CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  




Autor: Rodica P. Calotă         Ediţia nr. 2765 din 27 iulie 2018        Toate Articolele Autorului

Centenarul iubirii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Centenarul Iubirii 
  
Mi-am amintit, citind, zilele trecute, cu ocazia parcurgerii subiectelor de limba și literatura română pentru examenul de bacalaureat, versurile lui Tudor Arghezi, din “Inscripţie pe o ușe”, că mama îmi povestea de un unchi al ei, Dinu, a cărui fulgurantă trecere prin viaţă a lăsat urme în mintea și inima celor care l-au cunoscut. Ultima dată când l-au văzut părinţii și fraţii a fost în timpul celebrelor lupte de la Jiu, pentru că drumul l-a dus și la Mărășești și Oituz, când soldaţii se rupeau din rândurile morţii, să își mai îmbrăţișeze o dată rudele, pentru ca, apoi, să dispară în eternitate. A coborât râpa cu zarzări, duzi și cireși, ţinându-se de trupurile lor tinere, să nu se rostogolească, alunecând pe huma gălbuie, intrând odată cu furtuna dezlănţuită, pe poarta casei, care a scârţâit scurt și strident. Câinele a scâncit, gudurându-se pe lângă el, când l-a recunoscut. Mama era singură acasă, cu toate că mai avea fraţi și surori, dar, fiind foamete și lipsuri, cum le numeau bieţii oameni, cei mai mari plecau în căutare de merinde, pe unde puteau. Chiar dacă era copil, nu a statmult pe gânduri, a luat sita de pe cuptor, a cernut făina de orz pe care a găsit-o în covată, a plămădit pâinea, a copt-o și i-a dat-o învelită într-un ștergar ţesut de ea, primul ei ștergar. Unchiul a rupt un coltuc și l-a mirosit, apoi l-a dus la gură, întinzându-i mamei restul, știind prin ce greutăţi trec. Aridicat-o până la grindă și i-a spus că e de toată isprava, să aibă grijă de ea și de toţi ai casei, că, la întoarcere, o să-i aducă un dar. Apoi a ieșit vijelios pe ușă, alăturându-se convoiului, care l-a înghiţit, ca un balaur. Nici n-a apucat mama să afle de ce mantaua îi era ciuruită de gloanţe, dacă îi e frică de război, cine face războiul și câte alte întrebări i-ar mai fi pus, dacă ar mai fi avut cui...Abia când a mers la școală, mama a aflat ce s-a întâmplat în momentele acelea de cumpănă, exact în locul în care ea se ducea la prășit porumbul, împreună cu surorile și alte fete din sat, pentru a-și putea cumpăra arnici și pânză de cămăși. Povestea luptelor de la Jiu a făcut înconjurul satelor gorjenești, mai ales că fiecare familie avea pe câte cineva care participase direct la ele și toţi îl cunoscuseră pe bravul lor comandant. „A fost unul dintre cele mai mari şi înălţătoare tablouri ale neamului: copii între moşnegi ,luptând alături pentru ţară… amestecaţi cu câţiva ţărani şi civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite şi ele să ajute, pansând pe răniţi, cărând muniţiuni soldaţilor până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători. Şi toţi aceştia erau veniţi aici cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, nemânaţi de nimeni decât de dragostea de ţară şi de iubirea de neam”, a scria generalul C. Găvănescu, în cartea document „Războiul nostru pentru întregirea neamului”, apărută la Iaşi în anul 1918. „La Râmnicu Sărat a întâlnit rămăşiţele Regimentului 18 Gorj din care mai rămăseseră opt ofiţeri din 97 şi circa 300 de ostaşi din cei 5200 câţi intraseră în război la 15 august 1916. Cu acest efectiv redus, regimentul a ocupat poziţie defensivă pe dealul Obârşia“, spune Vasile Marinoiu. 
  
Nu mai ţinem minte, nicuna dintre noi, dacă despre Grigore Nicolescu le povestise el alor săi, ori despre alt brav fiu al Gorjului, dar, acest erou, care a plecat de relativ puţin timp dintre noi merita « cu osebire » elogiat, așa cum se cuvine unui deschizător de drumuri către eternitate. Şi nu erau puţini aceia care vorbeau, cu tot respectul și veneraţia, cei care afirmau c-au fost camarazi, a fost avansat la gradul de locotenent şi i s-a încredinţat comanda companiei I, Regimentul 18 Gorj. A participqat la lupte şi a împiedicat inamicul să pătrundă în Moldova. „La data de 24 iunie 1917 a ocupat poziţia pe care o organizase şi apărase Regimentul 28 infanterie din Divizia a III-a. De la această dată, Regimentul 18 Gorj intră în componenţa acestei Divizii care a fost însărcinată să ia ofensiva şi să străpungă frontul inamic de la Mărăşeşti, ei reuşind să-i străpungă pe austro-ungari şi să-i urmărească spre vest până în Munţii Vrancei. În acea ofensivă, locotenentul Grigore Nicolescu a luat, cu ostaşii companiei sale, 95 de prizonieri şi a fost decorat cu ordinul «Coroana României» şi «Panglica de Virtutea Militară» pentru curajul şi destoinicia deosebită cu care a condus compania, precum şi datorită vitejiei de care a dat dovadă la atacul cotei 107 pe care a cucerit-o. Regimentul 18 Gorj a luat în acea ofensivă 775 de prizon ieri“, mai arată istoricul Vasile Marinoiu. Regimentul său a fost decorat cu „Virtutea militară“ Grigore Nicolescu a mai luat parte la luptele de la Muncelul-Mărăşeşti, unde trupele noastre au rezistat corpului alpin german trimis să spargă frontul român de la Mărăşeşti şi să ocupe Moldova. pentru aceste lupte, Regimentul 18 Gorj a fost decorat cu „Virtutea militară“, clasa I de aur, iar cea mai mare parte a ofiţerilor au fost decoraţi. Grigore Nicolescu a fost avansat în 197 la gradul de căpitan, după care a fost transferat la Regimentul 33 Infanterie din Ismail, nou creat în urma unirii cu Basarabia şi este trimis pe Nistru pentru a supraveghea graniţa împotriva bolşevicilor, așa cum aflăm din presa vremii, revigorată de cea actuală. 
  
Acum, când timpul s-a împuţinat, când suntem mai bogaţi în vorbe și mai săraci în fapte, cred că e o onoare, dar și o datorie sacră să cultivăm aceste amintiri, oricât de scindate, inegale ca măsură a mărturiei istorice, dar niciodată superflue sau irelevante. Drept care am chinuit-o puţin pe mama, să-și reamintească măcar numele despre care se vorbea, pe atunci, dar, din nefericire, tocmai pe acestea le-a uitat. O dovada în plus că totul se transformă în fibra naţiunii, că orice sacrificiu contribuie la consolidarea neamului românesc, un argument peremptoriu că numele uitate au contribuit la clădirea renumelui nostru în lume, că jertfele eroilor necunoscuţi nu au fost zadarnice, că există stele, al căror foșnet, când irup în cer, spun aceleași îndemnuri, pe care le-au spus părinţii fiilor plecaţi să-și apere glia : 
  
« Când pleci, să te-nsoţească piaza bună, 
  
Ca un inel sticlind în dreapta ta. 
  
Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. 
  
Purcede drept şi biruie-n furtună. 
  
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă. 
  
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag. 
  
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag 
  
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă. » 
  
(Inscripţie pe o ușe, T. Arghezi) 
  
Acestea sunt versurile înscrise de viteji pe ușa casei părintești, pe ușa sufletului și pe cea a veșniciei. Dinu nu s-a mai întors, doar mantaua lui ciuruită de gloanţe, o pereche de bocanci, fotografia bunicii, pe care o ţinea în buzunarul de la piept și ultima decoraţie primită ca recompensă a virtuţilor lui : « Virtutea Militară ». Multă vreme, copiii din sat, care nu apucaseră să-l cunoască pe prinţul blond și liniștit, cu ochi limpezi ca seninul cerului și preocupări de inventator, îi încălţau bocancii și, ca o amprentă pe care o primeau, mulţi dintre ei au ajuns în armată și în alte instituţii ale statului, fără să fi auzit că a dezertat vreunul de la datorie, că a vândut sau delapidat. Onestitatea, generozitatea și puterea de sacrificiu sunt molipsitoare ! Târziu, când a venit ordinul de demolare, bunica i-a găsit, în podul casei, câteva machete de avioane, le-a șters de praf, ca pe niște odoare, le-a mângâiat din ochi și, cu sufletul plesnit, pentru a mia oară, a spus așa, ca pentru ea, cu gândul dus aiurea: poate că asta i-a fost ursita: tot un avion ca al lui a slobozit moartea peste el, dar ochii lui, rupţi din cer, n-aveau cum să dispară, el a primit ce era al lui de la Dumnezeu și ce vine de la Domnul, tot acolo se întoarce. 
  
Tot Domnul ne vorbea, nopţile, când adormeam în povestirile bunicii, chiar l-am auzit întrebând de ce crește pământul și scade sufletul. Am întrebat-o pe bunica mea ce se întâmplă când scade sufletul în oameni și mi-a spus că așa cum dispar plantele, de secetă, dispare și sufletul în omul necredincios. Bineînţeles că a urmat și această lămurire, iar bunica mea cea înţeleaptă, răbdătoare peste fire, harnică și milostivă, mi-a spus că omul credincios vorbește totdeauna cu blândeţe și cu temei, se ţine de cuvânt, nu duce lumea de nas cu vorbe, mai mult muncește decât vorbește și caută să-și facă meseria lui, cât mai bine. Abia atunci am înţeles cum se micșorează sufletele în oamenii care vorbesc mult și fac puţin, care nu au nici respect, nici milă pentru semenii lor și cum din mai multe suflete mici putem face unul mare, care să ocupe golul creat de uscăciune. Acest suflet mare se cheamă sufletul românesc. 
  
Referinţă Bibliografică:
Centenarul iubirii / Rodica P. Calotă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2765, Anul VIII, 27 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Rodica P. Calotă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica P. Calotă
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!