ORĂȘELUL NOSTRU NATAL, FORTUNONEZ*
Nu pot crede
c-au fost contaminate
de vânturile cesiene,
stând înaintea acestor verzi, verzi,
strălucitoare câmpuri de orez.
Dozimetre
atârnând de gâturile lor
chiar şi când copiii
se joacă de-a leapșa cu mine
în parcul înverzit.
Pisica noastră
neștiutoare
căci linge
ploaie cesiană
de pe blana sa udă.
Chiar dacă
unii locuitori vor să se refugieze,
ei nu se pot strămuta niciunde,
neavând nici servicii, nici case
în altă parte, exceptând Fortunonezul.
Deși oficialitățile spun
“Refugiaţi-vă din orășelul vostru!”,
ţăranii bătrâni refuză,
că vor să rămână, liniștiți,
în orășelul lor natal, Fortunonez.
Țăranii bătrâni,
asemeni copacilor,
au rădăcini groase
adânc în pământul
Fortunonezului.
Prin Fortunonez
țăranii bătrâni
doresc să se-ntoarcă
în adevăratul lor orășel natal:
Pământul însuși.
Pământul
este întunecosul repositoriu
unde ei renasc
în viitor:
următoarele lor trepte.
Mănânc
piersica roz.
Deși-i foarte delicioasă,
o urmă de cesiu
tocmai mi-a intrat în corp.
Dar nu pot vedea cesiul,
nici nu-l pot auzi,
nici nu-l pot simţi,
este un invizibil
inamic.
Aceasta este comuna
îngrijorare latentă
printre numeroși locuitori
trăind aproape de Centrala Atomică
din Fortunonez.
O urmă de cesiu
există discret,
fără niciun miros,
fără niciun gust,
în celulele mele întunecate.
Țăranul lăptar a lăsat acest mesaj
pe un perete al noii sale lăptării:
“Dacă Centrala n-ar fi explodat,
nu m-aş fi sinucis.”
Avea 54 de ani.
Vino 'napoi,
revino,
Fortunonezul meu de odinioară,
în care copiii se puteau juca afară
cu părinţii lor, în fericire.
Pământul şi vântul,
perele şi piersicile,
pisicile şi oamenii,
fie ca toate fiinţele
să renască în Fortunonez.
Un cântec vom cânta
şi vom dansa din nou
în jurul cireşului înalt, cu flori revărsându-se,
în orăşelul nostru natal,
Fortunonez, Fortunonez.
Tarō Aiḑu
CONFLUENȚE LITERARE, Ediţia nr. 1283 din 06 iulie 2014
_______
*INSULA FERICITĂ, FUKUȘIMA