Ascultă
Azi am decis să-mi petrec viața prin piață. Acolo te freci de oameni ca tine care trăiesc și care au bucuria mâncării a gustului, a mirosului. Uriașa piață Obor din Bucuresti e tocmai potrivită pentru a-mi satisface curiozitatea.
Am luat un taxi până la piața Obor. Șoferul de altfel un tip simpatic mi-a oprit la Universitate. Toți șoferii de taxi din lume ca orice prieten de o oră simt nevoie să discute să-și descărce inima.
Ei îți spun mai totdeauna, numai lucruri foarte intime, într-un timp foarte scurt. Tare n-veam chef să intru în viața altuia, îmi era destul de greu cu a mea. M-am așezat pe bancheta din spate. Tipul ‘mă cheamă Gicu… de unde sunteți… la noi e destul de greu, dar dacă ai copii e și mai greu’. Îl ascultam. Din când în când ni se împreunau privirile în retrovizor. Ne zâmbeam...
Treceam pe 6 Martie acum Elisabeta. Gicu a început să ocolească Bucureștiul, dar mie-mi convenea să mă plimbe cineva prin capitală.
Bucureștiul îl văd cam de două, trei ori pe an. Se schimbă repede. S-a schimbat mult. De la poale în sus.
Clădirile noi au o arhitectura proprie integrându-se perfect cu arhitectura interbelică. Văzând că Gicu are o poveste lungă i-am spus: să nu uiți că vreau să ajung la Obor până la prânz. A râs. Un râs sănătos nu-mi pasă că rāde pe banii mei. Îi spun treci și pe Victoriei și apoi pe Dacia până la shuk. A sunteți din Israel mă întreabă Gicu. Sigur îi spun am crezut că ai știut de la început. Iar a râs. Sigur am știut, dar stați să vă spun si a continuat povestea cu Dana prietena lui de care tocmai s-a despărțit și tocmai se va împacă repede, repede după cum simțeam eu. Între timp Bucureștiul își dezvelea frumusețile, plin de pudoare!
În scurt timp Bucureștiul va fi un oraș cu o prezența europeana și o originalitate arhitectonica românească. Vă spuneam de schimbările de la poale în sus pentru că deocamdată șoselele și trotuarele sunt prost întreținute, în unele locuri trebuie evitate gropi și băltoace.
Pe bancheta din spate a Daciei, Bucureștiul era un oraș frumos, cunoscut, regăsit și mai frumos. Și lumea arăta mai bine ca anul trecut.
Am ajuns la piață. Gicu S-a dat jos să-mi deschidă ușa. Nu știam dacă era pentru că arāt prea rău sau arăt prea bine.
Mi-a dat cartea lui de vizită să-l sun să mă ducă la aeroport. Cât despre Dana, prietena lui, am vrut să-i fac o gluma cum că sunt multe care ar umbla după un frumușel ca el. Am observat cum ochii i se luminau la auzirea numelui ei și am schimbat-o. I-am spus doar ‘împac-o Gicule nu vezi că ești mort după ea’. Ne-am despărțit nu înainte ca Gicu să-mi spună ne auzim. M-am gândit că e probabil o urare sau și Gicu îsi închipuie că bătrânețea aduce probleme cu mai toate alea, dar și cu auzul.
Am început plimbarea prin shuk (piața orientală). Opresc la toate tarabele și cer o 100 de grame din orice văd cu ochii, sau iau câte un fruct din orice-mi place.
Am gustat s-au mâncat tot ce-mi amintea de Fălticeni. Cireșe, mere rene acrișoare, numite și răpănoase, mure, zmeură. Mă adresam vânzătorilor cu dați-mi vă rog mărul care l-ați alege dumneavoastră. În 80% din cazuri nu am fost păcălit. Oricum îmi repetam nu le poți avea pe toate. Continuam să gust. Nu știu cum au trecut vreo 3 ore.
Nu ies niciodată din shuk fără sa trec pe la botul calului.
Bucureștenii cu umorul lor îsi dădeau întâlniri la coada calului (la universitate la statuia lui Mihai Viteazu) și se întâlneau la un mic(mititel) cu bere la botul calului în Obor. Mirosurile de aici erau complet deosebite de cele de la botul și chiar coada calului..
Doamne ce mici, ce gustoși. De fapt cât timp sunt în România spun de vreo zece ori pe zi, la aceleași lucruri așa ceva gustos n-am mai mâncat...
M-am întors cu tramvaiul 21 până la Sfântu Gheorghe..
Un călător din fața mea vorbea singur, tare, singur. Lumea îl ocolea.
Era supărat. Ochii ni s-au încrucișat... El nu se certa ci povestea ceva cuiva, o poveste tristă… Cred că despre Dana lui… Ochii triști îi erau fixați undeva departe-n tramvai…
Îl ascultam... Mi-a zâmbit...
Viața își urmează cursul în hārşaitul sfâșietor al șinelor de tramvai.
Fiecare își caută audiență, ascultătorul vrea să fie auzit… dacă se poate chiar ascultat… dacă se poate și înțeles…
Seara am teatru. Hernie de disc (nu, nu sufăr de asta). Ăsta e numele piesei de la teatru de comedie. Voi fi iar un simplu ascultător…
Să mori de râs…
Apărută în volumul: Călător cu gândurile mele
