CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP. 1 - Festivalul lalelelor  
 
Prin toamna anului 2015, în perioada când prin grădini crizantemele îşi etalau frumuseţea lor diafană, primesc un mesaj pe chat-ul de la facebook, de la un vechi prieten virtual, ştiut încă de pe timpul când debutam în ale scrisului, adică prin 2009, când dumnealui se ocupa printre altele şi cu postarea şi aranjarea celor scrise de către toţi cei ce doreau să publice literatură într-o revistă online, aparţinând Bisericii Penticostale din Belgia. Primisem adresa site-ului de la cea care m-a îndrumat pentru prima dată spre scris, o doamnă profesoară din Satu Mare, pe nume Viorica Cherecheş. Mesajul era venit de la domnul Zaharia Bonte, de felul său tot din Satu Mare. Să fi fost o pură coincidenţă că cei doi erau din acelaşi oraş şi că se ştiau? Aş zice că nu, dar nu sunt sigur dacă se cunoşteau între ei în calitatea de concitadini, sau că îmbrăţişau aceeaşi religie. Domnul Zaharia locuia în partea valonă a Belgiei, în Tongrinne, sau Afumaţii de Belgique, cum îi plăcea domniei sale să-i spună, un sat care aparţinea comunei Sonbreffe, iar ca regiune de Namur, localitate situată la vreo şaizeci de kilometri de Bruxelles, Namur fiind capitala părţii valone a Belgiei, unde se găsea şi parlamentul valon. Nu cunosc nici acum de unde şi până unde domnul Bonte i-a asociat numele satului Tongrinne cu cel de Afumaţi, nume de localitate românească binecunoscută tuturor. Mesajul suna cam în felul următor:  
- "Domnule Stan, ai câştigat o excursie de zece zile în Belgia", apoi urmau detaliile acestei excursii şi condiţiile în care se putea realiza.  
Perioada de efectuare a excursiei avea două variante: toamna, cam într-o lună de la data invitaţiei, pe timpul " Festivalului crizantemelor " , cum îl numea domnia sa, sau în primăvară, la " Festivalul lalelelor " . Era şi firesc să fiu surprins de această invitaţie venită din partea unei familii de români pe care personal nu-i cunoşteam şi nu-i văzusem niciodată. Singura legătură consta în schimbul de mesaje de pe reţeaua de socializare a internetului, unde fiecare posta ce credea de cuviinţă şi considera că este de interes public, chiar dacă uneori aceste postări erau întâmplări din viaţa strict personală a fiecăruia dintre noi. A fost şi firesc cât timp eram încă sub impresia surprizei şi al ineditului să-mi consult imediat fiica, consilierul personal în privinţa vieţii. Tocmai îmi sosise cea de a doua carte publicată anul trecut, romanul ADRIANA, după cartea sosită în martie, cea cu povestiri şi note de călătorie, PUNŢI PESTE VREMURI şi trăiam cu impresia că acest dublu eveniment editorial a generat naşterea invitaţiei. Mai târziu am aflat că nu acest lucru a fost cauza, ci cu totul altceva, un nevinovat comentariu al meu, la o postare a domnului Zaharia Bonte, pe reţeaua de socializare facebook. Fiica mea m-a îndemnat să dau curs invitaţiei.  
- Ce mai aştepţi? îmi zise ea. Răspunde-i omului că accepţi invitaţia şi cumpără-ţi bilet de avion de pe acum să te coste mai puţin! În acea perioadă tocmai avuseseră loc atentate în aeroportul din Bruxelles şi întreaga Belgie se afla sub "asediul" armatei şi al impresiei dramaticelor evenimente sângeroase, întâmplate. În fiecare zi se dădeau ştiri la TV referitoare la atentat, atentatori, victime şi măsurile de securitate luate de către statul belgian. Era îngrozită întreaga Europă, mai ales că acestea le urmau pe cele din Franţa, Anglia, Spania, Turcia etc. Cinstit să fiu, mă cam îngrozeau ştirile zilnice şi-mi tăiau tot elanul de a porni într-o asemenea aventură. Nu am avut curajul s-o fac şi dacă atunci când vrei să întreprinzi ceva, nu pleci cu toată tragerea de inimă la drum, mai bine nu o mai faci. Aşa am procedat şi eu. M-am scuzat faţă de familia Bonte şi am amânat vizita pentru primăvară, când vor înflori lalelele. Având şi impulsul dat de fiica mea, am început să caut pe internet să mă informez cât mai bine despre Belgia, ţara în care am fost invitat să fac vizita. Aşa am aflat că Regatul Belgiei cunoscută colocvial ca Belgia este o ţară în Europa de Vest fiind unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene și găzduieşte majoritatea instituţiilor acesteia precum şi alte instituţii internaţionale importane precum cele ale NATO. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o populație de aproximativ 10,5 milioane de locuitori. Se învecinează cu Ţările de Jos, Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franţa şi Marea Nordului. Este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două mari regiuni ale ţării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză (flamandă) Flandra, situată în jumătatea de nord a ţării, are 58% din populaţie iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populaţie. Regiunea capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în regiunea flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă și are 10% din populaţie. O mică comunitate germanofonă există în estul Valoniei. Lunile ce au urmat a mai calmat starea de spirit din Belgia, ca şi din întreaga Europă. Datorită acestui fapt, am prins şi eu mai mult curaj, aşa că prin ianuarie 2016 am contactat o firmă de rezervare a biletelor de avion, firma Sky şi mi-am cumpărat biletele cu plecarea pe data de şapte aprilie şi întoarcerea pe cinsprezece aprilie. Dintr-o neînţelegere telefonică între mine şi operatoarea agenţiei, în loc să am bilet rezervat cu bagaj la cală cum mi-am dorit, mam trezit că merg cu low cost şi cu firma Ryanair, foarte rigidă în privinţa bagajelor, doar cu un bagaj de opt kilograme în avion. Pe informaţiile primite online de la agenţie, îmi dădeau şi dimensiunile pe care trebuie să le aibă bagajul, pentru a fi acceptat în interiorul aeronavei. Cum trollerul meu era cu doi centimetri mai mare în lăţime, riscam să nu pot ajunge cu el la destinaţie şi să fiu nevoit să cumpăr bilet de cală de pe aeroport, la nişte costuri care cred că ajungeau la valoarea biletului.  
Atunci ce era de făcut? Nu am avut curajul să risc cu trollerul, aşa că am apelat pur şi simplu la o geantă obişnuită. Ce poţi băga într-o geantă când pleci pentru o perioadă de opt zile de acasă, mai ales că trebuie să te limitezi doar la opt kilograme greutate? Greu de rezolvat această dilemă. Cu o săptămână înainte de plecare, am început să tot introduc obiecte în geantă, fie personale, fie cadouri, dar o făceam cu un cântar în mână. Când scoteam ceva, când adăugam altceva, funcţie de ce-mi indica cântarul electronic. Emoţiile cele mai mari au fost atunci când am ajuns în aeroportul Otopeni “Henry Coandă” poarta de îmbarcare. O tânăra care verifica biletul, te şi trimitea cu bagajul să-l introduci într-un şablon metalic de forma unui paralelipiped cu dimensiunile scrise şi pe biletul de îmbarcare. Eram convins că nu va intra, aşa că am mai scos câte ceva din geantă, cu intenţia de a mă îmbrăca la o adică cu acele obiecte. În sfârşit am scăpat şi am îndesat cam chinuit geanta în şablon şi după ce m-a lăsat să trec, am repus la loc obiectele scoase şi ţinute pe un calorifer din sala de tranzit. Românul, tot român, trebuie să se descurce în toate situaţiile întâmpinate, dacă vrea să reuşească în viaţă. Zborul s-a desfăşurat fără de incidente şi în vreo două ore şi jumătate, aterizam în Belgia, pe “Bruxelles South Charleroy Airport”, altul decât cel pe care a avut loc atentatul. Trebuia să mă întâlnesc cu domnul Bonte la ieşirea din aeroport sosire. Emoţiile desigur că erau destul de mari. Nu cunoşteam franceza decât ce-mi aminteam din liceu, de acum vreo cinzeci şi cinci ani şi nici pe domnul Bonte nu-l ştiam decât din fotografia de profil de pe facebook.  
Aeroportul era el "mic" faţă de celălalt, dar destul de mare ca întindere şi mai ales necunoscut mie, care soseam pentru prima dată pe el. Este firesc să recunosc că mai erau câţiva români care călătorise cu mine în avion şi că eram foarte atent să văd pe unde merg şi pe unde părăsesc aeroportul. Odată aflat în faţa ieşirii din sala de preluarea bagajelor de cală, eram cu ochii aţintiţi în toate direcţiile, poate, poate, voi reuşi să văd vreo faţă cunoscută, pe care s-o asemui cu cea a gazdei mele, dar de unde! Domnia sa mi-a spus că trebuie să merg într-un anumit loc al parcării, dar cine putea şti care este acela? Toată parcarea din faţa mea era plină cu autovehicole, dar ţipenie de oameni. La un moment dat mi s-a părut că cineva seamănă cu domnul Bonte. L-am abordat pe româneşte, dar omul mă privea ca pe o glumă a vieţii sale, cum mă adresam lui într-o limbă străină fără să înţeleagă ce doresc de fapt. Văzând că am greşit personajul, miam cerut scuze cu un sorry şi cu geanta pe umăr m-am îndreptat spre un autobuz din care coborau o mulţime de persoane cu bagaj. De fapt erau cei care doreau să plece cu avionul, nu noii veniţi ca şi mine, care doreau să urce să plece spre oraş. După vreo 15 - 20 de minute, în sfârşit apare şi domnul Bonte pe care de data aceasta nu l-am mai confundat cu nimeni şi el la rândul său, recunoscândumă. Situaţia prin care am trecut până atunci, nu a fost una chiar plăcută. Peste tot erau soldaţi înarmaţi ca pentru război, care patrulau cu automatele de gât. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat într-o situaţie limită, să nu mă pot întâlni cu gazdele mele. Nu le ştiam decât un număr de telefon, dar se întâmplase să sun pe cel fix de acasă, nu şi pe mobil pe care nu-l ştiam, iar dânşii erau pe aeroport. Totul este bine când se termină cu bine, aşa că mergând împreună cu domnul Bonte într-o altă parcare cu mult mai departe, unde a trebuit să coborâm cu liftul, am găsit-o şi pe doamna Florica Bonte, care ne aştepta. Dumneaei era conducătorul auto al familiei. Drumul de la aeroport spre Tongrinne, satul unde locuia familia Bonte, era de vreo douazeci de kilometri, într-o zonă preponderent agricolă, de şes, cu sate frumoase, unde predominau casele din cărămidă netencuită şi cu acoperişul în două planuri. Cât m-am aflat în avion deasupra Belgiei şi priveam spre pământ, mă intriga culoarea roşcată a locurilor necultivate şi nu înţelegeam de ce era pământul roşcat. Unde era cernoziomul nostru ca tăciunele? Acum ajuns la nivelul solului, m-am convins că pământul belgian era roşcat ca şi când ar fi fost unul argilos. Totuşi culturile erau frumoase pentru că exista sistemul de irigaţie care funcţiona din plin. Doamna Bonte a condus cu pricepere Wolsvagen Punto al familiei şi ne-a adus la viitoarea mea reşedinţă sezonieră, în deplină siguranţă. Trebuie să remarc faptul că m-au surprins plăcut satele belgiene, unde casele erau mari, predominând cele cu unul sau chiar şi cu două etaje şi că existau multe supermarketuri moderne cu nume de firme internaţionale. Casa gazdelor mele era una impunătoare, cu două etaje şi mansardă, toată din cărămidă roşie netencuită, specific locului. În faţa uşii sub fereastră, tronau multe ghivece mari, pline cu flori, aşezate direct la stradă. Din fereastra “camerei roz” ne zâmbea un perpetuum mobile sub formă de trifoi cu patru foi, care mişca continuu o mână, ca şi când şi-ar lua la revedere de la cei ce părăseau casa, sau că te-ar saluta de bun venit. Aici am făcut şi noi în linişte prezentările şi ne-am putut continua povestirile începute în autovehicul, pe distanţa celor douăzeci de kilometri de drum. Mi-au arătat camera unde voi locui cât le voi fi oaspete, la etajul întâi şi de asemeni am făcut turul de recunoaştere al casei care avea o mulţime de camere toate mobilate şi gata de locuit, însă una era specială, “camera roz” a doamnei Bonte, unde toate obiectele din ea erau de culoarea roz. Era aprilie şi în grădina din spatele casei, am descoperit o adevărată oază a frumuseţii florale.  
În dreapta era o peluză cu gazonul tuns de o mână de gospodar ca pe un stadion bine îngrijit, iar în stânga, după ce săreai un pârleaz, radiau de frumuseţe straturile cu flori ale domnului Zaharia, mândria sa, un adevărat spectacol floral. Narcisele se înşiruiau de-a lungul grădinii pe trei rânduri late cam de şaizeci de centimetri, în vreo trei sau patru sortimente ca formă, albe sau galbene, bătute, simple, sau cu petalele creţe, iar printre straturile de narcise înflorite ca într-o simfonie de culori şi forme, se înşiruiau lalelele cu tot felul de culori, roşii, grena, albe, pestriţe, roze, inclusiv negre, pitice şi cu petalele franjurate, precum salata de Bruxelles, sau cu o corolă mare ca un clopot. Printre brazdele cu flori avea un rând de dale din beton, străjuite cu tulpini de crini, zambile roz sau albastre, brânduşe, şi alte minunăţii florale ale căror nume nu le-am mai identificat. Se lăuda gazda mea că are vreo patruzeci de soiuri numai de lalele şi-l credeam pe cuvânt, deoarece nu toate erau înflorite. Unele abia ce îmboboceau. Înfloriseră doar cele timpurii. Tulpinile de liliac erau cu florile gata de a se deschide. Mai avea brânduşe, crini bătuţi, portocalii şi albi, nufăr de grădină, muscari, şi câte şi mai câte flori care au înflorit pe parcursul zilelor cât am stat la dumnealor. Mai avusese printre straturi ghiocei care se trecuseră, dar urmau freziile şi irişii ce erau gata îmbobociţi şi câte alte flori necunoscute mie ca nume. Printre ele începuseră să-şi întindă "tentaculele" căpşunul care urma să ia locul florilor primăvăratice. Cireşul de lângă una dintre cele două sere, începuse să-şi deschidă câte un bucheţel de flori pe vârfurile ramurilor superioare, mai expuse luminii solare, iar viţa de vie să-şi desfacă frunzele.  
De-a lungul întregii grădini erau o mulţime de jardiniere pline cu alte flori care nu aveau încă perioada de înflorire, fiind mai târzie, sau în vară. De asemeni rafturile din cele două sere erau pline cu ghivece şi jardiniere în care erau tot felul de flori ce aşteptau să le ia locul celor înflorite, după consumarea vieţii lor primăvăratice. Şi toate acestea doar din pasiunea şi dragostea familiei Bonte pentru frumos. Să nu credeţi că le comercializa pe aceste bucurii de suflet. Nu, doar le îngrijea să le poată admira ca pe un spectacol natural, de aceea le şi numea perioadele de înflorire "Festivaluri", pentru că într-adevăr era un adevărat festival regal floral. O adevărată erupţie de frumuseţe a primăverii. Când o plantă este îngrijită cu dragoste şi din dragoste, ea simte acest lucru şi-ţi dă satisfacţia împlinirii muncii tale prin frumuseţea şi măreţia ce-o etalează în grădiniţa ta florală. Când coboram din camera mea de la etaj, pe domnul Zaharia îl găseam cu aparatul de fotografiat atârnat de gât trebăluind printre straturile sale cu frumuseţi incomensurabile, sau, pur şi simplu admirându-le şi fotografiindule. Era un adevărat ritual. Le vorbea, le uda şi cunoştea orice mişcare din grădiniţa care nu avea mai mult de două sute de metri pătraţi. Prevedea când îşi va deschide petalele fiecare boboc şi era gata să imortalizeze în imagini fotografice acest moment memorabil. Am fost şi eu martorul acestor evoluţii în acele zile de şedere la Tongrinne. Am văzut narcise care pe o singură tulpină aveau două sau trei flori, fenomen întâlnit în Belgia pentru prima dată. Aşa ceva am mai întâlnit apoi întrun parc din Bruxelles unde rondurile erau pline cu lalele şi narcise cu două sau trei flori pe aceeaşi tijă.  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2285, Anul VII, 03 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!