CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Anotimp >  





Oblonul sufletului

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doi nori se răzvrătesc, îşi scutură spinarea  
 
De greutatea ploii ce-i molcomă şi tristă,  
 
Iar eu pierdută-n gânduri adulmec depărtarea,  
 
Simţind că timpul când zbor nu mai există.  
 
 
 
Tânjesc după căldura, lăcaşului cu hramuri  
 
Vrând să cuprind în braţe toţi pomii neculeşi,  
 
Zăresc atunci o frunză rămasă sus pe ramuri  
 
Şi-ncerc să-i prind mesajul prin îngerii aleşi.  
 
 
 
“Să nu cobori oblonul pe suflet şi dorinţă,  
 
Ca muzica tăcerii să-ţi primenească clipa  
 
Şi nu-ţi jertfi din visuri trăind în suferinţă,  
 
Ci zboară cât mai sus să nu-ţi răneşti aripa.”  
 
 
 
Cuvinte nerostite ce-au hoinărit prin gând  
 
Se-aşează lin pe palme, ca frunzele din zbor  
 
Şi înfloresc tomnatic în spiritul flămând,  
 
Apoi se strâng în rime, cântând acelaşi dor.  
 
 
 
Dar bate vântul, bate, năvalnic în fereastră  
 
Şi-n doi stejarii bătrâni ce nu vor să se-ncline,  
 
O mâţă speriată se-ascunde după glastră,  
 
Cu capul între flori, crezând că-i va fi bine.  
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Oblonul sufletului / Rodica Constantinescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2441, Anul VII, 06 septembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Rodica Constantinescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Constantinescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!