COMOARA NOASTRĂ,MAMA!
Avem prin tine-n lume numai comori de seamă
Suntem cei mai bogați c-avem o așa mamă!
O frumusețe-aparte, nufăr imaculat,
Cu dragostea-ţi de mamă în taină ne-ai legat.
Ţi-ai luat în braţe pruncii, ne-ai strâns la pieptul tău
Şi ne-ai vegheat întruna - la bine și la rău.
Ne-ai îndrumat în viaţă, trăind în stăruinţă,
Ușor să îl parcurgem cu inima-n credință.
Nicicând averi imense, căci nu ne-ai dat palate,
Însă, doar pentru noi, tu le-ai lăsat pe toate.
Şi pe cărarea vieții, mânată de destin,
În veșnica-ţi iubire-ai avut un plan divin.
Cu braţele-ţi de aur, mereu de neînfrânt,
Şi veşnica-ţi blândețe-ai trecut prin ploi și vânt.
Ți-au înflorit bobocii sub ochii-ți grijulii
Uitând ades’ de tine, uitând de bucurii...
Dar azi, plini de iubire, spre tine se îndreaptă
- MAMĂ, îţi mulţumim! (Băiatul și-a ta fată.)
Paula Diana Handra