CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Scriitori >  





Oglinzile Realităţii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oglinzile Realităţii 
  
Autor: Pompiliu Comşa 
  
Editura „Pompidu”, Galaţi, 2015 
  
Acad. Const. Gh. Marinescu, 
  
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova 
  
La sfârşitul anului 2015, renumitul jurnalist şi cărturar, Pompiliu Comşa, profesor asociat la Universitatea „Apollonia” din Iaşi, înscrie în palmaresul său publicistic, o nouă lucrare, intitulată: Oglinzile Realităţii, care însumează peste patru sute de pagini, reprezentând al paisprezecelea volum, cu care autorul îmbogăţeşte valorile spirituale ale Galaţilor. 
  
Cartea este dedicată distinsei Doamne Maria Grapini, europarlamentar de notorietate, descendentă de pe meleagurile încărcate de istorie şi splendoare peisagistică, din zona Bereştilor, componentă teritorială importantă a judeţului Galaţi. 
  
În cuprinsul acestei lucrări, sui generis, autorul a selectat cele mai valoroase studii şi articole consacrate comemorării unor personalităţi ştiinţifice, culturale, literare de prestigiu, provenind din oraşe sau comune semnificative ale judeţului, şi nu numai, sau aniversării unor evenimente cruciale din Istoria Românilor. 
  
Putem spune că ziarele „Realitatea” şi „Realitatea în Diaspora” păstorite cu excepţională competenţă şi dăruire, de către Pompiliu Comşa, au furnizat o suită remarcabilă de contribuţii, pe tărâm spiritual, care îşi găsesc, în bună măsură reflectarea şi-n paginile lucrării asupra cărei facem referinţe. 
  
Mutatis mutandis, lucrarea prof. asoc. Pompiliu Comşa, se distinge, înainte de toate, printr-o suită de eseuri, portrete, ale unor scriitori şi poeţi gălăţeni, contribuţii literare originale, reportaje, dialoguri, interviuri cu personalităţi emblematice locale şi mai ales din plan naţional, recenzii şi exegeze asupra unor lucrări de referinţă nou apărute etc. 
  
Directorul publicaţiilor menţionate, este nu numai un jurnalist, om de cultură de valoare incontestabilă care semnalează lucrările nou apărute ale scriitorilor şi cărturarilor urbei sale, ci procedează constant, la analiza, exegeza, recenzia acestora şi informarea publicului larg, cu privire la valoarea acestora. 
  
Lucrarea „Oglinzile Realităţii” are meritul de a fi selectat şi reeditat asemenea contribuţii remarcabile ale vieţii spirituale aparţinând unor creatori consacraţi, de prestigiu din principalele domenii ale culturii naţionale. Volumul recent intrat în circuitul publicistic, vine să semnaleze aportul de valoare inestimabilă, al oamenilor de ştiinţă şi de cultură, a scriitorilor gălăţeni, la îmbogăţirea patrimoniului spiritual românesc, la integrarea valorilor culturii locale în circuitul naţional. 
  
De asemenea, meritul acestei lucrări, este acela că oglindeşte, în paginile sale, şi alte domenii, preocupări şi probleme ale presei, avându-l ca protagonist, „pater familias”, pe talentatul publicist Pompiliu Comşa, şi anume: aspectele majore ale vieţii politice naţionale şi locale, confruntările de idei doctrinare din zona partidelor politice, incriminarea ilegalităţilor, a imoralităţii, a corupţiei din unele zone ale societăţii postdecembriste etc. 
  
Ziarele „Realitatea” şi „Realitatea în Diaspora” s-au implicat în dezavuarea unor fapte şi activităţi reprobabile, frenatorii ale progresului societăţii româneşti, ale valorilor democraţiei şi statului de drept. 
  
Ziarele Trustului de presă „Pompidu” din Galaţi s-au implicat, totodadă, în apărarea „drepturilor omului”, a unor persoane învinuite pe nedrept, abuziv, au înfruntat constant decizii ilegale ale unor organe administrative sau judiciare, ceea ce a avut un ecou benefic, pozitiv în Conştiinţa civică, a sporit încrederea gălăţenilor în Valorile democraţiei. 
  
Deşi autorul nu a repartizat riguros textul întregii lucrări, pe capitole, aşa cum se obişnuieşte, a formulat totuşi, câteva titluri semnificative, pe care le semnalăm şi noi cititorilor, lectorilor şi anume: Mari cărturari şi opera lor; Intre reprize; Amfiteatru; Bâlciul deşărtăciunilor ş.a. 
  
Considerăm o datorie de exeget, să relevăm faptul că această valoroasă lucrare care oglindeşte realităţi majore, semnificative, cardinale din viaţa Galaţilor, a beneficiat de o Prefaţă doctă, în Limbile: română şi franceză, alcătuită de reputatul, distinsul profesor univ. dr. Constantin Frosin, şeful catedrei de Limba franceză de la Universitatea „Danubius”, din Galaţi, personalitate de notorietate europeană, Laureat al mai multor titluri, distincţii academice, acordate de Organismele de resort ale Uniunii Europene. 
  
„Principala notă caracteristică a presei de tip pompiliano-comşian – relevă autorul Prefeţei – este tuşa groasă, umorul negru dar cu fulgerări de geniu, comicul frust ce emană dintr-un limbaj extrem de căutat”. 
  
Aşa cum am scris şi altă dată, Pompiliu Comşa, dincolo de toate meritele şi calităţile sale de jurnalist supertalentat, a fost şi rămâne totodată, un Ambasador neobosit, de prestigiu al Comunităţii academice „Apolloniene”, în circuitul publicistic, ştiinţific şi cultural naţional, internaţional, şi deopotrivă, pe meleagurile Republicii Moldova, al doilea stat român unde autorul pătrunde benefic cu publicaţiile sale mult apreciate. 
  
Referinţă Bibliografică:
Oglinzile Realităţii / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2527, Anul VII, 01 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!