Dragul meu cititor, Prietene,
Îți ofer cu bucurie poeziile din această carte și îți mulțumesc pentru timpul prețios dedicat acestei lecturi. „Poeziometria” este un cuvânt necunoscut, de negăsit în dicționar sau în lumea virtuală. Îl descoperi doar în inima ta sau în sufletul celor care te respectă, te apreciază, te ascultă. Îl descoperi doar în lumea iubitorilor de poezie.
„Poeziometria” este arta prin care sufletul, emoțiile, mintea, sentimentele, realismul sunt permanent simetrice, conectate cu energiile astrale. Această simetrie aduce oamenii laolaltă. Acum, citindu-mă, suntem prieteni pentru eternitate... Mulțumesc.
REMUS MIRCEA PETRACHE (n. 2000, noiembrie 29, Salonta, Bihor)
Poesis
Zâmbet de stea străpuns de uitare
Ești gândul timid al omului bun,
Petală de soare, suspin și suflare,
Ești scrisul lucid dintr-un toc de alun.
Iubiții te cheamă, te cântă-n grădină,
Copiii te-adună în palmele lor,
Bătrânii te torc, pe genunchi, fără vină,
Ești scrisul lucid din lacrima lor.
Cuprinsă-n uitare, îți cauți poeții
Și speri într-o vară cu flori de cireși...
Ești dulcea cântare pierdută a vieții,
Tu, Poezie, etern strălucești!
Te sărut, azi, timid, pe-ale tale petale
Și dezmierd al tău rim diafan, angelin,
Poezie eternă scrisă-n albe cristale
Ești mireasa pierdută-n abisul divin...
Destin
Plămădit din speranță, din dor și iertare,
Locuit peste veacuri, frământat, plâns cu sare,
Irosit în războaie, și-n pofte mărunte,
Ți-ai ascuns suferința în piatră de munte.
Ne-ai primit cu merinde, cu apă, cu miere,
Ne-ai dat foc și lumină, și-un pic de avere,
Ne-ai dat aer și viață, cântec de mare,
Ne-ai unit în credințele noastre amare.
Noi, niște proști, te-am lovit fără milă.
Te-am străpuns, te-am secat – lăcomie sterilă,
Te-am cuprins în păcate și-n planuri mărunte...
Înțelept, ne-ai iertat și ne-ai dat roade multe.
În genunchi mă aplec lângă lacrima-ți caldă
Și te rog, lasă-mi sufletu-n apă și-l scaldă,
Curățește-mă-n seva de dor și iertare,
Umple-mi inima seacă cu petale de soare!
O, drag Pământ dăruit dintre stele!
Tu ești cămin. Ești destin. Mângâiere.
ÎNŢELEPCIUNE
Înţelepciunea e un har
Ce-i dat de Univers în dar;
E cap plecat şi umilinţă
Şi-i faptă bună-n stăruinţă,
E mângâiere pe obraz
Ş-i lacrimă de bun-rămas.
Înţelepciunea este pace
Şi-i cel ce tace fiindcă face;
E fapta sfinţilor ce cer
Călăuzire-n gând de fier,
Iar Tatăl Sfânt le dă şi roade
Şi biruinţă peste-poate.
Înţelepciunea-i lucru sfânt
Este căinţă pe pământ;
Este iubirea de vrăjmaşi,
Este credinţa din urmaşi
Şi-i pofta prinsă sub călcâi,
E omul mângâiat când nu-i…
Înţelepciunea-i un părinte
Ce pe copil creşte cuminte;
E soţul care stă de veghe
La capul soaţei-nepereche;
Este copilul ce aşteaptă
Cuvântul bun de judecată.
Înţelepciunea-i și un suspin,
Cuvântul sincer de alin;
Este obraz întors spre palmă
Şi gând de pace la sudalmă;
E zâmbet cald, este iertare,
E sfântă binecuvântare…
Înţelepciunea-i nebunie
Când vine din a ta trufie.
Când izvorâtă-i din mândrie
Iar pofta firii-i bucurie;
Înţelepciunea-i nebunie
Când tu, deştept, te crezi o mie…
LIMBA
Bucată de carne cu tăișul din vene,
Muncită de gânduri în vorbele rele,
Călită-n licori și-n strigări de blesteme,
Tu – limbă de șarpe – mi-aduci doar durere…
Bucată de carne lăsată în toacă,
Ce mișcă-n păcat și-n păcate mă poartă,
Muiată-n venin, în oțet sau în miere,
Tu – limbă spurcată – mi-aduci numai rele…
Bucată de carne – te bucuri în ceartă,
Săgeată-otrăvită a firii răsplată
Și sabie crudă, cu tăișul în sfadă,
Tu – limbă de fală – stai, dar, domoală!
Cuvântul de bine, azi, mintea-mi zidește,
Ochi limpezi, în lacrimi, iertarea zărește…
Salvat din ispite-n tăceri mă-ntărește,
Bucata de carne pe loc o-mblânzește!
Și limba-mi devine iar prieten în viață:
Cântăm, lăudăm, dăm totului slavă!
Smerită, strunită-ntr-o vorbă domoală,
O limbă-nțeleaptă-i: „DA.”, „NU.”, doar în șoaptă…
Iubire de informatician
(o poezie ciudată)
„Stau agățat în taste și-ți scriu programe-n rime
Cât te doresc, iubito, și n-am timp pentru mine...
Mi-e dor de frumusețea-ți divină, virtuală,
Te simt în cloud dar iată, căsuța-mi este goală”...
Se lamenta săracul, adolescent trăznit,
Înțepenit în scaun într-un ecran mărit,
Visa sărmanul tânăr la dragostea-i divină –
O fată fără nume din internet să-i vină,
Să-l mângâie pe coșuri, să-i dea like! într-o doară,
Visa sărmanul tânăr la Eva virtuală...
Perușul
(haiku)
Este verde și-i galben,
E pământ copt de soare,
E muștar plin de viață
Ce se zbate-n mișcare...
Vrăjitor iscusit,
Fără vină în gheare,
Trage-n cioc un destin:
Loteria-i o floare!
Papagal-târgoveț,
Efemeră-arătare,
Pe-o flașnetă de vis
Mi-ai dat azi o urare:
„Un destin oarecare!...”
Mouse-ul și Tastatura
(fabulă electronică)
Șugubăț din fire, un Mouse inteligent,
Se lăfăie pe masă, atent și circumspect...
Consideră maestrul, că doamna Tastatură
Ocupă loc prea mare și prea se dă fudulă.
„Ascultă, Coană mare, se click-ăie fruntașul,
Nu vezi că nu te-ncape nici casa, nici orașul?
Ești antică și-mi pare... puțin cam depășită,
Nu vrei matale, babă, să spui că ești lovită?
Au tastatură nouă în magazin on-line,
Cu wireless, leduri multe și slot de multi-game!
Nu te mai sufăr, soro, că prea te-ai îngrășat
Iar eu, când joc pe game-uri, te simt ca pe un tanc”...
Tăcută, Tastatura, se-nghesuie un pic
Și-ncearcă sărăcuța la Mouse să dea un click,
Un gest matern desigur, fără vreo răzbunare,
Dar mititelu-i aprig și face o fentare!
Din zarva lor nebună, se naște un dezastru:
Și cad când se răzbună, se sparg de-un alabastru...
Răniți se uită-acuma sus, la biroul lor,
Unde tronează mându’, stăpân al tuturor,
Un laptop fără fire, fără nevoi sau ațe
Ce le legau odată pe vechile paiațe.
Morala o vezi bine – când doi se ceartă-n cor,
Al treilea învinge! Iar restul... e decor...
