POJAR
de Nicolaie Tony DINCĂ
Vara asta mi-a topit
Toate simțurile, toate...
De căldură mi-au fugit
Gândurile speriate;
Fug din iadul de pojar
Să se-ascundă-n bob de rouă,
Să se răcorească iar
Într-un vis în care plouă.
Chiar și dorul mi-e hoinar–
Alergând după răcoare,
Mi te caută-n zadar
Ba la munte, ba la mare...
Se întoarce apoi tiptil,
Pentru că nu te găsește,
Și-mi plânge ca un copil
În piept, unde se topește.
Inima stinge scântei,
Ca să nu-mi fie prăjită–
Prea mult foc în jurul ei,
Însă prea puțin iubită.
Mintea-mi arde-n rug aprins–
Foc în mine, foc și-afară;
Ard de dragoste cuprins
În cea mai fierbinte vară.
De mi-ai da un strop de frig
Din căldura ta lumească,
De-ai veni când mi te strig,
Vara o să-mi răcorească.
