CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Spiritual >  





Am aflat ce este Postul !

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Postul este nevoință ; abținerea în gând și-n fapte  
La băuturi, mâncăruri, pofte, ce ispitesc către păcate...  
El trupu ' ne înfrânează, mintea-ntrepte ne-o tot urcă  
Spre frumusețea cea Divină și Bunătatea Lui adâncă !  
 
În timp de Post și Rugăciune, trupește mai înfrânat  
Gândul se-înalță către DOMNUL, prin sufletul înaripat !  
Postit-au 40 de zile : Moise, primu-n temporal,  
Dar mai ales Mântuitorul, Cel peste timp, peste Astral !  
 
Creștinul care postește pe Pământ, e cu IISUS !  
Dar și în Împărăție, în Raiul Veșnic Cel de Sus !  
Postul este ca o armă (la fel de bine e și scut !)  
Față de orice ispită sau de păcatul neștiut...  
 
Este mijloc de-ntărire în greutăți și-n suferință  
În Milostenie smerită pentru IISUS și-A Sa Credință !  
Un Post de cel puțin o zi, e cel total sau ajunarea  
Ce exclude gândul rău, băutura și mâncarea...  
 
Postu ' aspru-i practicat, pe la noi, de multă lume :  
Pâine uscată dar și fructe, apă, sare și legume...  
În tain mic, regim vegan, în bucătării gătit  
Fără ulei și fără vinuri, Postul comun, obișnuit !  
 
Iar în Posturile Mari, când se-ntâmpl-o Sărbătoare  
La ulei, vinuri și pește, Biserica, dă dezlegare !  
Avem de 4 ori pe an, Posturi foarte importante  
Ne spun cei ce au voință : "Sunt ușoare ! Deci, se poate !"  
 
Să nu uităm că-n zi de Miercuri, DOMNUL IISUS a fost vândut...  
Iar Vineri, după Pătimire, pe Cruce fost-a omorât...  
Cine postește în Credință, va fi și-n suflet sănătos  
Nu doar în viața de pe Terra, dar și în Ceruri cu CHRISTOS !  
 
Prof.Tlg.Paulian Buicescu, Lic.Thg. de Ind.alim.Izvoarele, Jud.Olt, membru al L.S.R.Fil.Olt și al Cenaclului de Literatură și Jurnalism "Dumitru Caracostea" & UZPR (Revistele: "Mirajul Oltului", "Confluențe Literare", "Povestea Vorbii", "Cultura Vâlceană" ș.a. ) & U.S.E. & U.A.P.  
 
Tehnoredactare, Ing.Maricela-Paraschiva Buicescu.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Am aflat ce este Postul ! / Paulian Buicescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1512, Anul V, 20 februarie 2015.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Paulian Buicescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Paulian Buicescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!