CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Comentarii >  





Festivalul Internațional al Aforismului, ediţia a II-a, Tecuci, 2018
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ateneul Pelin din Tecuci, deja o destinaţie a multor oameni de cultură nu numai români, ci şi din străinătate, a găzduit cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional al Aforismului, competiție la care pot participa românii de pretutindeni. Gazda evenimentului a fost Eugen Doru Pelin, alături de inițiatorul acestui festival, profesorul Vasile Ghica. Festivalul s-a născut cu sprijinul Farmaciei Gifarm și al Fundației Pelin, un rol important jucându-l şi invitatul primei ediţii, academicianul profesor Naji Naaman din Liban, care după o vizită făcută la şcolile din zonă a însemnat izvorul apariţiei cărţii intitulate „Tecuci, gânduri desenate”, în limbile română, franceză, italiană, engleză, armeană și arabă. Volumul conţine aforisme şi desene ale eleviloir. Ca o dovadă că aforismul a fost îndrăgit în mai multe școli, s+a demonstrat inclusiv pe scena Ateneului, unde s+au perindat în faţa unei săli pline reprezentanţii a câtorva școli. Prima a fost Colegiul „Calistrat Hogaş” cu elevi pregătiți de prof. Corina Olaru, dintre aceștia remarcându-se elevii Nicoleta Postolache, Claudia Bălan, Marilena Berbeci, Adelina Cernica și Alexia Hristache. Temele au fost diverse începând cu patriotismul, familia, dragostea sau prietenia. Elevii s-au oprit și la cele două mari evenimente, Centenarul Unirii și Referendumul pe tema familiei, analizându-le cu mare atenție. Au urmat apoi elevii de la Școala „Iorgu Iordan”, pregătiți de prof. Ecaterina Jalbă. Am remarcat de la această școală intervențiile elevilor Robert Avram, Andreea Rotaru, Cristina Neagu, Alexandru Bordei, Diana Horodnicenco, Elena Onica și Maria Ariton. Au urmat elevii de la Școala „Elena Doamna” conduși de prof. Delia Munteanu, în prim plan fiind elevii Elena Bianca Tănase, Francisca Bianca Costea și Andreea Ungureanu. Au urmat cu un mic recital membrii Cenaclului „Calistrat Hogaș” din Tecuci, din creaţiile cărora am reţinut pe cele semnate de poeții Eleonora Stamate, Mihaela Gudană, Marin Mârza, Adrian Răcaru, dar mai ales Mircea Cojocaru. 
  
Prima zi a festivalului s-a încheiat cu prezentarea unui filmuleț cu o parte din concertul susținut pe scena Ateneului de apreciatul violonist Gabriel Croitoru, cântând la vioara care a trecut și prin mâinile marelui compozitor George Enescu. 
  
Cea de a doua zi a Festivalului Internațional al Aforismului, a continuat la Tecuci în Parcul Central, unde a avut loc festivitatea de inaugurare a bustului eroinei Ecaterina Cocuța Conachi – Vogoride. Reveniți la Ateneu, activitatea a fost deschisă de gazda Doru Eugen Pelin. A fost prezentat în continuare un filmuleț despre viața Cocuței.care a avut 9 copii. A primit microfonul academicianul Nicolae Dabija, începând prin a ne spune că e mândru de faptul că este finul marelui Ion Niculet, cel care a fost Președinte al Sfatului Țării din Moldova. Ne vorbește în continuare de Basarabia, acel copil înfășurat încă de mic în sârmă ghimpată. Dacă în anul 1939, Basarabia avea 5 milione de locuitori, în anul 1953 ea numără doar 2 milioane. Pe firul amintirilor apare şi localitatea lui natală, Cainari. Urmărind atent expunerea academicianului N. Dabija, lecție de adevărat patriotism, am venit cu propunerea de aș fi sprijinit de cei din sală dar și de partidele politice pentru a fi candidat la Președenția României. Propunere primită cu multe aplauze. Suntem convinşi că un astfel de președinte de țară îşi va iubi cu adevărat poporul. Scriitorul focşănean Gh. Neagu a amintit de Duiliu Zamfirescu, de la nașterea căruia se împlinesc acum 150 de ani și care a fost și el guvernator. Colegul său de breaslă Sterian Vicol a vorbit despre faptul că în revista ce o conduce, Porto Franco, sunt mereu publicați scriitori din Chișinău, Cahul, Ismail. În continuare este prezentată cartea ‘’Fotoaforisme’’, din care reţinem o zicere semnată de autorul Vasile Ghica: Scriitor nu este acela care scrie, ci acela care este citit! Ni se prezintă şi Antologia apărută cu ocazia manifestării, realizată de Fundația Pelin sub deviza Educație fără frontiere creștin – europeană. În final s-a trecut la acordarea premiilor: 
  
– Trofeul ‘’Sapiens Piroboridava’’ Ex-Aequo – Nicolae Petrescu – Redi şi Ionuț Caragea 
  
– Premiul I Ex-Aequo – Mircea Oprea și Teodor Dume 
  
– Premiul II Ex-Aequo – Constantin Ardeleanu și Victor Martin 
  
– Premiul III – Ex-Aequo – George Budoi și Geafir George 
  
Mențiuni au obținut: Florin Alexandru, Gheorghe Mihail, Dorel Vidrascu, Florentina Loredana Dalian 
  
Premiul special pentru creații dedicate Centenarului Unirii: Andrei Petrus, George Corbu 
  
Premiul special Efim Tarlapan: Elis Râpeanu 
  
Premiul Special ‘’Ion Petrovici’’: Dan Surducan 
  
Premiul special ‘’Costache Conachi’’: Pompiliu Comșa 
  
Premiul special ‘’Alex. Mironescu’’: David Boia 
  
Premiul special ‘’Hortensia Papadat Bengescu’’: Letiția Coza 
  
Premiul special ‘’Cocuța Conachi’’: Creola Băltărețu – Franța 
  
Premiul special ‘’Ovid Caledoniu’’: Viorel Vintilă – SUA 
  
Premiul special ‘’Calistrat Hogaș’’: Vasile Ponea 
  
Premiul special ‘’Iorgu Iordan’’: Any Drăgănoiu 
  
Premiul revistei ‘’Plumb’’ din Bacău: Gabriel Petru Băietan 
  
Premiul revistei ‘’Meridianul Cultural Român’’ Vaslui – George Corbu 
  
Premiul revistei ‘’Dunărea de Jos’’ Galați: Leliana Mihaela Rădulescu 
  
Premiul revistei ‘’Spații Culturale’’ din Râmnicul Sărat: Nicolae Nicoară. 
  
Premiul revistei ‘’Salonul Literar’’ din Odobești: Darius Liber din Israel 
  
Premiul revistei ‘’Axis Libri’’ din Galați: Paula Adriana Cozian 
  
Premiul revistei ‘’Porto Franco’’ din Galați: Ion Diordiev – R. Moldova 
  
Ziarul ‘’Viața liberă’’ din Galați a oferit premii următorilor concurenți: Liviu Zanfirescu, Costel Avramescu, Cristinel Motrici, Gheorghe Gurau, Rusu Victor Emil, Stan M. Andrei și Ion Fărcășanu. 
  
A consemnat: Pompiliu COMŞA 
  
Referinţă Bibliografică:
Festivalul Internațional al Aforismului, ediţia a II-a, Tecuci, 2018 / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2850, Anul VIII, 20 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!