CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 5 - Din Valonia, spre Flandra belgiană - Partea a I-a.  
 
Aşa cum stabilisem telefonic cu nepotul meu Radu, fiul unui verişor primar din Pecineaga, sâmbătă pe nouă aprilie 2016 îl aşteptam să vină la Tongrinne, pentru a mă lua la el acasă, în Flandra, oraşul Gent (Gent în olandeză, sau Gand în franceză). Distanţa între cele două localităţi era de aproape o sută cincizeci de kilometri, pe care parcurgând-o puteam să vizitez şi o altă parte a Belgiei, în afara celei văzută în Valonia, mergând spre Namur, Waterloo sau aeroport. Era o mare oportunitate pentru mine invitaţia nepotului, de a profita la maximum de această excursie, pentru a vizita cât mai multe localităţi din Belgia. Timpul de aşteptare pentru mine a trecut repede, deoarece aveam cu ce mă ocupa printre florile gazdei mele. Mereu descopeream câte o noutate pentru că zilnic înflorea o altă plantă, ori îmi găseam altceva de lucru prin grădină.  
După amiază a sunat telefonul şi cum nu avea cine să mă sune în Belgia, nu puteau fi decât nepoţii mei, pe care nu-i mai văzusem de mulţi ani. Nu mai vorbesc de cele două strănepoate, Ana-Maria şi Mădălina-Mihaela, care una avea doisprezece ani şi cealaltă douăzeci, însă era încă elevă în ultimul an de liceu. Deci pe cea mică nu apucasem s-o văd niciodată, iar pe cea mare de când avea câţiva anişori. Le-am spus nepoţilor ce repere găseau pentru orientare ca să mă vadă şi că voi ieşi în stradă. Cu atâtea autostrăzi existente în Belgia, se rătăciseră, greşind traseul cu tot GPS-ul lor. Dacă ai ratat o ieşire de pe autostradă, altă variantă nu există decât mersul înainte până la următoarea ieşire şi revenirea în aceeaşi zonă, pe alte şosele naţionale. Aşa au păţit şi ei. Eu îi aşteptam cum era normal să vină dinspre Bruxelles, însă ei au apărut dinspre aeroport, adică din sens invers. Revederea a fost una emoţionantă cum era şi firesc. Radu se schimbase mult faţă de cum îl ştiam eu. Se îngrăşase, se maturizase, iar de Mariana, soţia lui, ce să mai vorbesc, aproape că nici nu o mai recunoşteam. O doamnă frumoasă, elegantă, o adevărată flamandă în tot ce o definea. Belgia îşi pusese vădit amprenta asupra ei. Nu mai era româncuţa modestă din Mangalia, ci o “europeancă” care degaja prin gesturile sale femeia elevată din occident. Cum bagaj nu aveam decât borseta cu acte şi tableta, ne-am luat la revedere de la familia Bonte şi primind noi indicaţii privind direcţia de mers, am pornit la drum, îmbarcaţi în Hyundai Santa Fe al familiei Dobre. După un sfert de ora de mers pe şoseaua naţională, am intrat pe autostrada spre Bruxelles, oraş pe care l-am ocolit desigur nu peste mult timp. Ce mi s-a părut interesant şi de luat aminte pentru constructorii de autostrăzi din România (care nu se prea construiesc la noi, românii alegându-se la fiecare guvernare doar cu promisiunile electorale), era că pe toată lungimea autostrăzilor, de o parte şi de alta exista zonă protejată fonic şi împotriva accesului diferitelor animale domestice sau sălbatice, prin ziduri betonate, panouri metalice sau maluri de pământ bine consolidate prin jghiaburi din beton suprapuse pe cel puţin doi metri înălţime şi umplute cu pământ. Puteai vedea deasupra lor doar dacă autostrada se găsea la nivelul solului. Odată ieşiţi din zona valonă unde nu prea am descoperit altceva decât agricultură, s-a schimbat şi peisajul. Dincolo de Bruxelles pe care în momentul trecerii prin dreptul lui nu iam văzut decât cartierele mărginaşe dinspre autostradă, au apărut societăţile comerciale, uzine, fabrici de tot felul, de utilaje, maşini, material de confecţii şi îmbrăcăminte etc. Îţi dădeai seama ce ascund acele clădiri sau hale, doar după reclamele gigantice montate la intrarea spre interiorul spaţiilor de producţie. Radu lucra ca sudor într-o societate care construia poduri metalice atât pentru intern, cât şi pentru export. Tocmai treceam pe sub un pod la care lucrase şi el şi era tare mândru că putea să mi-l arate. Lucra la acea firmă de mulţi ani. Era un meseriaş bun, doar se experimentase în şantierul naval unde se muncea cu simţ de răspundere la confecţionarea de nave şi se bucura de aprecierea patronilor săi. Desigur că pentru aceasta era şi bine remunerat, faţă de cum ar fi putut câştiga în ţară. Altfel cum îşi întreţinea familia, cum îşi cumpăra apartament în centrul oraşului în jur de o sută de mii de euro şi mai ales, cum putea să-şi achiziţioneze două autoturisme noi, Hyundai-ul şi un WV Polo pentru fiica cea mare? Plătea rate la bănci dar se descurca cu ce câştiga întreaga familie. Numai pe garaj dăduse vreo douăzeci de mii de euro. Oraşul Gent se deosebea vădit de Namur, care era singurul oraş vizitat de mine, în afara celor din zona valonă tranzitată spre diferite destinaţii turistice şi încă nu văzusem totul şi anume, centru oraşului.  
Clădirile aveau amprenta arhitecturală flamandă (olandeză). La stradă nu se modifica nicio construcţie, chiar dacă între timp se degrada şi nu mai putea fi locuibilă. Se consolida peretele stradal al clădirii după arhitectura perioadei în care a fost ridicată, apoi în spatele acelui perete, puteai să construieşti o clădire modernă. Mai exista şi o altă metodă când nu existau posibilităţi de reconstrucţie a clădirii sau al peretelui stradal. Peste faţadă se aşternea o pânză pictată conform cu originalitatea arhitecturală a acelei clădiri, dându-i o notă de continuitate a străzii, ca şi când nimic nu s-ar fi deteriorat dea lungul timpului. În sfârşit după tranzitarea unei mari părţi a oraşului, am ajuns şi în cartierul în care locuiau nepoţii mei, aproape de centru, într-o zonă liniştită, cu multe magazine în clădiri vechi sau noi. Apartamentul lor era la etajul întâi, cu livingul având fereastra la stradă, iar celelalte camere cu ferestrele orientate spre o curte interioară, unde aveau garajul. Intrarea în apartament se făcea prin curtea interioară în care se pătrundea din stradă printr-o poartă mereu închisă. Locuinţa aşa cum am spus, avea un living mare, trei dormitoare şi două bai şi o bucatărie, comunicarea făcându-se printr-un hol. Mai aveau şi o a doua ieşire spre curtea interioară. În imaginea de mai jos la etajul unu, fereastra din dreapta este la livingul apartamentului.  
Înainte de a veni după mine la Tongrinne, nepoţii au trecut prin Bruxelles, aprovizionându-se cu preparate româneşti din carne. Exista un magazine ştiut de majoritatea românilor din zonă, de unde se aprovizionau cu mezeluri şi alte preparate din carmangerie, aduse din ţară sau făcute acolo după reţete româneşti, precum mici, cârnaţi, jamboane, şuncă afumată, tobă, lebăr etc. Mai luase şi alte produse de origine turcă sau flamandă, precum cotlete de miel, cârnaţi şi aripioare. Odată ajunşi în apartamentul de pe strada Bevrijdingslaan, din cartierul Brugsepoo, nepoata Mary împreună cu fiicele sale pe care le-am găsit în casă, uitându-se la televizor şi-au văzut în continuare de preocupările lor, iar eu cu Radu ne-am apucat cu simţ de răspundere, să pregătim grătarul montat pe balcon. Aveam destulă carne de gătit şi o sticlă cu ţuică din prune, originară din Germania, de gustat. Cărbunii s-au încins destul de repede, fiind curent pe balcon, iar cotletele turceşti de miel, aripioarele şi ceafa de purcel şi cârnaţii flamanzi, precum şi micii româneşti, au început să sfârâie de zor. Stând pe balcon, în curent, fiind expuşi direct aerului primăvăratic de afară, am constatat imediat că în partea flamandă era ceva mai răcoare decât în cea valonă, dar după câteva păhăruţe de ţuică de patruzeci de grade, nu se mai simţea frigul chiar atât de tare.  
În timp ce noi aveam grija produselor de pe grătar şi să ne mai cinstim din când în când cu un păhărel de ţuică nemţească, stinsă cu bere belgiana, (poate nu ştiu mulţi români că Belgia produce peste cinci sute de feluri de bere), din vorbă în vorbă, cum se spune, am aflat că nepoţii aveau oaspeţi în acea seară, alţi români ce lucrau în Gent sau prin apropiere, originari din Dobrogea, o parte din Pecineaga, iar ceilalţii din Constanţa ca provenienţă, chiar dacă mai toţi în afara nepoţilor, erau născuţi prin alte zone ale ţării.  
Când am terminat noi cu grătarul, şi-au făcut simţită prezenţa şi oaspeţii. Era o familie cu doi copii mici, un băieţel de vreo trei anişori ce nu se mai dezlipea de un telefon mobil pe care îl butona ca un mare specialist şi o fetiţă de aproape un an botezată acolo în Belgia de către nepoţii mei. Pe unul dintre ei îl cunoşteam. Lucrase şi el în şantierul naval din Mangalia şi locuia tot în Românaşii la un “gratar” şi ceva “udătură” să meargă bine la friptură. în Pecineaga. Dacă-i pun la socoteală şi pe cei mici, eram în living doisprezece români adunaţi de pe meleagurile patriei, într-un oraş flamand medieval, unde în afara localnicilor mai trăiau ca pondere prin zonă circa o sută de mii de bulgari, peste zece mii de români, turci fără număr, albanezi etc. Fetiţa cea mică, Ana-Maria învăţase la şcoală şi cum îl chema pe primul turc venit ca migrant în Gent, cu mulţi ani în urmă. Acum nimeni nu le mai ştia numărul migranţilor. Datele scrise de mine aici, nu sunt cele oficiale, ci spuse elevilor la şcoală la ora de geografie. Şi pentru că tot am amintit acum despre geografie, să prezint succint oraşul nu numai aşa cum l-am perceput eu vizitându-i centrul, ci şi aşa cum este el descris în wikipedia de pe internet. Gent-ul este un oraş flamand, olandezofon, situat în provincia Flandra de Est. Limba oficială este limba neerlandeză (olandeza), însă este înţeleasă aproape peste tot germana. Franceza și engleza sunt limbi vorbite de multă lume. Populaţia oraşului împreună cu suburbiile, era în 2008 de 237.250 locuitori (acum după peste opt ani de migraţie este posibil să fie aproape dublă). Gent este capitala provinciei belgiene Flandra de Est şi a Arondismentului Gent. Este un important oraş universitar, Universitatea Gent având peste 28.000 de studenţi. Denumirea localităţii Gand, respectiv Gent, provine din latină Candia sau Gandia, „pământ la confluenţa râurilor”. Denumirea latină provine din cuvântul gal “condate”, cu semnificaţie asemănătoare. O altă etimologie ar putea fi cuvântul proto-indo-european gan, cu semnificaţia „vărsarea unui râu”. De asemeni numele lui se mai poate considera că provine şi de la cuvântul celt Ganda, care înseamnă deltă. După ce oraşul a fost sub conducere romană, în jurul anului 400 a fost câştigat de franci. In secolul al IX-lea normanzii jefuiesc regiunea Gent. Carol cel Mare încearcă mai târziu fără succes să-i înfrângă pe vikingi. În secolul al XI-lea Gent devine metropola producţiei de textile şi după Paris al doilea mare oraş nord european. Nobilimea a trebuit să cedeze familiilor de comercianţi o mare parte a puterii, ceea ce duce la nemulţumire în rândul ambelor părţi. Acest lucru generează formarea corporaţiilor. Tot mai multe corporaţii şi familii de comercianţi câtigau putere şi influenţă, ceea ce ducea şi la propria independenţă. Aşa apar tot mai multe nemulţumiri şi revolte. În 1338, corporaţiile din Gent se asociază în sfârşit sub Jacob van Artevelde cu englezii şi împreună cu aceştia luptă împotriva nobilimii franceze. (Bătălia de la Roosebeke) În 1384 Gentul intră sub influenţa ducatului Burgundiei, prin căsătoria ducelui Filip al II-lea de Burgundia cu moştenitoarea Margareta a III-a a Flandrei. Are loc o nouă insurecţie sub conducerea lui Philipp van Artevelde. Această luptă va dura trei ani.  
La 23 iulie 1453 are loc bătălia decisivă de la Escaut. După bătălia din 1453, Gent acceptă dominaţia burgundă, care durează până în 1476. În 1477 Gentul revine casei de Habsburg prin căsătoria Mariei de Burgundia cu viitorul rege Maximilian I de Habsburg. În 24 februarie 1500 se naşte la Gent fiul acestora, viitorul împărat Carol Quintul. După ce Gent la mijlocul secolului al XVIlea cade pe mâinile fiului lui Carol Quintul, Filip al II-lea al Spaniei, protestanţii se ridică contra catolicilor din Spania. Execuţia proconsulului de Flandra, Lamoral de Egmont, în anul 1568 - (Goethe dedică acestei istorii o piesă de teatru) - declanşează lupta Olandei sub William de Orania. În 1794, Țările de Jos austriece sunt anexate de Republica Franceză şi cu acestea şi Gent, iar în 1815 oraşul va aparţine Regatului Unit al Ţărilor de Jos până în 1830, an din care va reveni regatului Belgiei. Acestea fiind zise din istoria oraşului aflată din Wikipedia, pot trece acum la impresiile lăsate asupra mea ca turist, venit pentru prima dată în acest oraş flamand şi în această ţară. Din cât l-am vizitat eu şi mai ales din timpul intrării şi ieşirii din oraş, am constatat că este străbătut în lung şi în lat de nenumărate canale navigabile, cu porturi şi docuri de încărcare-descărcare marfă existând mai pe toate canalele. Un fel de Amsterdam, ca să nu îl compar cu Veneţia turistică. Forma sa actuală este deţinută prin reorganizarea oraşului din 1977, când aşa cum s-a întâmplat şi cu Namur capital Valoniei, i s-au alăturat alte paisprezece localităţi limitrofe. Acum are o suprafața totală de 156,18 km², fiind al treilea oraş ca mărime din Belgia, aşezat la confluenţa râurilor Escaut şi Lys. El există ca un vast port, unde se face legătura navală spre canalul Gent – Terneuzen prin canale interioare şi cele două râuri amintite mai sus. Revenind la întâlnirea cu conaţionalii noştri din acea seară, discuţia dintre oaspeţii nepoţilor purtându-se mai mult legată de locurile lor de muncă şi ce au mai făcut fiecare în ultimul timp de când nu s-au mai întâlnit, la un moment dat Radu lăsându-i baltă pe toţi cu soţia sa, mi-a propus să ieşim în oraş la o plimbare, să pot vizita oraşul. Ştia că timpul meu este scurt şi voi pleca a doua zi fără să am posibiltatea de a vedea prea multe obiective turistice. Nu-mi mai amintesc ce oră era, oricum după ora douăzeci şi unu ora locală, când încă mai circulau mijloacele de transport în comun, aşa că am coborât în stradă şi ne-am urcat în primul autobuz care ne ducea spre centru. Nici după zece minute de mers, mi-a apărut în faţă un mare castel amplasat în mijlocul oraşului, puternic iluminat de către reflectoarele amplasate în jurul lui. Era ceva de vis. Am coborât imediat şi am luat-o “la picior” cum s-ar zice. Era Castelul Gravensteen, sau cum mai este cunoscut, Castelul Conţilor, construit încă din Evul Mediu, amplasat chiar în centrul oraşului. O parte dintre zidurile sale sunt scăldate de apa râului Leie. Prezentul castel a fost construit în 1180 de contele Filip de Alsacia, inspirându-se după tipul de castel ridicat de către cavalerii cruciaţi, întâlnit în timp ce participa la cea de a doua cruciadă. Înainte de construcţia actuală, existase pe acelaşi amplasament un alt castel din lemn, probabil construit în secolul al IX-lea. Castelul a servit ca sediu conţilor de Flandra, până când l-au abandonat în secolul al XIVlea. De aici i s-a dat mai târziu şi denumirea de Castelul Conţilor. De-a lungul timpului până în epoca modernă, el a avut diferite întrebuinţări, inclusiv de tribunal sau de închisoare, fabrică de Gravensteen, cetatea Conţilor de Flandra, una dintre cele mai cunoscute cetăţi romane din Belgia textile şi materiale de construcţii, atunci când degradându-se, a fost scos la vânzare publicului, de către autorităţi.  
După ridicarea castelului, în jurul său în afara zidurilor, s-au construit diferite case cu destinaţia de locuinţe, unele chiar şi în interiorul zidurilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul pierzându-şi valoarea de centru administrativ, a fost programat să fie demolat, însă în 1885, oraşul Gent cumpără castelul şi începe renovarea lui. Casele nou construite din interior au fost îndepărtate, iar pereţii pentru a se păstreze autenticitatea, au fost restauraţi la starea lor iniţială. Castelul a fost restaurat la forma actuală, dându-i-se destinaţia de obiectiv turistic. În 1907 au fost deschise părţile restaurate ale Gravensteen pentru public. La Târgul Mondial din 1913 organizat la Gent, numeroase activităţi culturale, evenimente şi petreceri, au fost organizate la Gravensteen, care este acum unul dintre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului. Şi astăzi este încă parţial înconjurat de un şanţ cu apă. In interior există un muzeu cu diverse dispozitive de tortură (inclusiv o ghilotină), care au fost utilizate în trecutul istoric al oraşului, pe teritoriul Gent-ului. După vizitarea exterioară a castelului, am ajuns în centrul oraşului încărcat de istorie, de catedrale şi cetăţi antice, palate şi clădiri pe umerii cărora apasă greutatea a sutelor de ani, de când străjuiau malurile canalelor sau centrul oraşului. Cert este că Gent este genul de oraş în care te aştepţi să iasă cavalerii medievali de dupa colţ, cu armuri şi săbiile ascuţite şi bine lustruite şi să-i vezi cum se plimbă prin faţa magazinelor sau al restaurantelor, ori oprindu-se pentru a servi o carafă cu bere.  
Mai rar vezi un castel chiar in centrul oraşului pe lângă care să treacă un tramvai ultramodern cu şapte vagoane. Gent, mai este denumit şi oraşul dintre râuri, brăzdat de canale legate prin poduri, populat de clădiri vechi, impresionând prin arhitectură. Cele mai vechi şi mai frumoase clădiri din oraş le veţi găsi în port, pe malurile Graslei pe de o parte, Korenlei pe cealaltă, cum sunt denumite cele două maluri ale râului Leie.  
Portul este plin cu bărci şi străjuit pe un mal şi pe celălalt de clădiri vechi, încărcate de istorie. Cele mai multe monumente istorice din Gent sunt situate pe o axă care trece de la vest la est, prin centrul orașului. Catedrala Sfântul Bavo este o clădire impunătoare, medievală, ridicată în stil gotic între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, pe temelia unei foste biserici din lemn. Sub îndrumarea lui Transmarus, arhiepiscop al Tournai şi Noyon, se pune temelia unei biserici parohiale prin anul 942 cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta se va renova prin anul 1038 în stil romanic, modificându-şi mereu forma până prin secolul al XII-lea. De-a lungul timpului, apărând noi stiluri în construcţii, în Gent se impune stilul gotic francez şi asupra aspectului fostei biserici, care devine catedrală prin dispoziţia Diecezei din Gent. Transformarea sa până la starea actuală s-a făcut în mai multe etape. Între anii 1462 - 1538 , s-a ridicat turnul vestic înalt de 89 de metri în stilul gotic. Turnul în sine este format din patru etaje şi este compus din patru turnuleţe suprapuse de dimensiuni diferite. În turn atârnă şapte clopote, cel mai greu numit Bavo după numele catedralei şi are o greutate de cinci tone jumătate.  
În interior se regăsesc o serie de obiecte de cult de o mare valoare, printre care şi Altarul mielului mistic – capodopera lui Jan van Eyck, pictat în 1432. De asemeni se mai găsesc pânze de o inestimabilă valoare artistică, datând de prin anii 1623-1624, aparţinându-i renumitului pictor Peter Paul Rubens, precum şi un altar ridicat în stil baroc între anii 1702-1782, în roşu, alb şi negru.  
Construcţia catedralei în forma actuală s-a terminat pe 7 iunie 1569. Turnul Catedralei Sfântul Bavo este unul dintre cele trei turnuri din Gent, împreună cu cel al Bisericii Sfântul Nicolae şi al Turnului cu ceas Belfort.  
Gent este un oraş istoric şi modern în acelaşi timp, unde locuitorii trăiesc zi de zi o viaţă activă, civilizată, într-un decor de basm, fiind desemnat pe bună dreptate ca unul din cele mai frumoase oraşe ale Europei, concurând în acest domeniu cu vecinul său, oraşul Bruges, aflat la circa jumătate de oră distanţă de mers cu trenul. O mare parte a arhitecturii medievale a clădirilor este intactă şi uimitor de bine conservată până în zilele noastre. Turnul cu ceas Belfort (Belfry Tower) sau clopotniţa Belfort din Gent, intrată în patrimoniul mondial UNESCO, înaltă de nouăzeci şi unu metri, este o clădire care deţine unul dintre cele mai înalte trei turnuri din Gent, dominând oraşul alături de turnul catedralei Sfântul Bavo şi cel al bisericii Sfântul Nicolae. Este o clădire simbol a oraşului Gent prin măreţia şi frumuseţea sa. Toate cele trei turnuri se află nu departe unul de celelalte, în mijlocul oraşului. Construcţia turnului a început în anul 1313 după planurile lui Jan van Haelst, planuri care se păstrează şi acum în muzeul oraşului, clădirea terminându-se abia în anul1380. Ridicarea lui a durat atât de mult timp şi datorită faptului că în această perioadă de vreme, Gent-ul a fost antrenat în mai multe războaie, epidemii sau neînţelegeri politice.  
Scopul clopotniţei şi mai ales al primului clopot adus de la Bruges şi pe care locuitorii lau numit Roland, era de a anunţa apropierea duşmanilor sau câştigarea vreunei bătălii. Alături de clopotul Roland, mai existau şi alte clopote mai mici, care un timp în afara rolului lor religios, anunţau şi ora în oraş. La început, clopotele din clopotniţă iniţial au servit doar cu scop religios.  
Turnul cu ceas Belfort deţinea o cameră secretă unde se păstrau documentele ce atestau privilegiile municipale. De asemeni mai există o încăpere denumită Camera pânzei de pe timpul când în Gent înflorise comerţul cu lână şi pânză. În această încăpere se încheiau afacerile comerciale.  
Aici mai există o mică anexă numită Mammelokker, care a servit ca intrare a paznicilor spre camerele de observaţie. Legenda spune că în ea a fost închis un prizonier roman pe nume Cimon, condamnat la moarte prin înfometare. El a fost salvat de fiica sa Pero, care în timpul vizitelor, i-a dat în secret să sugă la sânul ei (de aici şi denumirea de mamelokker - supt la sân). Acest lucru a impresionat autorităţile vremii, care l-au iertat pe condamnat. În amintirea acestei legende, s-a construit un basorelief pe faţada turnului cu această scenă.  
Treptat, clopotele au un rol laic prin reglementarea vieţii de zi cu zi în oraşul medieval în creştere. Clopotul de alarmă Roland a fost instalat în turnul cu ceas în 1325 şi a fost de asemenea utilizat şi pentru anunţarea orei, începând cu anul 1378 încoace. Întrebuinţările sale zilnice de anunţarea timpului scurs, au fost precedate de semnale de avertizare însoţit de alte trei clopote mai mici, cu diferite tonuri.  
În vârful turlei s-a montat un balaur din bronz aurit, un dragon, adus tot de la Bruges. El a fost montat în vârful turnului, în anul 1377. Tot legenda spunea că nu şi-a ţinut doar ochii deschişi pentru supravegherea oraşului, ci a fost de asemenea şi gardianul simbolic al privilegiilor municipalităţilor, ascunse în camera secretă. Turla în vârful căruia s-a montat dragonul, a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului. O perioadă a fost construită din fontă, apoi din tablă de oţel şi în prezent este construită ca şi întregul turn, din zidărie cu piatră. Atunci noaptea nu ştiam la ce să mă uit mai întâi, pentru că totul era captivant prin măreţia construcţiilor şi prin frumuseţea lor.  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2289, Anul VII, 07 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!