Lada cu zestre
Adeseori pe drumul vieţii
Conduşi suntem de o dorinţă
Cu gândul doar la bogăţii
Uităm de suflet şi credinţă.
Aşa păţi şi el – feciorul,
Băiat frumos la chip şi blând
În suflet îi păstra amorul
Şi o dorea a lui curând.
Privea spre ea, îi era dragă
Cu ochii ei fermecători
O adora de-o viaţă-ntreagă
Când o vedea-l treceau fiori.
Un vis frumos ei au trăit
Până ce-o fată-a întâlnit
Atunci cei doi s-au despărţit
Deşi-n tăcere-a suferit...
Mânat de patima averii
Străin de sincera iubire
Închină azi cupa durerii
Inima-i zace-n împietrire
Nu-şi vedea decât interesul
Privind la zestrea dintr-o ladă
Şi-mpleticea în galbeni mersul
Nu se gândea, cândva, să cadă.
Dar iată, după ani de zile
Când a deschis lada cu zestre
Mirarea-i creşte în pupile
Şi-i scrisă-n file de poveste...
Căci tocmai se lăsase seara
Când din cea ladă au ieşit
Doar şoarecii ce-au ros comoara
Şi de averi l-a lecuit.
Se spune că cine-are parte
De avuţie, peste ani,
Cu timpul se pot duce toate
Rămâi sărac... şi fără bani!
A înţeles bine feciorul
Că dragostea nu-i bon de plată
Şi inimii-i astâmperi dorul
Doar cu iubire-adevărată.
Paula Diana Handra
17.05.2015.
