CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Vocatii >  





ESTE MAI RAPID DECÂT UN POLAROID!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Că lumea în care trăim e o caricatură, o știam demult. Nu am spus-o noi prima oară. Și nici ultima oară. Destinul unui român, ignorată de mulți concetățeni, dar admirat de străini, în stare să-i ridice statui imaginare, merită consemnat. Prima oară a desenat pe la trei-patru ani, pe fețe de masă. Părinții au observat și i-au cumpărat hârtie și creioane, apoi și culori. Tatăl lui l-a încurajat permanent. La șapte ani, a realizat prima caricatură, care a fost publicată într-un ziar din Turnu-Severin. A mers apoi în paralel cu tehnica și cu arta plastică. Poate fi un paradox, dar la liceu a luat chiar și un premiu la matematică pe județ. Formația inginerească l-a ajutat să-și ordoneze viața artistică. Mai mult, să se specializeze în marketingul artei. A fost, de altfel, profesor atașat în acest domeniu la Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest din Timișoara, dar și la Lyon sau Lille. În vasta sa operă a abordat nu doar caricatura, ci un întreg spectru de tehnici plastice. Cu prima însă a intrat în Guiness Book, pentru viteză, și tot ea i-a adus titlul de „rege al caricaturii”. Se află și la originea unui fenomen emulatoriu. A avut ideea de înființa o școală de caricatură. A avut studenți din toată lumea, nu doar din Timișoara ori din România. Din Japonia și din alte țări. La un moment dat a adus șase copii talentați din Serbia, care până la urmă, au fost… doisprezece. Are satisfacția că unul dintre ei astăzi a devenit un nume care s-a impus în caricatura din țara vecină. Peste 1.000 de studenți, în total, au deprins tainele caricaturii la Academia Popa’S. De la caricatură a trecut la portret și din marile saloane satirice a ajuns în Sala Papilor din Basilica San Pietro, unde este expus portretul pe care l-a făcut Papei Benedict. Întrebat de un coleg de breaslă de unde vine la el succesul, impactul, audiența, artistul, acuzat pe nedrept de unii de îngâmfare, a răspuns cu modestie, credința lui că atuurile constau în seriozitate, dar și în rezistența fizică. Nu este ușor să stai la masă 12 ore încontinuu și să desenezi. Apoi perfecționarea neîncetată a tehnicilor utilizate. Are o cameră cu 50 de aerografe (lucrări 3D), cea mai mare din Europa. A desenat portrete de regi, care l-au primit pe covor roșu. Este singurul pământean care a realizat 263 de portrete de papi. Paradoxul este că, în afara țării, este apreciat de către cei mai importanți oameni ai planetei, iar în România, înjurat și umilit, la fel ca Nadia Comăneci ori Ilie Năstase… Pentru Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara nu a însemnat nimic, neavând studii. A fost primit, însă, la București. Pentru mulți, Popa’S este un fenomen. Ce trebuie menționat însă neapărat este faptul că în ultimii 30 de ani, stilul Popa’S a fost prezentat în facultăți importante de artă din Europa. În orașul care l-a adoptat, Timișoara, de câțiva ani a inaugurat Muzeul Popa’S. Așa a devenit singurul român care se bucură de o astfel de onoare în timpul vieții. Cum după Revoluție, a fost primul cetățean de onoare din Timișoara, dar și al altor 26 de orașe românești. Ciudat, dar a evitat, de altfel, orice premiu pe care l-ar fi putut primi în țară, inclusiv din partea Academiei Române. De puțin timp este Ambasador cultural al Timișoarei, viitoare Capitală Culturală Europeană în 2021. Face deja o promovare a Timișoarei printr-un film și un album. Este și mesagerul Timișoarei în străinătate, inclusiv în corpul diplomatic. Cineva afirma că, dacă ar fi puse toate caricaturile pe care le-a realizat cap la cap, s-ar putea derula în imagini istoria lumii în care trăim. 
  
S-a născut cu trei zile înainte de semnatarul acestor rânduri, evident în ani diferiți. În tinerețe făcuse un trio renumit, alături de Mihai Pânzaru PIM și Sorin Postolache, ultimul plecat la Domnul. Pe parcurs au mai încercat și alții să le fie prin preajmă, dar numai pentru a profita. Știm unul cu care discuți și dacă traversezi strada și, Doamne ferește, întorci capul, constați că vorbești singur. E lucru normal pentru gena nației. Toți mâzgălitorii pe cartoane ar vrea să fie lângă cel decorat de Raul Castro, fostul președinte al Cubei, fratele lui Fidel Castro. N-a ajuns în Cuba, decorația i-a fost înmânată la ambasada Cubei din București. Cum în urmă cu ceva ani, a alcătuit albumul tuturor papilor din istorie, lucrare unicat: nimeni nu a realizat portretele tuturor papilor! Michelangelo a început această lucrare, dar a abandonat-o pe considerent că-i cerea prea mult timp și prea multă migală. Nu îl comparăm cu Michelangelo, dar am spus asta (și) ca un fel de picanterie. Ca răsplată pentru efort, migală și talent ieșit din comun, Papalitatea i-a acordat, în 2012, „Premio Romana Civitas / In hoc signo vinces“ („Premiul destinat celor care biruie“). Ștefan Popa Popa’S este elogiat la Bruxelles, Monaco, Paris… În afara granițelor României, sute de oameni, printre care ambasadori, stau la coadă. Nu avem o altă entitate românească la care 20 de ambasadori stau la coadă. Mihai Pînzaru-PIM afirma că numele lui Ştefan Popa Popa’s i-a blagoslovit pe toți. El este un talent chiar ieșit din comun și a avut încontinuu success enorm. Și asta naște invidie… Să nu uităm că suntem un popor atipic. Pe Brâncuși nu l-am vrut, pe Cioran la fel… Aflu dintr-o sursă sigură că a apărut o carte extraordinară despre el, „Dimensiunea geniului“, scrisă de un excelent mânuitor al condeiului, publicistul Constantin Jichița. Pe de altă parte se pregătește de zor și o ediție bilingvă, care se va difuza (și) la Bruxelles care va conține tot pogromul pe care statul român, autoritățile române, l-au făcut asupra lui Popa*S. Regele caricaturii este și Ambasadorul României pentru turism cultural, cu acte în regulă, cu pașaport diplomatic încă din 2013. Asta nu a împiedicat autoritățile să-i acorde o pensie de 730 de lei. Este o pensie anticipată pentru anii pe care i-a muncit și pentru care a cotizat. 
  
Popa’S e omul recordurilor absolute. Cu toate că a făcut handbal și atletism în tinerețe, a început să deseneze de la 5 ani. Probabil înainte să știe să scrie. La 7 ani i s-a publicat prima caricatură. Azi e în Cartea Recordurilor cel mai rapid caricaturist din lume. A bătut calculatorul cu 4 secunde. În plus, în Guiness Book, e trecut cu 131 de caricaturi după model (adică niște oameni pozau și el îi desena) în doar o oră. Adică o caricatură la 27 de secunde. Și, spre deosebire de atletism, unde nu poți să fii campion și la viteză și la rezistență, Popas e și cel mai rezistent. A făcut aproape 3000 de caricaturi color în 10 zile și 10 nopți. A făcut portrete a peste 200 de șefi de state și are sute de premii. Se vede treaba că tot ce e sub 200 omului nu-i prea place. 
  
O AVENTURĂ A INIMII LA REUNIUNEA PENTRU SĂNĂTATE 
  
Marele ducat din Luxemburg este o țară fără ieșire la mare din vestul Europei. Este una dintre cele trei capitale oficiale ale Uniunii Europene și sediul Curții Europene de Justiție. Este una dintre cele mai mici state suverane din Europa, singurul mare ducat care a mai rămas în lume. Are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume și a fost prima Capitală a Culturii Europene de două ori, prima oară în 1995 și apoi în 2007, ultima fiind pentru o zonă transftontalieră. Recent, mai precis pe 14 iunie, coincidență cu data mea de naștere, Luxemburgul la Centrul European de Congrese a găzduit Reuniunea formală a miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană, înainte ca România să predea Finlandei președinția Consiliului Uniunii Europene în domeniul sănătății. La eveniment a fost invitat, din partea ministrului Sănătății, Sorina Pintea, și artistul timișorean Ștefan Popa Popa’S, pata de zâmbet și culoare a evenimentului, care s-a prezentat cu o expoziție și a făcut demonstrații live ale imensului său talent, imortalizând participanții în portrete caricaturale. În fața atelierului ad-hoc al maestrului Popa’S s-au așezat la coadă pentru a fi surprinși în caricaturi ambasadori, demnitari, înalți funcționari în domeniul sănătății de pe întregul continent. Multora dintre ei, maestrul Popa’S le-a înmânat, pe lângă tabloul pe care l-a primit fiecare, și câte un album „Timișoara, capitală culturală europeană 2021”, îndeplinindu-și rolul asumat de ambasador al orașului. 
  
Redăm câteva dintre declarațiile care au însoțit gestul artistului timișorean. Fransisco Madeira (Spania), Secretariatul de Stat al Uniunii Europene: „Am primit cadou caricaturi din partea României și este interesant, dar și uimitor. După șase luni de președinție, România și-a arătat capacitatea de a conduce Consiliul European și suntem mândri de buna activitate pe care a făcut-o, iar acesta este un minunat dar pe care l-am primit de la Popa’S”. Toni Ancone (Italia), Consiliul de miniștri al Uniunii Europene: „E pentru prima dată când mi se face o caricatură. Ștefan este un mare caricaturist. Mi-a făcut mare plăcere să văd cum a făcut caricaturi pentru toată lumea. Îi mulțumesc maestrului!”. Chris Fearne, viceprim-ministru al Maltei: „Este o persoană foarte talentată. I-a trebuit mai puțin de trei minute pentru desen. Am văzut și albumul cu orașul care va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021. Felicitări! Sunt flatat pentru portret, arată mai bine decât mine”. Leo Svahnback (Finlanda), membru în Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene: „Cred că machiajul meu este bun. Portretul arată ca mine. Este foarte drăguț, dar și executat rapid. Este ca o oglindă și îl păstrez. Artistul este talentat și binecunoscut. Îmi place munca sa”. Cea care l-a invitat, Sorina Pintea, ministrul sănătății, care a prezidat această întâlnire spunea că ‘’Ștefan Popa Popas este cadoul oferit de România, ca o surpriză, participanților la acest consiliu formal. Practic, prezența lui s-a vrut a fi o pată de culoare, demonstrând o dată în plus, ce talente are România, mai ales că Popa’S este o valoare mondială recunoscută. A fost o bucurie din partea noastră să-l avem oaspete și odată cu el să facem cadou celor care au venit aici, câte un portret. Suntem o națiune care performează în multe domenii. Să știți că sănătatea înseamnă și bună dispoziție și empatie, duioșie și zâmbet, iar Popa’S a oferit câte puțin din aceste lucruri.’’ Fiecare dintre ambasadorii, demnitarii și înalții funcționari în domeniul sănătății prezenți la acest eveniment, după o așteptare mai mare sau mai mică, au plecat cu câte un portret, iar unii și cu câte un album ’’Timișoara, capitală culturală europeană 2021’’, căci Ștefan se dovedește a fi nu doar un artist de excepție, ci și un foarte bun ambasador cultural al municipiului de pe Bega. De altfel, ambasadorul României în Luxemburg, Lilian Zamfiroiu, a afirmat despre timișorean că este ’’cel mai bun ambasador al nostru și prin ceea ce face, promovează România mai bine decât oricare dintre colegii mei ambasadori’’. Printre cei portretizați și care au adresat emoționante cuvinte de mulțumire au fost Jens Spahn, ministrul sănătății din Germania, atașații pentru sănătate Chris Poops-Belgia, Elena Sysas-Lituania, Maria Lopez-Franța, Elena Pyrates-Grecia, Maria Teresa-Portugalia, Hristos Karaisaridis-Grecia, Michele Quaroni-ambasador la reprezentanța permanentă a Italiei de la Bruxelles, Simonis Satunas din Lituania de la Consiliul de Miniștri al UE, Da Conceicao din Portugalia, Reetta Honkranen din Finlanda, Pino de Luca din Italia de la Biroul de Presă al UE, Pedro Ortiz, ambasadorul Portugaliei la UE sau dr. Gebremeth Gasmeer, atașat de sănătate la Bruxelles care a afirmat că românul este mai rapid decât un Polaroid. 
  
  
Dar să și concluzionăm rândurile noastre scrise de un vechi prieten și admirator al maestrului Ștefan Popa Popa’S. Orice stat modern de pe planeta asta, orice civilizație, pune pe prim plan și-și respectă elitele. Pentru că elita înseamnă model pilduitor. Pentru că elita este un vârf pentru popor, pentru țară. Elitele sunt portdrapele, ele sunt ambasadorii reali și valorile unui popor, ale unei culturi. Din păcate nu știm de ce privind în istoria noastră a românilor, în cea adevărată, nu știm să ne respectăm cam întotdeauna valorile și elitele. Istoricul hunedorean Dorin Petresc spunea, pe bună dsreptate, că la români există acest beteșug de a-i venera pe magiștri și pe genii când deja ei sunt trecuți la Domnul. Însă trebuie să-i valorizăm, să-i respectăm cât ei sunt în viață. Pentru că pot crea, pot deveni modele, pot să stabilizeze destinele unei țări pe termen mediu și lung, Toți cei care citiți aceste rînduri avem marea șansă și deosebita ocazie de a fi contemporani cu Ștefan Popa Popa’S, locuitor încă al unui sanctuar timișorean pe cortexul cultural al artei de pe Planeta Pământ. Mai are rost să vă spun că trebuie respectat? 
  
Cu plecăciune, Pompiliu Comșa 
  
Referinţă Bibliografică:
ESTE MAI RAPID DECÂT UN POLAROID! / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3104, Anul IX, 01 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!