CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Impresii >  





Calatorie in Belgia aflata sub teroare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ZIUA a II - a  
  
 
  
În fiecare dimineaţă, chiar dacă programul de deşteptare pentru mine era acelaşi ca la Mangalia, în jur de ora patru pentru a pleca la pescuit, la Tongrinne, coboram la parter după ora nouă, pentru a nu-mi deranja gazdele, care poate doreau să mai lenevească în pat, până mai târziu. La ora când coboram, domnul Bonte era sătul de treabă prin grădiniţa lui plină cu minunatele flori. Şi ce poate fi mai frumos în viaţa cuiva în afara florilor? Poate diverse evenimente unice precum căsătoria, naşterea unui copil, dar şi acestea sunt înfrumuseţate tot timpul prin buchete de flori oferite persoanei dragi, care nu pot decât să-i umple sufletul de bucurie la primirea lor. Până ajungeam şi eu în grădină, domnia sa le uda, le plivea, dar mai ales le fotografia.  
Doamna Bonte mă aştepta cu o ceaşcă de cafea fierbinte, bine aromată şi o bucăţică de ciocolată belgiană, recunoscută în Europa prin calitatea sa deosebită. Mulţumindu-i luam cafeaua şi coboram în curte. Aşa am aflat că la intersecţia din apropiere, la circa o sută cinzeci de metri de casa gazdelor mele, sunt doi cireşi japonezi în plină floare. Această informaţie desigur că mi-a zgândărit curiozitatea şi cu tableta la subţioară, am ieşit din casă şi m-am oprit direct în intersecţie semaforizată.  
Într-adevăr, copacii erau maiestuoşi, puternic înfipţi în pământul din intersecţie, având coroanele bogate, cu tulpinile groase, fiind de ceva ani statornici în acel loc, păzind intersecţia. Se aflau în plină floare. Crengile le atârnau de greutatea ciorchinelor de flori albe şi cu inflexiuni roze pe conturul petalelor. Dar ce parfum degajau şi câtă muzicalitate în jurul lor creată de albinele cu picioruşele pline cu polen, ce zumzăiau din floare în floare.  
Nu-mi venea să mai plec îmbătat de atâta mireasmă plăcuta şi frumuseţe deosebită, dar cum eram un om liber, dornic să-şi folosească timpul după bunul plac şi mai ales curios din fire în ceea ce priveşte frumosul, am pornit spre descoperirea şi a altor locuri ce meritau văzute aici în satul belgian aşezat pe şoseaua principală a DN 29, ce aparţinea oficial de Tongrinne însă, casele fac corp comun cu localitatea Sombreffe, comună de care aparţinea administrativ satul Tongrinne.  
Domnul Bonte obişnuia să-mi spună că locuieşte în Afumaţii de Belgiq făcând aluzie la cuvântul “sombru” de la Sombreffe, care tradus în româneşte ar însemna fumuriu, închis la culoare etc.  
Adresa sa corectă era de 5140 Sombreffe (Departament Tongrinnne) Chusse de Charleroi 12 Aşa că am traversat din nou intersecţia despărţindu-mă cu greu de cei doi falnici şi înmiresmaţi cireşi japonezi, promiţându-le că voi reveni pentru ai admira şi încărca plămânii cu asemenea miresme îmbătătoare şi m-am îndreptat spre o zonă ce se vedea de la distanţă împădurită. Era de fapt un spaţiu verde plin de copaci înverziţi. În dreapta pe o pajişte un cal păştea liniştit şi imediat cum am depăşit curba ce-o făcea strada pe care mă avântasem, am dat de un mic heleşteu, amplasat într-o zonă înconjurată de mulţi copaci şi de o vegetaţie bogată, cu un luciu de apă pe care înotau câteva lebede negre, două perechi de gâşte şi trei de raţe sălbatice.  
Răţoii avea un colorit într-o combinaţie de gri, negru şi albastru, superb. Câteva fotografii şi paşii curioşi ca şi mine m-au purtat tot spre necunoscut. Am dat de o zonă locuită, case ceva mai mari şi mai elegante, cu instalaţie solară de încălzire pe acoperişuri, peluze cu iarba tunsă scurt, arbuşti înfloriţi în galben sau roz, cu iedera ce-şi împleticeau tulpinile pe ziduri sau pereţii caselor. Peste tot, în dreptul fiecărei porţi, erau parcate una sau două autoturisme de mărci diferite, confirmând ideea de bunăstare materială a proprietarilor.  
Strada se vedea că era locuită de persoane cu un anumit standard de viaţă ceva mai ridicat, mai ales proprietarul terenului cu heleşteul şi cel ce locuia vis-à-vis, cu o casă impunătoare, de-o construcţie modernă şi curtea plină cu vegetaţie, alei pavate, garaj.  
Terminând de inspectat acea zonă, am revenit în intersecţie şi am schimbat sensul de mers spre Charleroi şi invers, cum ar veni ca poziţionare geografică al punctelor cardinale. Prima dată mersesem spre Waterloo – Bruxelles, iar în sens invers se circula spre Gembloux - Namur.  
În stânga intersecţiei se afla un supermarket destul de mare pentru un sat fie el şi belgian, cât un Lidl sau Billa de pe la noi şi altul cu produse electrice. Am intrat în primul şi am făcut nişte mici cumpărături, ce mi se păruse mie mai convenabile ca preţ, însă la casă ghinion, nu mi-au acceptat cardul visa la plată. Mi-au explicat pe scurt că nu lucrează cu acest tip de card, aşa că am plătit cheş. Noroc că era o sumă fără mare importanţă. La celelalte magazine mi s-a acceptat cardul şi nu au mai fost probleme.  
Vizita mea prin magazinele belgiene nu era să fac shoping, ci să compar preţurile de acolo cu cele ale noastre, ţinând cont de standardele de viaţă cu totul diferite în cele două ţări. Dacă la Lidl-ul românesc de exemplu o chiflă de la vitrina de panificaţie cu produse calde sau proaspete, costa cincizeci de bani, în Belgia, în acelaşi magazin Lidl, costa cincizeci de eurocenţi. Existau unele produse mai scumpe decât la noi, dar şi unele egale ca preţ, sau chiar mai ieftine.  
Domnul Bonte, gazda mea ştiind că sunt pescar pe Marea Neagră şi-ar fi dorit să-i gătesc o ciorbă de peşte şi o saramură, ca la malul mării. Cum peşte nu puteam să-i aduc de la Mangalia, am căutat prin magazinele din localitate, sau din alte localităţi, soiuri de peşte ce se putea preta pentru un asemenea meniu, dar spre regretul meu şi ghinionul gazdei mele, nu am găsit decât dorado, un peşte care nu-i destinat pentru aşa ceva. Mai erau şi alte soiuri dar prea scumpe pentru o biată ciorbă româneasca, sau saramură. Cred că nici nu erau potrivite pentru un asemenea fel de mâncare. Soiuri de peşte necunoscute mie, dar foarte scumpe, chiar şi până la 15-20 de euro kilogramul.  
Am abandonat şi această idee şi am plecat spre marginea loialităţii, în sens invers faţă de aeroportul Charleroi. Satul nu este chiar atât de întins, decât în zonele aşezate de o parte şi de alta a şoselelor, unde se întindea chiar şi pe câte doi – trei kilometric, dacă nu mai mult. În zona unde mă îndreptam eu, după povestirea făcută de către gazda mea, era o suprafaţă de vreo două - trei hectare de pământ arabil, cultivată cu flori în straturi precum ceapa pe la noi. Lateral, într-un loc avea un sistem metalic de forma unui paralelogram cu laturile nu prea mari, circa douăzeci şi cinci de centimetri şi cu o nişă ca la urnele de votare, înalt de vreun metru. Această era o “casă de bani”, bine înfiptă în beton. Alături exista o pancartă pe care scria ce soiuri de flori existau pe teren şi preţul unui fir, funcţie de soi. Fiecare persoană interesată, mergea la răzoarele cu lalele, narcise sau alt soi şi culegea ce-i plăcea şi câte îşi dorea, apoi îşi calcula singur cât costau toate şi întroducea suma necesară prin acel orificiu ca un urdiniş de stup, în acel paralelipiped metalic. Seara stăpânul florilor, venea să-şi ridice banii încasaţi din vânzarea acelei zile. La marginea lotului scria pe o pancartă mare metalică cu vedere spre şosea: “Flori pe care vi le culegeţi singuri”.  
Acum să fim serioşi cine ar gândi în România un asemenea sistem de afacere? Ar avea cineva încrederea în cel care vine să culeagă fără nicio restricţie florile de pe răzor, că va întroduce suma corectă în “casa” de bani, funcţie de numărul şi soiul florilor culese? Asta niciodată în tărişoara noastră cu oameni atât de “pestriţi” la caracter şi cinste. Şi totuşi dintr-un sat Belgian, exista şi acest gen de afacere. Între acest lot şi intersecţie existau tot felul de arbuşti în plină floare de-o frumuseţe neasemuită. Nu mă mai săturăm fotografiind tot ce vedeam.  
În sat viaţa decurgea normal, fără nicio apăsare, fără nicio tulburare. Nu se simţea prin nimic că doar cu ceva timp în urmă, Belgia ca şi întreaga Europă de fapt, a fost zguduită de acele tragice evenimente petrecute pe aeroportul din Bruxelles. Lumea îşi vedea de treburile fiecăruia ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aşa o percepeam eu ca străin venit printre ei. Ce exista în sufletele lor, numai ei puteau să ştie. Cum ajungeai într-un oraş, cum te întâmpinau în punctele nevralgice, formaţiuni de câte doi soldaţi, echipaţi ca de război, cu pistolul mitralieră de gât şi degetul pe trăgaci, cu tot harnaşamentul, inclusiv căştile metalice învelite în plasă de camuflaj.  
Întors acasă după această plimbare de recunoaştere, am servit prânzul şi am plecat cu doamna Bonte cu Wolsvagen-ul să facem shoping undeva în afara localităţii, unde existau o sumedenie de supermarketuri, unul lângă altul, undeva în mijlocul câmpiei, fără nicio localitate în jurul lor.  
După amiază, din nou împreună cu doamna Flori la volanul autoturismului Polo, eu pe post de copilot şi cu domnul Bonte pe locul din spate, am pornit spre Waterloo, o comună francofonă din Valonia, comună cu o populaţie de peste douăzeci şi nouă mii de locuitori, situată la graniţa dintre Flandra şi Valonia, cu o vechime atestată de peste opt sute de ani.  
Ne-am oprit la patru km distanţă de comună, la monumentul ridicat în amintirea luptei lui Napoleon Bonaparte din 18 iunie 1815, cu o coaliţie militară anglo-prusacă condusă de către generalul englez Ducele de Wellington. Până în capitala Bruxelles mai erau doar douăzeci de km.  
Înainte să ajungem la monumentul de la Waterloo, mai întâi am trecut pe lângă casa memoriala a lui Victor Hugo, aşezată la marginea şoselei naţionale, o casă obişnuită cu un singur etaj, zugrăvită în alb la parter şi bej la partea superioară, cu patru lucarne pe acoperişul din tiglă roşie, cu trei ferestre la etaj, iar la parter cu două mai late şi obturate cu storuri vopsite în gri. O firmă metalică agăţată de colţul casei te informa că acolo a locuit Victor Hugo, iar pe peretele lateral de la etaj din sensul din care veneam noi, deasemeni scria cu litere metalice prinse direct în zid, “La Victor Hugo”, peretele celalalt fiind complet acoperit cu iederă.  
Vis-a-vis de casă se ridică un impunător monument cilindric dedicat marelui scriitor, înalt de vreo şapte-opt metri, placat cu piatra de caldarâm la suprafaţă, aşezat pe un cub din beton ca şi turnul ornat cu piatră din granit. Pe faţada de la stradă, exista un basorelief al cărturarului turnat într-o placă mare din broz pe care se distingea vechimea existenţei sale marcată prin oxidul de cupru depus, fiind inscripţionate numele şi datele de naştere şi deces ale marelui scriitor francez, 1802 - 1885.  
Să ajungi la imaginea turnată în bronz trebuia să urci câteva trepte. În zonă desigur că exista şi o parcare unde să poţi opri şi să vizitezi monumentul. Belgia cinsteşte nu numai eroii naţionali ci şi scriitorii, chiar dacă ei nu sunt de naţionalitate belgiană, ci doar că au locuit pe teritoriul Belgiei.  
Ne-am continuat drumul după ce am imortalizat fiecare imagini de neuitat cu aceste edificii istorice şi am ajuns la o intersecţie semaforizată. Aici din nou am dat peste un monument din beton sub formă de trunchi de piramidă, pe ale cărui laturi era aşezată câte o placă turnata în bronz ce reprezenta scene de luptă şi inscripţia că acestea comemorau eroii căzuţi în diferite lupte purtate pe teritoriul valon, din perioada lui Napoleon.  
Se ştie de toată lumea că la Waterloo a fost învins definitiv Napoleon. Monumentul dedicat acestui eveniment constă dintr-o movilă de pământ de cca 15-20 m înălţime pe verticală, cu un diametru la bază de peste douazeci de metri, deasupra căruia trona un leu metalic aşezat pe un postament din beton şi piatră, înalt de peste doi metri. Leul avea câteva tone greutate. Până la el se putea urca pe câteva zeci de trepte, într-o pantă destul de accentuată.  
Când am ajuns noi acolo era restricţionat accesul printr-o poartă cu un lacăt mare agăţat de un lanţ gros. Alături de împrejmuirea monumentului există o clădire măreaţă de formă circulară, în care bănuiesc că existau exponate referitoare la bătălia din 1815, închisă şi ea. Deasemeni îşi mai făcea simţită prezenţa şi un grandios muzeu modern din metal şi sticlă, sub nivelul pământului, unde coborai câteva trepte spre uşa de acces. Tunelul ce exista în dreptul intrarii pe toata lungimea cladirii era plin cu fotografii panou, despre aceste locuri încărcate cu istorie. Spaţiul de la intrare al muzeului şi de acces spre salile de vizitare, era plin cu tablouri fotografice edificatoare a memorabelor lupte purtate de către Napoleon, fotografii din timpul bătăliei, sau alte exponate, cu reprezentaţii istorice legate de zonă.  
Acest muzeu si monumentul de alaturi fiind un loc foarte vizitat de către turişti, nu putea să lipsească din peisaj si un restaurant, flancat de o parte şi de alta de către doi vulturi măreţi cu o bilă de tun în gheare, turnaţi în oţel. Mai existau şi alte stătui metalice ale lui Napoleon aşezate pe socluri din beton sau ale unor comandanţi din oştirea lui.  
Terminandu-ne vizita, am facut cale intoarsa spre Tongrinne, urmand ca a doua zi să vizităm oraşul Namur şi Citadela Tera Nova Namur.  
  
Referinţă Bibliografică:
Calatorie in Belgia aflata sub teroare / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2159, Anul VI, 28 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!