CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP. IV - NAMUR  
 
După vizitarea a mai multor supermarketuri din împrejurimi, apoi a casei memoriale şi a monumentului ridicat în cinstea lui Victor Hugo, obiective întâlnite în drumul ce ducea spre muzeul de la Waterloo, gazdele mele au vrut să-mi arate capitala Belgiei valone şi anume, oraşul Namur şi Citadela de la marginea oraşului. Ca cititorul să cunoască importanţa acestui oraş, este necesar să intrăm puţin în istoria Belgiei implicit şi a oraşului, atât cât ne poate da ca informaţii internetul, alte surse lipsindu-mi. Namurul care în valonă se pronunţă Nameur iar în flamandă şi germană Namen, este un oraş francofon, situat la confluenţa râurilor Sambre și Meuse. Oraşul este capitala Valoniei şi reşedinţa provinciei cu acelaşi nume, aflat la 60 kilometri sud de Bruxelles. La 1 ianuarie 2008 avea o populație totală de 107.939 locuitori.  
În perioada anilor 1960, Belgia a trecut printr-un proces de federalizare când s-a format un sistem complex de entităţi federale. Capitala Regiunii Valonia, una dintre cele trei regiuni federale belgiene, a fost stabilită în oraşul Namur. Aici îşi desfăşoară lucrările parlamentul şi guvernul valon. Oraşul ca formă de sine stătătoare, este relativ nou, înfiinţându-se în anul 1977 prin fuziunea mai multor localităţi din împrejurimi, totalizând împreună aproape 176 kilometri pătraţi ca suprafaţă. Privit de sus de pe zidurile cetăţii situată pe o colină înaltă, se pot observa periferiile oraşului cu trăsături preponderent rurale nicidecum urbane, oraşul dezvoltându-se mai mult pe malurile celor două râuri navigabile, Sambre şi Meuse, Sambre vărsându-se în Meuse în zona “Podului Francez” sau cum este cunoscută de către localnici, în zona Grognon. Oraşul Namur are o istorie bogată, datând din neolitic, existând sub formă de cetate încă din perioada galo-romană. Mai târziu cetatea a fost mutată mai sus spre munte şi mărită, ajungând la o suprafaţă de 70 de hectare, căpătând forma unui pinten şi devenind un bastion de apărare împotriva invaziei altor popoare. Mai târziu, în jurul cetăţii înconjurată cu ziduri groase din piatră, prevăzute cu nişe şi creneluri pentru apărare, s-a dezvoltat o localitate romană, care cu timpul, prin Evul Mediu, mai bine spus prin secolul al X-lea devine capitala unui comitat numit Namur, parte integrantă a imperiului romano-german. Începând cu anul 1429, Comitatul Namur este integrat domeniilor burgunde din Ţările de Jos, deoarece acest comitat a fost vândut de către Ioan al III-lea de Namur în 1421, lui Filip al III-lea de Burgundia. În 1701 oraşul este ocupat de francezi iar în 1704 va fi bombardat de olandezi. În anul 1711, Ludovic al XIV-lea va reda independența Comitatului Namurului, impunându-l drept suveran pe MaxilmilianEmanuel de Bavaria, dar în 1714, la moartea acestuia, Namurul se realipeşte Ţărilor de Jos. După 1750 începe epoca arhitecturală şi de urbanizare a oraşului. Împăratul Francisc Iosif distruge în 1782 multe întărituri și locuinţe, dar păstrează cetăţuia. În perioada Revoluţiei franceze în 1789 sunt alungaţi austriecii, care se întorc în 1790, apoi sunt din nou alungaţi în 1794, de către trupele revoluţionare franceze în frunte cu generalul Dumouriez. Francezii înlătură orânduirea feudală şi reorganizează teritoriul, formând departamentul Sambre-et-Meuse ce îşi are reşedinţa la Namur.  
După înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815, Namurul face parte din Regatul Unit al Țărilor de Jos, care restaurează cetăţuia. În 1830 ia fiinţă Belgia şi începând cu această dată, oraşul devine belgian. În 1863, oraşul a fost reînnoit, în afară de cetăţuie. El a mai fost bombardat în 1914, 1940 şi 1944, în timpul celor două războaie mondiale. Numele de Belgia provine din numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în extremitatea nordică a Galiei, locuită iniţial înainte de invazia romană din anul 100 înaintea erei noastre de către belgi, un amestec de celţi şi germani.  
Aceştia sunt menţionaţi de către Iulius Cezar în “Commentarii de Bello Gallico”, numindu-i drept cei mai puternici dintre gali. Revoluţia belgiană din 1830 a dus la înfiinţarea Belgiei independente catolice, burgheze, neutre şi oficial francofone, condusă de un guvern provizoriu şi un congres naţional. De la instalarea lui Leopold I ca rege, la 21 iulie 1831 (astăzi sărbătorită ca zi naţională a Belgiei), Belgia este o monarhie constituţională cu o democraţie parlamentară şi cu o constituţie seculară bazată pe codul napoleonian. Deşi, iniţial restrâns, votul universal pentru bărbaţi a fost introdus după greva generală din 1893 (cu vot plural până în 1919) şi pentru femei după 1949. Cunoscând acum cât de cât istoricul Belgiei şi mai ales al capitalei Regiunii valone - oraşul Namur, cu ajutorul informaţiilor culese de pe internet din Wikipedia oraşului Namur, intru să descriu de acum impresiile ce mi le-a lăsat această zonă, eu fiind un turist român sosit pentru prima dată pe pământul belgian. De la Tongrinne spre Namur, sunt circa 20 de km şi se ajunge foarte uşor dacă ai un GPS, Belgia fiind brăzdată în lung şi în lat de autostrăzi şi şosele naţionale în toate direcţiile, cu benzi de mare viteză. Desigur, că şi nouă GPS –ul montat pe bordul maşinii, ne-a fost de mare ajutor pentru a nu o lua spre o direcţie greşită. Continuu ne atenţiona în limba franceză cu o voce feminină, încotro să ne îndreptăm şi ce distanţă mai este până la schimbarea direcţiei de mers. Odată intrat în oraşul Namur, un oraş vechi, cu o arhitectură pe măsură şi cu o influenţă arhitecturală atât germanică cât şi franceză, ne-am îndreptat spre Cetate, punctul nostru terminus. Până sus în vârful cetăţii am urcat pe serpentine într-o zonă de munte împădurită şi plină de linişte şi verdeaţă. Doar foşnetul roţilor şi al copacilor tulbura acea linişte monumentală, însoţită de torsul liniştit al motorului, lăsat să urce agale. Pe platoul de sus, exista o parcare largă iar deasupra, în capătul ei dinspre intrare, o clădire ca un amfiteatru, pe toată lungimea parcării, în faţa căruia se găseau bănci din beton în trepte ca pe un stadion, sau mai bine spus ca într-un teatru în aer liber.Clădirea apărea precum o loje cu multe încăperi, sau ca o galerie romană de unde puteai urmări pe vremuri luptele de gladiatori. Zidurile groase ne însoţeau tot timpul, întreaga cetate fiind înprejmuită cu acestea, late şi foarte înalte,  
În dreapta parcării se afla un mic restaurant unde puteai să serveşti orice, iar în faţă, chioşcul de informare şi pentru luat bilete dacă doreai să vizitezi “Terra Nova”, muzeul din această cetate romană, multiseculară şi tot de acolo începea vizitarea obiectivului
construite din piatră şi străjuite din loc în loc cu turnuri de observaţie.  
turistic. De aici începeai să cobori pentru vizitarea cetăţii. Ea se afla pe platoul din vârf. În faţă te întâmpinau zidurile groase, înalte de peste zece metri în anumite locuri.  
Cetatea ca întindere este foarte mare, aşa cum am spus la început, pe o suprafaţă de peste 70 de hectare. Din parcare puteai să pleci în oraş pe partea contrară venirii noastre, coborând pe malul Meusei, unde existau porturi de acostare şi îmbarcare de călători pentru navele de pasageri, sau poduri de traversare pe celălalt mal. Exista şi un mijloc de transport format dintr-un mic trenuleţ rutier, o construcţie de epocă, viu colorată, cum se întâlnesc şi pe litoralul românesc şi care făcea legătura dintre cetate şi oraş. Acesta era pentru turiştii fără mijloc de transport propriu, dornici să viziteze cetatea, sau să-şi petreacă cu familia ori cu prietenii timpul liber într-un mod relaxant, în aer liber şi curat, cu multă linişte şi cu un peisaj minunat.  
Din cele aflate de la gazdele mele, după epoca romană, această cetate a folosit şi ca închisoare. Între ziduri se aflau spaţii libere de plimbare sau de folosinţă în vremurile trecute pentru cine ştie ce scopuri, acum fiind pline cu verdeaţă.  
Existau multe tuneluri care străbăteau cetatea cu bolţi înalte unele închise la capete cu porţi fiind securizate cu lacăte. După ce coborai primul nivel, în faţa turistului aflat în vizită, apărea o mare clădire zidită din piatră, semănând mai mult a închisoare după formă şi modul de acces de sus în jos în clădire, pe nişte podine din lemn ce duceau la uşile din partea superioară.  
De fapt pe acolo acum se făcea aprovizionarea cu cine ştie ce produse după cum am văzut, dar desigur că şi de jos se putea intra în ea.  
Numai când am coborât la cel mai jos nivel de vizitare, am constatat că acolo era muzeul “Terra Nova”, format din două clădiri, una mică şi alta imensă. La parter exista un birou de informare şi casele de bilete pentru vizitarea muzeului. Erau mulţi copii care se jucau în spaţiile special amenajate. Ca să fie ceva specific românesc ca la noi, într-o locaţie unde vin oamenii să se relaxeze în weekend, lipseau grătarele cu mici şi bufetele cu bere. Desigur că existau şi aşa ceva, dar nu la scară românească şi nu cu băuturi alcoolice şi mici ca pe la noi, ci cu anumite gustări şi răcoritoare.  
Coborând de la un nivel la altul al cetăţii care de sus de la parcare şi până jos la nivelul râului cred că avea pe verticală în jur de 35 – 40 de metri, am întâlnit pomi înfloriţi, magnolii albe puternic mirositoare de o frumuseţe încântătoare, crescute acolo printre movilele de pământ înverzit şi zidurile inerte din piatră pe care creşteau nestingheriţi muşchii verzi. Spre extremitatea din dreapta a cetaţii se întindea Namurul de dincolo de malul Meusei până sus pe colinele de la marginea oraşului, cu spaţii verzi, curţi înconjurate cu garduri din lemn de parcă te aflai într-o zonă ardelenească a noastră şi case rustice, cu nimic mai deosebite ca cele româneşti. Oraşul ca urbe era doar pe malurile Meusei şi ale Sambrei, în rest totul era pitoresc, ca un simplu cătun ridicat într-o zonă de podiş.  
Pe malul apei, însă clădirile erau impunătoare şi moderne, iar navele de pasageri sau şlepurile, stăteau ancorate la cheu, ori vânturau apa limpede şi curată a râurilor, cu elicele lor aflate în mişcare. Erau clădiri cu două, trei sau patru nivele, cu acoperişuri din ţiglă de diferite culori sau model, chiar şi blocuri cu până la zece etaje. Un oraş întins mai mult pe malurile celor două ape navigabile şi mai puţin spre colinele împrejurimii.  
Prietenii mei au mai fost în vizită pe aceste locuri, însă nimic nu-i oprea să filmeze din nou şi să fotografieze tot ce era mai impresionant şi mai frumos şi într-adevăr aveam ce fotografia sau filma. După vizitarea părţii de jos, unde se găsea muzeul Terra Nova, am urcat nişte trepte abrupte care ne-au amintit că suntem fiecare la peste 60 de ani ca vârstă şi am revenit la parcarea unde am lăsat maşină. Aici, pe terasa cochetului restaurant ne-am delectat fiecare cu o cupă de îngheţată delicioasă, apoi am mers să fotografiem clădirea castelului din spatele amfiteatrului, o clădire impunătoare, cu două etaje, cu geamuri mari ovale la partea superioară şi mansardă şi multe lucarne în acoperiş aşezate pe alte două nivele.  
Castelul din Cetatea Namur Cred că acoperişul din plăci de ceramică gri închis avea peste cinci - şase metri înălţime. Faţada clădirii era placată cu piatră de râu şi cărămidă iar curtea era împrejmuită cu un gard metalic din fier forjat. În faţa sa se deschidea un platou pavat cu piatră cubică, de unde pornea râpa împădurită, plină cu verdeaţă până la malul Meusei.  
Întoarcerea spre casă a fost cu mici peripeţii deoarece doamna Florica Bonte necunoscând bine traseul, se ghida numai după ce ne spunea “doamna” electronică din GPS. Cum totul este bine când se termină cu bine, nici noi nu am avut parte de altceva, decât de o revenire în zona de unde am ratat drumul bun, intrând pe strada indicată de GPS. Trebuia să facem o ieşire de pe autostradă spre o localitate mică, unde locuiau copiii gazdelor mele, pentru preluarea nepoţilor de la şcoală şi aducerea lor la bunici. Ce m-a impresionat pe mine, intrând întro zona rurală cu drumuri asfaltate şi fără de gropi, a fost când într-un sat cu nimic mai deosebit de un alt sat din România în zonă de podiş, nu ştiu dacă erau în el câteva sute de locuitori, exista un stadion de fotbal cu nocturnă. Nu era ea la standardele impuse de FIFA, dar se putea juca fotbal de agrement sau competiţional la nivel sătesc, la orice oră din noapte, fără nicio problemă. Venind spre Tongrinne, trebuia să trecem printr-un oraş din gara căruia a doua zi luam trenul spre Bruxelles. Cel mai mult m-a distrat când nepotul domnului Bonte, un flăcău de vreo zece ani, blond spre roşcovan, îl învăţa pe bunic cum se pronunţă corect cuvântul Gembloux, accentuând pe fonetica cuvântului în limba franceză. Ei studiau la şcoală cu vorbire franceză şi conversaţia lor numai cu noi se făcea în română, între ei copiii vorbeau în franceză. Casa copiilor familiei Bonte era una cu un etaj, placată cu cărămidă aparentă în culori intercalate de bej şi marou de diverse nuanţe.  
Era ca peste tot în localităţile belgiene, o casă înaltă care la fiecare nivel avea cel puţin trei metri, acoperită cu plăci din ardezie gri. Restul drumului a fost dominat de discuţiile celor doi fraţi (băiat şi fată), cu bunicii lor. Trebuie amintit că mai lipseau din echipa de nepoţi, sora cea mare, o domnişoară de liceu de vreo cinsprezece ani, tare frumuşică şi isteaţă, flebeţea bunicii după cum mi-am dat eu seama şi al doilea băiat, elev cu internat la o şcoală de meserii. Ajunşi acasă, obosiţi, după ce am servit masa, fiecare a mers spre camera lui pentru o binemeritată odihnă.  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2288, Anul VII, 06 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!