CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  




Autor: Radu Olinescu         Ediţia nr. 2488 din 23 octombrie 2017        Toate Articolele Autorului

ESTE EGAL PCR CU ....NETWORKING ?
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăim într-o epocă agitată cu evoluții imprevizibile. Poporul își vede de ale lui (slujbe, probleme familiare, scumpiri, divertismente, etc), iar politicienii...cu ale lor (lupte pentru putere, corupție, îmbogățire, etc). Dar segmentul subțire format din intelectu-ali ? Majoritatea intelectualilor se ocupă de problemele specifice formării lor profesionale. Doar în universitățile americane (Harvard, Princeton, Stanford), grupe de profesori și studenți caută să deslușească tendințele schimbărilor sociale din lume. 
  
In acest sens au apărut în limbajul politico-social internațional termeni derivați din limba engleză, cum sunt corect politic, post-adevăr, știri false, egalitate în obținerea unei slujbe, haters, post-modernism, etc . Acești termeni simbolizează noile tendințe socio-poli-tice, culturale și conferă o nuanță intelectuală, plină de ipocrizie unor mișcări existente din vechime, dar cu manifestari actualizate epocii noastre. 
  
In acest sens, noul termen adoptat cu entuziasm în Occident este NETWORKING. Cum ar putea fi tradus în limba română ? Simplu și fără ipocrizie prin FAVORITISM sau NEPOTISM . Ei, da ! Așa mai merge și astfel, noul termen internațional îl putem înțelege perfect. În ultimii ani, la noi s-a afirmat un nou termen specific, cel de PCR sau mai deslușit Pile, Corupție, Relații, evident cu trimitere la Partidul Comunist Român. 
  
Favoritismul în sensul obținerii unor slujbe, contracte, oportunități de promovare există pretutindeni de mii de ani și a fost unul din motoarele sociale de promovare încă din Antichitate. Favoritismul a fost mai mult sau mai puțin acceptat pentru că subminează motorul social normal de promovare, cel după talent, capacitate profesională și experiență. In toate societățile existente în cursul Istoriei, clasa conducătoare a trebuit să aleagă între favoritism și ...capacitate profesională/talent/experiență. Succesul unui rege sau împărat a depins de compoziția suitei sau clicii cu care s-a înconjurat, alcătuită conform mecanismului PCR. 
  
Marii conducători militari începând din Antichitate (Alexandru cel Mare) pînă la Napoleon sau cei din cele două războaie mondiale au obținut victorii grație capacității profesionale ale unor generali. Dar, în toate cazurile, după terminarea războiului, clica de politicieni de la putere și-au atribuit succesul, ba chiar au persecutat generalii capabili de pe câmpul de luptă.Aceată tendință s-a văzut clar cu generalii din al doilea război mondial, atât în Germania, cât și în URSS și România. 
  
De ce a fost nevoie de întroducerea termenului de NETWORKING pentru favoritism sau nepotism, motoare sociale existente de mii de ani ? Din IPOCRIZIE ! În epoca contemporană, în care în apoape toate țările, favoritismul sau mecanismul social PCR este prezent, NU este corect politic să accepți existența acestui motor social blamat, a cărui prezență... NU o recunoaștem. 
  
Desigur mecanismul social PCR exită în țările sărace, cu dictatură sau neevoluate social și educațional. Democrația adevărată se opune mecanismului social de promovare prin PCR în favoarea talentului. In acest sens, mecanismul social prin PCR nu este prezent (numai în cazuri rare) în țările scandinave, SUA, Japonia, Germania. Și totuși...chiar recent, președintele SUA, Donald Trump și-a promovat în funcții înalte de conducere pe fiica și ginerele. Ba mai mult,conform monumentalei cărți netraduse la noi, Laudă Nepotismului, o Istorie Naturală scrisă de Adam Bellow (fiul scriitorului Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel), chiar în SUA, Patria Democrației, președinții John Adams, R.B.Hayes și celebrul F.D.Roosevelt și-au promovat fii în posturi înalte de stat. Ce să ne mirăm că la noi, un președinte și un prim-ministru și-au promovat fiica și respectiv soția drept parlamentari europeni, iar doi miniștrii actuali și-au aranjat ficele în posturi din Administrație, bine plătite. 
  
Și totuși, nepotismul, prezent chiar în țările capitaliste mult desvoltate, nu este principalul motor social de devoltare. Chiar în Societățile Capitaliste Multi-Naționale (mult blamate), nepotismul există, dar mai discret, evident în unele afaceri de familie. Succesul societăților multi-naționale se bazează tocmai pe atragerea și promovarea celor talentați . In acest sens, scrisorile de recomandare necesare unui nou angajat nu se dau ușor, deoarece cel care o semnează își riscă notorietatea sau reputația. 
  
Mai țineți minte anii 80, când o relație de rudenie cu o vânzătoare asigura obținerea unor alimente mult dorite. Bacșișul și diverse atenții materiale asigurau supraviețuirea, iar o vânzătoare de la Alimentara avea statut privilegiat, echivalent azi cu cel de primar, deputat sau ministru. Acele vremuri s-au dus, dar obiceiurile au rămas, dar la alt nivel. Apelarea la PCR parcă a întrat în compoziția noastră cromozomială (ADN) . Capacitatea de a-ți face relații asigură la noi promovarea profesională. 
  
Bieții capitaliști-psihologi atribue succesul în promovarea profesională capacității de a poseda o Inteligență Emoțională, uneori asociată carismei unui tânăr. Intr-adevăr a poseda o Inteligență Emoțională contează, DAR existența unui părinte, unchi,etc ca ministru, predomină. Tocmai predominarea PCR ca motor social de promovare a determinat plecarea din țară a peste patru milioane de tineri talentați și muncitori. Să nu ne mirăm de existența unor tineri care nu vor să muncească, pentru care relațiile de tip PCR sunt un scop în viață. Așa s-a ajuns ca un politician mediocru, un afacerist dubios, vedete de show-biz sau fotbaliști să fie eroi sau modele de reușită în viață. Să nu ne mai mirăm că PCR de tip politic-totalitar continuă și în secolul 21 sub formă de PCR ca motor social de promovare în viață sau profesional. Chiar în limbajul cotidian, colocvial întâlnim frecvent termeni ca mă-sa lui X, fi-su lui tac-su Y, etc, drept explicație pentru un eventual succes în viață. 
  
Sistemul școlar, educațional actual, furnizor de cunoștiințe multe, dar inutile produce absolvenți analfabeți funcționali, ce nu citesc decât facturi. Politicienii care favorizează PCR ca motor social au nevoie de cetățeni needucați, agramați și inculți. 
  
Referinţă Bibliografică:
ESTE EGAL PCR CU ....NETWORKING ? / Radu Olinescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2488, Anul VII, 23 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Radu Olinescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Radu Olinescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!