Pe cer aleargă rătăciţi,
Vreo câţiva nori mai peticiţi.
Privesc în jos către pământ,
Şi unul scapă un cuvânt:
- Acum părem puţini, firavi,
Dar nu e mult şi vom fi bravi.
La locul nostru din tării
Ne pregătim de bătălii.
Arma lui albă, orice nor
Va arunca de sus, din zbor
Omătul să acopere
Pământul ce descopere
Covoarele de frunze moarte
De pe aleile deşarte.
Livezi şi câmpuri, casele,
Cătunele, oraşele,
Ca o centură peste zare,
Splendidă-n soare irizare,
Sub strălucirea lui bălană,
Se va topi apoi în hrană.
Atât mai zise norul mic,
Căci vântu-l mai purtă un pic
Spre casa Domnului, din cer,
Pe el, războinic efemer.
***
Ciclul "Iarna"
Volumul "Surori metrese timpului"
