CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Ganduri >  





Sergiu GĂBUREAC - TABLETA DE WEEKEND (195): MUTĂRI SINUCIGAŞE!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Unii lideri ai Partidului Naţional Liberal se joacă cu inteligenţa celor care au convingeri liberale. Multe decizii din ultimul an s-au dovedit perdante. Indivizi, care au obţinut „insuccesuri” de răsunet dâmboviţean şi naţional la alegeri, şi-au depus acum candidatura pentru şefia partidului. Chiar dacă nu vor fi votaţi de delegaţii la Congresul din iunie, gestul lor dă prilejul unor noi discuţii ce aruncă alte umbre negative asupra imaginii partidului.  
 
Am crezut că aceşti „lideri” au înţeles ceva din înfrângerile usturătoare şi se vor retrage din structurile de conducere ale partidului. Da de unde! Se înfig, din nou, în fruntea bucatelor! Repet, dacă vor fi aleşi, partidul va avea enorm de pierdut. Poate fi chiar trecerea în eternitate! Să fi primit aceşti candidaţi chiar această misiune? Ei nefiind, de fapt, liberali, ci conserve ale feseniştilor!  
 
De multe ori mi-am exprimat îndoiala privind loialitatea unor „liberali” în momente cheie ale perioadei postdecembriste. Care au rupt partidul, când ţi-era lumea mai dragă! Şi nu odată. Vă amintiţi aripioarele crescute din neant (PNL-AT, PL ’93, ULB, PLS), ultima creaţie fiind aşa-zisul Partid Liberal Reformator, devenit peste noapte ALDE – alde cine?)! În trei din ele întâlnim aceleaşi lider manechin! Am asistat la alianţe contra naturii, păguboase atât pentru liberali cât şi şi pentru ţară! S-a ajuns să se facă alianţe, chiar cu cei care au distrus România după 1990! Singurul care s-a opus proiectului USL a fost Ludovic Orban.  
 
Nu ştiu cum se face, dar până acum, în ultimii 80 de ani, doctrina liberală, cea care a făcut România modernă, România Mare şi România interbelică, nu a avut acces deplin la putere. În timpul dictaturilor (carlistă, antonesciană, dejistă, ceauşistă) e de înţeles de ce, dar în timpul Republicii România a III-a e de neconceput cum nu a putut să existe măcar un mandat în care să fie la Putere liberalii. Concomitent la Preşedinţie şi în Parlament. Prin programul de mimare a democraţiei, impus de contrarevoluţionarii Frontului Salvării Naţionale, s-au dat ceva ciolane liberalilor, dar niciodată puterea deplină. Li s-a dat partial puterea, doar pentru a-i compromite! Ceea ce s-a şi realizat pe fondul controlării totale a scenei politice de către FSN. De la Stânga la Dreapta, prin infiltrările masive în partidele istorice (confiscarea PSDR - Cunescu, decimarea PNŢ-CD - Coposu sau sabotarea permanentă a PNL – Câmpeanu ş.u.) cu cadre de nădejde. Feseniste. Rezerva de cadre a PCR cu componenta sa securistă a fost folosită din plin în toate structurile.  
 
Istoria distrugerii ţării am trăit-o cu toţii. Cu sacoşe, fără sacoşe, cu mititei şi zvonuri apocaliptice privind pericolul ţăranist şi liberal. Ţărăniştii au fost distruşi de trimisul special pe Dreapta, Traian Băsescu. Cu liberalii, mult mai puternici, şobolanii roşii au făcut diverse alianţe, cu promisiuni colective de salvare a naţiei (USL)Permanent ei au urmărit, însă, lovitura decisivă pe la spate. Vă amintiţi? S-au creat partide peste partide. Niciodată de Stânga! Permanent pe Dreapta, cu obiective distructive mai mult decât transparente.  
 
Pe fondul decăderii morale a boborului (educaţia publică fiind premeditat neglijată, ca şi cea sanitară) şi a promisiunilor fără număr, printr-o prezenţă minimală la vot, şobolanii pun anul trecut mâna pe Putere prin „voinţa” a doar 18% din alegătorii ţării!?! Când să treacă la aplicarea programului electoral, superpopulist, prima lor grijă a fost salvarea penalilor. Într-o noapte, ca hoţii! Cum bine au punctat pieţele României. Propaganda s-a înteţit şi pe fondul îndatorării pe ascuns a ţării tot mai mult, se aplică aşa-zisa „umplere ai buzunarelor românilor”. Care a început cu tărăgănări. Ba azi, ba mâine, ba săptămâna viitoare, ba de la jumătatea anului, ba prin 2023 (când e posibil să fie altă guvernare!?)! Deşi anunţaseră că totul e pregătit la virgulă! În mai, ziua în amiaza mare, senatorul Nicolae iese, din nou, la rampă cu amendamentele salvatoare pentru penali. Noroc că piaţa a reacţionat instantaneu. Liderul suprem a sesizat pericolul şi s-a disociat, după ieşirea ţugulanilor în piaţă, dându-le capul slugii.  
 
În timpul ăsta, liberalii continuă să-şi dea cu stângul. După ce anul trecut au făcut gafe peste gafe, acum, tot cei care au fost autorii greşelilor au tupeul să candideze la conducerea partidului. Păi, fraţilor, şobolanii roşii şi presa lor abia aşteaptă asemenea „lideri”, pe care îi vor murseca fără nicio problemă! Unde sunt seniorii partidului, care să îi sfătuiască, să le arate unde vor duce gesturile lor sinucigaşe! Sau aceştia nu mai există, fiind trimişi la odihnă veşnică, punându-se trompeta pe tineretul!?!  
 
E adevărat tineretul reprezintă viitorul, însă seniorii reprezintă competenţa şi experienţa! Vai de cei care ignoră bătrânii! Să fi uitat liderii PNL sfatul?!? Că aceşti candidaţi de mucava vor pierde şi drept recompensă, feseneii le vor acorda ceva ciolane n-ar fi nimic nou. Vezi CAPT, care a ajuns pe căi obscure în capul Senatului. Grav e că PNL se va pulveriza şi cei care stau după colţ, se vor instala pe deplin, mimând o politică de Dreapta. Aşa cum a mimat PDL. Sau chiar asta se şi urmăreşte?  
 
Oare nu-i normal ca liderii, locali şi naţionali, care au scufundat PNL-ul la alegerile de anul trecut să stea o tură pe margine. Ce-i aşa greu de înţeles? Vă amintiţi? Ludovic Orban e unul dintre puţinii care şi-au dat demisia din funcţiile deţinute, imediat ce a fost acuzat de corupţie. A revenit, normal, după ce s-a dovedit că totul a fost o înscenare. Câţi politruci români postdecembrişti au făcut un asemenea gest, Coty?  
 
ULTIMA ORĂ!  
 
Dacian Cioloş a lansat, miercuri, portalul on line al noii asociaţii Platforma România 100. Fostul premier anunţă că se va implica activ şi constant în viaţa politică românească, alături de majoritatea membrilor fostului său guvern, dar şi de persoane care vor susţine ong-ul său. „Guvernul condus de Dacian Cioloş a oferit partidelor un răgaz pentru a răspunde aşteptărilor românilor de a avea o guvernare onestă, deschisă, orientată spre societate. Mai mult, în octombrie 2016, am lansat 10 principii pentru o Românie nouă şi un plan de acţiuni. Intenţia noastră a fost să oferim un liant forţelor politice pregătite să susţină un proces de modernizare a societăţii româneşti, dincolo de interesul imediat al unor politicieni sau partide politice. Această transformare nu a avut loc.” (Dacian Cioloş)  
 
Partidele nu au vrut să se reformeze! Ţineţi minte ce-a spus lelea Safta: „Vor plăti scump ignorarea răgazului acordat.” Deja, liberalii au plătit scump! Nici PSD nu se simte prea bine! Cine urmează?  
 
*  
Jean-Claude Junker, tătuca de la Bruxelles, aflat într-o vizită oficială, de curtoazie (!), la poale de Carpaţi, ne aminteşte din start că suntem francofoni! De fapt, franceza este limba diplomaţiei mondiale. Văd că i-a mângâiat pe toţi ai noştri pe creştet, îndemnându-i la muncă, raţiune şi unitate europeană! Televiziunile noastre (!?) private „de ştiri”, după primele minute de direct, l-au ignorat. Cu siguranţă, redactorii aveau de pregătit noi informaţii senzaţionale despre crime, accidente, violuri, hoţii şi alte delicatese apocaliptice cu care sunt dopaţi non stop românii. Ce rost are ca boborul să ştie ce spune Junker? Jurnaliştii mercenari vor avea grijă să prezinte, în interpretare proprie, mesajele sale. După cum e comanda păpuşarilor din spate.  
 
P.S. ROMANIA D'ale statisticii!  
 
• România este printre ţările cu cei mai multi absolvenţi de universitate din lume! Are, însă, doar 2 universitati în top 1000: Universitatea din Bucureşti (986) şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (987) (clasament Center for World University Rankings în 2015.  
 
• România este singura ţară din U.E. unde şcoala este gratuită până la sfârşitul liceului, dar este pe locul 1 in Europa la şcolari analfabeţi (30%). La nivelul naţiei sunt 42% analfabeţi funcţional, care cred, printre altele, că Soarele se învârte în jurul Pământului!  
 
• România este ţara cu cea mai mare corupţie din Europa – 40%. Curtea de Conturi: din 15 miliarde de euro pe an achiziţii publice - 6.2 miliarde se fură.  
 
• România este ţara cu cea mai mică absorbţie a fondurilor gratuite europene, dar este ţara cu cel mai mare procent de bani europeni furaţi (din puţinul folosit), motiv pentru care Uniunea Europeana a retras multe fonduri.  
 
• România este ţara cu cel mai mare procent de insatisfacţie la adresa clasei politice. Românii se plâng continuu de corupţia şi incompetenţa politicienilor. Însă este singura ţară unde nu a avut loc nici un miting anti-corupţie în ultimii 27 de ani, participarea publicului fiind minimă.  
 
• România este ţara cu cel mai mic şomaj oficial din ultimii 25 de ani, în medie, dar este singura ţară unde 50% din familii declară că nu au niciun membru angajat, trăind din pomana statului (400 lei/lună), iar 25% din familii au doar un membru angajat.  
 
• România este printre puţinele ţări care interzic prostituţia (pe motive de moralitate), dar este cel mai mare exportator de prostituate din Uniunea Europeană, conform EU Observer.  
 
• România este cea mai înapoiată ţară europeană (45% dintre români n-au WC în casă, faţă de 2% in Europa).  
 
• Românii au jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu, dar îşi petrec timpul liber în mall-uri şi hypermarket-uri!  
 
• România este cea mai bisericoasă ţară din Uniunea Europeană.  
 
• Se pare că lanţul energetic spiritual este cel care îi salvează, de fapt, pe români!  
 
Vreau o Românie europeană!  
 
*  
Toate bune!?!  
P.S. Vrei tabelete? Ia de aici http://blogulluigabu.blogspot.ro/  
Ai nevoie de o informaţie?  
Mică, mică? O rezolvăm împreună.  
Trimite mai departe! Să se vadă! Ne-am eliberat de frică!  
----------------------  
Sergiu GĂBUREC  
Tel. 0731 936 615  
Bucureşti  
13 mai 2017  
 
Referinţă Bibliografică:
Sergiu GĂBUREAC - TABLETA DE WEEKEND (195): MUTĂRI SINUCIGAŞE! / Sergiu Găbureac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2326, Anul VII, 14 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Sergiu Găbureac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sergiu Găbureac
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!