CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Constiinta >  





Cochilia unei Realități Trecute
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am revenit cu drag în Brașov după o lungă perioadă de timp, căutând într-un fel sau altul, să retrăiesc vremurile când copil fiind, mergeam la o școală din cartierul numit pe atunci „Steagul Roșu”. Am mers pe străzi, ce îmi erau cunoscute de multă vreme, pentru a constata că deși decorul nu s-a schimbat semnificativ, totuși, actorii erau cu totul alții. Dorința mea era de a regăsi ceva din acea perioadă în care, cu ghiozdanul atârnat pe spate, mă îndreptam către școală, rugându-mă în gând să nu fiu ascultat la orele de curs. Am parcurs de mai multe ori drumul către acea școală, așteptându-mă să regăsesc frânturi din realitatea ce a existat în urmă cu zeci de ani. 
  
Dar în afară de străzile și blocurile bine-cunoscute, nimic nu mai amintea de tot ce era în acea perioadă. Trăiam impresia că am înaintea mea o cochilie goală, din care viața a dispărut, rămânând doar mărturia mută a tot ce a fost odinioară. Străbătând de mai multe ori străzile pline de amintiri, mi-am dat seama că trecerea timpului a șters toate urmele, nelăsând în urmă nimic din tot ce a fost. Am căutat să iau legătura cu foștii colegi, dar în mod surprinzător, nu am mai găsit pe nimeni. Doar adrese la care locuiau alte persoane îmi stăteau înainte, nimic altceva. Nici căutarea pe Internet nu a condus la alt rezultat. 
  
Ce noțiune stranie o reprezintă și timpul! Este asemenea curgerii unei ape, ce niciodată nu se întoarce la izvoare. Și astfel, chipul realității se află într-o continuă schimbare, generând mereu noi personaje și menținând, mai mult sau mai puțin, decorul exterior al lucrurilor. Doream foarte mult să îmi reîntâlnesc colegii de odinioară, la mulți ani de la absolvire, și să ne revedem încă o dată, înainte de a ne pierde pentru totdeauna în țesătura nesfârșită a spațiului și timpului. Dar se pare că în afară de mine, nimeni nu s-a mai gândit la o astfel de posibilitate, după atât de multă vreme. 
  
Trecând pe lângă clădirea școlii generale, acum aflată în proces de anvelopare și de transformare într-o unitate de învățământ cu profil sportiv, vedeam cum urmele trecutului dispăreau încetul cu încetul în spatele geamurilor termopan și al polistirenului aplicat peste pereții scorojiți de vreme ai clădirii. Geamurile pictate de fosta mea profesoară de desen, dirigintă la o clasă paralelă, cu puțin timp înainte de a muri, erau treptat înlocuite cu ferestre noi, lipsite însă de viața acelor imagini, lăsate asemenea unui testament pentru generațiile următoare de elevi. 
  
Trecând pe lângă fostul stadion ICIM, aveam impresia că sunt iar elevul de atunci, când la orele de sport eram ultimul la toate probele, fiind cel mai gras din toată clasa, obiect de ironie și uneori de batjocură din partea celorlalți. Paradoxal, acum aș fi cel mai slab! Și chiar mi-ar fi plăcut să mă autoironizez în fața foștilor colegi, de metamorfoza petrecută cu mine peste timp. Văzând din exterior curtea școlii, imaginea adunărilor „de unitate” cu detașamente de elevi aranjate în stil „nord-coreean” salutând: „Tot înainte!”, îmi reveneau dureros în minte. Puțin mai încolo, zăream corpul de clădire unde se afla atelierul, loc în care de atâtea ori ne pierdeam timpul îndreptând platbande de oțel, trăgând de bomfaiere ce îți făceau bășici în palmă și sudând în arc electric tot felul de piese metalice. 
  
Dar cel mai dureros, era amintirea întoarcerii de la școală și retrăirea emoției ce însoțea grupurile de elevi, care pe întuneric, se îndreptau către casă. De ce dureros? Fiindcă, deși clădirile au rezistat vremii, totuși, toate acele persoane au dispărut înghițite de implacabila trecere a timpului. Și uneori mă întreb, dacă toate aceste lucruri au existat cu adevărat și dacă nu cumva imaginația mea bogată a zămislit acele amintiri, ce mă determină să caut un trecut, ce poate nu a existat. În lipsa personajelor realității, gândurile și impresiile se împletesc fantastic într-un decor mitic, desprins de vremea prezentă, amintirile evoluând circular în jurul ființei mele, declanșate fiind de senzațiile cele mai diverse, și zămislind o senzație de gol lăuntric, ce nu poate fi umplut vreodată. 
  
Se pare că după treizeci de ani, acea realitate a copilăriei, precum și a anilor de școală, a dispărut cu desăvârșire, înghițită fiind de tot ce a urmat. De aceea, oarecum resemnat, am renunțat să mai caut urmele trecutului în prezent și astfel, am reușit să înțeleg la modul cel mai practic cu putință despre implacabila trecere a tuturor lucrurilor. Această efemeritate a plăsmuirilor realității mi-a devenit dureros de evidentă și imposibil de evitat. Și totuși, există nemurirea? Există oare, un spațiu al întâlnirii cu tot ce a fost, mai precis, cu realități, lucruri și oameni, care sub o formă sau alta, au făcut parte din viața ta? Oare totul nu reprezintă decât un pumn de țărână ce dispare în suflarea vântului? Nu am un răspuns clar, însă îmi dau seama, mai mult decât oricând, că suntem călători pe pământ. Acest gând mă tulbură și îmi creează multă suferință, observând noile generații ce vor trăi aceeași dramă a iremediabilei treceri, în fața căreia spațiul și timpul se pleacă în neputință. 
  
Brașovul meu drag, pe care niciodată nu aș fi dorit să îl părăsesc, rămâne astfel în urma mea, pe măsură ce trenul în care călătoresc în clipa când scriu aceste rânduri, mă poartă tot mai departe, către o țintă pe care nu o știu și nici nu o zăresc. Am păstrat însă în suflet imaginea unei cochilii „anvelopate” într-un prezent străin, detașat iremediabil de amintirea foștilor mei profesori, prieteni și colegi. Întâlnirea peste zeci de ani nu mai pare posibilă, însă amintirea acelor vremuri, va rămâne cu mine până la capăt. La revedere vă spun cu drag tuturor celor care m-ați însoțit de-a lungul perioadei școlii generale, care mi-ați fost tovarăși de existență în acel loc situat pe strada Cocorului din Brașov și care ați format împreună cu mine promoția anului 1982! Cu bine, pentru totdeauna! 
  
Referinţă Bibliografică:
Cochilia unei Realități Trecute / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3371, Anul X, 24 martie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!