CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Cultural > Artistic >  




Autor: Raul Anchel         Ediţia nr. 3553 din 22 septembrie 2020        Toate Articolele Autorului

Miriam - Never say Never
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
E o după amiază obișnuită de primăvară. După câteva zile extrem, extrem de călduroase, o după amiază obișnuită este o desfătare. În special pentru Miriam.  
  
În tot timpul carantinei, Miriam a ieșit foarte puțin din casă și atunci în special pentru aprovizionare.  
  
Nu e ușor să stai cu bărba-tu în casă 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână câteva săptămâni la rând. În plus bărbații, se gândea Miriam, sunt niște copii mari. Ei se pot măsura numai cu probleme ce au o soluție. Alea pe ei nu-i sperie …  
  
Atunci știu să-și spargă capul să găsească soluția cea mai bună. În cele mai multe cazuri Cerbuleț al ei (cum îl alinta ea pe soțul ei Cerbu), chiar reușește…  
  
Dacă însă, îi dai o problemă, o problemă adevărată, la care nimeni n-are soluție, atunci rezolvarea devine problema ei. Atunci el se învârte ca un lup în cușcă, e irascibil la orice și fără răbdare la nimic. Sigur că după mulți ani de căsnicie Miriam îl cunoaște pe Cerbulețul ei, știe cum să-l ia, cum să evite certurile. Să-l îmbuneze și în special să-i dea senzație că de la el, numai de la el, ea, sigur ea, va aștepta soluția…  
  
Pe o zi așa frumoasă Miriam și-a aranjat o întâlnire cu Nava. Nava a fost și ea profesoară de engleză ca și Miriam la același liceu. Una blondă și alta brunetă, complet deosebite la caracter, cele două prietene se împăcau foarte bine. De fapt Nava e singura ei prietenă adevărată. Ei îi spune Miriam orice, chiar și problemele ce le are cu Cerbuleț. A durat ani de zile până au ajuns la intimitate, dar Miriam știe ce bine e să ai pe cineva ce îți povestește orice și tu la rându-ți poți fi complet deschisă cu ea. Însăși întâlnirea cu Nava îi făcea bine. Dimineața Miriam a fost la coafor. Nu mai fusese în ultimele 2 luni Nu se mai putea suporta. Când Nava i-a spus că ea se duce la coafor și-a luat și ea oră la Moti, coaforul de pe strada lor.  
  
Acum aranjată și simțindu-se frumoasă aștepta nerăbdătoare, întâlnirea cu Nava…  
  
La ora 1700 l-a lăsat, nu fără un oarecare regret, singur pe Cerbuleț și-a luat mașina și a plecat la întâlnire. Cerbuleț cu-n sărut scurt i-a spus ‘Nu uita dragă nici celei mai bune prietene nu trebuie să povestești tot, înțelegi totul nu se povestește…’.  
  
Restaurantul unde se întâlneau era pe malul mării. Orele astea de la 1730 la 2030 îi plăceau nespus lui Miriam.  
  
Se simțea în formă… Uitase parcă de CoronaVirus…  
  
Restaurantele nu puteau încă primi clienți. De acea aruncaseră multe mese pe plajă la ce se numește astăzi, o distanță socială acceptabilă. Nava și ea arăta bine. S-a ridicat să o întâmpine pe Miriam. Cele două prietene s-au îmbrățișat îndelung, bălăgănindu-se de pe un picior pe altul… Era prima lor întâlnire după multe luni de temeri și izolare…  
  
S-au așezat amândouă cu fața spre mare. Deși nerăbdătoare să-și destăinue una alteia secretele cele mai ascunse, cele două prietene se uitau în larg. Se pierdeau în larg…  
  
La ora asta, pe mare se vedeau doar un șir nesfârșit de sirene. Cu capul îndreptat spre locul unde pământul se rotunjește și marea dispare, cu părul alb argintiu aruncat pe spate în șuvițe lungi, lungi de tot, nesfârșite, strălucind în soare, sirenele se depărtau rapid de țărm cu mișcări iuți și unduite, acoperind tot orizontul…  
  
Valuri mici și lungi, tăiau apa în raze de păr argintiu, orbindu-te în reflecțiile lor puternice…  
  
Fără să simtă cele două prietene se țineau de mână. O chelneriță tânără, respectând distanța legala de 2 metri, cu mască pe față, încerca să se facă auzită. Miriam ca trezită dintr-un vis frumos a fost prima care a auzit-o. Au comandat un profiterol cu multă frișcă și o cafea mare cu lapte pentru fiecare. După 5 minute, au început să închidă cu povești, lunile de despărțire, luni în care doar telefoanele le mai țineau la zi…  
  
Vorbeau amândouă deodată, vorbeau repede, de soți de copii, de Corona, de viață. Miriam i-a făcut semn chelnăriței cerând încă puțin lapte fierbinte. Știi ce, m-ai vreau și eu, a adăugat Nava, încă o porție de frișcă. Intuind parcă reacția lui Miriam Nava spune ‘Acum n-are rost să ne gândim la diete. Ne vedem o data pe lună. Nu ne îngrășăm noi din asta.’ Adevărul e că cele două prietene arătau foarte bine și-și puteau permite un desert delicios.  
  
‘Tu nu te miri că te aud perfect’ îi spune Miriam, Navei și continuă. ‘Mi-am luat câte un aparat de auz la fiecare ureche. E ceva minuscul nici nu ai cum să-l observi. Acum aud perfect oricum mă mișc. Nu îmi mai e rușine să vorbesc cu oricine, în special cu nepoții mei… Ei nu pot pricepe cum deodată știu să răspund la orice întrebare a lor…  
  
Cerbuleț mi l-a cumpărat pe cel mai bun, cel mai scump…’ Roșind puțin Nava–i replică că și ea are nevoie de aparat de auz, dar nu-și poate face timp pentru asta.  
  
Soarele se pregătea să dispară în mare, să dispară în adâncuri, pentru o baie regească... Așa făcea el seară de seară... Vântul se întețeste puțin anunțând sosirea vălului negru al nopții. Sirenele cu părul argintiu sunt înlocuite de cele cu păr roșiatic, ruginiu. La fel de strălucitoare, ele se îndreptă acum spre țărm ridicând fruntea acoperită de valuri mici, grăbindu-se și ondulându-și coada-n spre maluri...  
  
Seara se lăsa, cele două prietene s-au despărțit nu fără regret...  
  
Asta după ce vreo 5 minute s-au certat, fiecare voind să plătească consumația, să o invite pe cealaltă. Nava a plătit până la urmă. Miriam a lăsat un bacșiș regesc spunându-și ‘Și copii ăștia(referindu-se la chelnăriță) trebuie să se bucure...’.  
  
După o îmbrățișare mai lungă (desigur cu măști de protecție) decât la venire, fiecare s-a îndreptat spre mașina ei... Bineînțeles, joi peste două săptămâni, tot aici, și-au spus, făcându-și semn –la revedere- cu mâna...  
  
Dacă povestea noastră s-ar termina aici, ea ar fi o poveste despre prietenie, ce în timp devine doar mai puternică. Nimic dar nimic nu o poate afecta...  
  
Dar povestea noastră nu se termină aici!  
  
Urcată la volan, Miriam era fericita că putea conduce și pe timp de noapte, deși câteva luni de zile nu s-a atins de volan...  
  
Ajunsă acasă, la găsit pe Cerbuleț la televizor... ‘Ei ce-ai mai aflat? Ți-ai golit sacul cu povești intime?’ o întreabă Cerbu fără să aștepte răspuns. A fost foarte plăcut îi spune Miriam. ‘Mă duc să fac un duș. Sunt plină de nisip. Așteaptă-mă!’.  
  
‘Parcă am unde să mă duc, murmură Cerbu, cu telecomanda în mână.’  
  
La duș, dramă. Dând să-și scoată aparatele minuscule de auz, Miriam realizează, că aparatul de la urechea dreaptă îi lipsește… S-a spălat repede, și i-a povestit lui Cerbu de dispariția aparatului. ‘Hai să mergem să-l căutăm în mașină!’ a spus Cerbu, cu semne de nerăbdare în glas și puțin nervos.  
  
Înarmați cu 2 lanterne și o bucată de magnet pe care Cerbu o ținea la scule, au căutat vreo jumătate de oră în mașină…  
  
Din păcate nimic! Aparatul dispăruse! Miriam era necăjită. Aparatul parcă intrase în pământ! Nu numai că era scump, dar să comande încă unul la fel v-a dura minimum o săptămână, se gândea Miriam. Trebuia iar să-și pună aparatul vechi. Ăla pe care-l ura! Îi dădea o senzație de invaliditate…  
  
Ajunși în apartament, Miriam se aștepta la o izbucnire a lui Cerbu! Cerbu nu era un om rău, dar până nu găsea un vinovat la orice problemă, nu se liniștea. Deci Miriam aștepta un scandal de proporții mijlocii, fără urmări…  
  
Veni Cerbu cu o idee genială ‘Hai să mergem la restaurant, căutăm sub masă, poate avem noroc!’  
  
‘Dar e ora 10 seara o să ne creadă ăia, doi zombie. Te rog, hai să lăsăm pe mâine. E păcat!’ replică Miriam neputând să și-l închipie pe Cerbulețul ei tărându-se în nisip pe malul mării...  
  
Acum Miriam aștepta explozia lui Cerbu..  
  
Dar astăzi surpriză, parcă vrând să dezică ce se așteaptă de la el, Cerbu se apropie drăgostos de Miriam spunându-i:’Ai dreptate, mergem mâine. În fond chiar nu-i nimic, nu sa întâmplat numic! Nu s-a întâmplat nimic… Mâine comandăm altul!’. Nevenindu-i să-și creadă urechii(cu una nu prea auzea), Miriam s-a muiat imediat. Ăsta era Cerbul ei, Cerbulețul ei, în primii ani de căsătorie…  
  
 
  
Dacă povestea noastră s-ar termina aici, ea ar fi o poveste despre adevăratele priorități în viață, cum cu timpul înțelegi(poate și Corona să fi influențat), că nu toate lucurile sunt la fel de importante...  
  
Că orice pierdere are o valoare mult mai mică decât o pierdere... La dracu, suntem sănătoși, cumpărăm altul...  
  
Dar povestea noastră nu se termină aici!  
  
După o noapte în care Miriam a dormit bine și Cerbu se foia neliniștit de pe o parte pe alta, Miriam și Cerbu își luau cafeaua de dimineață pe terasă. Doi îndrăgostiți trăindu-și linistiți încă o dimineață fericită!  
  
Soneria a sunat! Era Don băiatul lor. Stătea la un kibutz(așezare agricolă israeliană), nu prea aproape de părinți. Acum în vremea Coronei și el și sora lui din Haifa veneau să-și vadă părinții o dată pe săptămână, să vadă dacă le lipsește ceva! Nu veneau împreună ca să-i bucure pe părinți, de două ori! Don lucra greu la o companie în apropiere, avea și o familie grea cu trei copii. Salariul lui și al nevestei care era profesoară în Kibutz, nu-i permiteau o viață de lux. Deși el nu se plângea niciodată! Dar părinții, ei da, ei trebuie văzuți. ‘Mamă sunt mort de foame, ai ceva bun?’ spune Don uitând pentru o clipă, că el venise să le cumpere mâncare și nu să le-o termine! Dar asta era fraza pe care Miriam o aștepta. ‘Sigur hai că-ți fac sandviciul tău preferat și-l mănânci pe terasă cu o cafea.’ se grăbește Miriam.  
  
Acum a intervenit Cerbu. ‘Nu dragii mei, nu! Astăzi sunteți tu și mama invitații mei!. Mergem la un restaurant pe malul mării...’  
  
’Bravo tată, așa îmi place de tine’, zice Don, luându-și pe spate rucsacul lui mic, puțin surprins de oferta generoasă a tatălui...  
  
Pe drum spre, ați ghicit, restaurantul unde cu o seară înainte petrecuseră Miriam cu Nava, Don află de la Cerbu toată drama cu aparatul de auz! Fără să ezite o clipă, Don spune ‘Aparatul nou îl cumpăr eu. Am primit un premiu, pentru că am lucrat în timpul Coronei’. Nu era complet adevărat, primise doar mulțumiri călduroase. Cerbu tăcea chitic, nu o să ia el bani de la Don, dar îi plăcea să-și vadă fiul purtându-se ca un om, oferind ajutorul…  
  
Miriam nu mai întelegea nimic. Dacă n-ar fi știut că ziua ei de naștere este peste 5 luni, ar fi crezut că e o farsă, o surpriză de ziua ei.  
  
 
  
Dacă povestea noastră s-ar termina aici, ea ar fi o poveste despre copii... Plăcut e să-i faci, bine e să-i crești, fantastic e să-i știi că există.  
  
Dar povestea noastră nu se termină aici...  
  
V-ați săturat deja? nu mai e mult!  
  
Ajunși la restaurantul de pe malul mării, Cerbu îl roagă pe Don să comande și pentru ei. Cu Miariam de mână se adresează chelnăriței. ‘Nu cumva ați găsit un aparat...’. Fie vorba între noi nici dacă cineva îl găsea n-ar fi avut nici o idee despre ce e vorba, și nu-l ridica.  
  
‘Ah dumneavoastră sunteți clienta darnică de aseară! Nu, n-am găsit nimic, dar haideți să ne uităm în jurul mesei.’ Cei 3 s-au învârtit câteva minute în două și patru labe în jurul mesei. Happy endul nu sosise. ‘Cred că e mai ușor să găsești un ac în carul cu fân decât un aparat de auzit îngropat în nisipul plajei.’ mormâie Cerbu de data asta sigur că și norocul și speranța l-au părasit.  
  
S-au alăturat lui Don la breakfast, au uitat de toate, o plăcere…  
  
Între timp aproape toate mesele s-au ocupat, observă Miriam. La masa ei și a Navei de aseară, s-au așezat 2 tinere… Una blondă alta brunetă.  
  
‘Un moment!’ a spus Miriam ridicându-se de la masa. S-a apropiat de cele 2 fete. I s-a adresat cele-i blonde ce stătea pe scaunul Navei de ieri seară. ‘Aseară am stat aici cu o prietenă. O prietenă de demult. Amândouă suntem profesoare de engleză. Mi-am pierdut aparatul de auz din urechea dreaptă’ spune Miriam scoțându-și aparatul din urechea stângă și arătându-l fetelor.  
  
‘Wow, așa arată un aparat audio parcă e o bijuterie’ a spus blonda. Între timp bruneta scoate un strigăt, aplecându-se tare sub masă, aproape căzând de pe scaun și ridicând ceva de pe jos.. ‘Nu-i ăsta?’ Lui Miriam nu i-a venit să creadă. Era aparatul ce-i căzuse ei din urechea dreaptă. Probabil când și-a pus sau scos masca. Cerbu care a urmărit drama de departe și a auzit țipetele de bucurie a fetelor și a lui Miriam, se apropie de fete. ‘Oh, nici nu știti, cât vă multumesc. Dacă nu aș avea masca v-aș da câte un sărut!’  
  
‘Nu exagera!’ îi spune bruneta, ‘dacă ai fi fost tipul care e la masă cu voi, eu una aș fi acceptat’. Toată lumea a râs veselă!  
  
Întors la masă, Miriam a chemat-o pe chelnărița ei, spunându-i că ea le invită pe cele 2 fete la cafele cu profiterol.  
  
Au continuat toți fericiți masa de dimineață ca și cum ar fi fost după o minune.  
  
 
  
Dacă povestea noastră s-ar termina aici, ea ar fi o poveste, despre credință, încăpățânare, reușită.  
  
Sperând că și minuni se pot întâmpla cu puțin noroc!  
  
Dar povestea noastră nu se termină aici!  
  
Toate astea mi le-a povestit vecina mea de palier, Miriam astăzi dimineață , când fiecare stătea pe terasa lui. Eu cu cafeluța mea, înghesuit pe scăunelul meu, ea întinsă pe un șezlong, cu un pahar de oranjadă. Am pus și ceva vodcă, deși e dimineață, mi-a spus Miriam. Vreau să mă simt bine...  
  
Fetele au venit să ne multumească pentru profiterol, a încheiat Miriam povestea. Cerbul s-a prezentat și le-a întrebat cum le cheamă. Amândoua erau profesoare de engelză în Haifa. Pe brunetă o chema Tikva, pe cea blondă o chema Mazal. Tikva este în ebraică speranță, iar Mazal este în ebraică noroc.  
  
Deci dacă îți scoți nasul afară și te lași văzut de Dumnezeu, te poți întâlni cu Mazal dacă crezi în Tikva mi-am spus eu...  
  
‘Nici n-am știut că ai aparat de auzit’ i-am spus lui Miriam.  
  
Pe o zi superbă, cu un soare ce te învăluie drăgostos, Miriam era fericită...  
  
Câteodată adevărul adevărat n-are nici o importanță....  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Miriam - Never say Never / Raul Anchel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3553, Anul X, 22 septembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Raul Anchel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Raul Anchel
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!