CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Interviuri >  




Autor: Silvia Filip         Ediţia nr. 3360 din 13 martie 2020        Toate Articolele Autorului

Valerian CIOBANU în dialog cu Gheorghe CUTASEVICI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Gheorghe Cutasevici (născut la 21 decembrie 1938 în satul Tartaul, județul Cahul România Mare. A absolvit Şcoala Pedagogică din Cahul şi Universitatea de Stat din Chişinău. A activat la început ca profesor de limbă şi literatură română, apoi director de şcoală. După 1968 lucrează la publicaţiile: “Viaţa satului”, ”Cultura”, ”Învăţământul public”, ”Literatura şi arta”; “Chipăruş”; la editurile: ”Lumina” şi ”Literatura artistică” din Chișinău, fundaţia “Prietenii Cărţii” din Moldova, consultant-traducător, șef de secție la Ministerul Economiei al Republicii Moldova, director al editurii particulare „Labirint”. 
  
Este poet, prozator, publicist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Primele sale cărţi editate sunt “Hora fulgilor”, ”Am să prind o zi de vară”, pentru copii, „Iubirea te cheamă aproape”- pentru maturi. S-a afirmat ca inventator al ciclului-poem şi poemului cu acrostih multiplu. În cartea sa “Hora luminii” (1978) acest procedeu a fost folosit ca expresie literară a năzuinţei poporului la libertate şi independenţa de imperiul sovietic, în scopul trezirii conştiinţei de neam a românilor basarabeni, ca îndemn la reîntregirea Patriei. 
  
Valerian Ciobanu: Dumneavoastră, iată, aveți 80 de ani sau și mai mulți? De unde vă vine gena (sau pasiunea) scrisului, probabil, de undeva din familie? 
  
Gheorghe Cutasevici: Da, este incredibil, dar, într-adevăr, am împlinit recent 81 de ani. Gena? O fi existând ea? Știu atât, că bunicile mele, din partea ambilor părinți au avut viață lungă, trecând peste 85 ani de viață. Cu gena scrisului, însă, e o enigmă. N-am auzit ca cineva din neamul meu să fi practicat o asemenea meserie. E drept, creația folclorică românească a fost mereu prezentă în casa noastră. Și tata, și mama, cu cele șase surori ale ei, toți prietenii și neamurile noastre apropiate puteau să danseze, să cânte și să plângă frumos. De la tata am auzit multe povești interesante. Se pare că unele erau inventate chiar de dânsul . Bunăoară, una – „Chipăruș verde viteazul” - n-am mai citit-o nicăieri... El mi le spunea seara, iar a doua zi eu le povesteam la școală, atunci când împreună cu câțiva colegi de clasă stăteam lipiți de soba călduță și așteptam învățătorul să vină ca să înceapă lecția. 
  
Vаlerian Ciobanu: Cum și când ați început a scrie... literatură? 
  
Gh. Cutasevici: Cred că chiar din primii ani de școală. Mă izolam undeva prin casă ori prin grădină și, așa ca să nu vadă și să audă nimeni, încercam să compun textele mele la unele cântece care se cântau pe atunci la școală și la petreceri în familia noastră. Dar saltul principal în această ocupație „secretă” a mea l-am făcut, cred, atunci, când jalea și ura contra nedreptății ce se abătuse asupra satului (nu știam că și asupra întregii Moldove) mă zgudui din rădăcini. Începuseră deportările și una dintre victimele ei a fost să fie tocmai mama Donea, o soră de-a mamei. Dar despre asta am scris deja în memoriile mele. Redau aici un fragment: 
  
„Se întâmplase o nenorocire. Mama bocea ca după un mort, ca după moartea fiinţei celei mai dragi. Nu răcnind şi văicărându-se, ci gingaş, tânguitor, cu bocetul doină şi cuvintele viers. Trezit din somn de această înspăimântătoare muzică, ce se deplasa din fundul casei până pe prispă şi înapoi, cu refrenul: "Ţaţă Done, floarea noastră!.. Ţaţă Done, un-te-au dus?!".., eu probabil că m-am repezit să văd ce-i, am ajuns-o pe mama şi mi-am ascuns capul în pestelca ei cea plină de lacrimi. 
  
Bineînţeles, în aceeaşi dimineaţă am aflat ce se întâmplase. Puterea Sovietică îşi făcea în continuare mendrele. În seara aceasta mai ridicase câteva familii de gospodari, printre care şi pe sora mamei, sărmana mamă Done, cu fiica ei adoptivă, verişoară-mea Georgeta. Nu le-a putut apăra nimeni: nici Mama-bătrâna cea din Sus, la care de câteva zile se ascundea mama Donea, nici cei doi fraţi şi celelalte surori ale ei, care locuiau în acest sat şi care nu ştiau ce-i aşteaptă şi pe ei mâine-poimâine, nici vecinii cu care a copilărit şi a îndurat de toate, căci la Gheltosu locuia doar de vreo zece ani, de când se măritase, - nimeni n-a putut sta împotriva monstrului care, fără să explice nimic, a dat buzna pe la miezul nopţii, le-a pus arma în piept, le-a aruncat apoi sus în camion şi le-a dus, le-a tot dus... 
  
"Ţaţă Done, mila noastră!..", - bocea mama de se cutremurau pereţii, de-mi îneca sufletul cu lacrimi, pentru că era adevărat, avea suflet bun mama Donea. Ca să constat acest lucru mie nu-mi trebuia să ştiu numai decât, că ne-a ajutat în timpul foametei, că ne-a împrumutat caii sau alte fapte ce se strecurau acum în bocetul mamei, mie îmi era de ajuns s-o aud vorbind, râzând, s-o ştiu că există undeva alături mereu cu gândul la toţi ai noştri. Şi uite că nu mai este, au dus-o, pe neprins de veste, pe nedrept, nu se ştie unde, nu se ştie pe cât timp, poate pe totdeauna. 
  
Bocetul acesta al mamei, dorul meu după fiinţele dragi, revolta contra nedreptăţii şi, poate, setea de răzbunare - toate mi s-au împlântat adânc în suflet şi căutau acum ieşire la lumină, vroiau să dea glas durerii, răbdării, speranţei. Uimitoare sunt totuşi căile creaţiei. La un moment m-am prins că îngân un cântec, unul cunoscut, rusesc (despre lacul Baikal), învăţat la şcoală, dar cu cuvinte alcătuite de mine. Fenomenul s-a produs în vara ce a urmat imediat după ce am absolvit clasa a şasea sau poate chiar a cincea şi bucuria mea n-avea margini. Ţineam ascunse versurile acelea într-un caiet, îl deschideam numai când rămâneam singur şi cântam. Poezia-cântec se numea "Cireşul" şi mă uimeam singur de ce mi-a ieşit - o alegorie simplă cu un sfârşit luminos, o creaţie destul de reuşită pentru un elev care se afla la prima sa poezie. (Vezi: Gheorghe Cutasevici „Evadarea în... exil”. Chișinău, Editura „Labirint”, 1974) 
  
Valerian Ciobanu: Domnule Gheorghe Cutasevici, contează pentru un scriitor că a absolvit o facultate tehnică, sau că a fost la filologie, apoi și la Institutul de Literatură ”M. Gorki” de pe timpuri în URSS? 
  
Gh. Cutesevici: Studiile, experiența de viață, bineînțeles, contează, ca pregătire profesională, în primul rând. Cel care a avut norocul să termine o facultate filologică și înclină spre literatură, cred, e scutit de necazul de a „descoperi” de sine stătător mecanismele genurilor literare, secretele gramaticale ale creației etc. Dar principalul aici e, nu fac o descoperire, talentul. Omul talentat, dacă vrea, poate depăși dificultățile de orice gen. 
  
Valerian Ciobanu: Asta-i Patria mea! Spuneați Dumneavoastră într-o poezie, un poem despre care Mihai Cimpoi n-a afirmat aproape nimic, menționând doar că preferați o poezie a universului mic în registru retoric (p. 401 din Istoria literaturii române din Basarabia (2003). Care este Patria ceea, care i-a deranjat pe unii colegi de odinioară? 
  
Gh. Cutasevici: Cuvintele imprecise „Asta-i Patria mea” conțin o diminuare a sensului și o amăgire a publicului cititor. Mult timp după ce au fost inventate, de către elita scriitoricească – 1980, prin Chișinău a mers zvonul: „Gheorghe Cutasevici a scris o poezie în care a spus că patria lui este România”. Adică, vedeți dumneavoastră, nu toți basarabenii, ci numai el a spus așa, și a spus doar o frază banală. Pe când în poem, în carte, s-a spus, s-a scris (pentru prima dată în Basarabia ocupată) cu totul altceva: Iată Patria, etern cuvânt – România (în acrostih). Nu trebuie să te superi pe Mihai Cimpoi. El este un filosof și un mare diplomat. Si dacă a spus numai atât, înseamnă că mai mult nu se putea spune. De altfel, din 2016 încoace nu se mai spune nici atâta, cărțile mele nu mai sunt admise în librării, ca și în perioada sovietică (1980-1993),când mi s-a interzis totalmente publicarea și editarea creației proprii. 
  
Valerian Ciobanu: Atunci în modul cel mai drastic a fost pedepsit autorul. Și cine v-a luat în furci mai întâi? 
  
Gh. Cutasevici: E drept, pedepsele au fost drastice Dar despre aceasta am vorbit eu și o mulțime de scriitori de la noi și din România de peste Prut, fără ca factorii de decizie respectivi să vadă și să audă. Întreaga epopee a poemului-glosă cu acrostih multiplu „Patria eternă” este mai amplu arătată în cartea mea „Evadarea în... exil” și aici e locul să enumerăm doar, principalele pedepse, ce mi s-au aplicat: excluderea din partid, eliberarea din serviciu (lucram atunci ca șef de secție la săptămânalul „Literatura și arta”), nimicirea cărții mele „Hora luminii” (toate cele 3000 de exemplare), ținerea mea, pe parcursul întregii perioade de discriminare, circa 15 ani, pe drumuri – se făceau reduceri de cadre la orice instituție, unde reușeam cu greu să mă aranjez la lucru (Societatea „Prietenii cărții”, Biblioteca nr.2 din Chișinău, bunăoară), și altele. Cine m-a „luat în furci” mai întâi? Cei, care în virtutea obligațiilor lor de serviciu se temeau cel mai mult de consecințe. Aceștia erau, în primul rând, cei de la conducerea Uniunii Scriitorilor, în organizația de partid a căreia figuram ca membru, a Editurii ”Literatura artistică”, unde trebuia să apară cartea „Hora luminii” și a săptămânalului „Literatura și arta”, unde lucram atunci, și alții câțiva. Pedepsele la care au recurs aceștia pot fi explicate doar prin teama de a-și pierde funcțiile și lașitate, deoarece ei, ca și mine, erau români prin naștere și nu au avut dreptul să se pronunțe contra Patriei proprii. Dar, ce să-i faci, dacă la noi teama și lașitatea sunt considerate virtuți??? 
  
Valerian Ciobanu: Prietenul la nevoie se cunoaște, spune o vorbă. A încercat atunci cineva dintre scriitori să fie de partea Dvs.? 
  
Gh. Cutasevici: Nici vorbă. S-au auzit câteva fraze timide, pronunțate de Nicolae Dabija și Emilian Bucov, dar ele au fost bruiate imediat prin votul unanim – excludere din partid pentru diversiune ideologică. Comedie nu alta. Cuvântul România – diversiune ideologică!!! 
  
Valerian Ciobanu: Ştiu că aţi fost reabilitat. Cine şi-a amintit de dumneavoastră? 
  
Gh. Cutasevici: Cu părere de rău o reabilitare adevărată nu a avut loc nici acum după 40 de ani de blasfemie. – Primul a pus problema reabilitării mele Efim Tarlapan, în august 1987, la o adunare deschisă de partid a Uniunii Scriitorilor. Confruntându-se cu Andrei Lupan, el a spus mai multe despre destinul meu şi a cerut să se revină la „cazul Cutasevici”, ca să fiu readus printre scriitori, dar şi printre cititori. Ulterior, cu diferite ocazii el a revenit la această problemă, cerând reabilitarea mea. Dar conducerea Uniunii Scriitorilor nu l-a susținut și problema a rămas nerezolvată. 
  
Am încercat să apelez la justiție, m-am judecat cu statul Republica Moldova, ajungând chiar până la Curtea Supremă de Justiție, dar fără nici un folos. Cine să reabiliteze un moldovean care se consideră român? 
  
Mai târziu poetul Mihail Ion Cibotaru, care anterior se pronunţase pozitiv pe marginea unui manuscris de al meu, fiind consultant la Uniune, în anul 1995, a propus să devin membru al organizaţiei scriitoriceşti. M-au susţinut atunci Mihai Cimpoi, Vasile Vasilache, Ion Vieru, Raisa Lungu-Ploaie şi alţii câţiva. Și prin majoritate de voturi am fost primit ca membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, dar de o reabilitare oficială nu am avut noroc. 
  
Valerian Ciobanu: Care a fost totuși „vina” Dvs. concretă? 
  
Gh. Cutasevici: Imaginează-ți! Mi-am permis să vin cu o inovație în literatură!!! Atâția scriitori moldoveni vestiți!, laureați! și nu și-au permis. iar eu, pe atunci un necunoscut ca scriitor, inventez un poem-glosă cu acrostih multiplu!!! Poemul, inclus în cartea ”Hora luminii”, se numea „Patria în freamăt verde” (astăzi „Patria eternă”), era construit din șapte poezii, iar din titlurile lor se forma poezia a șaptea – „Asta-i Patria, etern cuvânt”, redând în acrostih cuvântul ROMÂNIA. Plus de aceasta, acrostihul se repeta în carte pe orizontală, în ordinea amplasării poeziilor, și pe verticală în cuprinsul cărții. Bineînțeles, aceasta a generat represalii din partea autorităţilor sovietice: cartea deja tipărită a fost nimicită, iar autorul ei - exclus din uniunile de creaţie, lipsit mult timp de dreptul de a publica şi edita. Am revenit în activitatea literară abia la începutul anilor 90, când îmi apare, datorită contribuției feciorului meu Andrei Cutasevici și a prietenului său Aurel Atamanenco, cartea de versuri satirice “Contacte nejustificate”, semnată Jorj Distant. 
  
Valerian Ciobanu: Stimate Domnule Gheorghe Cutasevici, sunteți autorul mai multor cărţi de poezie, proză, publicistică și memorii, înmănuncheate acum în Opera literară completă, editată în 12 volume. Descifrați, Vă rog, „secretele” acestei ediții. Ce cuprind volumele date? 
  
Gh. Cutasevici: Mi-am structurat opera după principalele genuri literare, în care mi-am conceput creația: poezie, proză, publicistică, memorii. 
  
Poezia e redată în primele cinci volume, având următoarea distribuție: volumul I – poezia pentru maturi; volumul II – poeme pentru copii și adolescenți; volumul III – poezia satirică; volumul IV – poezia creație proprie tradusă în limba rusă; volumul V – poezia altor popoare tradusă de mine în limba română. Volumele VI și VII înglobează proza: romanul „La periferie”, nuvela satirică „Pisica siameză”, povestirea „De-ale toamnei” și alte câteva povestiri. Următoarele două volume inserează publicistica mea: materialele proprii publicate în presa republicană (volumul VIII) și relatările în presă despre creația mea literară (volumul IX). Un compartiment aparte îl constituie memoriile mele, redate sub formă de eseuri literare, completându-se consecutiv, încât în realitate formează alte trei volume de proză: volumul X, întitulat „Evadarea sau prima confruntare cu umbrele”, volumul XI – „Exilul sau crâncena luptă a umbrelor” și volumul XII – Autoexilul sau umbrele în expectativă”. 
  
Valerian Ciobanu: Care sunt cele mai recente cărţi apărute la Editura Dvs. „Labirint”? 
  
Gh. Cutasevici: „Mai recente” pentru mine înseamnă ceea ce am mai putut să editez după Ziua Independenței 2016, când mi-au fost scoase cărțile din librării și am fost lipsit de posibilitatea de a mai comercializa cărți proprii. În perioada ce a urmat după această dată am îndrăznit și am reușit să editez doar câțiva scriitori, care, fie că n-au știut, de „embargou”, fie că au sfidat „Interdicțiile” și s-au adresat editurii „Labirint” pentru publicare. Printre aceștia scriitorii: Lidia Grosu, Nina Soroceanu, Ion Cuzuioc, Iurie Donici, Valerian Ciobanu și alți câțiva autori neavând calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 
  
În ce mă privește, știind că nu pot propune ceva pentru comercializare, m-am limitat a edita câte ceva „pentru sertar”. Astfel mi-au apărut cărțile: „Întoarce-te în ţara ta”, poezie a altor popoare, tradusă de mine în română, „Îmi cer iertare de la animale” fabule de E. Șclovschi, traducere în română, și altele. În anul 2019 am publicat și cea de a doua ediție, restabilită, a cărții martire „Hora luminii” (tot „pentru sertar”). 
  
Valerian Ciobanu: Cine credeți că sunt vinovații acestor interziceri, pentru că la noi demult nu mai există cenzură. Deci, e vorba de niște „amatori”, niște „prieteni” de-ai Dvs. Cine ar fi ei? 
  
Gh. Cutasevici: Dacă i-aș ști... Formal vina o poartă conducerea asociațiilor de difuzare și comercializare a cărții „PRO NOI” .și „CARTEA”, Chișinău, cu care am colaborat, contractual, mulți ani la rând și care la direct și-au asumat obrăznicia de a-mi întoarce cărțile. Dar cred că inițiativa a venit cu totul din altă parte, de acolo de unde vine și discriminarea mea în genere. De aceea Uniunea Scriitorilor din Moldova și cea din România cred că au obligația de conștiință să creeze o comisie de oameni onești care să elucideze acest caz și să spună lumii adevărul. 
  
Valerian Ciobanu: Astăzi ce (cine) vă deranjează cel mai mult din România, din Republica Moldova? 
  
Gh. Cutasevici: Nu mă mai deranjează nimeni. Lumea inteligentă „de aici” și „de dincolo” a înțeles că există un anumit tabu în privința operei mele și s-a conformat: dacă nu se poate, înseamnă cu nu, și gata. Să se mai întrebe cineva: de ce „nu se poate?”, cine la concret a stabilit și menține acest tabu străin democrației și chiar omeniei în genere? Nu, nu se mai întreabă nimeni. Cel mai mult în această privință au greșit, cred eu, frații scriitori de peste Prut. Cum au auzit că unii basarabeni înclină spre Unire, adică spre România și Europa, au sărit cu laudele și decorațiile lor. Dar au uitat povestea „Fata Babei și fata Moșneagului”, pentru că cine au trecut primii Prutul să ducă vești despre intelectualii din Basarabia? Bineînțeles, informatorii securiști alde „Fata Babei”. Așa încât posteritatea va trebui să facă o reevaluare a ceea ce s-a prezentat și s-a considerat în mod greșit ca valoare. Iar înainte de a mai înveșnici pe cineva de la noi, colegii binevoitori de peste Prut vor trebui să studieze, cel puțin, „opera” lor din arhivele Securității, nemaivorbind de faptul că sunt obligați mai întâi să citească compunerile lor școlărești, fie și lacrimogene, și abia după asta să se repeadă cu aprecierile și menționările, meritate doar ca reclamă politică. 
  
Valerian Ciobanu: Vă mulțumesc frumos pentru aceste destăinuiri interesante. Să nu pierdem speranța. Sunt convins, dreptatea, totuși, va triumfa și în cazul Dumneavoastră 
  
Gh. Cutasevici: Vă mulțumesc și eu pentru atenția acordată, pentru onoarea ce mi-ați făcut-o. 
  
Un interviu realizat de Valerian Ciobanu (Chișinău) - ianuarie - februarie 2020 
  
Foto: arhiva personală Gheorghe Cutasevici 
  
Referinţă Bibliografică:
Valerian CIOBANU în dialog cu Gheorghe CUTASEVICI / Silvia Filip : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3360, Anul X, 13 martie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Silvia Filip : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Filip
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!