Copacii se dezvelesc de umbre,
stropi de noapte picură pe umeri,
o altă lume-mi cade la picioare,
viul cutreieră-n mine, mă sfârtecă, mă doare.
Până la țipăt cerul se umple de stele
și carul mare e plin de poeme,
gândul mă fură și mă întoarce,
luna închide ochii și tace.
Cuvintele vor să muște din tine,
cerul nopții împinge o parte spre mine,
forme reci și gustul amar
se agață de mâini și de glezne,
cerul meu e-n derivă plutește-n zadar,
poemul își șterge culoarea lui verde.
