Dimineaţa, Radu a plecat direct la serviciu. Adriana l-a sunat pe David, să-i spună că preferă să lucreze acasă, decât la birou unde poate fi deranjată de eventualii vizitatori, sau chiar de el şi Luminiţa, întrebând-o de vorbă. Acasă este linişte şi nimeni nu o va tulbura de la lucru. Dorea să se încadreze în termenii stabiliţi de ea pentru prima parte a contractului.
Toată noaptea s-a frământat în somn şi abia aştepta să rămână singură, să-şi lămurească odată pentru totdeauna ambiguitatea, dar mai ales duplicitatea ei. Se culca cu Radu dar se gândea la Giacomo. Cum să nu se gândească dacă tabloul rămăsese întins pe măsuţa din living, aşa cum l-a lăsat logodnicul ei aseară?
Când Radu părăsi camera, ea imediat deschise calculatorul şi intră pe internet. Trebuia să afle cine este de fapt acest Giacomo Rito de care se îndrăgostise atât de subit?
Intră pe google şi scrise: Torino, Italia, pictor Giacomo Rito şi căutătorul îi deschise o sumedenie de pagini despre acest nume, nu numai din Torino, ci chiar şi din Statele Unite.
- Mulţi italieni mai poartă acest nume, se miră ea. Înseamnă că-i un fel de Popescu sau Ionescu de la noi.
Dădu dublu click pe o pagină la întâmplare şi imediat spre surprinderea ei, apăru imaginea iubitului său italian şi un text în italiană despre o expoziţie organizată în Torino cu picturile sale, cu doi ani în urmă. Nu era ceva interesant aşa că intră să caute în wikipedia despre Giacomo Rito, să vadă dacă sunt date şi informaţii personale. Nici aici nu fu mulţumită de ce găsi. Poate că are pagină de blog sau de facebook. Nu ştia cât timp liber ar putea avea el pentru reţelele de socializare, dar trebuia să găsească ceva care s-o edifice asupra personajului Giacomo, intrat atât de adânc în viaţa sa.
Intră pe un link unde era specificat numele lui. Aici descoperi că a predat pictura la o şcoală de artă din Torino, un fel de Şcoală Populară de Artă de pe la noi şi că din cauza unei aventuri cu o elevă, s-a renunţat la serviciile sale, urmând un mare scandal. Că familia sa a avut de suferit de pe urma acestei legături, soţia, profesoară şi ea, a divorţat, iar cei doi copii au fost încredinţaţi mamei, urmând ca Giacomo să plătească pensie de întreţinere.
La scurt timp Rito s-a recăsătorit cu o ingineră, căsătorie care exista încă la data când s-a publicat informaţia în ziarul ce s-a ocupat de scandalul lui Rito cu eleva şi acum prezenta ştirea precum că el s-a recăsătorit.
Adriana presupunea că este o personalitate mondenă importantă, dacă presa locală i-a acordat atâta spaţiu, ocupându-se de viaţa sa privată, de activitatea lui profesională, dar mai ales de aventurile sale amoroase.
- Un fustangiu italian, trase concluzia Adriana, cu ciudă că s-a lăsat sedusă nebuneşte de şarmul lui.
Chiar dacă traducerea de pe google din italiană în română nu era de cea mai bună calitate şi nici în varianta din italiană în engleză nu era mai grozavă, Adriana a aflat tot ce trebuia să ştie, ca să se liniştească.
- Deci acesta îmi eşti tu, Giacomo. Un afemeiat, un corupător de minore şi un aventurier. Acum mă număr şi eu printre fraierele căzute în plasele tale de păianjen, întinse peste tot, pe unde paşii te poartă. Bine că am aflat ce mă interesa şi nu am continuat să persist în prostia de a fi aceeaşi credulă incurabilă în onestitatea oamenilor.
Nu ştia cum să se simtă, eliberată din nebunia înamorării sale subite de italian, sau să-i pară rău după el? Şi situaţia ambiguităţii sale în relaţia cu Radu părea ceva de prost gust.
- Săracul, el îmi acordă toată afecţiunea lui şi eu umblu după cai verzi pe pereţi prin Italia, unde credeam că fug câinii cu covrigii în coadă şi toţi bărbaţii italieni sunt nişte adevăraţi gentlemani. Doar suntem cu toţii latini, ce naiba, trase ea concluzia şi ieşi de pe internet parcă mai uşurată decât atunci când îl deschise. Măcar acum ştia cu cine se culcase în Viverone. Ce-i drept, este drept. Ştia italianul să facă dragoste. Măcar cu această experienţă să se mulţumească şi ea după urma aventurii din Torino. Cu jumătatea de oră de dragoste şi cu cele două tablouri superbe care nolens - volens, îi vor aduce mereu aminte de Torino, Viverone şi implicit de Rito Giacomo.