CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Sub semnul lupului
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Seara cobora peste sat cu piruete ameţitoare, biciuind văzduhul plin de fluturi albi şi jucăuşi cu cravaşa de argint a vântului, ce îşi şuiera poveştile printre pletele pădurii. Iarna încă mai respecta tradiţiile în acele vremuri aspre, dar deosebit de frumoase prin simplitatea lor. Prin anii '60, societatea plină de cicatricile adânci ale războiului terminat de ceva vreme, bâjbâia într-o luptă strânsă cu sărăcia, peste care se abătea destul de des şi urgia naturii.  
 
În casa neterminată de pe deal, Maria îşi legăna cu un picior fetiţa de doi ani culcată în leagănul de lemn, iar în braţe strângea cu dragoste pruncul de numai trei luni, ce se desfăta la sânul ei, toropit de căldura sobei şi de dulceaţa laptelui matern. Era singură acasă ca de obicei, căci omul său muncea de luni până sâmbătă pe unde îl chema destinul. Ziua se descurca ea, dar nopţile teroarea creştea odată cu nămeţii de zăpadă ce atinseseră streaşina casei. Se mutaseră practic în câmp deschis, fugind disperaţi de asuprirea socrilor ce le făcea viaţa un iad, de când se măritase cu băiatul lor. Din primăvară, trăgeau din greu să ridice casa, mai singuri, mai cu ajutorul câtorva meseriaşi pe care Aurel îi cunoscuse pe unde muncea. Oamenii îl stimau, că era om cinstit şi priceput, iar când era vorba de plată, îşi rupea de la gura lui şi a familiei, numai să nu rămână de ruşine. Dar el era nevoit să plece la muncă toată săptămâna, iar Maria rămânea cu grija copilului, a orătăniilor şi a muncitorilor pe deasupra, cărora trebuia să le pună masa, să le stea în picioare de câte ori aveau nevoie de ceva, ba chiar să le aducă apă, din lacul pe care-l săpaseră în fundul grădinii, pentru nevoile gospodăriei.  
 
Nu-i era deloc uşor, biata femeie! Muncea fără să se gândească la dulcea povara din pântece care bătea gingaş la porţile vieţii, fără să ştie ce o aşteaptă. Lacrimile îi brăzdau obrajii auzind plânsetul copilei din casă, dar nu putea ajunge să o liniştească nicicum, deoarece muncitorii ce aveau nevoie de apă, de cuie, de materiale, de mâncare şi... D-zeu mai ştie de ce, o chemau fără încetare, aducând-o la disperare şi la extenuare. Alerga plângând şi gâfâind de oboseală, în toate părţile, cu inima sângerând pentru fetiţa ce plângea neostoită în leagăn şi pentru pruncul ce se zbătea în sânul ei, neliniştit şi el. Se temea îngrozitor să nu îl piardă din cauza atâtor greutăţi şi eforturi pe care era nevoită să le facă, dar se ruga Domnului şi mergea mai departe.  
 
Iarna se apropia vertiginos şi făceau eforturi supraomeneşti să termine măcar o odaie, ca să aibă unde locui cu copii, când zăpada şi gerul se vor năpusti asupra lor şi a satului. Sărăcia în care trăiau, era lucie. Aurel muncea cât îl ţineau puterile şi meseria lui era singura lor şansă adevărată, căci era la mare căutare în vremurile acelea. Dar tot câştigul era înghiţit cu lăcomie de casa ce părea că nu se mai satură. Pe la sfârşitul lui octombrie, una din odăi era gata de locuit iar la celelalte se lucra de zor, câtă vreme timpul le mai permitea. Tencuiala pe pereţi era încă umedă, în primele zile când se mutară în ea iar Maria făcea toată ziua focul în sobă, ca să se usuce mai repede însă aburul ieşea din pereţi mai ales noaptea, când afară frigul devenea tot mai tăios, făcând condens cu căldura din casă. Din această cauză, copila tuşea tot mai mult şi nici Maria nu se simţea prea bine.  
 
Prima zăpadă căzu în anul acela în primele zile ale lui noiembrie. De câteva zile Maria simţea tot mai des junghiuri ascuţite ce-i sfârtecau pântecul umflat şi trebuia să îngenuncheze, ca să nu-i cedeze picioarele în acele momente. Era vineri şi aştepta cu inima plină de speranţă şi dor să i se întoarcă bărbatul acasă de la lucru şi să se lase fericită în grija lui, să se elibereze puţin de spaimele care o chinuiau zi şi noapte. Lângă el se simţea protejată şi uita de toate în braţele lui. El avea o explicaţie la toate, găsea un cuvânt de încurajare în orice situaţie şi era atât de bun!...Din cauza zăpezii era nevoit să întrerupă lucrul pentru o vreme, aşa că se vor putea bucura de tihna casei lor, aşa neterminată cum era şi chiar de nu aveau de niciunele, vor mânca amândoi chiar şi numai o bucată de mămăligă cu o ceapă sărată, numai să fie împreună, doar ei şi pruncii lor, la adăpost de urgia părinţilor lui.  
 
De dimineaţă venise în vizită mama ei, luptându-se cu viscolul şi ninsoarea, căci auzise de durerile îngrijorătoare ce o apucau adesea, de la o săteancă ce se ocupa de curăţenia bisericii. Petrecură împreună ziua, Maria pregătind masa de seară din fasolea ce i-o dăruise mama ei împreună cu o pâine dolofană coaptă pe vatră, aşa cum numai ea ştia să facă, iar bunica alintându-şi nepoţica, ce nu îşi mai încăpea în piele de bucuria atâtor răsfăţuri.  
 
Lina era îngrijorată pentru sarcina Mariei şi acele junghiuri nu-i dădeau pace, căci ştia ea bine ce prevestesc. Mai erau două luni până la termen, dar ştia câte greutăţi înfruntase fata ei în timpul acelei sarcini şi se temea de ce e mai rău. Venise decisă să rămână peste noapte, dacă Aurel nu s-ar fi întors în seara aceea, căci avea o presimţire şi nu o putea lăsa singură în casă, izolată de furia iernii. Însă Maria o asigură că bărbatul ei vine acasă negreşit în seara aceea şi o îndemnă să plece înainte să se însereze, căci bântuiau lupii prin zonă şi nu era înţelept să întârzie.  
 
- Marie, păcat că nu aveţi decât o cameră gata, căci aş fi rămas la voi peste noapte. Nu ştiu de ce, dar nu aş pleca acasă în noaptea asta!  
 
- Mamă, stai liniştită! Ştiu de ce ţi-e teamă, dar nu se va întâmpla în noaptea asta! Mai sunt două luni până la soroc şi nici vorbă să nasc până atunci! Dar dacă vrei să pleci liniştită, du-te până la vecina Ileana şi roag-o să mai treacă pe aici din când în când, aşa ... să mai arunce o privire la noi! E cam surdă şi nămeţii ăştia parcă înghit orice zgomote. Ieri strigam la ea din spatele casei dar deşi era în pridvor, nu auzea mai rău ca un peşte! Am aruncat în ea cu bulgări de zăpadă, ca să-i atrag atenţia. Am râs de ne-am stricat după aceea.  
 
- Bine, trec pe la ea când plec acasă şi-i las vorbă să vină să te vegheze până vine Aurel. Pentru liniştea mea, nu de altceva!  
 
- Hai mamă, du-te liniştită! Ai grijă să nu aluneci şi nu cumva să o iei pe scurtătură, că mişună lupii prin pădure. Aseară, când am ieşit afară în curte... ştii... ca omu... unul stătea aşezat pe troianul acela înalt de zăpadă de lângă cireşul pietros şi se uita la mine lung. Noroc că l-am văzut după ce mi-am făcut nevoile, căci altfel făceam pe mine, nu alta! Nu e prima dată când îl observ stând pe aici. Parcă veghează ceva! Lina îşi stăpâni un fior! Îl văzuse şi ea dând târcoale casei, dar nu îi spuse Mariei, ca să nu o sperie mai tare. Biata fată, singură în toate nopţile în casa asta şubredă, greoaie şi fără apărare!...Se temea şi pentru ea, dar drumurile erau încă circulate de oameni la ora aceasta a zilei şi ar fi mai bine s-o ia din loc.  
 
Ieşi din casă cu senzaţia că o arde ceva în ceafă. Ştia ce şi se întoarse cutremurată să înfrunte privirea de jar rece, ce o fixa din omătul îngheţat, învăluit în misterele serii. Aruncă înspre el cu o scândură ce zăcea la uşa coteţului înjghebat sub săliţa de blăni, pe care se cobora provizoriu. Lupul îşi arată colţii într-un mârâit supărat dar nu se mută din loc. Lina se îndepărtă uitându-se mereu în urmă, până îl pierdu din vedere. Ciudată fiara asta! Parcă veghează acolo ceva... sau pe cineva...  
 
Maria fremăta de nerăbdare când auzi voci la drum. Deschise uşa bucuroasă ca o fetiţă şi îl văzu pe Aurel coborând din sania vecinului cu care avea vorbă să îl aştepte la răscruce, unde-l lăsa trenul. Nici un alt mijloc de transport nu putea răzbate în satul lor îngropat în omăt, în afară de săniile trase de cai şi de biciclete, când erau drumurile practicabile. Bărbatul intră zâmbind în curte, tropăind zgomotos ca să scape de zăpada ce-i îngreuna mersul şi pe care nu voia să o aducă în casă. Îşi îmbrăţişă duios nevasta, dar privirea lui căuta umbra statornică şi enigmatică ce nu se îndepărta de casa lor. Ar fi vrut să fie îngrijorat, dar nu era! Prezenţa aceea nu părea să fie ostilă, decât dacă era alungată. Chiar şi aşa, se întorcea mereu la locul de veghe.  
 
Ciorba caldă şi parfumată ce bolborosea pe vatră în oala de lut, pâinea pufoasă şi aurie ce trona în mijlocul mesei, dragostea şi pacea familiei, gângurelile dulci ale fetiţei ce alerga de la unul la altul, creau un tablou unic şi duios şi răsplăteau pe tinerii soţi pentru toate vitregiile vieţii. În noaptea aceea veni pe lume băiatul lor ajutat de tatăl lui, de vecina Ileana care-l moşi, aşa cum se făcea în acele timpuri, când femeile îşi năşteau copiii acasă şi de Maria, mama lui care mai că nu îşi dădu sufletul în chinurile cele mai teribile ale unei naşteri premature şi dificile. Urletele din casă se contopiră la un moment dat cu altele de afară, care opriră o clipă timpul şi spaţiul cu grandoarea semnificaţiei lor. Când ţipătul pruncului nou venit sparse tăcerea nopţii, urletul fiarei răspunse din ce în ce mai de departe până se pierdu în hăul timpului şi al iernii, înghiţit de tenebrele nopţii.  
 
Referinţă Bibliografică:
Sub semnul lupului / Silvia Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2178, Anul VI, 17 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvia Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Giurgiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!