze. Majoritatea turiştilor aşa cum am procedat şi noi, se opresc în piaţa mică cum este cunoscută zona din faţa catedralei. De aici poţi admira grandoarea ei, arcadele gotice înalte şi statuile sculptate în marmoră albă, de mărime naturală a omului, aşezate pe faţadă. În interior există aceeaşi arhitectură impresionantă şi fastuoasă, deţinând şapte naosuri sprijinite pe patruzeci şi opt de coloane din marmoră albă, ce duc spre altar.  
Nava principală Catedrala are cincizeci şi cinci de ferestre încărcate cu vitralii care creează interiorului o luminozitate deosebită. S-a lucrat la construirea ei timp de o sută şaizeci şi nouă ani şi încă nu este considerată ca fiind terminată. Una dintre capodoperile existente în interiorul catedralei poate fi numită şi statuia din marmură “Madona şi Copilul”, creaţia unui anonim. Catedrala Maicii Domnului este una dintre cele mai mari şi mai înalte catedrale gotice din Ţările de Jos. Este vizitată anual de circa trei sute douăzeci de mii de persoane, fiind mai mult decât un muzeu plin cu picturi, statui sau vitralii, ori alte comori valoroase, funcţionând totodată ca un loc activ de cult. Numai costul întreţinerii sale ajunge anual la un milion cinci sute de mii de euro. Catedrala Maicii Domnului este un exemplu grăitor de impresionant al stilului de construcţie gotică târzie, aparţinând celei mai importante caracteristici ale acesteia, având o integrare decorativă completă a artei arhitecturale şi sculpturale, o arhitectură de interior sobră, care se bazează pe o construcţie complexă, efecte spaţiale şi verticale, precum şi un joc subtil de lumină şi umbră dat de ferestrele cu vitralii. Un secol a trebuit pentru construirea turnului de nord, timp în care stilul său a evoluat de la un gotic ridicat de robust la partea de jos, la un gotic târziu rafinat, mai sus.  
Porţiunile inferioare sunt grele şi pătrate, cu foarte puţine ornamente, în timp ce mai sus turnul este din ce în ce mai bogat decorat ca o dantelărie în piatră. Erau multe obiective interesant de văzut în Anvers, dar noi eram presaţi de la spate de timp. Mai aveam aproape o sută de kilometri de parcurs până la Tongrinne şi apoi alţi o sută cincizeci pentru revenirea nepoţilor la casa lor din Gent, aşa că spre regretul tuturor, am bătut în retragere, mai zăbovind câteva minute pe la vitrinele magazinelor care comercializau bijuterii şi diamante. Le găseai unul lângă celălalt şi aveai ce să vezi. Nu am mai parcurs acelaşi traseu decât parţial.  
Terasele din scuarul dintre sensurile de mers ale bulevardului erau umplute de consumatori. Unii chiar stăteau direct pe caldarâm. Era o zi superbă de primăvară, caldă, bună şi pentru ţinuta la mânecă scurtă. Din loc în loc întâlneai standuri cu biciclete de închiriat. Introduceai cardul, plăteai cât timp doreai să ţii bicicleta închiriată şi ţi se deschidea lacătul.  
Când ajungeai la un nou rastel cu biciclete, dacă renunţai la ea, sau expirase timpul pentru care ai plătit, o puteai lăsa în orice loc destinat pentru aşa ceva. Ajunşi la parcarea subterană, după vreo oră jumătate pe autostradă eram în faţa casei familiei Bonte. Aşa luase sfârşit aventura mea în zona flamandă a Belgiei. A doua zi aveam de făcut o altă excursie prin zona valonă, la un alt castel de o altă construcţie şi cu o altă vârstă pe care o voi descoperi cu plăcere. Era un domeniu administrat de data aceasta de un alt român, prieten al familiei Bonte, de fel tot de prin zona Satu Mare. Marţi era ziua destinată vizitării oraşului Bruxelles şi miercuri cea a întoarcerii spre casă.  
Mi-am luat cu regret la revedere de la rudele mele, dar altceva nu aveam ce face. Nu le-am promis solemn că le voi onora invitaţia şi revenirea la Gent anul ce urma, pe care ei şi-o doreau, adică în această vară, pentru că nu poţi şti ce se poate întâmpla în toată această perioadă. Mi-aş dori să văd cât mai multe din Gent, oraşul care mi-a rămas la suflet, aşa cum ar putea fi posibil cunoaşterea şi a altor locuri, după cum mă tot incita Radu.  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2292, Anul VII, 10 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!