POEMA DEVENIRII
Din nou, în universul care veșnic trece,
Uitarea se transformă în lumină rece
Se pierde în zare într-un fulger disperat
Ca amintire a viitorului uitat,
Din nou, în universul care pururi tace,
Iubirea ca războiul după dreaptă pace,
Rănește irisul albastru al luminii
Cu delăsarea controlat- a slălbiciunii
Și iarăși lumea fără de cuvinte piere
Și anotimpul trece mirosind a fiere,
Căci totul plânge, totul fără vlagă zace
De parcă n-ar fi fost nimic până încoace
Iar vechiul vis atins devine visul vechi
Al vieții strecurate prin strâmtele urechi
De ac, într-o interpretare veșnic solo
Cu scopul devenirii de acum încolo.
Silvana Andrada Tcacenco- 21.02. 2017
