CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  




Autor: Radu Olinescu         Ediţia nr. 2334 din 22 mai 2017        Toate Articolele Autorului

VEȘTI BUNE ! ÎNCĂ NU VIN ..... EXTRATEREȘTRII !
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ați auzit de Paradoxul lui Fermi ? Desigur că nu. Enrico Fermi (1901 – 1954) a fost unul din celebrii fizicieni din secolul XX. A fost laureat al Premiului Nobel,iar elementul chimic nr. 100 se numește Fermium. Conform acestui paradox, dacă în Univers există zeci de miliarde de planete, de ce numai pe Pământ există viață și ...oameni ? 
  
Lăsând la o parte sutele de cărți Science Fiction (SF) despre extra-tereștrii (ET), cele peste 170 de filme cu acest subiect (vedeți Wikipedia), dintre savanți, fizicienii sunt cei mai activi interesați de acest subiect. Acest interes se manifestă concret prin programe de cercetare spațiale, de ascultare radio, sonde și chiar capsule ale timpului cu mesaje ale civilizației noastre. 
  
Acest eseu a fost inspirat de o carte The World Leading Scientists on the Search for Extraterrestrial Life (Cei mai de seamă savanți ai cercetării vieții extraterestre). Cartea a apărut în acest an în SUA și a fost scrisă de Jim Al-Khalili, fizician de mecanică cuantică la Universitatea Yale. Cartea conține interviuri cu cei mai cunoscuți specialiști ai cercetării Universului. Subiectul este de actualitate, căci în 2009, NASA a trimis misiunea Kepler special destinată pentru cercetarea unei eventuale dovezi ale vietii extraterestre. Astfel s-a descoperit existența a mii de planete ce posedă condiții favorabile vieții în formele cunoscute de noi. Surprinzător, în cartea mai sus menționată, autorul grupează intervi-urile luate specialiștilor conform unor mituri deja existente pe linie SF. 
  
Mitul Nr. 1. ET ne vor mânca ! Hollywood-ul a produs câteva filme (The Blob), în care ET ar avea acest scop. Dar astrobiologul Lewis Dartnell ne asigură că ET nu posedă sistemele metabolice de digestie pentru procesarea proteinelor noastre . Ura !! Am scăpat deocamdată. 
  
Mitul Nr. 2. ET se vor cupla sexual cu noi ! Iată un subiect interesant speculat în filme din seria Alien. Scopul este de a produce hibrizi om-ET. Tot astrobiologii ne asigură că nu se poate realiza. Unel încercări cu cimpanzei (cei mai apropiați genetic) ....au eșuat ! Ura !!! Încă odată. 
  
Mitul Nr. 3. ET arată ca noi. Este un subiect mult raportat în Întâlniri de gradul II, ai unor oameni ce au văzut ET, ba chiar au fost examinați (mai ales sexual, desigur). Hollywood-ul are mai multe modele de ET în depozite. Neurobiologi ca prof. Anil Seth (Columbia) susțin că este foarte puțin probabil ca ET să aibă înfățișare umană. Studiile existente favorizează SEPIA, un animal dotat cu un înalt nivel de inteligență, sistem nervos decentralizat și un sistem alternativ de conștiință. Super culinar ! 
  
Mitul Nr. 4. ET vor trimite intermediari (roboți). Câteva filme din seria Arrival sugerează posibilitatea trimiterii de roboți. Convenabil pentru toți !. Cosmologi ca prof. Martin Rees sunt convinși că acest contact între cele două lumi va avea loc prin intermediul unor roboți pentru siguranța tuturor și evitarea unor posibili microbi . 
  
Mitul Nr. 5. ET ne vor fura apa și metalele strategice. Deși acestă temă a fost desvoltată în filme ca Independence Day, toți specialiștii cosmologi nu susțin această ipoteză, deoarece această acțiune necesită investiții, timp și ....birocrație. Ar fi o posibilitate pentru Roșia Montană, iar Parlamentul nostru ar avea ....multe de câștigat. . Dar cosmologii susțin că pentru ET, planete compuse din ghiață (Jupiter) sunt mai rentabile. 
  
După ce au fost prezentate principalele obiective de contact pentru ET, în concluzie, toți specialiștii au fost întrebați ce motivație ar avea ET ca să ne viziteze. După o matură gândire, ținând seama de miturile deja prezentate, majoritatea specialiștilor a găsit adevărata motivație, CURIOZITATEA, de fapt exitentă la ambele părți. Biologii, antropologii, lingviștii dar și artiștii, filosofii vor avea un subiect inepuizabil. 
  
Dar politicienii ? Inevitabil se vor implica puternic cu promisiuni generoase de democrație, corectitudine politică și avânt economic. Partidele naționaliste vor avertiza (cointeresat) despre pericolul globalizării, ale companiilor multinaționale și ale corupției. Parlamentul nostru multilateral desvoltat ar putea fi un consultant ca specialist în corectitudine politică. 
  
Dar Religiile ? Desigur ET sunt păgâni pentru noi, astfel că atât creștinii, dar mai ales musulmanii vor trimite misionari. Aceștia din urmă vor avea avantaje evidente pentru masculi, ce includ cele 72 fecioare ce îi vor aștepta în Paradis. Nu este clar încă, dacă Paradisul musulman coincide cu cel extraterestru, dar avem subiect de clarificat. 
  
Oricum, cartea mai sus citată recomandă ascunderea tuturor filmelor deja efectuate despre contacte cu extratereștrii, pentru a nu creia eventuale motive de dispute, neîncredere sau rasism. 
  
Un astfel de subiect, venirea posibilă a extratereștrilor pe pământ, este un subiect agreabil, fără conotație politică, ce poate interesa categorii multiple de oameni sătui de Știri false, reclame și promisiuni politice 
  
Și chiar nu vin extratereștrii ? Dar conform teoriei Conspirației, OZN -iștilor și altor specialiști, ET-ii sunt de mult pe pământ. Ei au fi construit piramide, megaliți și menhiri, civilizații enigmatice, de mult apuse. Urmașii lor ar fi printre noi. Cum îi recu-noști ? Actorul Louis de Funes în filmul Jandarmul și ExtraTereștrii ne sfătuiește. Îi ciocănim la cap, iar dacă sună a gol....ei sunt! Această metodă am putea să o încercăm la viitoarele alegeri !! 
  
Referinţă Bibliografică:
VEȘTI BUNE ! ÎNCĂ NU VIN ..... EXTRATEREȘTRII ! / Radu Olinescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2334, Anul VII, 22 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Radu Olinescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Radu Olinescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!