Visul s-a oprit. A prins viață magia. Inflăcărarea a adus cu ea picăturile de ploaie care s-au stabilizat într-un drum invers. Transformate în structuri cristalice se ridicau către cer ducând ploaia acolo de unde venise. Si odată cu ea, s-au amestecat peste trupul norilor visele noastre ale oamenilor copleșiti de durerei și neîmpliniri. Si zborul dat de credința Divină s-a răsturnat spre înălțimile cerului cu mii de note ale unei muzici, line crescândă spre închipuirea unor compozitori pe numele lor Paganini Liszt. 

La Campanella avea ecoul rătăcirilor, al împlinirilor cu fiece adăugare de gând, fiecare lumină, fiecare treaptă sau fiecare semn al apropierii și contopirii în iubire. 

Si scară, urca. Urca parcă singură cu cei doi îmbrățișați în iubirea nevăzută a suspinului etern. O îngenunchere aruncată parcă în ruga deplină a credinței, îi acoperea pe ei învăluiți în puterea de nedeslegat a iubirii care împlinise deplinul cerului. Si revărsate peste voințele lor negândite și nemăsurate, iubirea și încrederea, dorința și tumultul împlinirii, frumusețea chipului și trupurilor lor s-au topit cu totul în simpla mângâiere a palmelor căptușite de căldura iubirii. 

A fost un vis, a fost o clipă de viață, a fost cântecul Campanellei revărsat în tumulturi tot mai duse de valurile neînsetate ale oceanelor dornice de aventura înălțărilor spre cer. 

Nu opri avalanșa lansărilor către cerul nemărginit al iubirii. Lasă trupul să simtă mângâierea veșnicei iubiri a omului și sufletul să străbată cu el înălțimile fericirii de-o clipă. 

Impreună. Noi doi. Voi doi. Ei doi. Străbătând nemărginitul în zborul chemat de Ingeri spre înălțimi, acolo unde mângâierea e împlinirea gândului de fericire, sărutul și privirea, leagănul veșniciei. 

Mai cântă inocența în tumultul notelor pianului reînviat de scara puterii. Si cântecul se revarsă peste chipurile care-și aruncă săgeți fierbinți din privirile pure și pline de speranță. 

Iubește. Iubește tot ce există. Tot ce te chiamă. Tot ce poate fi în visul tău. Iubește mângâierea și zborul înălțimilor cuprinse de gândul liber, îndrăzneț. Iubește trupul și chipul iubitului de lângă tine care aduce lumea întreagă la picioarele tale. Iubește femeia cu privirile ei de încredere și neputință în fața zborului prea cuceritor. 

Nu opri nimic din ce e vis, din ce e zbor al eroilor zilei pentru că tu ești parte din viața dătătoatre de alegeri ale înaltului luminat de soare și colorat de puterile planetelor din Univers. Ești o parte. Poate mică, dar cea care se adăugată întregului și care ar putea înscrie cuvântul fericire pe norii negrii încărcați de ploaie. Atunci, florile își vor desface petalele, gândurile vor cânta bucuria și glasurile unite vor intona imnul fericirii omului. Tu, ființă microscopică sau nevăzută a universului, ești partea lui conștientă, aducătoare de bine prin gândurile tale, ești în drum, pe scara bucuriei care te va apropia de punctul în care fercirea va aduce lumina deplină a sufletului. TU. Tu, crezi că ești azi, poate nimic sau mult prea neînsemnat, dar poți fi puterea lumii care luptă împotriva răului și va impune lumina adevărului. Gândul tău liber în zborul puternic al împlinirii va cânta nota de sus a Campanellei.