Fluturele albastru
Alexandrina Tulics
Se-aude-un jalnic plâns al omul ce nu mai plânge,
Ce și-a pierdut speranța-n răsărit
Din frunzele căzute îl strigă-n lacrimi toamna ,
Luptându-se cu visul cel pierdut.
Trimit din depărtare bobi- rouă-nlăcrimate,
Cu miez de drag și de respect,
E versul meu sărac pe lângă versu-n care
Vânturi-ascunse-n toamnă, în vor și îl doresc.
Imagini cu fluturii albaștrii se-nghesuie în mine,
N-as renunța la fluturul ce plânge
Și-mi iscălește inima-mi suspine.
Cocon de diamant va străluci în zări ,
va fi-mbrăcat ca fiu de împărătsc pre veșnicii.
Eu n-am să uit ;
A fost un fluture ce-n versuri atâtea inimi colindat-a,
Atâtea inimi la plecare a durut.
