CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Impresii >  





Calatorie in Belgia sub teroare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ziua a I-a  
  
Prin toamna anului 2015, în perioada când prin grădini îşi etalau crizantemele frumuseţea lor diafană, primesc un mesaj pe chat-ul de la facebook, de la un vechi prieten virtual, cunoscut încă de pe timpul când debutam în ale scrisului, adică prin 2009, iar dumnealui se ocupa pe atunci cu postarea şi aranjarea celor scrise de toţi cei ce doreau sa publice într-o revistă online aparţinând Bisericii Penticostale din Belgia. Primisem adresa site-ului de la cea care m-a îndrumat pentru prima dată spre scris, o profesoară din Satu Mare, pe nume Viorica Cherecheş.  
Mesajul era venit de la domnul Zaharia Bonte, de felul său tot din Satu Mare. Să fi fost o pură coincidenţă că cei doi erau din acelaşi oraş? Aş zice că nu, dar nu sunt sigur dacă se cunoşteau între ei în calitatea de concitadini.  
Domnul Zaharia locuia în partea valonă a Belgiei, în Tongrinne, sau Afumaţii de Belgique, cum îi plăcea domniei sale să-i spună, un sat care aparţinea comunei Sonbreffe, iar ca regiune de Namur, localitate situată la vreo şaizeci de kilometri de Bruxelles.  
Nu cunosc nici acum de unde şi până unde Afumaţi, nume de localitate românească binecunoscută tuturor.  
Mesajul suna cam în felul următor:  
- "Ai câştigat o excursie de zece zile în Belgia", apoi urmau detaliile acestei excursii şi condiţiile în care se putea realiza. Perioada de efectuare a excursiei avea două variante: Toamna, cam într-o lună de la data invitării, în timpul "Festivalului crizantemelor", cum îl numea domnia sa, sau în primăvară, la "Festivalul lalelelor".  
Era şi firesc să fiu surprins de această invitaţie venită din partea unei familii de români pe care personal nu-i cunoşteam şi nu-i văzusem niciodată. Singura legătură consta în schimbul de mesaje de pe reţeaua de socializare a internetului, unde fiecare posta ce credea de cuviinţă şi considera că este de interes public, chiar dacă uneori aceste postări erau întâmplări din viaţa strict personală a fiecăruia dintre noi.  
Desigur că mi-am consultat imediat fiica, cât timp eram încă sub impresia surprizei şi a ineditului. Tocmai îmi sosise cea de a doua carte publicată anul trecut, romanul ADRIANA, după cartea sosită în martie, cea cu povestiri şi note de călătorie, PUNŢI PESTE VREMURI şi trăiam cu impresia că acest dublu eveniment editorial a generat naşterea invitaţiei. Mai târziu am aflat că nu acest lucru a fost cauza, ci cu totul altceva, un nevinovat comentariu al meu, la o postare a domnului Zaharia Bonte.  
Fiica mea m-a îndemnat să dau curs invitaţiei.  
- Ce mai aştepţi? îmi zise ea. Răspunde-i omului că accepţi invitaţia şi cumpără-ţi bilet de avion!  
În acea perioadă tocmai avuseseră loc atentate în aeroportul din Bruxelles şi întreaga Belgia se afla sub "asediul" armatei şi al evenimentelor. În fiecare zi se dădeau ştiri la TV referitoare la atentat, atentatori, victime şi măsurile de securitate luate de către statul Belgian. Era îngrozită întreaga Europa, mai ales că acestea le urmau pe cele din Franţa, Anglia, Spania etc.  
Cinstit să fiu, mă cam îngrozeau ştirile zilnice şi-mi tăiau tot elanul de a porni într-o asemenea aventură. Nu am avut curajul s-o fac şi dacă atunci când vrei să întreprinzi ceva, nu pleci cu toată tragerea  
de inimă, mai bine nu o mai faci. Aşa şi eu. M-am scuzat faţă de domnul Bonte şi am amânat vizita pentru primăvară, când vor înflori lalelele.  
Lunile ce au urmat a mai calmat starea de spirit din Belgia, ca şi din întreaga Europă de fapt. Şi eu am prins mai mult curaj, aşa că prin ianuarie 2016 am contactat o firmă de rezervare a biletelor de avion, firma Sky şi mi-am cumpărat biletele cu plecare pe data de şapte aprilie şi întoarcerea pe cinsprezece aprilie.  
Dintr-o neînţelegere între mine şi operatoarea agenţiei, în loc să am bilet rezervat cu bagaj la cală cum mi-am dorit, m-am trezit că merg cu low cost - firma Ryanair, doar cu un bagaj de opt kg în avion.  
Pe informaţiile primite online de la agenţie, îmi dădeau şi dimensiunile pe care trebuie să le aibă bagajul, pentru a fi acceptat în interior. Cum trolerul meu era cu doi centimetri mai mare în lăţime, riscam să nu pot ajunge cu el la destinaţie şi să fiu nevoit să cumpăr bilet de cală de pe aeroport, la nişte costuri care cred că ajungeau valoarea biletului.  
Atunci ce era de făcut? Nu am avut curajul să risc cu trolerul, aşa că am apelat pur şi simplu la o geantă obişnuită. Ce poţi băga într-o geantă când pleci pentru o perioadă de opt zile de acasă, mai ales că trebuie să te limitezi doar la opt kilograme greutate? Greu de rezolvat această dilemă. Cu o săptămână înainte de plecare, am început să tot introduc obiecte în geantă, fie personale, fie cadouri, dar o făceam cu un cântar în mână. Când scoteam ceva, când adăugam altceva, funcţie de ce-mi indica cântarul electronic.  
Emoţiile cele mai mari au fost atunci când am ajuns în aeroportul Otopeni la îmbarcare. O tânăra care verifica biletul, te şi trimitea cu bagajul să-l bagi într-un şablon metalic de forma unui paralelipiped cu dimensiunile scrise şi pe biletul de îmbarcare. Eram convins că nu va intra, aşa că am mai scos câte ceva din geantă, cu intenţia de a mă îmbrăca la o adică cu acele obiecte.  
În sfârşit am scăpat şi am îndesat cam chinuit geanta în şablon şi după ce m-a lăsat să trec, am repus la loc obiectele scoase şi ţinute în braţe. Românul, tot român. Trebuie să se descurce în toate situaţiile dacă vrea să reuşească în viaţă.  
Zborul s-a desfăşurat fără de incidente şi în vreo două ore şi jumătate, aterizam în Belgia, pe Bruxelles South Charleroy Airport, altul decât cel pe care a avut loc atentatul. Trebuia să mă întâlnesc cu domnul Bonte la ieşirea din aeroport sosire. Emoţiile desigur că erau destul de mari. Nu cunoşteam franceza decât ce-mi aminteam din liceu, de acum vreo cinzeci şi cinci ani şi nici pe domnul Bonte nu-l ştiam decât de pe fotografia de profil de pe facebook.  
Aeroportul era el "mic" dar destul de mare ca întindere şi necunoscut mie care soseam pentru prima dată pe el. Firesc este să recunosc că mai erau destui români care călătorise cu mine în avion şi că eram cu ochii pe ei, să văd pe unde merg şi pe unde ies.  
Odată aflat în faţa ieşirii din sala de preluare a bagajelor de cală, eram cu ochii aţintiţi în toate direcţiile, poate, poate, voi reuşi să văd vreo faţă cunoscută, pe care s-o asemui cu cea a gazdei mele, dar de unde! Domnia sa mi-a spus că trebuie să merg într-un anumit loc al parcării, dar cine putea şti care este acela? Toată parcarea din faţa mea era plină cu maşini dar ţipenie de oameni.  
La un moment dat mi s-a părut că seamănă cineva cu domnul Bonte. L-am abordat pe româneşte, dar omul mă privea ca pe o glumă a vieţii, cum mă adresam într-o limbă străină lui fără să înţeleagă ce doresc de fapt. Văzând că am greşit personajul, mi-am cerut scuze cu un sorry şi cu geanta pe umăr m-am îndreptat spre un autobuz din care coborau o mulţime de persoane cu bagaj. De fapt erau cei care doreau să plece cu avionul, nu noii veniţi ca şi mine, care doreau să urce să plece spre oraş.  
După vreo 15 - 20 de minute, în sfârşit apare şi domnul Bonte pe care de data aceasta nu l-am mai confundat cu nimeni şi el la rândul său recunoscându-mă.  
Situaţia prin care am trecut până atunci, nu a fost una chiar plăcută. Peste tot erau soldaţi înarmaţi ca pentru război, cu automatele de gât, care patrulau. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat într-o situaţie limită, să nu mă pot întâlni cu gazdele mele. Nu le ştiam decât un număr de telefon, dar se întâmplase să sun pe cel fix de acasă, nu şi pe mobil pe care nu-l ştiam, iar dânşii erau pe aeroport.  
Totul este bine când se termină cu bine, aşa că mergând împreună cu domnul Bonte într-o altă parcare cu mult mai departe, unde a trebuit să coborâm cu liftul, am găsit-o şi pe doamna Florica Bonte, care ne aştepta. Dumneaei era conducătorul auto al familiei.  
Drumul de la aeroport spre Tongrinne, satul unde locuia familia Bonte, era de vreo douazeci de kilometri, într-o zonă preponderent agricolă, de şes, cu sate frumoase, unde predominau casele din cărămidă ne tencuită şi cu acoperişul în două ape.  
Cât m-am aflat deasupra Belgiei în avion, când priveam spre pământ, mă intriga culoarea roşcată a locurilor necultivate şi nu înţelegeam de ce. Unde era cernoziomul nostru ca tăciunele? Când am ajuns la nivelul solului m-am convins că pământul era roşcat ca şi când ar fi fost unul argilos. Totuşi culturile erau frumoase pentru că exista sistemul de irigaţie care funcţiona din plin.  
Doamna Bonte a condus foarte bine WV PUNTO familiei şi ne-a adus la viitoarea mea reşedinţă sezonieră, în deplină siguranţă. Trebuie să remarc că m-a surprins plăcut faptul că treceam prin nişte simple sate unde casele erau mari, predominând cele cu un etaj, dar erau şi cu două şi existau multe supermarketuri moderne cu nume de firme internaţionale.  
Casa gazdelor mele era una impunătoare, cu două etaje şi mansardă, toată din cărămidă roşie netencuită, specific locului. În faţa uşii sub fereastră, tronau multe ghiveciuri mari, pline cu flori, aşezate direct la stradă. Fiţi siguri că acolo nu exista riscul de a fi furate, cum păţesc eu cu ale mele atârnate la streaşina balconului. Mi le fură alcooliştii care le dau apoi pe o ţuică, două, în bodega de alături. Din fereastră ne zâmbea un perpetuum mobile sub formă de trifoi cu patru foi, care mişca continuu o mână, ca şi când şi-ar lua la revedere de la cei ce părăseau casa, sau te-ar saluta de bun venit.  
Aici am făcut şi noi în linişte prezentările şi ne-am putut continua povestirile începute în autovehicul, pe distanţa a celor patruzeci de kilometri de drum.  
Mi-au arătat camera unde voi locui cât voi fi oaspete, la etajul întâi şi de asemeni am făcut turul de recunoaştere al casei care avea o mulţime de camere toate mobilate şi gata de locuit, dar una specială, camera roz a doamnei Boante, unde toate obiectele din ea erau de culoarea roz.  
Era aprilie şi în grădina din spatele casei, am descoperit o adevărată oază a frumuseţii florale. În dreapta era o peluză cu gazonul tuns ca pe un stadion bine îngrijit de o mână de gospodar, iar în stânga, după ce săreai un pârleaz, straturile cu flori ale lui domnul Zaharia, mândria sa, un adevărat spectacol de frumuseţe.  
Narcisele se înşiruiau dea lungul grădinii pe trei rânduri late cam de şaizeci de centimetri, în vreo trei - patru sortimente ca formă, albe sau galbene, bătute, simple sau cu petalele creţe, iar printre straturile de narcise înflorite ca într-o simfonie de culori şi forme, se înşiruiau lalelele cu tot felul de culori, roşii simple, grena, albe, pestriţe, roze, inclusiv negre, pitice şi cu petalele franjurate, precum salata de Bruxelles, sau cu o corolă mare ca un clopot. Printre straturile cu flori avea un rând de dale din beton, străjuite cu tulpini de crini, zambile roz, brânduşe, şi alte minunăţii florale ale căror nume nu l-am mai identificat.  
Se lăuda gazda mea că are vreo patruzeci de soiuri numai de lalele şi-l credeam pe cuvânt, deoarece nu toate erau înflorite. Unele abia ce îmboboceau. Înfloriseră doar cele timpurii. Tulpinile de liliac erau cu florile gata de a se deschide. Mai avea brânduşe, crini bătuţi, portocalii şi albi, nufăr de grădină, muscari, şi câte şi mai câte flori care au înflorit pe parcursul zilelor cât am stat la dumnealor. Mai avusese ghiocei care se trecuseră, dar urmau, freziile şi irişii gata îmbobociţi şi câte alte flori necunoscute mie ca nume. Printre ele începuseră să-şi întindă "tentaculele" căpşunul care urma să ia locul florilor primăvăratice. Cireşul de lângă una dintre cele două sere, începuse să-şi deschidă câte un bucheţel de flori pe vârfurile ramurilor, iar viţa de vie să-şi desfacă frunzele.  
Dea lungul întregii grădini erau o mulţime de jardiniere pline cu alte flori care nu aveau încă perioada de înflorire, fiind mai târzie sau în vară. De asemeni pe rafturile din cele două sere erau pline cu ghivece şi jardiniere în care creşteau tot felul de flori ce aşteptau să le ia locul celor înflorite, după consumarea vieţii lor primăvăratice.  
Şi toate acestea doar din pasiunea şi dragostea familiei Bonet pentru frumos. Să nu credeţi că le comercializa pe aceste bucurii de suflet, ci doar le îngrijea să le poată admira ca pe un spectacol natural, de aceea le şi numea perioadele de înflorire "Festivaluri", pentru că într-adevăr era un adevărat festival floral. O erupţie de frumuseţe a primăverii şi când o plantă este îngrijită cu dragoste şi din dragoste, ea simte acest lucru şi-ţi dă satisfacţia împlinirii muncii tale prin frumuseţea şi măreţia ce-o etalează în grădiniţa ta florală.  
Când coboram din camera mea de la etaj, pe domnul Zaharia îl găseam cu aparatul de fotografiat legat de gât trebăluind printre straturile sale cu frumuseţi, sau pur şi simplu admirându-le şi fotografiindu-le. Era un adevărat ritual. Le vorbea, le uda şi cunoştea orice mişcare din grădiniţa care nu avea mai mult de două sute de metri pătraţi. Prevedea când îşi va deschide fiecare boboc petalele şi era gata să imortalizeze în imagini fotografice acest moment memorabil. Am fost şi eu martorul acestor evoluţii în acele zile de şedere la Tongane. Am văzut narcise care pe o singură tulpină aveau două sau trei flori, fenomen întâlnit în Belgia pentru prima data. Aşa ceva am mai întâlnit apoi într-un parc din Bruxelles unde rondurile erau pline cu lalele şi narcise cu două sau trei flori pe aceeaşi tulpină.  
  
  
  
  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Calatorie in Belgia sub teroare / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2153, Anul VI, 22 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!