CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Cultural > Artistic >  




Autor: Raul Anchel         Ediţia nr. 3756 din 13 aprilie 2021        Toate Articolele Autorului

Rokeby Venus
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Rokeby Venus  
  
Era o seară răcoroasă de Aprilie. Era în perioada ce eu o numesc, nu fără o ușoară reținere perioada post COVID. Cu reținere, pentru că am mulți prieteni în Israel și pretutindeni care se simt încă încolțiți de pandemie…  
O să mai dureze puțin până mă voi bucura de libertate împreună cu toți prietenii mei…  
Era pentru prima dată când mă retrăgeam pe terasa ce-mi adăpostea visele în perioada pandemiei. Capul mi-era gol, vidat de orice gânduri… ca o tobă înainte de concert… nici un sunet nu-mi tulbura goliciunea…  
Trăgeam după mine o păturică, o cafeluță fierbinte și cartea ‘Un lung, la revedere’ a lui Raymond Chandler… Trăgeam cafeluța cu grijă ca să pot savura fiecare înghițitură… În 15 minute Philip Marlowe m-a tras deja în biroul lui.  
Situat la etajul doi, între un depozit de mătăsuri și un birou de contabilitate în nordul Los Angeles (LA) –ului, biroul lui mirosea de departe a detectiv particular… Geamuri de sticlă jivrată, ce păreau nespălate în ultimul secol, nu lăsau lumina zilei să-și facă de cap…Biroul era dominat de fotoliul și masa de lucru ale lui Marlowe… Zeci de alte mobile erau îngrămadite neputincios în diferitele colțuri ale uriașei incăperi… Fotoliul mare ce se lăsa mult pe spate, acoperit cu catifea roșie, groasă și un birou de mahon greu, sculptat neclar, cu zeci de dosare stivuite neglijent încercau parcă să ascundă silueta subțire dar solidă a lui Marlowe …După ce m-a aruncat într-un colț al biroului pe un fotoliu mic înghesuit între un cuierul plin de umbrele și haine groase și câteva rafturi mari încărcate cu volume juridice, Marlowe s-a adâncit în fotoliul lui regesc, și-a aprins o țigară din care pufăia ca trenul Fălti - Dolhasca în timpurile bune…  
Nici păhărelul de Hennessy exclusiv nu-i lipsea.... ‘Să nu scoți o vorbă, mi-a spus… e 10 dimineața… e ora mea de somn și am o întâlnire importantă, după o secetă lungă-n afaceri… nu pot avea grijă și de tine… ține-ți gura…’  
Unul după altul picioarele musculoase au împins dosarele din colțul mesei și s-au ridicat peste înălțimea capului…  
‘Ce dracu caut eu aici la ora asta?’ a mormâit Marlowe. ‘Iar tu să stai liniștit, auzi?’  
Ascuns între umbrele, înecat de fumul greu, pufăit continuu, aștept doar să văd noul caz, intriga, crima... nici o intenție de a tulbura liniștea maestrului… Ceasul de pe perete bate răgușit de zece ori tic-tac… La al noulea tic s-a auzit o bătaie ușoară în ușă…  
‘Intră’ a străpuns Marlowe fumul încăperii cu o voce seacă.  
Ușa s-a deschis. O siluetă suplă, îmbrăcată într-o rochie de mătase verde, strânsă în talie, a trecut pragul.  
‘Rianna’ a îngânat tipa și s-a apropiat de birou… Dădea senzația de plutire, sau de decolare a unui corp zburător… Foarte puțin contact cu pământul…  
Din colțul meu pot vedea doar o parte din colierul de perle înrămat artistic într-o dantelărie de smarald și aur alb. Sunt sigur că jos în fața clădirii, sprijinit de un Rolce Royce nou nouț, stă un prea dichisit șofer așteptându-și stăpâna…  
Un corp tânăr, atrăgător se întrevede printre mătăsuri…  
‘Philip Marlowe’ îi spune detectivul, stingându-și țigara cu mâna stângă și întinzând frumuseții efemere mâna dreaptă…  
Cei doi s-au uitat lung unul în ochii celuilalt. Pe fața lui Marlowe se putea citi impresia deosebită ce-i face tipa… Capul frumuseții, înfășurat într-un voal de mătase de culoare verde cu dungi, acoperit cu o pălărie albă, elegantă, cu o panglică verde de sub care plete lungi șatene îi cad pe umeri, cu ochelari mari negri ce-i acoperă o jumătate de față, era greu de urmărit din colțul meu… Tipa pare una din bogătașele ascunse într-o prea selectă vilă din Hollywood… Una dintre acele fețe pe care soarele nu le poate binecuvânta fiind mereu ascunsă în propriele ei vise, propriele ei temeri.  
‘Luați loc’ i-a spus Marlowe, trăgând unul din scaunele de mahon pe care nu-l zărisem… Parcă neîndrăznind să se așeze, Rianna și-a îndreptat privirea spre catifeaua obosită a tapițeriei. Dintr-o săritură Marlowe a aplecat scaunul scuturându-l. Apoi a scos o batistă din buzunarul din spatele pantalonilor și a șters catifeaua… fără un cuvânt. Puțin jenat i-a arătat cu mâna întinsă Riannei rezultatul eforturilor sale… Rianna s-a așezat… era ceva nobil în fiecare mișcare a ei…  
‘Am căutat mult un detectiv ca dumneavoastră, domnule Marlowe’ a început Rianna  
‘Am nevoie de un om special pentru o sarcină specială... ‘ a continuat ea ’Vedeți dumneavoastră eu sunt o mare admiratoare a lui Velasquez... Am multe originale, dar și multe copii pe pereții casei mele... De mai demult mă intrigă “Venus văzută din spate”. Nu știu de ce, dar nu pot trăi fără a afla adevărul… Am decis că dumneavoastră mi-l puteți oferi, domnule Marlowe… ’  
Eu habar nu aveam despre ce e vorba… Îl și vedeam pe Marlowe puțin indignat, refuzând sarcina despre care sigur n-avea nici o idee.  
‘Păi, ia să vedem’ i-a spus Marlowe…  
‘Diego Velasquez, 1599 – 1660, celebritate uriașă, spaniolă și apoi mondială… Pe la vreo 48 de ani a pictat Rokeby Venus’ a spus Marlowe pe un ton clar și răspicat…  
Eram înmărmurit, despre box sau football american mă puteam aștepta la cunoștințe extreme, dar pictură? Marlowe era o figură…  
‘Și ce exact ați dori de la mine? De ce de la mine? Eu sunt detectiv particular și nu expert în arte grafice’  
‘Ași dori să știu părerea dumneavoastră despre tablou… Tot ce puteți afla… Da, de la dumneavoastră, pentru că vă apreciez inteligența, gustul rafinat pentru frumos ce vă străbate duritatea, dar și corectitudinea dumitale…  
Sunt dispusă să vă plătesc 1000 de dolari pe zi… Aveți aici bani pentru primele 10 zile… Sunt pregătită pentru o sută de zile de investigații…  
Orice răspuns îmi dați nu va fi contestat… Îl voi accepta “ut dicitur”.’ Rianna îi înmână un plic gros doldora de bani.  
‘Poate ați dori să bem o..’ a început Marlowe  
Zâmbind delicat Rianna a negat din cap…  
Frumusețea s-a ridicat, lăsând în urmă un miros dulceag de parfum fin, o fragranță ce-ți zăpăcea simțurile…  
Cum a plecat tipa Marlowe mi-a spus  
‘Ce gafă era să fac… Auzi să-i propun o întâlnire… Ea e clienta mea… Banii pe 10 zile sunt destui să-mi cumpăr biroul ăsta… Poate așa am să și fac…’  
‘De unde știi tu atâtea despre picturi?’ îl întreb sincer nedumerit.  
‘Văd că m-ai și catalogat. Detectiv, deci imbecil… Bravo dom-le … și eu te trag cu mine la lucru…’  
‘Nu, am bâiguit încurcat…’ Am râs amândoi…  
‘Știi ce ’ i-am zis timid ‘ am un prieten bun la Madrid, specialist în Velasquez dacă vrei…’  
‘Wow, desigur, vorbește cu el… sunt gata să zbor la Madrid… sau să-l aduc aici, ca și pe tine, prin replicație…’  
Nu prea știam despre ce e vorba cu replicația, dar am vorbit cu Jorge (citește Horhe)… S-a bucurat mult să mă audă… I-am povestit visul sau poate realitatea… ‘De ce nu, hai să ne vedem în LA... Eu sunt dispus... vezi ce zice Marlowe...’  
M-am acoperit cu păturica… Pe terasă se răcise…  
Nu vă mint, în 10 minute Jorge era lângă noi în biroul lui Marlowe….  
Ce a urmat e de fapt o discuție dintre doi mari magnați ai emoțiilor…  
‘Îmi permiți’ a început Marlowe ‘îți voi spune tot ce am citit eu de Diego Velasquez despre ‘Rokeby Venus’ și te rog corectează-mă și sau completează-mă…’  
‘Dă-i drumul…’ i-a spus Jorge.  
Marlowe și-a început argumentarea,  
‘Rokeby Venus a fost desenat pentru ochii unei singure persoane… Persoana care i-a comandat pictura… Să desenezi nud în secolul al 17-lea în Spania era aproape o sinucidere profesională și nu numai… chiar și pentru un pictor al casei regale… Dar după primele prezentări ecoul picturii a fost uriaș… Pictura lui Venus nu avea nimic provocator… Picioarele, fundul, talia și spatele, deși dezvelite erau perfecțiunea în repaus, perfecțiunea ce se vrea prezentată și nu admirată… nu provocativă ci apreciativă…Povestea perfecțiunii… Era un trup perfect ce se odihnește după o baie bună… Cât despre față… da, aici e problema. Oare celebrul pictor așa a vrut să-i deseneze fața, pe jumătate în umbră, cu ochii neclari… Oare așa arăta frumusețea absolută în versiunea marelui Velasquez? De ce?...’ S-a lăsat o pauză lungă…  
‘Ai dreptate..’ i-a răspuns Jorge…  
‘Vrei niște Hennessy?... îl întreabă Marlowe… eu parcă eram transparent.’  
‘Desigur’ i-a spus Jorge… Am făcut semn cu mâna că și eu vreau… nimeni nu m-a luat în seamă…  
‘Velasquez, putea să excite, putea să provoace… Dar el respecta prea mult femeia… El a desenat-o goală din spate… În oglinda îngerului e o spectatoare, mirată ca și noi de atâta frumusețe… Din unghiul pictorului sau a spectatorului nu poate fi văzută fața lui Venus’ Jorge s-a oprit o clipă, a luat o gură de Hennessy și a continuat: ‘În oglindă e doar cineva din sală, pe care Venus o întreabă: Am greșit cu ceva în pictura asta...? Oare jignesc, provoc, mânjesc?... Oare denigrez eu femeia?’ a spus fără să respire Jorge…  
‘Păi atunci de ce nu a fost ales spectator un bărbat?’ întrebă puțin contrariat Marlowe  
‘Dacă cel din oglindă ar fi fost bărbat, toată subtilitatea și delicatețea tabloului ar fi fost voalate... Nu mai era Venus, ci jumătate de Venus, era un ultragiu… Dar așa, gândește-te, o femeie goală care te invită să o privești fără să roșești… Nu te invită la nimic… Poate doar să respectați împreună perfecțiunea… poate să o respecți pe ea… poate să te respecți pe tine… Ea poate fi oricine… A fost aleasă Venus, pentru că ea e întruchiparea pefecțiunii… și ea nu provoacă, nu provoacă nici măcar inchiziția… vrea doar să fie ea în clipele ei intime… dumnezeiescul în repaos’ i-a răspuns Jorge…  
‘Interesant, deci fața din oglindă nu e a lui Venus… ’  
‘Nu poate fi a lui Venus… Cum stă ea întinsă, nu poate privi în oglindă… cum stai tu spectator nu poți vedea fața din oglindă… Ție ți se pare că este fața celei mai frumoase femei de pe pământ? Cea mai frumoasă din toate timpurile? Nu uita că Velasquez a pictat “Sebastiano de Morra”, a pictat “Fracisco Lezcano”, a pictat “Bătrâna ce coace ouăle”… În toate astea a pictat frumusețea umilinței, a dubiului… a lovitului de soartă… a greului… frumusețea găsită într-o viață grea, anostă, o viată ca a noastră, o viață de rând… Uită-te la ouăle pictate… Simți cum sunt moi și stau să se-ntărească… Uită-te la compasiunea din ochii lui Francisco… El poate pune pe pânză orice sentiment, cât de fin… El a știut exact de ce Venus va fi cu fața neclară… Cu fața ei Velasquez a avut o mare dilemă, se pot picta ochi căprui șăgalnici, nas mic ademenitor, buze roșii promițătoare pe cortina sângerie ce închide scena infamă a închiziției? Velasquez a răspuns, NU!’  
‘Wow, deci am răspunsul pentru Rianna…’ a spus Marlowe…  
‘Mai e ceva’ l-a oprit Jorge după o clipă de ezitare…  
‘Nu, nu, eu sunt deja mulțumit cu ce am învățat de la tine…’  
‘Ascultă Marlowe!’  
‘Hai să-ți povestesc una din cele mai cumplite greșeli ale istoriei artelor... Greșeală de interpretare, sau astăzi vreo greșeală cu hashtag’  
Eu când îl aud pe Jorge vorbind mă inviorez… Parcă vorbește unei întregi audiențe vrăjite, în aula universității… Știe omul ăsta cum să povestească ceva… și știe atât de multe… Am deschis ochii… Era rece bine pe terasă…  
Am luat o gură de cafea, tot rece și m-am grăbit să închid ochii, să ațipesc, să nu-i pierd cumva pe Jorge și pe Marlowe…  
Jorge a continuat ‘Prin 1914, mulți ani după ce-a murit Velasquez, a avut loc cea mai groaznică greșeală din istoria artelor… Rokeby Venus era la muzeul Național din Londra… Mii de oameni vedeau tabloul…  
Puțini dintre ei surprinși de lipsa de sexualitate, dar pătrunși de respect… O jurnalistă, Mary Richardson, ce făcea parte din grupul sufragistelor engleze, aprigă luptătoare pentru dreptul de vot al femeilor, a intrat în muzeu și deliberat a tăiat spatele și gâtul lui Venus în 5 locuri…  
Deci s-a răzbunat pe una dintre puținele pânze avangardiste ce încercau să concilieze între dorință și acceptare… între frumos și provocare… între vreau și așteaptă când vreau eu, căci de corpul meu e vorba…  
Ea doar a vrut să șocheze au explicat-o sufragistele pe Mary… Frumosul a trebuit să fie șocat, speriat, agresat… Scara valorilor încă odată a rămas stearpă cu câteva trepte lipsă… Se poate lăsa o frumusețe autentică să trăiască într-o lume fără speranță, se întreba Mary Richardson? Nu! A fost crudul ei răspuns, de neiertat..’  
‘Și cum s-a terminat disputa?’ întrebă Marlowe…  
‘Richardson a fost condamnată... La ieșirea din închisoare a fost grav molestată... Nici de cealaltă parte spiritele nu erau mai liniștite, mai conciliante...  
Lupta între rău și rău se termină rău chiar dacă unii o prezintă cu hashtag’ i-a răspuns Jorge...  
Un bărbat care ridică mâna trebuie tratat ca un criminal... la fel o femeie care crede că distrugerea e o armă din arsenalul acceptării...  
‘Tipa era nebună?’ întrebă marele detectiv.  
‘Vezi tu, astăzi pentru așa o întrebare poți fi condamnat… ca machoist… dușman al femeilor… Dar jurnalista Richardson mai explodase o stație de tren în Londra și comisese mai multe incendieri…  
Trebuia să se răzbune și ea sărmana, pe o colegă de luptă care murise la datorie… În apărarea eise poate spune doar că în 1933 intrase cu încă câteva colege în tineretul londonez nazist… Ăștia cel puțin nu asupreau femeile din SS… și asta era important’ i-a răspuns Jorge  
‘Doamne Jorge, n-ai idee cât m-ai ajutat’ a răsunat glasul fericit a lui Marlowe… ‘Am acum viziunea exacta a compromisului pictat de Velasquez, în care fiecare din noi e o parte a tabloului… tabloului vieții…  
Și mai am și explicația cum ura nu rezolvă nimic doar încurcă ițele, aruncă pe unii, pozitivi dintr-o parte în partea opusă… zăpăcește susținătorii înflăcărați’  
Jorge știa cât l-a ajutat.  
‘Îmi pare bine că am reușit să te ajut’ replică Jorge.  
‘Ție-ți pare bine și eu îmi cumpăr biroul...’ a surâs Marlowe…  
Marlowe s-a uitat la mine… ‘Diseară închei cazul povestind adevărul meu, știu și eu, și a lui Jorge, Riannei…  
Mulțumesc că mi l-ai scos pe Jorge în cale’. Mi-am luat rămas bun de la Marlowe...  
‘Îmi ești dator niște Hennessy’ i-am spus. ‘Abia aștept să mă revanșez’ mi-a răspuns marele detectiv.  
Soarele trimitea solii prin câteva raze răzlețe… Era frig… M-am trezit de-a binelea, mi-am băut cafeaua. Diseară mă duc să vizitez o expoziție de pictură a unei prietene din Haifa, doamna B. Bernath.  
O prietenă virtuală. Ziua a început fantastic, mi-am notat aventura de noapte… Nici un motiv ca ziua să nu continue la fel… Am plecat la lucru… mă tot gândeam la întâlnirea de la 17:00 cu B. Bernath... Văzusem câteva picturi de ale ei... Pe ea nu o cunoșteam...  
M-am tot uitat pe Net la picturile ei... Am citit și acel “despre din facebook”.  
Cu părul de un roșu aprins, cu o privire albastră, prietenoasă, neastâmpărată, între două vârste, arătând spre vârsta a două, dar comportându-se ca la prima vârstă, B. Bernath îmi aducea aminte de mine...  
Tot timpul pusă pe șotii, dispusă să râdă din orice, și mai ales de sine, B. Bernath scria și desena. O poezie era și scrisul și desenul ei...  
Am citit câteva poezii... Doamne câtă emoție, câtă puritate, câtă durere, câtă mângăiere pot ascunde cuvintele... mai bine zis nu ascund, ci dezvelesc... Cuvinte dure, otrăvite în durere spuneau simplu povestea unei vieți.  
Căutau compasiune, înțelegere acceptare, compromisul...  
Ne-am întâlnit... Exact cum îmi imaginasem... Am văzut picturile ei împreună... Explicații... glume... Esențialul picturilor erau ochii...  
Ca și cum ar fi spus, eu asta pictez după aia decid ce adaug...  
Enormi, disproporționali cu restul tabloului, ei erau oglinda personajului, ei erau povestea vieții lui... Ochii țâșneau din 3 culori....  
Prima culoare a ochilor cea din interior arăta umilința, era cea greu de privit, oameni suntem, spunea ea, să ne acceptăm, să ne apropiem, asta pot eu oferi... apoi venea culoarea din mijloc...  
ea cerea bunătatea, arăta căldură ce era gata să accepte prietenia și să o ofere înapoi cu rezonanță...  
Mai apoi venea culoarea exterioară, un alb dur, rece, culoarea durerii, culoarea izolării, culoarea deznădejdii, cea fără de compromis...  
Tot restul era doar o completare o ochilor aceia imenși, ce te luau din afară și încercau să te smulgă din ale tale adânc spre interiorul lor...  
De multe ori personajele aveau gândaci, gărgăunii mici sau mari ce accentuau nuanțele ochilor, explicau tabloul... Dar mai apoi venea ceva ce mie ca spectator îmi era greu să privesc...  
Parcă un bici arunca culori peste tabloul terminat, strivindu-i liniștea,  
rănindu-l... Tabloul era prea bun, prea simplu, trebuia lovit, biciuit.. Pentru mine, gândacii ei deveneau neputința de a accepta, de a se accepta..  
Zeci de linii brăzdau tabloul, tăiau în zeci de frânturi fără milă fața și trupul personajului... Ele veneau din afară... Răneau obiectul...  
Mă simțeam în mrejele tabloului, mânjit în culori, adăpostit de grotesc, vrăjit sau îngrozit de ochii provocatori... mă apropiam... șfichiuit în culori ce mă ardeau, mă dureau... mă îndepărtau... mă chemau...  
durerea perversă, neiertătoare, mă căuta mereu.... mă căutam mereu...  
Oh doamne cât îmi lipsește acum Jorge... și Marlowe... M-am despărțit cu regret de doamna B. Bernath... Ne-am promis vizita unor expoziții împreună..  
Înainte de a pleca de la expoziție i-am trimis lui Jorge câteva poze...  
Mi-a răspuns a două zi... ‘Asta e fața ce-i lipsește lui Venus… Față răpusă de inchiziție… fața ascunsă… frumoasă dacă nu ar fi fost mutilată, biciuită… fața ce suferă căci nu are voie să se arate…  
Poate frumoasă, doar pentru un om… Asta e durerea luptătoarei care se răzbună pe ea însăși, pe opera ei… ea nu poate fi Mary Richardson… ea nu știe distrugerea ce este… ea doar se autoflagelează…  
Vezi tu, prietena ta, s-a întrebat și ea, oare prietena ei, Venus din lumea tatuată ce fumează marijuana, acolo jos pe scările blocului vechi, înegrit de fum, poate trăi în lumea asta nepăsătoare?  
Da, da a fost răspunsul lui B. Bernath, da dar doare, pe mine mă doare tare a țipat ea… Întelegi acum?  
Abia aștept să ne vedem să o vizitez… ’ a încheiat Jorge (citește Horhe)  
Înțelesesem…  
Ăsta era Jorge totdeauna știe să spună ceva ce alină, ce alintă…  
  
 
  
Petach Tikva după COVID 2021  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Rokeby Venus / Raul Anchel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3756, Anul XI, 13 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Raul Anchel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Raul Anchel
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!