CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Actualitate >  





Avancronica CONGRESULUI INTERNAŢIONAL 28 al UNIVERSITĂŢII ’’APOLLONIA’’ Iaşi
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
de Prof. univ. Asoc. Pompiliu COMŞA  
 
Universitatea APOLLONIA Iaşi continuă să-şi construiască cu perseverenţă tradiţie. Între activităţile onorante, bine apreciate în mediul academic, se numără la loc de cinste şi ’’Congresul Internaţional’’, ajuns la ediţia cu borna 28. Sub genericul ’’Pregătim viitorul, promovând excelenţa’’, el este organizat în cadrul ’’Zilelor Universităţii Apollonia’’, în perioada 1-4 martie 2018, de instituţia gazdă, Universitatea condusă cu profesiuonalism de Prof.univ.Dr. Vasile Burlui, în colaborare cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România la Palas Mall. Din programul care ne-a fost pus, ca întotdeauna cu amabilitate de organizatori, program ilustrat cu mai multe din lucrările lui Bogdan Bârleanu, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici ieşeni ai momentului, aflăm că în 2013 Apollonia a primit la Oxford recunoaşterea internaţională, având şi un stand de prezentare, la ’’Summit of Leaders, Science and Education’’, iar un an mai târziu a obţinut ’’Premiul European Award for Best Practices’’ din partea ’’European Society for Quality Research’’ din Bruxelles, Belgia. Iată că ’’Bonum bono nascitur’’, adică ’’Binele naşte bine!’’ Universitatea din Dealul Copului, deşi tânără, apărută după Revoluţie, are o Platformă de Instruire Preclinică, alta de Instruire Clinică, dar şi de Instruire Practică, ca să nu mai vorbim de o vastă Bibliotecă cu peste 22.500 de titluri, o prolifică Editură cu apariţii în nu mai puţin de 7 colecţii, o Platformă de cercetare. Nu în ultimul rând se vorbeşte laudativ şi de activităţile desfăşurate la Centrul de formare continuă şi proiecte, cele de organizare cursuri autorizate ANC de engleză, cursuri Cambridge, cele acreditate EMC/ETC, de perfecţionare certificate de Universitatea Apollonia, cursuri acreditate MEN, plus Centrul de formare continuă cu proiecte interne, locale, regionale/naţionale. Mentorului Vasile Burlui, în 2014, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România îi acordă pe merit ‘’Premiul Carol Davila’’ pentru Ştiinţe Medicale.  
 
Revenind la Congresul de peste câteva zile, el are nu mai puţin de 8 secţiuni, în cadrul căroa vor prezenta comunicări 254 personalităţi din 15 ţări (Basarabia, Noua Zeelandă, Italia, Brazilia, Africa de Sud, Germania, Tunisia, Franţa, Slovacia, Turcia, Belgia, Algeria, India, U.S.A. şi evident România, reprezentată de cercetători din 10 centre universitare, plus municipiile Dorohoi, Tg. Neamţ şi Câmpulung Moldovenesc). E de ajuns să vă spunem că la lucrări, sub cupola inteligenţei mondiale, semnează condica academicienii Gheorghe Duca, Bogdan Simionescu, Răzvan Teodorescu, Nicolae Dabija, Vasile Târâţeanu, Viorel Barbu, Horia-Nicolae Teodorescu, Mihai Cimpoi, Ion Dediu, Constantin Gh.Marinescu sau personalităţi de prim rang ai culturii şi ştiinţei, precum profesorul Cristian Calude, din Auckland, Noua Zeelandă, gălăţean de-al nostru.  
 
Congresul debutează cu o Sesiune Ştiinţifică Solemnă dedicată ’’Centenarului întregirii neamului’’, organizată cu contribuţia Academiei Române, a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. În deschidere are loc ceremonia de decernare, pe 1 martie la orele 17, în sala Chopin, a titlului de DHC Academicianului Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, urmată de un Concert in honorem cu ’’Uvertura Academică-Johannes Brahms’’, interpretată de orchestra de Cameră a Universităţii de Arte ’’George Enescu’’, dirijată de conf. univ. dr. Bogdan Chiroşcă. Tematica Congresului este una de actualitate în domenii variate, cum ar fi medicina, biomaterialele, ştiinţele comunicării, ecologie. Nu în ultimul rând sunt organizate cursuri precongres, prezentate de firme şi hands-on-uri, după cum ne-a confirmat preşedintele de onoare al acestei ediţii, academicianul Constantin Gh.Marinescu, care a lăudat şi recenta Sesiune Studenţească organizată de Universitatea ’’Apollonia’’.  
 
Sărbătorirea Centenarului aduce în prim plan expoziţia ’’Centenarul Întregirii Neamului’’, prezentattî de Alexandra Sulingiuc de la ArtMARK, în perioada 1-3 martie în sala Mozart. Extrem de atractivă este şi Sesiunea Ştiinţifică Solemnă ’’Centenarul întregirii neamului’’, onorată de Bogdan Simionescu, vicepreşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Teodorescu, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual de la acelaşi for al inteligenţei naţionale, dar şi de acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, manifestare care are loc între orele 9-15 joi, 1 martie, în sala Mozart. Vor urma lansarea de carte ‘’Solomon Marcus. Opera informatică’’, ediţie completă, despre care vor vorbi îngrijitorul ediţiei, academicianul Gheorghe Păun şi Paul Marinescu, directorul Editurii Spandugino, dar şi simpozionul despre regretatul om de cultură, recent dispărut, moderat de conf.univ.dr. Mina-Maria Rusu. Tema simpozionului de vineri, 2 martie, cu începere de la orele 10, din sala Mozart, este ’’Comunicarea ca proces de simbolizare a lumii prin limbaj naturaşl şi prin limbaje de comunicare’’, onorat şi de prezenţa a doi secretari de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale.  
 
Dintre secţiunile Congresului vă prezentăm cele denumite generic ’’Repere în medicina avansată’’ cu trei secţii, Tribuna practicianului (Medicină Generalîă, Mediciană Dentară, Tehnică Dentară, Asistenţă Medicală Generală, Balneo-Fizio-Kinetoterapie), ’’Neuroştiinţe: puterea secretă a creierului uman’’, de fapt o masă rotundă moderată de şef lucrări Lucian Eva, dar şi ’’Conceptul bio-psihosocial în actualitatea medicinei teoretice şi practice’’, de fapt o altă masă rotundă, moderată de profesorii habil. Dr.HC Dan şi Sorin Riga. La fel de interesante, cu siguranţă, vor fi şi secţiunile de ’’Tendinţe actuale în bio-nanotehnologie’’, cea de Ştiinţele comunicări, sub genericul ’’Ştiinţele comunicării în consolidarea şi dinamizarea organizaţională’’, ce este programtă sâmbătă, 3 martie, în sălile Mozart şi Vivaldi, Cursurile amintite la începutul avancronicii noastre, dar şi secţiunea ’’Factori ecologi cu rol patologic în secolul XXI’’. Semnalăm şi deschiderea lucrărilor Secţiei de Ştiinţe ale Comunicării, când se va aduce ’’Omagiu unui nonagenar’’, prin prezentarea cărţii omagiale dedicată academicianului Constantin Gh. Marinescu, de profesorii Vasile Burlui, Paul Gorban, Victor Moraru şi Ionel Pintilii, programată sâmbătă 3 martie, în sala Mozart de la Palas Mall, din vecinătatea Palatului Culturii Iaşi.  
 
Vrând-nevrând, trebuie să recunoaştem, că prin ce se va întâmpla în acest debut de martie, transformă, prin eforturile Universităţii Apollonia, Iaşul în Capitala Culturii şi Ştiinţei Româneşti şi un reper de neignorat în aceleaşi dimensiuni europene şi mondiale. Felicitări organizatorilor, cu promisiunea că vom reveni asupra manifestărillor la care, prin aceste modeste rânduri, vă invităm să participaţi.  
 
Referinţă Bibliografică:
Avancronica CONGRESULUI INTERNAŢIONAL 28 al UNIVERSITĂŢII ’’APOLLONIA’’ Iaşi / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2606, Anul VIII, 18 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!