Popor român, eu mor și-ți scriu
Să-ți amintești prin fumul
Istoriei cât ești de viu
Și încotro ți-e drumul.
*
Ești singurul stabil popor
Din Europa mare,
Pe-același spațiu trăitor
Al nașterii-ți sub soare.
Istoria, nu eu o spun,
Ci-a neamului sorginte,
Ești unic, vechi și cel mai bun
Dar Europa minte
Și te lovește pe nedrept,
Cu ura-i te apasă,
De ce o lași, când tu, cel drept,
Te știi la tine-acasă?
Esti primul neam în veci înscris
În piatră și în glia
Înțelepciunii:primul scris
Pe plăci de Tărtăria.
Nu eu o spun, ci exegeți,
Istorici, cronicari,
Cu din vechimi de daci și geți
Ce nu au fost barbari,
Cu șapte mii de ani-napoi,
Când nu erau popoare,
Strămoșii noștri pentru noi
Semnau prima scrisoare...
Ci, de acum e dovedit
Că suntem neam de geniu;
Sumerienii au cioplit
Hăt, după un mileniu
Alt scris al lor, însă vrăjmași
Ai țării și ai noștri,
Se fac a nu știi și-s trufași
Făcând încă pe proștii...
Dar câtă vreme ai să taci
Cât inima ți-e frântă...?
De dinainte chiar de daci,
Ești ginta neînfrântă.
Nici un imperiu sau norod
Deși ți-a smuls din trupu-ți,
Nu a durat vreun arc de pod
Să îți supună scutu-ți,
Nici unul, cât ai fost unit,
Cum nici romanii, care
O parte doar au stăpânit,
N-a rupt Dacia mare.
Nici un Alah sau Dumnnezeu,
Vreun pasă sau vreun papă
N-a fost stăpân al tău și-al meu,
Ci noi l-am tras în țeapă...
Și singuri ne-am zdrobit și-nchis
În gherle de istorii,
Ne-am fost călăi și ne-am ucis,
Noi suntem trădătorii...
De ce te lași slab, dezbinat
Și pari a-ți fi rușine
De tine însuți, ce bărbat
Mai laș vezi decât tine?
Creștinității i-ai fost braț
Când năvălea Islamul
Și-Apusul tremura în laț,
Ci însuți i-ai fost hramul
Cu sângele-ți stropind păgâni,
Ai nimicit hiena,
Iar Iancu, Prințul din români,
A mântuit Viena...
Și-acum, popor izbăvitor,
În paria te-nmască,
Deși din zei coborâtor,
Sub tine iadu-l cască?
Or, drepturile tale, când
Vei prinde-a le pretinde?
Din tine au purces pe rând
Mari stele strălucinde,
Minți luminate cu sfânt har,
Din energii divine,
Genii pustii ce tot mai rar
Apar să strălumine.
Dar câte-n alte țări nu merg
Știința să-și afirme,
Și meritele li se șterg
De către minți infirme?
De ce-ai lăsat, popor nătâng,
Acestea să se-ntâmple?
Să îți pierzi brațul drept și stâng
Și visul de sub tâmple?
Dar astăzi știu că vrei și poți:
Istoria rescri-o!
Jupânii-s tot fanarioți,
Ia-ți de la ei adio!
De tine nu au păs nicicât,
Ci numai de-a lor burtă,
Să strângă bani, sta-le-ar în gât,
Memoria li-i scurtă.
Urmașilor ce-ai să le lași,
Cum crezi c-or să te vadă?
Tu taci, te uiți la bogătași
Cum aurul ți-l pradă,
Cum sarea, mierea, grânele
Cu brațul tău le fură,
Țițeiul, Ccodrii, stânele,
Și hrana de la gură...
Cum visterii străine cresc
Precum cele romane...
Cum Dumnezeul românesc
Ți-l terfelesc, sărmane!
Tu taci... Ca-n vremea altor vremi
De botnițe maghiare,
Deși ai drepturi, tot te temi
Când luate-s în picioare...
Și legea celor mulți o fac
Tot cum vor ei, puținii,
Tu taci... și-și bagă lor în sac,
Și tot primești străinii...
La fel și astăzi ca-n trecut
În vremuri de prigoană,
Românul pleacă abătut
Pus de stăpâni pe goană
Să-și vândă munca pe nimic,
Și mintea strălucită;
Tu taci... Cu un nimc mai mic
În țară ți-e plătită...
Câți dintre voi sunt viitori
Brâncuși, Enești, sau Coandă,
Câți Eminești, artiști, tenori
Trecuți prin contrabandă...?
Tu taci... Stăpânii ăstei țări
Au doar de sclavi nevoie,
Lipsiți de carte, buni de dări;
Plebeul un gunoi e...
Tu taci... Ca-n vechiul bolșevism,
De preț sunt trădătorii,
Se pune preț pe traseism,
La preț sunt turnătorii...
Tu taci... Pământurile azi
Străinilor sunt date,
Păduri de fagi, stejari și brazi
Cad zilnic secerate...
Tu taci... Peșcheș după peșcheș
Îmbuibă guvernanții
Cu banii șpăguiți în cheș,
Cu euro-talanții.
Tu taci... Pe-ascuns, prin viclenii
Vechi situri sunt distruse,
Să piară urma celor vii
Din vremurile-apuse...
Tu taci... Străbune așezări
Sunt date azi pe pile,
Cetăți cândva semețe-n zări
Zdrobite-s de șenile...
Tu taci... Tezaurul discret
E dus la expoziții...
Dispare-apoi, fără antet,
Și ni-l iau rușii, friții...
Tu taci... Slujbașii țarii vând
Uzine, fabrici, bunuri...
Și-s pedepsiți simbolic, blând,
Să dea și alte tunuri...
Tu taci... Oștirea-i de decor,
Și-i pusă, slabă cum e,
În slujba altora și mor
Copiii tăi prin lume.
Tu taci... Arhivele dispar,
Invenții, inovații
Din inventarul nuclear,
Dispar și vinovații...
Tu taci... Se fura urnele
Cu votul tău din softuri...
Se șterg pe urmă urmele...
Alegerile-s mofturi...
Tu taci... Vezii hoții în divan,
(Ș)parlamentarii ștoarfe,
Tocând al obștii tale ban
Pe lux, mașini și boarfe...
Tu taci... Copiii tăi în școli
Sunt vaci de muls bănetul,
Ies agramați și mototoli,
Cultura lor e netul...
Tu taci... Când bolile te frâng,
Ești jupuit prin clinici,
Vii viu, pleci mort, doctorii strâng
Averi hoțești și-s cinici...
Tu taci... Copilul ți-e bătut
De unguri din echipă
De ziua Țării; Imnul mut...
Al ungurilor... țipă!
Tu taci... Furat la buzunar,
Guvernul te jupoaie,
Te-ndatorează pe-un amar
De ani, de te îndoaie.
Tu taci... Dușmanii îți impun
Ce bei, ce-nghiți Ești cobai,
Prin codexuri azi te răpun,
Mortalitatea-ți proba-i.
Tu taci... Aleșii își aleg
Legi cele trec prin cap, că
Își vor spăla spurcatul jeg
Puși pe hoții ți japcă.
Tu taci... Al țării cotrocean(!),
Ales ca președinte,
Prieten e, pentru dușman,
Te vinde și te minte...
Tu taci și dormi, popor, și taci,
Și lâncezești pe-o parte,
Cu somnul morții te împaci,
Cu moartea după moarte...
Tu taci și taci și taci... Destul!
Te scoală, te răscoală
Și neamul tău prin veacuri du-l
Spre glorie cu fală!
*
Popor român, tot ce am spus
Nu-i tot ce vreau a-ți cere;
Ești însuți Dumnezeu de Sus;
Ce-i românesc nu piere!
