VIS CU FLORI DE NU-MĂ-UITA
Într-o noapte-am visat c-alergam pe câmpii,
Aburi calzi, mătăsoși, spice-nalte-aurii
Mă-nveleau, m-atingeau și-mi vorbeau cu-nțeles,
Și-mi spuneau c-ar fi vrut să mă vadă mai des,
C-am lipsit și de-atunci s-au mai șters din culori
Și pe câmp n-au mai fost neuitatele flori
Mici și-abastre și vii, stând pe-un lujer plăpând,
Cu privirile-adânci ca un freamăt de gând
Și-am simțit dintr-odat-adiere de dor,
Prin făptura-mi gingașă-a trecut un fior
De iubire, de drag și de dulci amintiri,
Când mai verzi primăveri se-ntreceau în sclipiri.
M-am văzut pe un câmp plin de spice și flori,
Câmp cu rouă-n priviri mângâiate de zori,
Floare-albastră c-un trup parcă tras prin inel,
Iar un fluture-n zbor, tot albastru și el
Și-a trimis un sărut ca un vânt liniștit,
M-a privit, m-a atins, mai apoi s-a oprit
O secundă celestă prin inima mea,
Încă-un veac pământesc să nu poată pleca.
M-a iubit, l-am iubit, ne-am iubit și-a trecut
Veacu-acela infim de la primul sărut,
Iar acum doar în vise și-n inima mea
Mai e vreme de-albastru de ”Nu-mă-uita”.
Într-o noapte-am visat c-alergam pe câmpii,
Unde fluturi și flori erau toate-azurii.
Hamburg, 31.05.19