CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  




Autor: Rodica Elena Lupu         Ediţia nr. 2765 din 27 iulie 2018        Toate Articolele Autorului

Rodica Elena LUPU - MIHAI EMINESCU A GÂNDIT PENTRU NEAMUL NOSTRU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ȋn faţa unei opere de artǎ, vizualǎ sau auditivǎ, dacǎ sensibilitatea noastrǎ esteticǎ nu tresaltǎ, şi uneori pânǎ la extaz, valoarea ei este nulǎ. De aceea şi în metafizicǎ, estetica participǎ în sfera afectivului, frumosul şi adevǎrul se impun în primul rând prin simţire. Oamenii insensibili sunt atrofiaţi fie din cauza unor insuficiente eforturi de gândire, fie din cauzǎ de ordin patologic.  
 
Când Eminescu scrie: Credinţa zugrǎveşte icoane în biserici, se referǎ tocmai la acest sentiment, afectiv şi orizontul lui estetic. Afectivul şi implicaţiile lui estetice stau şi la baza gândirii biopolitice a neamului. M-a preocupat şi mă preocupă fenomenul biopolitic şi vă propun câteva pagini din opera politică a lui Mihai Eminescu: Putreziciunea socială şi politică; Degenerarea fizică şi intelectuală a naţiunii; In faţa lui Ştefan Vodă; Religia; Ideile Liberale si Conservatoare ale naţionalităţii noastre; Amestecul străinilor în România; Studii etnologice.  
 
În politică, românul nu trebuie să importe idei străine despre dreptate sau adevăr, nici democraţie franţuzească, absolutism ţarist etc. Principiile politice ale românului să fie determinate de gândirea şi concepţia lui despre viaţă, patrie, familie şi credinţa lui. Asta cu atât mai mult, cu cât etnicitatea noastră este legată de existenţa milenară a spaţiului Carpatin. În ceea ce priveşlte concerpţia cosmogonică a poetului, am sesizat că mulţi critici literari, mai mari sau mai mici, îi atribuie lui Eminescu anumite influenţe Kantice sau pesimismul lui Schopenhauer.  
 
În ce priveşte Kant, atât în Critica raţiunii pure, cât şi în Critica raţiunii practice, ideile lui sunt fundamentate pe raţionalismul spiritului protestant Luteran iar după unii autori, Kant suferă şi o influenţă a gândirii lui Platon. Schopenhauer este în adevăr pesimist însă Mihai Eminescu în toată opera sa poetică şi politică este un mare idealist. Pesimismul nu caută bucuria, iubirea, vitejia sau sentimentul patriotic, nici revolta contra aberaţiilor politice, sociale, din vremea sa. Eminescu mărturiseşte singur în versurile sale:  
„Nu mă-ncântaţi nici cu clasici  
Nici cu stil curat şi antic -  
Toate-mi sunt de o potrivă  
Eu rămân ce-am fost: romantic.”  
Sau în „Învierea”:  
 
…Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor  
Cum din mormânt rasare Christos invingător,  
Iar inimile noastre se-unesc în armonie…  
 
Clasicismul în poezie şi artă, în general impune o armonie perfectă între formă şi fond. Un echilibru care să armonizeze gândirea cu forţa afectivă a orizontului de mister. Romantismul însă îşi permite ca fondul operei şi al gândirii să fie complet şi elucidat şi exprimat chiar dacă se depăşeste prin aceasta perfecţiunea formei de exprimare. Eminescu, în adevǎr este romantic în fond, iar forma de exprimare păstreazǎ expresia clasicismului.  
 
Pesimismul nu crede în Înviere. Dar Mihai Eminescu a scris cea mai minunatǎ rugǎciune cǎtre Maica Domnului:  
„Rugâmu-ne-ndurǎrilor  
Luceafărului mǎrilor;”  
„Din valul ce ne bântuie;”  
„Înalţă-ne, ne mântuie”  
„Privirea-ţi adoratǎ  
Asupră-ne coboarǎ,  
O Maică prea curatǎ  
Şi pururea fecioarǎ,  
Marie!”  
 
Mihai Eminescu a gândit pentru neamul nostru întreg, a gândit dând la ivealǎ întreaga valoare spiritualǎ a acestui popor, analizând trecutul, criticând rǎul veacului al XIX-lea şi visând la triumful adevǎrului şi al dreptǎţii. Ȋn Scrisoarea I poetul prezintǎ începuturile lumii, într-o formǎ poeticǎ, aşa cum niciun filosof nu a fost în stare sǎ o exprime:  
„…La-nceput, pe când fiinţǎ nu era, nici nefiinţǎ  
Pe când totul era lipsǎ de viaţǎ şi voinţǎ,  
Când nu s-ascundea nimica deşi tot era ascuns…  
Când pǎtruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,  
Fu prǎpastie? Genune? Fu noian întins de apǎ?  
N-a fost lume priceputǎ şi nici minte s-o priceapǎ,  
Cǎci era un întuneric ca o mare fǎr-o razǎ,  
Dar nici de vǎzut nu fuse şi nici ochi care s-o vazǎ.  
Umbra celor nefǎcute, nu-ncepuse a se desface,  
Şi în sine împacatǎ stapânea eterna pace!... “  
 
Biblia scrie la Cap. I, paragraf 2  
„Facerea:  
Şi pǎmântul era nevǎzut şi netocmit şi întuneric era deasupra adâncului şi Dumnezeu se purta pe deasupra apei.  
Menţionez aici identitatea metaforei Bibliei, cu versurile poetului.  
Iar mai departe Eminescu prezintǎ începutul lumii:  
„Dar deodat-un punct se mişcǎ, cel dintâi şi singur. Iatǎ-l  
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl….  
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,  
E stapânul fǎrǎ margini, peste marginile lumii…”  
Iar Cap. I din Biblie, Facerea / par.3, scrie:  
 
„Şi a zis Domnul sǎ se facǎ luminǎ şi luminǎ se fǎcu.  
Fiat Lux, et Lux facit!”  
 
Metafora biblicǎ nu aparţine unui autor, ci este comunǎ tuturor culturilor antice şi din Egipt şi din Babilon, sau Judea, iar Moise care ca profet scrie Cartea Facerii, el o ia din tradiţia altor popoare. Coborând Dumnezeu pe pǎmânt Isus Dumnezeu şi om, anuleazǎ toatǎ concepţia teologicǎ, filosoficǎ a culturii antice cu un trecut milenar şi fixeazǎ atitudinea omului faţǎ de Creator pe care El îl numneşte Tatăl:  
 
Cǎci Eu sunt în Tatǎl, precum Tatǎl este în Mine. Cine M-a vǎzut pe Mine, la văzut pe Tatǎl”. Eminescu, confirmǎ aceastǎ poziţie dintre Om şi Tatǎl Creator în tot ce scrie el iar în Luceafǎrul când acesta cere lui Dumnezeu sǎ-i anuleze nemurirea, spune:  
„-De greul negrei vecinicii,  
Pǎrinte, mă dezleagǎ,  
Şi lǎudat pe veci sǎ fii  
Pe-a lumii scarǎ-ntreagǎ;  
O, cere-mi Doamne, orice preţ,  
Dar dǎ-mi o altǎ soarte,  
Cǎci tu izvor eşti de Vieţi,  
Şi dǎtǎtor de moarte;”  
 
Pe Tatǎl Ceresc, Mihai Eminescu îl confirmǎ în tot ce scrie.Sǎ nu fim impresioanaţi de primul vers din poezia sa Eu nu cred în Jehova, pentru că Jehova, nu înseamnǎ Tatǎl, ci Divinitate în limba ebraicǎ. Astǎzi acest cuvânt de origine iudaicǎ este prezent în limbajul celor care neagǎ divinitatea lui Iisus. Poezia aceasta este pentru Eminescu, un rǎspuns pentru criticii care cǎutau sǎ insinueze analizând versurile şi scrierile poetului, anulând autenticitatea şi valoarea permanentǎ a gândirii eminesciene.  
 
Pentru generaţia noastrǎ, gândirea eminescianǎ ne impuine sǎ afirmǎm, mai mult ca oricând valoarea permanentǎ a geniului acestui neam, care s-a nǎscut a luptat şi a hǎlǎduit de milenii în acest leagǎn de omenire Carpato–Danubian. Şi vorbind de esteticǎ sǎ nu uitǎm poziţia esteticǎ a românului: sǎ fie un om de bun simţ, cavaler şi elegant. Cǎci ce este bunul simţ, altceva decât o manifestare a simţului estetic, în raport cu lumea şi mediul înconjurǎtor; un autocontrol permanent, impus raţiunii noastre.  
 
Bunul simţ este poezia gingǎşiei sufletului creştinesc, adresatǎ semenului său, elementul psihic de a te apropia de cel bun şi drept şi de a te feri de tot ce emanǎ din viclenie şi josnicie. Cavalerismul românilor, nu poate fi cel al muşchetarilor, pe care mulţi de-ai noştri l-au manifestat în unele ocazii, fiind nevoiţi a para loviturile ilegalitǎţilor. Nici cavalerismul medieval al cruciaţilor şi nici cavalerismul tineretului sclivisit şi libidinos, din saloanele veacului al XIX-lea sau de tip Caragialian, gen Ricǎ-Venturiano.  
 
Dominat de bunul simţ şi de impulsul lui, românul trebuie sǎ-şi rezolve toate confruntǎrile cu lumea în mijlocul cǎreia trǎieşte, printr-o atitudine creştinǎ şi românească. Cavalerismul generaţiei noastre trebuie sǎ fie cavalerismul onoarei şi demnitǎţii, acordatǎ şi amicului şi inamicului. Eleganţa este gingǎşia modestiei omului superior, a omului înţelept. Vorbind despre poporul român, educarea neamului necesită determinarea unei conştiinţe noi, raţionale şi creştine. Neamul nostru nu are nevoie de legi sau de programe politice, neamul românesc are nevoie astǎzi de un pedagog! Eleganţa este deci, eleganţa pedagogului.  
 
Dacǎ disciplina este coloana vertebralǎ a unitǎţii, cuvântul pedagogului sǎ fie clopotul de argint care sǎ sune a doinǎ sau a baladǎ. Ȋmi vine în minte un pasaj din Evanghelia lui Matei: „Şi venind El în bisericǎ, au mers la Dânsul când învăţa, arhiereii şi bǎtrânii poporului zicând: Cu ce putere faci Tu aceste Minuni? Şi cine ţi-a dat Ție puterea aceasta? Şi rǎspunzând Iisus, au zis lor : Ȋntreba-voi şi Eu pe voi un cuvânt, pe care de mi-l veţi spune Mie şi Eu voi spune vouǎ, cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din Cer sau de la Oameni? Iar ei cugetau în sine, zicând: De vom zice, din cer, va zice nouǎ: Dar de ce n-aţi crezut Lui? Iar de vom zice, de la oameni, ne temem de norod, cǎ toţi au pe Ioan ca pe un Proroc. Şi rǎspunzând lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zisa lor şi Iisus: Nici eu nu voi zice cu ce putere fac acestea.”  
 
Aici gǎsim eleganţa creştinǎ, Divină, de a demasca pe inamici şi a-i reduce la tǎcere, fǎrǎ a-i brusca, fǎrǎ a-i ofensa. Decât sǎ invingi printr’o mişelie, mai bine sǎ cazi luând-o pe drumul onoarei. Acestea sunt cavalerismul şi eleganţa. Consecvenţa ta moralǎ sǎ nu se închine în faţa unor compromisuri ispititoare. Sǎ nu vânǎm succesul ci virtutea. Succesul unui compromis de circumstanţǎ poate anula prestigiul victoriei şi poate duce la dezastru.  
---------------------------  
Rodica Elena LUPU  
Din volumul „Lume multă, oameni puţini”  
Editura „ANAMAROL”, București  
Prima ediţie, 2013  
 
Referinţă Bibliografică:
Rodica Elena LUPU - MIHAI EMINESCU A GÂNDIT PENTRU NEAMUL NOSTRU / Rodica Elena Lupu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2765, Anul VIII, 27 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Rodica Elena Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Elena Lupu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!