CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Punct ochit
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vera chicoti, încântată de năstrușnicia ideilor ce-i zumzăiau prin scăfârlia acoperită cu smocuri de păr complet alb, de care era foarte mândră, de când reușise să împiedice dispariția completă a podoabei sale capilare, renunțând la pelerinajul forțat pe care trebuia să-l facă lunar la coafor, pentru a vopsi restul de păr ce-i mai rămăsese. Asista cu amărăciune la degradarea fizică pe care bătrânețea o impunea și împotrivirea ei se dovedea inutilă, din toate punctele de vedere, căci dezastrul lua proporții, cu fiecare lună ce se adăuga vârstei. Se privea mult în oglindă, se studia îndelung, apoi lua șifonierul la purecat și proba una câte una, toate boarfele străvechi atârnate pe umerașe, acoperite cu saci de pânză sau plastic, confecționați din fețe de perne uzate sau luați de la spălătoria din colț, unde mai ducea uneori la curățat câte o fustă sau vreun sacou, pe care nu le mai îmbrăca, de ani buni. ,, Doar de dragul de a le împrospăta mirosul și de a le prelungi existența!", susținea ea. Fusese o femeie cochetă, deși nu prea avea ce pune în valoare. Nu fusese frumoasă niciodată și cel mai mult suferise din cauza înălțimii sale, care nu depășea un metru jumătate. Picioarele scurte, subțiri și noduroase susțineau un trup lipsit de forme feminine, dar curat și îngrijit. 
  
Pe cât era de mică și de nevolnică, pe atât era de trufașă, din care cauză nu permisese niciunui bărbat să intre în viața ei, deși încercaseră câțiva. Teama de a nu fi ridiculizată din cauza urâțeniei sale o determinase să înalțe un zid de netrecut între ea și stirpea bărbătească și își dedicase întreaga viață familiei de origine, pe care îi petrecuse unul câte unul la cimitir, deși era cea mai mare dintre cei opt frați pe care îi avusese. Rămăsese ultima pe lumea asta și nu părea să aibă vreo grabă să o părăsească. Îi mai lipseau trei ani, până la un secol de viață. În imensa ei simplitate, era un om fericit! Unica grijă si cea mai importantă, era ea însăși. Se iubea cu patimă și în inima ei nu mai era loc pentru altcineva, de acum. Poate doar un pic de simpatie s-ar putea presupune că nutrea pentru Eva, o nepoată îndepărtată ca și grad de rudenie, despre care niciuna nu ar fi putut să estimeze cu exactitate îndepărtarea. Cum și aceasta era singură pe lume, conveniseră de comun acord să-și unească destinele printr-o conviețuire de interes reciproc. Una avea nevoie de un acoperiș deasupra capului și de un loc de muncă pentru a se întreține, iar cealaltă de companie și îngrijire. Eva crescuse într-un orfelinat și nu cunoscuse altceva decât austeritate, lipsuri materiale și afective, până când reușise să fugă de acolo la numai paisprezece ani, când foamea, disperarea și frica de violențele suferite deveniseră de neîndurat. Muncise pe unde apucase și dormise pe stradă, prin gări și prin adăposturi improvizate, alături de alți năpăstuiți ai sorții, fusese violată de mai multe ori și avortase doi prunci, din cauza bătăilor primite de la fiarele străzii. 
  
Când aflase de existența ei, Vera avea cu douăzeci de ani mai puțin și mijloace suficiente pentru a adăposti în casa ei un suflet oropsit și fugar. Aflase povestea Evei de la o verișoară comună, care îi găsise sărmanei femei o slujbă la cimitirul unde odihneau morții familiei și care locuia într-o baracă improvizată chiar acolo, în regatul încremenit al tăcerii veșnice. Eva nu se simțise niciodată mai în siguranță și mai liniștită iar cimitirul devenise căminul ei. Îngrijea mormintele, parcul, aleile și capela, cu cel mai desăvârșit respect și acest lucru atrase bunăvoința celor vii, care își vizitau rudele. 
  
În dimineața unui început de noiembrie, când Vera intră în capela familiei cu brațele pline de flori, o descoperi pe Eva lustruind cu sârg marmura pietrelor funerare și fotografiile adormiților, murmurând rugăciuni pentru sufletele acestora. Rămase în prag surprinsă, observând cu atenție comportamentul femeii și pioșenia ei o mișcă profund. Dezmierda chipurile din fotografii cu profundă smerenie și afecțiune, de parcă ar fi fost cele mai dragi ființe. 
  
- Tu trebuie să fii Eva, îngrijitoarea de la cimitir! 
  
- Așa este! Dumneata ești Vera Popescu, dacă nu mă înșel! V-am văzut de mai multe ori pe aici, dar nu m-am apropiat! În capela asta am recunoscut rude îndepărtate din partea mamei mele! Uite, ea de exemplu, este o verișoară de gradul trei, de-a mamei! 
  
- Da? Iar mie îmi e mătușă de văr! Hm, ca să vezi! mormăi Vera confuză. 
  
Acela a fost începutul raportului lor și de atunci viața a curs asemeni unui torent, când mai blând, când mai violent, vreme de douăzeci de ani. Pentru Eva, care credea că le văzuse și trăise pe toate în tumultuoasa ei existență, adaptarea la caracterul și tabieturile acestei femei, fusese o mare și complicată încercare. Fire supusă și devotată, suportase toate capriciile și absurditățile bătrânei, cu stoicism și răbdare infinită. Se confruntase cu lipsa ei totală de maturitate și înțelepciune, cu răutățile justificate poate, doar de o plictiseală infantilă, pe care nu știa cum altfel să o combată, decât punând la grea încercare nervii celorlalți. Se distra pe cinste când reușea să stârnească crize de nervi, oricui se nimerea să cadă victimă imaginației ei de satrap. Născocea farse inimaginabile pentru ,,sfânta Eva”, care era mai mereu o țintă inocentă și inofensivă, ce nu riposta niciodată. 
  
Mai nou, descoperise repulsia acesteia pentru tot ce însemna mirosuri în camera ei sau pe haine, motiv pentru care ținea ușa camerei mereu închisă, pentru a nu permite ca mirosul de bucătărie să-i impregneze lucrurile personale, mai ales că Vera adora să gătească cu toate ușile la perete. Cu tot calmul său, Eva își ieșise de câteva ori din fire și îi reproșase acesteia atitudinea provocatoare. Proastă idee! Acum Vera avea non-stop atacuri de ,,amnezie” și biata Eva se vedea adesea nevoită să iasă din casă mirosind ca o tigaie încinsă, deși nu-și putea explica cum de ajungea mirosul acela îngrozitor de ulei ars, tocmai în șifonierul ei, deși îl ținea închis cu rigurozitate. Întrebată, Vera ridica din umeri nedumerită de așa ciudățenie și nega orice amestec în misterul acela. Chicotelile ei însă o demascară. Astfel, Eva o puse sub urmărire și curând misterul fu dezlegat. Prefăcâdu-se că iese din casă la cumpărături, se ascunse în baie și asistă incredulă la un adevărat ceremonial diabolic al bătrânei vrăjitoare. Aproape sărind într-un picior de plăcere și veselie, spiridușul mic și stufos deschise larg ușile camerei și al șifonierului Evei, pregăti o tigaie cu ulei în care prăji până reduse în scrum vreo doi ardei și câțiva căței de usturoi, al căror miros intens nu putea fi ignorat sau eliminat cu una cu două și râzând de mama focului, începu să ,,tămâie” cu tigaia fumegândă prin camera și prin șifonierul bietei nefericite, după care captă fumul în interiorul acestuia, închizând ușile, așa cum le lăsase păgubita. 
  
Impulsul Evei fu inițial să dărâme ușa băii care o ascundea și să o căsăpească pe diavolița cu părul creț, dar în mintea ei încolți pentru prima oară gândul răzbunării, așa că rămase unde era, sufocându-și mânia și stupoarea în prosopul de la baie. După o vreme reapăru în casă, mimând la perfecție ignoranța absolută și își văzu de treburi, cenzurându-și cu vitejie impulsurile criminale. Vera se purta de parcă ,,nici usturoi nu... arsese, nici gura nu avea cum să-i pută”, vorba proverbului readaptat la situație. 
  
,,Lasă drace, că te potcovesc eu pe tine!” promise Eva, ceva mai consolată. Planul de răzbunare era deja, gata. Scoase din congelator o bucată de carne și o puse într-un borcan bine închis, pe care îl puse la maturat pe hotă, deasupra aragazului unde rămase nestingherit, câteva zile. Piticul Matusalem nu avea treabă pe la asemenea înălțimi, așa că nu erau riscuri. Între timp, Eva încasă cu resemnare și răbdare alte și alte matrapazlâcuri, menite să-i testeze autocontrolul nervilor, dar trecu probele cu succes, numai datorită desertului savuros cu gust de răzbunare, ce se dospea sus pe hotă. Când borcanul se aburise și se colorase de un verde suspect și primejdios, Eva luă cu precauție ,,bomba artizanală” și o destupă afară în curte, unde câteva muște mai băgăcioase căzură victime ,, vitriolului parfumat”, căzând fulgerate pe pavaj. Surâzând mulțumită de rezultat, noua noastră producătoare de armament casnic închise borcanul și-l puse la loc sigur, așteptând noaptea cu deosebită nerăbdare și satisfacție. 
  
-Vera, de acum ferestrele trebuiesc închise noaptea! Odată cu lăsarea serii se răcorește simțitor și nu se mai poate dormi cu geamul deschis, numai dacă ții neapărat să contractezi o pneumonie! Ce zici, te riști? 
  
-Sigur că nu! Auzi, ce întrebare! căzu în capcană, ,,inofensiva bătrânică”. Dar să nu îmi închizi ușa la dormitor! Nu suport camerele închise! 
  
- Nuu, nici vorbă! Știu foarte bine asta! 
  
- Să nu stingi lumina, că trebuie să merg la baie, mai întâi! 
  
Eva profită de răgaz și ascunse borcanul letal sub pat, așteptând-o să adoarmă și când auzi primele sforăieli, se furișă ca o umbră și deschise capacul, care bufni sub forța gazului acumulat, dar nu atât de tare, încât să trezească victima adormită, apoi astupându-și nasul îl lăsă patru-cinci minute așa, până împuți odaia destul de bine, îl scoase afară, astupându-l la loc, închise ușa și se refugie în camera ei, așteptând efectele. De teamă că nasul bătrânei nu reacționează la asemenea atacuri, scăpă intenționat un obiect pe pardoseală, astfel încât bătrâna se trezi, bombănind speriată. La numai câteva secunde după, izbucniră o serie de icnete, grohăieli și ușa dormitorului fu izbită de perete, apoi cea de la baie avu aceeași soartă, iar zgomotele ce urmară fură muzică celestă pentru urechile răzbunatei Eva, care se tăvălea pe jos de râs, acoperindu-și hohotele dezlănțuite, cu perna. 
  
Palidă și ciufulită, arătarea care ieși din baie, nu semăna nici pe departe cu Vera cea poznașă. 
  
- Vera, ce-i cu tine! exclamă Eva cu exagerată îngrijorare. Doamne, arăți ca o stafie! Ce-ai pățit? Stai, că te ajut să ajungi în pat! se precipită ea, ipocrită. Pfff, dar ce mama dracului pute aici? Parcă a explodat haznaua! Vera, nu cumva!... insinuă ea, abia ținându-și râsul. 
  
Speriată și oripilată, biata Vera reîncepu cu oticnelile, dispărând din nou în baie. Întoarse lenjeria intimă și pe față și pe dos, cercetându-o cu o bănuială crescândă, dar constată ușurată că nu exista niciun corp delict, așa cum se temuse. 
  
- Deci?... o interogă necruțătoare Eva, scormonind indiscret cu priviri acuzatoare ghemotocul alb, pe care bătrâna încerca instinctiv să-l ferească de ochii ei inchizitori. 
  
-Nnu am făcut pe mine, dacă asta insinuezi!... se bâlbâi ea nesigură și umilită. Uite, sunt curați! 
  
- Păi atunci, ce dracu miroase așa, în camera ta? se miră Eva, indignată. Deschide fereastra aia, că murim aici! Ai grijă ce bagi în stomacul ăla seara, că sărim în aer, cu casă cu tot! 
  
Umilită și vinovată, biata Vera nu mai scoase niciun murmur! Doar mintea îi mai pâlpâia febril, asaltată de griji și întrebări. 
  
,, Ce dracu mi se întâmplă! Oi fi intrat în putrefacție, de vie? De mâine seară încolo, doar portocale în loc de cină! Asemenea putoare omoară până și un elefant! Dacă nu mă trezeam la timp, muream gazată! Mah! Acu să vezi, ce aere de superioritate o să își dea asta! Nu mai dorm cu fereasta închisă complet! Până dă frigul, o las crăpată puțin! Așa ceva!...” 
  
De cealaltă parte a casei, Eva savura cu nesaț gustul victoriei și căuta soluții pentru alte eventuale farse, la care Păcăliciul cel pitic avea să o mai supună, negreșit! De un lucru era sigură în casa mătușii. Nu se va mai plictisi. 
  
Referinţă Bibliografică:
Punct ochit / Silvia Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2895, Anul VIII, 04 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Silvia Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Giurgiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!