CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Afectiune >  





TAXIUL CE MERGEA SPRE INFINIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TAXIUL CE MERGEA SPRE INFINIT  
  
Silvia Rîșnoveanu   
  
Adela se trezise cu o mie de gânduri. Nici măcar nu știa asupra căruia să se oprească mai întâi. Se învălmășeau, se rostogoleau, se amestecau într-un haos de nedescris. Trebuia să se liniștească și să încerce să le ia pe rând. Dar cum?  
Simțea o apăsare pe creier, în piept....de fapt peste toată ființa ei plăpândă. Până și camera ei atât de frumos mobilată și decorată îi crea aceeași stare. Camera ei, care mereu îi aducea liniștea și confortul, nu mai părea la fel de primitoare. Simțea nevoia să iasă, să evadeze. Era încorsetată de ambient, de propriile gânduri și parcă nici aerul pe care îl respira nu îi ajungea în plămâni. Se sufoca. Ieși în grabă din casă...  
Aerul răcoros părea să-i facă bine. Cel puțin, putea să respire. Rămăsese pe trotuar, privind în stânga, în dreapta, în față...Unde să meargă? În fața ei se întindea parcul. Parcul copilăriei ei! De obicei acolo mergea când simțea nevoia de liniște interioară. Privea cu nesaț pomii, florile și le vorbea în gând. Și păsărilor le vorbea...tot în gând, părând că răspunde ciripitului lor vesel. Urmărea joaca zgomotoasă a copiilor și zâmbea mereu amintindu-și de perioada când și ea, la fel ca ei, trecea de pe un leagăn pe altul, apoi pe tobogan sau ascunzându-se după tufele înflorite de iasomie....  
Dar acum? Acum nu voia să se amestece cu lumea din parc. Îi era teamă să nu i se citească toate gândurile adunate în ochii ei căprui. Știa că nu și-ar fi putut face ordine în cămăruțele din creier cu tot acel freamăt care însuflețea parcul în acea dimineață.  
Gata...Știa ce să facă! Ideea îi veni când prin fața ei trecu un taxi. Va lua un taxi, fără o destinație anume. Îi va cere șoferului să o plimbe prin oraș prin zone mai puțin aglomerate. Așa va fi doar ea cu gândurile ei pe care le va analiza unul câte unul.  
Așteptă preț de câteva minute până ce un taxi fără client opri aproape în fața ei. Urcă în grabă și-i ceru șoferului să meargă pe unde credea el că este mai liniște. Acesta înțelesese că fata vrea să fie doar ea cu ea însăși și de aceea nu-i adresă nicio vorbă. Porni mașina și se îndreptă spre zona de agrement a orașului. Era ceva drum până acolo iar, odată ajunsă, se putea plimba în voie pe aleile parcului, fără să fie deranjată de vreo prezență cunoscută. Cel puțin așa spera...  
Goana mașinii o ajuta parcă să-și trieze gândurile. Primul gând o făcu să se oprească asupra lui Tudor. Ce se întâmplase? De ce îi spusese că vrea o pauză când totul părea să se îndrepte spre o relație de lungă durată? Se înțelegeau foarte bine. Se completau reciproc. Aveau aceleași pasiuni pe care le urmau cu bucuria celor care trăiesc intens fiecare clipă. Ce s-a rupt? Ce-a greșit? De ce tocmai acum când își pierduse și serviciul? De fapt nu și-l pierduse. Se închisese firma la care lucra. Falimentase.... Dar tot aia era! Căuta să înțeleagă de una singură, pentru că el nu i-a dat explicații. A cerut doar o pauză și ea se întreba de ce e nevoie de o pauză într-o relație care merge bine?....  
Doamne! Ce e locul acesta? S-a trezit dintr-o dată într-un spațiu imens, plin de oameni care mai de care mai zdrențuiți. Peste tot se auzeau numai vaiete și gemete, plânsete, strigăte de ajutor. Niciunul nu mergea pe piciorele lui. Toți se târau și implorau milă. Era un ocean de negru și gri. O cuprinse teama. Cum a ajuns aici? Plecase cu taxiul, dar nici urmă de taxi sau de șofer.   
Rămăsese țintuită locului. Nu știa ce să facă, unde să meargă... Ceva, însă, o făcu să se întoarcă. Întâlni doi ochi imenși, albaștri care o priveau într-un fel liniștitor, aproape hipnotizant. Simți o liniște deplină, o pace cum niciodată în viața ei nu mai simțise. Își punea tot felul de întrebări în minte. Voise să le dea glas dar nu reuși. Și totuși, începuse să recepționeze, rând pe rând, răspunsuri la tot ce îi umbla prin minte. Pentru prima oară, după mult timp, îi veni să zâmbească....comunica telepatic cu ființa aceea luminoasă. Era un bărbat de statură medie. Șuvițele blonde și ondulate îi alunecau peste fruntea lată, iar ochii....ochii aceia păreau că o poartă în adâncul celei mai albastre și liniștite mări. În minte îi venise gândul că acea ființă era un înger, iar numele lui era Fabian. Nu era deloc reprezentarea a ceea ce ea știa că este un înger. Dar percepția asta era. Se simțea în siguranță.   
Fără nicio vorbă Fabian o îndrumă spre un culoar fără sfârșit. De-o parte și de alta erau uși. Toate închise. El se îndreptă spre una din ele și o deschise, făcându-i semn Adelei să intre. Adela înmărmurise. În încăpere se aflau părinții ei. Tatăl ei, într-o explozie de bucurie, strigă: ”Maria, Maria...uite cine a venit să ne vadă”! Mama însă era absentă. Nu reacționă în niciun fel la vederea ei. Parcă nici nu o cunoștea.  
Adela, pentru prima dată de când se afla în acel loc, vorbi cu glas tare și se adresă ghidului ei ( sau îngerului, cum îi plăcea ei să creadă) :  
- Ei sunt părinții mei, dar au murit demult. Dacă eu mă aflu aici lângă ei înseamnă că am murit și eu? Lacrimile îi curgeau în voie pe obrazul alb și fin. Nu mai înțelegea nimic. Își amintea că plecase cu taxiul să-și pună gândurile în ordine. Dar cum-necum, reușise să le sporească și mai mult.  
Starea acesta de neliniște nu a durat mult. Tot pentru prima dată de când se afla în prezența ei, Fabian i se adresă verbal:  
- Nu, Adela, nu ai murit. Te afli doar într-un univers paralel. Nu te speria. Toate se întâmplă cu un rost. Vei înțelege curând. Locul tău nu este aici. Nu acum! Aici se află toate sufletele care au nevoie de ajutor ca să treacă pragul ce le desparte de lumina infinită, lumină din care toți suntem făcuți. Imaginează-ți un glob imens, strălucitor. Un întreg. Fiecare suflet este o particulă ce aparține acestui glob. Dacă una lipsește, întregul nu mai e întreg. Cei care se află aici trebuie să se unească la un moment dat cu sursa care i-a generat. Au nevoie doar de ajutor.. În viața terestră nu au conștientizat aparteneța lor divină. Nici acum nu au înțeles asta, dar rând pe rând se trezesc și cea mai mare dorință a lor este să reîntregească infinitul. Nu toți reușesc singuri, dar îi ajută mult rugăciunile voastre sincere, ale celor ce încă viețuiți pe pământ. Simt nedumerirea ta și știu că nici tu nu ești conștientă de originea ta divină. Dar a venit timpul să afli. Trebuie să știi că ființele umane au un suflet care este scânteia divină ce animează trupul. Când trupul moare, căci numai el moare, sufletul pleacă în călătoria lui spre desăvârșire. Și ceea ce nu a reușit să învețe într-o viața terestră, va învăța în spațiul infinit sau în următoarele existențe terestre. Fiecare va trece nivel cu nivel până va ajunge la desăvârșire și va putea apoi să se alăture sursei divine. E de la sine înțeles că drumul este foarte lung și anevoios. Pământul este cea mai complexă școală din tot Universul. Examenele sunt grele, dar nu de netrecut dacă lecțiile date sunt bine învățate.  
Fabian privi obrazul palid al Adelei cu un surâs care îi dădu curaj fetei să vorbească. Nu prea știa cu ce să înceapă. Avea multe nedumeriri, multe întrebări. Totul era nou pentru ea. Avea încă în ochi imaginea părinților ei în camera aceea sărăcăcioasă și acum știa că trebuie să îi scoată de acolo. Nu înțelegea starea mamei ei. De ce nu a reacționat în niciun fel la vederea fiicei. O iubise mult mama ei cât a fost în viață. La fel și tatăl. Dar acum? Tatăl era așa cum îl știa ea....vesel și iubitor. Părea că se află acolo doar ca să aibă grijă de soția lui. A iubit-o mult și probabil de aceea i-a rămas alături în locul acela pe care, dintr-o dată, Adela l-a perceput ca fiind Purgatoriul. Sigur Fabian îi transmisese asta.  
- Să înțeleg că acum am o misiune de îndeplinit?... întrebă Adela cu un tremur ușor în glas. Cum să fac? Cum să-i ajut pe părinții mei să iasă de aici? Eu nici nu știu să mă rog.  
  
- Ce crezi tu că este rugăciunea? Nu este decât o înșiruire de dorințe sincere în care să cuprinzi tot ceea ce tu vrei să se împlinească înspre binele celor pentru care te rogi. Fără cuvinte inutile. Simplu și din toată inima.   
Fabian se opri din vorbit. Întinse mâna care descria un arc de cerc asupra a ceea ce Adela credea că este Purgatoriul. În peisaj apăruseră grupuri de oameni care alegeau dintre cei întinși pe jos, iar aceia se ridicau imediat în picioare ca și cum orice urmă de suferință dispăruse subit. Când trierea era gata, grupurile plecau spre o destinație pe care Adela încă nu o cunoștea, dar avea să afle curând.  
Ghidată telepatic de Fabian, Adela se îndreptă alături de acesta spre un fel de terasă care nu mai avea nimic în comun cu negrul și griul din care ieșiseră. O lumină lăptoasă îi învălui deplin. Cu același gest al mâinii Fabian descrise un arc de cerc spre orizont. În fața ochilor se descria un peisaj nemaiîntâlnit. În acel moment Adela a trăit un sentiment pe care nu-l mai trăise niciodată. Simțea iubirea... acea iubire necondiționată de care ea auzise vorbindu-se dar pe care ea o credea pură utopie. Acum era învăluită în ea, era parte din ea. Se simțea ea însăși ca fiind acea iubire infinită...  
Deschise ochii. Totul era alb în jur și o lumină lăptoasă inunda camera în care se afla. Îl căută cu privirea pe Fabian, dar nu îl văzu nicăieri. Simțea dureri acute în tot corpul. Unde era? Ce se întâmplase și ce trăise ea până la trezirea în acea cameră? Știa că nu visase. Își amintea totul cu lux de amănunte. Mai avea în nări mirosul acela de flori pe care îl simțise pe terasa infinitului, dar pe care nu putea să-l identifice cu mirosul niciunei flori de pe pământ.  
- Bună ziua domnișoară Adela!   
În încăpere intră un bărbat în halat alb care îi zâmbi Adelei cu cel mai frumos zâmbet din lume.  
- Ești cea mai norocoasă fată pe care o cunosc, iar accidentul în care ai fost implicată, cel mai teribil pe care l-am văzut. Din taxiul acela în care erai nu a mai rămas nimic. Doar tu, încă vie, în mormanul acela de fiare. Este pur și simplu o minune că trăiești. Totul va fi bine chiar dacă va dura ceva timp până să te recuperezi total. Dar acum știm că minunile se întâmplă.  
- Domnule doctor, căci sunteți medic, nu-i așa? Ce s-a întâmplat cu șoferul de taxi?  
- Îmi pare rău, Adela, să-ți spun că el nu a supraviețuit. Impactul a fost foarte puternic și frontal.  
Lacrimi sincere și calde au inundat obrazul Adelei și a simțit cum iubirea aceea infinită, pe care o primise la rândul ei de la Fabian, îi străbate ființa.  
- Mă voi ruga și pentru el ca să-și poată continua drumul spre infinit, spuse Adela cu glas șoptit de parcă numai ea ar fi trebuit să audă ceea ce spunea.  
Pacea i se instală pe chipul frumos și adormi vegheată de medicul ce nu-și putea lua ochii de la fata care fusese în taxiul ce mergea spre infinit. 
Referinţă Bibliografică:
TAXIUL CE MERGEA SPRE INFINIT / Silvia Rîșnoveanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3243, Anul IX, 17 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Rîșnoveanu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!