Scrisoare către nicăieri
Dragul meu,
au trecut atâția ani!…
Cine-ți mai trimite o floare, un gând,
cine-și mai ține o promisiune, un jurământ,
cine te mai iubește încă?
Pentru cine
nu trece o singură zi fără să-ți spună
"Iubirea mea, azi îmi e tare dor de tine!"?
Ai plecat fără s-asculți glasul tăcut
ce te chema plângând
și nici n-ai auzit inima ce se zbătea rugând.
Dragul meu,
au trecut atâția ani!… grei ca plumbul,
mistuitori ca focul, dureroși ca o rană
sângerând…
Cine-ți caută umbra pe drumuri
pierdute în deșarte nisipuri,
unde ecourile timpului mor
și amintirile pribegesc printre gânduri?
Dragul meu,
au trecut atâția ani... și eu încă aici te aștept,
numărând anotimpuri ce trec și nu se mai întorc...
