CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Ganduri >  





Sergiu GĂBUREAC - TABLETA DE WEEKEND (189): UE - ROMÂNIA, ALTĂ VITEZĂ ?
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Avertisment!  
Tableta poate crea un disconfort accentuat!  
 
Sunt români revoltaţi de propunerile pentru reformarea Unuiunii Europene, un proiect de anvergură ale cărui baze au fost puse acum 60 de ani. La Roma.  
 
Puţină istorie. Churchill a cerut la 19 septembrie 1946, la Zürich, formarea Statelor Unite ale Europei. Abia la 9 mai 1950 se vine cu o propunere concretă. Declaraţia ministrului francez de externe Robert Schuman demonstrează că numai o comunitate supranaţională poate duce la progresul rapid al Europei distrusă de devastatorul război mondial. Nu a fost un proces uşor, naţionalişti extremişti existau şi în acele timpuri!  
 
Datorită unor minţi vizionare (Winston Churchill, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Joseph Bech, Johan Beyen, Alcide De Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monnet, Paul-Henri Spaak, Altiero Spinelli ...) s-au putut pune bazele Uniunii Europene. În acelaşi an, 1950, şase ţări, Belgia, Franţa, Germania de Vest, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, s-au unit din punct de vedere economic şi politic în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.  
 
La 25 martie 1957, prin Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene de la Roma se pun bazele Comunităţii Economice Europene (CEE), cunoscută sub denumirea de Piaţa Comună. Tot la Roma, acum 2044 de ani, au fost puse bazele primului „proiect” Uniunea Europeană. 5.000.000 km², 88.000.000 de locuitori, sesterţul - moneda comună, pax romana etc. etc. Azi 4.324.782 km², 507.890.191 locuitori, euro... În acele condiţii, Republica Romana a rezistat câteva sute de ani, din 16 ianuarie 27 î.Hr până în anul 395, cu o agonie de alte câteva decenii până în anul 476, fiind la cheremul vizigoţilor, vandalilor sau ostrogoţilor ce fac praf Imperiul Roman de Apus. Rămâne partea de răsărit până la căderea Constantinopolului, sub otomani, în 1453.  
 
Cum omenirea era dominată de legea pumnului, mândrie şi infatuarea, era normal să se ajungă la decădere morală. Proiectul acelei comunităţi europene a căzut sub loviturile dure ale migratorilor. Europa a fost băgată în beznă pentru mai bine de o mie de ani, supusă călăririlor a tot felul de popoare venite din hăurile Asiei şi a războaielor de tot soiul.  
 
„Gohungeaslavbulungpecumtătu” este formula prin care, generaţii întregi, am reţinut pe cei care ne-au călcat teritoriile mioritice. Unii (cumanii, turcii) cu sutele de ani, lăsându-ne grele moşteniri genetice. Cum să nu stea pe aceste plaiuri unde „para mălăiaţă cade în gura lui Nătăfleaţă”, cum spune o veche vorbă din bătrâni!?! Situaţie valabilă nu doar pentru România, ci pentru o mare parte a continentului, binecuvântat de Dumnezeu.  
 
Europa a repornit motoarele abia după Revoluţia Franceză (1789). Abia 16 secole mai târziu, se ajunge la refacerea unităţii europene pentru a rezista în faţa marilor provocări ale lumii. În condiţiile ciocnirii, tot mai violente, a „civilizaţiilor” terriene, debalansate de dezvoltarea economică diferită. 80% din populaţia planetei se zbate în mari neajunsuri. O realitate, pe care o trăim intens!  
 
Să revin la subiect. După intrarea în vigoare, în 1993, a Tratatului de instituire a Uniunii Europene, care are ca scop creearea unei Constituţii pentru U. E., s-au creat condiţiile în direcţia integrării europene. Uşor de spus, greu de realizat! Să nu uităm! Marea Britanie a refuzat, iniţial, intrarea în CEE nevrând să cedeze porţiuni de putere instituţiilor comunitare! Chiar a vrut să-şi creeze propria piaţă comună. Astfel a luat fiinţă EFTA în 1959, concepută ca rivală pentru CEE. Fără succes. Aşa că nu mă miră, astăzi, fenomentul Brexit!  
 
Cu chiu cu vai, împinsă de la spate, România a început să se alinieze la standarde europene. Deşi, nu le îndeplinea, suntem primiţi în 2007, în condiţiile luării de angajamente peste angajamente că ne vom respecta toate condiţiile luate. Găsiţi foaia de parcurs pe http://www.clr.ro/menu1/catalin/FoiadeparcursaRomaniei.pdf  
 
Orice stat normal, în zece ani poate ajunge la un stadiu de dezvoltare semnificativ. Exemplul numeroaselor ţări, europene sau tigrişorii asiatici au demonstrat din plin acest lucru. România, trebuie să o spunem deschis, pe fondul intituirii unui sistem de guvernare original, a mimat democraţia şi s-a tot fofilat, prin şmecherii tipice politicii dâmboviţene. Apar astfel reţele de tip mafiot, atât la nivel local, cât şi naţional, care au contribuit din plin la frânarea evoluţiei României. Sistemele educativ şi sanitar, vitale evoluţiei unui popor, au fost neglijate în mod criminal, iar jafurile s-au ţinut lanţ. S-a ajuns la un popor cu 40% analfabeţi funcţional, uşor de prostit şi manipulat la greu prin mijloace specifice. Aşa că e normal ca România să fie văzută ca o naţiune de mâna a doua. Nu străinii sunt de vină, cum insinuează naţionaliştii şi extremiştii români, ci aleşii, pe care noi românii i-am pus în posturi decizionale. Menţinerea, timp de decenii, a echipei criminale Ion Iliescu, care a ocupat eşicherul politicii româneşti, dându-se democraţi, a dus la starea de lucruri de astăzi.  
 
Europa ne-a avertizat ani de zile. „Încetaţi cu hoţiile!” Aleşii noştri nu au vrut să înţeleagă că răbdarea celorlalţi europeni are o limită. Din 2007 până astăzi, conducătorii n-au avut nici curajul, nici inteligenţa să schimbe lucrurile. Unii nici nu au vrut! S-au complăcut cu sistemul de tip mafiot, făcând toate nefăcutele, bătându-şi practic joc de ţară, iar „boborul” slab educat n-a reacţionat.  
 
Când vom avea, un proiect de ţară, aşa cum a zis, încă din 1990, marele economist Anghel Rugină, vom putea să ne deplasăm şi noi altfel decât racul. Din păcate, mulţi români au fost prea ocupaţi cu furatul (sic!). De la ţigla de pe grajdul CAP-lui din localitate, până la furtul de fabrici şi combinate. Marele tenismen profitor ştie ce spune!  
 
Recentele manifestaţii la nivelul a sute de mii de participanţi, arată că noua generaţie de români doreşte o altfel de Românie, nu una măcinată de corupţie la toate nivelurile. O Românie europeană, în adevăratul sens al cuvântului! Până atunci, vom fi, se pare, pe palierul rezervat de reformiştii Uniunii Europene, deşi preşedintele Johannis afirmă: „am explicat colegelor şi colegilor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună. Dimpotrivă, este o soluţie care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”.  
 
Nu mai e mult şi vom vedea! Rămânem cu alde Dragnea, Tăriceanu şi alţi şo...lani aleşi ai „boborului” cu 18% sau reformăm statul român din temelii!?!  
 
Depinde de fiecare dintre noi!  
*  
 
Toate bune!?!  
P.S. Vrei tabelete? Ia de aici http://blogulluigabu.blogspot.ro/  
Ai nevoie de o informaţie?  
Mică, mică? O rezolvăm împreună.  
Trimite mai departe! Să se vadă! Ne-am eliberat de frică!  
----------------------  
Sergiu GĂBUREC  
Tel. 0731 936 615  
Bucureşti  
sâmbătă, 18 martie 2017  
 
Referinţă Bibliografică:
Sergiu GĂBUREAC - TABLETA DE WEEKEND (189): UE - ROMÂNIA, ALTĂ VITEZĂ ? / Sergiu Găbureac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2273, Anul VII, 22 martie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Sergiu Găbureac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sergiu Găbureac
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!