CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Spiritual >  





CREDEȚI ÎN MINUNI!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
11 decembrie 1985, Huși  
„Bună dimineațaaa! Deșteptaaareaaa! Toată lumea, deșteptaaareaaaaa!  
Bună dimineațaaa! Deșteptaaareaaa! Toată lumea, deșteptaaareaaaaa!  
- Haideți, fetelor! Vreau să vă găsesc pe fiecare în picioare la marginea patului. Acum! Peste jumătate de oră trebuie să fiți în sala de mese pentru micul dejun...”, se auzea, deosebit de impunătoare, vocea pedagogei de serviciu pe culoarul internatului în care erau cazate elevele Liceului „Cuza-Vodă” Huși.  
În dormitorul cu numărul 7, în care erau cazate aproximativ paisprezece eleve și în care paturile erau așezate și câte trei alăturate, a început vacarmul. Se auzeau comentarii, nemulțumiri din partea unora dintre ele (adică acelea care ar mai fi dorit să doarmă), bufnituri, mârâieli...  
Într-un final, când pedagoga a intrat pe ușă și a aprins lumina, toate fetele, cu excepția uneia dintre eleve, erau în picioare, fiecare în fața patului în care dormise.  
-Tu ce aștepți? strigă pedagoga, vizibil iritată, cu ochii ațintiți către eleva rămasă în pat. Toate s-au conformat. Tu ești mai cu moț decât celelalte? Află că nu vei mânca în această dimineață, iar în timp ce colegele vor merge la masă, tu vei face curat în dormitor și la baie! E clar?  
- Nuuu pooot..., se auzi răspunsul plin de durere al bietei eleve.  
Lacrimile fetei plecaseră instantaneu pe obraji pentru a se înnoda sub bărbie, iar un anume ceva părea că o strânge de gât, blocându-i cuvintele...  
- Ce nu poți? Ce vrei să spui?  
- Nu-mi simt picioarele... Nu am dormit toată noaptea, am avut dureri, răspunse biata fată cu voce joasă, greu de auzit. Acum nu mai am dureri, dar simt că nu pooot să mișc picioarele...  
- Nu se poate așa ceva, încearcă! Hai, vino la marginea patului și încearcă să cobori din pat! se răsti doamna pedagogă privind-o cu neîncredere.  
Având patul situat între altele două, fata a făcut eforturi deosebite să se miște spre capătul din față al patului. Greu, foarte greu, a reușit să coboare tălpile pe parchet. Se uita cu teamă în jos, la picioare, în timp ce brațele erau înfipte pe pătura patului în încercarea de a-și ridica trupul.  
- Hai odată, fată! Ridică-te în picioare, că poți! o îndemnă pedagoga cu o umbră de milă nesesizată până în acel moment.  
Fata a încercat din nou, cu o încrâncenare vizibilă pe chipul lipsit de culoare, icnind înăbușit. S-a ridicat încet-încet, dar când greutatea trupului a rămas doar pe picioare, s-a prăbușit ca un copac retezat cu drujba. Până să ia contact cu podeaua, a fost prinsă de către pedagogă și colegele din apropiere, astfel că nu s-a lovit de podea. Până acolo mai era doar o palmă sau două...  
După ce au așezat-o în pat, pedagoga i-a spus că va anunța diriginta că nu va merge la ore. Micul dejun îi va fi adus în cameră, apoi va anunța și la cabinetul medical al școlii situația în care se afla eleva, tocmai pentru a veni de acolo cineva care să o vadă în internat.  
Din nefericire așteptarea a fost chinuitoare pentru biata suferindă. De mâncat, nu a mâncat. Nu a putut. Se temea și își stăpânea cu greu suferința. Plângea. Pe de altă parte, de la cabinet nu a venit nimeni prea repede. A sosit o asistentă abia pe la orele 10.30. A examinat-o fugar și a întrebat-o de când îi este rău, ce boli știe că a avut și dacă a luat vreun medicament.  
Răspunsul fiind negativ, asistenta i-a administrat un calmant și un calciu intravenos, spunându-i să rămâna în pat pentru a se odihni. I-a vorbit în grabă înainte de a pleca, ținându-i degetele în palmele sale: „Este foarte posibil să fi făcut o cădere de calciu. Fii liniștită! Îți vei reveni... Să nu-ți faci griji pentru absența ta de la ore. Am vorbit cu tovarășa dirigintă și urmează să-i înmânez adeverința medicală.”  
Rămasă singură în cameră, fata se simțea din ce în ce mai rău. Avea scurte momente de adormire, coșmaruri din care se trezea brusc, transpirată, uneori înghețată și speriată. Alteori adormea și visa atât de frumos încât nu ar mai fi dorit ca acele vise scurte să se sfârșească vreodată. Se făcea că se află în locuri pe care niciodată nu le văzuse și nimic nu știa despre ele, nici dacă existau undeva pe pământ. Trezindu-se din asemenea vise scurte, regreta că s-au terminat, iar durerea o năpădea mai adânc, înfricoșând-o.  
În jurul orei 14.00 au venit colegele de la cursuri și de la sala de mese. Au observat faptul că starea fetei nu se îmbunătățise deloc, ba dimpotrivă. Au anunțat-o de grabă pe pedagogă. Constatând că situația nu este deloc bună, aceasta a sunat la salvare. Răspunsul primit a fost neașteptat de scurt și clar. I-au comunicat că ambulanțele sunt plecate în comunele și satele din împrejurimi. La fel de clar i s-a precizat, oarecum ironic, cum că internatul fiind la numai două sute de metri distanță de Spitalul de Pediatrie, se poate aduce pe jos eleva în cauză la spital.  
Fiind pusă într-o astfel de situație, pedagoga nu a dat înapoi. A pornit demersurile de echipare a fetei, de pregătire a tot ceea ce îi va fi necesar pentru internare, însă, a avut o „surpriză” enormă, în momentul în care i-a dezvelit picioarele pentru a-i pune șosete. Câteva secunde nu a putut să spună nimic, iar celelalte fete, care au scăpat câteva țipete, s-au retras uimite și speriate câte un pas înapoi, privind către degetul pedagogei și picioarele colegei. Apoi au tăcut înmărmurite. Nu mai văzuseră așa ceva...  
Gleznele și labele ambelor picioare ale fetei arătau ca două pâini bine crescute și se tumefiaseră (învinețiseră). Era clar că nu aveau cu ce să o încalțe, iar de mers două sute de metri până la spital în aceste condiții nu putea fi vorba. Deplasându-se în pavilionul în care erau cazați băieții, doamna pedagogă a împrumutat încălțăminte de mărimea cea mai mare, apelând totodată și la ajutorul a doi - trei băieți mai corpolenți, care să-i fie de ajutor în deplasarea către spital. A mai făcut un apel la Salvare, dar răspunsul a fost același.  
Stratul de zăpada nu era înfricoșător de mare. Avea aproximativ cinsprezece - douăzeci de centimetri, dar era apoasă, adică așa cum era mai rău, în sensul că făcea greoaie deplasarea elevei. Mai mult pe brațe decât pe jos, în jurul orelor 17.00, au ajuns la spital, unde s-a făcut imediat internarea.  
De gardă era Dr. Viorel Puiu. Nu i-a trebuit decât o privire pentru a înțelege diagnosticul fetei și faptul că de maximă urgență era necesar să înceapă tratamentul. Prin urmare, în timp ce întocmea fișa de internare, bombănindu-i pe cei de la salvare și modul în care tratase cazul asistenta liceului, care nu luase măsurile necesare pentru ca eleva să ajungă mai repede la spital, a aplicat și prima doză de penicilină.  
Salonul în care a fost internată fata era destul de mare, fiind format din 7 paturi. Trei pe o parte și alte patru pe cealaltă, cu o măsuță pe mijloc și o sobă mare din teracotă pe latura cu trei paturi. Toate paturile din salon erau ocupate. Mai mult decât atâta, în două dintre ele erau înghesuite câte două paciente. Pacienta proaspăt internată avea 14 ani și 6 luni, iar celelalte erau până în 12 ani.  
În jurul orelor 20.30 - 21.00 starea fetei s-a agravat vizibil. Era conștientă, dar nu mai putea vorbi și nici înghiți. Pe de altă parte, nu-și mai putea mișca picioarele. Dacă simțea nevoia să se întoarcă puțin, destul de greu, le mișca cu mâna. Doar auzea...  
Auzea ca prin vis fetițele din salon, care vorbeau temătoare. Ele spuneau că le este frică să doarmă în salon pentru că cea internată în seara respectivă „va muri la noapte!” Ascultând toate aceste vorbe, biata fată plângea. Lacrimile îi șiroiau pe obraji. Nu avea puterea să spună ceva. Și-a amintit că în satul ei este o fată pe care nu o văzuse niciodată, doar auzise povestea ei. Acea fată a avut o anumită boală ce o transformase într-o legumă. A devenit dependentă, din toate punctele de vedere, de ajutorul părinților. Asta se întâmplase în urmă cu mulți, mulți ani în urmă. Concluzia era că nu și-ar fi dorit acest fel de viață...  
Apoi și-a amintit data. Era o zi de 11 decembrie. Un licăr de speranță i-a luminat sufletul. În gând ori în șoaptă neauzită de nimeni își spunea: „Mâine este 12 decembrie, deci este ziua Sfântului Spiridon! Mămica spunea întotdeauna că acest sfânt este făcător de minuni și că a vindecat mulți oameni care i s-au rugat lui... Singura speranță îmi este în el și în Dumnezeu”.Plină de speranță, fata a început să se roage cu tot sufletul, lăsând lacrima să deschidă, să spele calea pe care avea să plece rugăciunea către Sfântul Spiridon. Era ultima sa speranță aceea de a mijloci Sfântul pentru ea la Dumnezeu. A început de îndată să se roage cu toată credința și convingerea de care era în stare, iar rugăciunea ei era ca a unui copil, dar și ca a unui om mare. Ruga îi era atât pentru ea, dar mai mult pentru îndurare față de ceilalți pe care i-ar chinui dacă nu se va vindeca... ”Sfinte Spiridoane, Făcătorule de minuni, te rog din tot sufletul meu încercat, Sfinte Spiridoane, ai milă, îndură-te, fă o minune cu mine! Mijlocește către Bunul Dumnezeu, prin voia Lui să mă fac bine, să pot merge din nou! Să nu lase ca boala aceasta să mă facă povară părinților mei! Să nu îi văd suferind și chinuindu-se cu mine! Dacă nu este posibil să mă fac bine, mai bine să vin la Domnul, o voi face cu mare bucurie! Ajută-mă, Sfinte Spiridoane! Am încredere că mă vei ajuta! Facă-se voia Domnului!”  
Rugându-se neîncetat în acest fel, fata a adormit. În dimineața următoare s-a trezit cu soarele luminându-i fața și nu înțelegea unde se află. Deschizând ochii bine, s-a ridicat în șezut și a privit spre măsuța din mijlocul salonului. Acolo se afla o asistentă care verifica fișele de observație și care a văzut-o mișcându-se în pat.  
- Bună dimineața! Te-ai trezit? Cum te simți?  
- Bine... Bună dimineața!  
- Poți coborî din pat, să îl așezăm puțin? Trebuie să vină domnul Profesor, la vizită...  
- Nu știu... dacă pot... Încerc.  
Era temătoare. Își amintise într-o derulare rapidă toate cele petrecute cu o zi înainte. A tras ușor pătura, dezgolindu-și cu teamă labele picioarelor. Le-a privit întâi cu teamă, apoi cu din ce mai mult curaj și, în final simți o mare bucurie. Totul revenise la normal. Nu mai erau umflate, nu mai erau vinete. Erau curate și le simțea...  
A prins încredere și a coborât din pat. Doar că, atunci când a încercat să meargă, în zona genunchilor simțea un soi de scăpătare. Parcă tremurau, parcă învăța atunci să meargă, dar fără niciun fel de durere. A început să plângă de bucurie și, întorcându-și fața către răsărit, a spus în timp ce își făcea cruce: ”Astăzi este ziua Sfântului Spiridon - făcătorul de minuni! ... Slavă ție, Sfinte Spiridoane! Slavă Ție, Doamne!”  
... Când a venit profesorul la vizită, a aflat că a fost la un pas de moarte, că va trebui să stea internată 10 săptămâni și că diagnosticul pus în urma analizelor era ”Reumatism cardio-articular acut, pusen I”. I s-a explicat că va trebui să urmeze un tratament foarte serios și regim alimentar, iar după externare, timp de cinci ani, va trebui să urmeze tratament săptămânal cu Moldamin. Dar toate acestea erau un nimic pe lângă tot ce știa. Ea simțea cu toată ființa sa că a primit deja... un miracol. Asta o făcea să fie recunoscătoare, să fie fericită.  
Ei bine, acea copilă fericită, care se simțea binecuvântată, eram EU, dragi prieteni! Nu este o povestire oarecare, ci este adevărul curat. Miracolul mi-a fost confirmat și peste ani, când mergând la diferite controale medicale, deși am avut o formă destul de agresivă de reumatism cardio-articular acut, cu o evoluție rapidă, nu există sechele. Efectiv urmele acestei boli nu sunt vizibile nici la ecografie și nici pe E.K.G.. Vindecarea a fost completă.  
Din acel moment, pentru mine și familia mea, ziua de 12 decembrie, ziua Sfântului Spiridon, este cea mai importantă zi! Este ziua în care Sfântul a săvârșit o mare minune!  
Credeți! Minunile se întâmplă doar atunci când credem cu adevărat și ne rugăm sincer, cu sufletul deschis, fără gânduri ascunse...  
Mâine este 12 Decembrie, ziua Sfântului Spiridon - făcătorul de minuni! Am simțit nevoia să-i aduc această ofrandă, să fac cunoscută această întâmplare și sper să fie cu folos celor aflați în nevoie!  
Slavă ție, Sfinte Spiridoane! Slavă Ție, Doamne! Doamne ajută tuturor celor ce nu vor pregeta să creadă și să-i ceară ajutorul!  
Amin!  
 
Olguța Luncașu Trifan  
- 11 decembrie 2019, Iași -  
 
Referinţă Bibliografică:
CREDEȚI ÎN MINUNI! / Olguţa Luncașu Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3267, Anul IX, 11 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Olguţa Luncașu Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Luncașu Trifan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!